Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ȘI
Rezultatele 2211 - 2220 din aproximativ 4759 pentru ȘI.
Ștefan Octavian Iosif - E mult de-atunci...
... Octavian Iosif - E mult de-atunci... E mult de-atunci... de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție E mult de-atunci... e mult, nepoate, Și ca prin vis le văd pe toate... Hei ! să te miri, să te cutremuri De cîte-au fost nainte vremuri... Și-i mult, e mult de-atunci, nepoate ! Intrase sabie în țară... Zaveră... ciumă... jaf și pară ! S-au prăpădit ai mei cu toții, Și tot ce-aveam prădară hoții Și turcul stăpînea în țară... Cum am scăpat și eu cu zile Nici aș putea să-ți spun, copile... Pesemne pronia cerească, Voind ca să mă pedepsească, Mi-a dăruit pedeapsa-n ...
Ștefan Octavian Iosif - Eroi în zdrențe
... în zdrenţe Eroi în zdrențe de SĂ¡ndor PetÅ‘fi Traducere de Ștefan Octavian Iosif din Poezii alese , 1897 Să-mbrac în haine pe măsură Și-n rime mîndre versul meu, Să poată mai ușor străbate Azi prin saloane, — pot și eu. Ci gîndurile mele sfinte Nu-s tineri leneși cari se-mbracă La modă, în mănuși și fracuri, Și cari trăiesc ca să petreacă. Azi spada nu mai zîngănește Și pușca ruginită doarme. Dar e război !... în luptă însă Slujesc idei în loc de arme. Acolo stau și eu în luptă, Între soldații ăstui veac ! Eu lupt cu versuri: un războinic E orice cîntec care-l fac. Ostași în zdrențe, dar eroici, Dintr ...
Ștefan Octavian Iosif - Profeție (Iosif)
... decembrie 1898. — Tu, mamă, zici că visurile noastre Ni le trimite Atoateștiutorul, Că visu-i o fereastră fermecată Prin care ne surîde viitorul. Visai și eu un vis, iubită mamă, Un vis frumos... Mi-l lămurești tu mie ? Visai azi-noapte că-mi crescuse aripi, Și am zburat cu ele-n veșnicie ! — Copile, tu lumina vieței mele ! Luceafăr blînd al sufletului meu ! Fii vesel, vesel, că-ți făgăduiește Îndelungate zile ... — mare și puternic : Din pieptu-i tînăr izbucni deodată Sălbateca văpaie-a tinereții, Ce-n inimă-i gemuse-ncătușată. El prinde harfa și izbește-n strune, Dus în extazul sfînt al inspirării : Simțirea lui — măreț vultur — plutește În lumea largă pe-aripa cîntării. Se-nalță pînâ ... fruntea lui de inspirat. Dar e venin a cîntecului miere ; Cu fiecare cîntec smuls din strune El pierde-o floare din cununa vieții, Și înc-o zi din viața lui apune... Se schimbă-n iad simțirea-i arzătoare ; Se mistuie, dat flăcărilor pradă ; Un singur ram din arborele vieții ... mi-l răpi din brațe, moarte hîdă, Nu-mi stînge, moarte, steaua vieții mele ! Ah, visul îi menise multe zile... Ori visele, atunci, ne mint
Ștefan Petică - II (O ceată-ntunecată s-a oprit)
... s-a oprit) O ceată-ntunecată s-a oprit de Ștefan Petică O ceată–ntunecată s-a oprit Tăcută și răsleață la răscruce; Atât de grea îi cade-n asfințit Tortura de-a nu ști-ncotro s-apuce. Cât fuse ziua clară s ... și joc în loc de pâine Și beată de plăcere a uitat De grija zilei groaznice de mâine. Dar seara se coboară răcoroasă Și-amurgul sărbătoarei e amar Ca drojdia cea neagră ce o lasă Năspritul must pe fundul de pahar. Cu trândavi ochi privește spre apus Mirată că ... să-l priceapă; O rugă pare c-ar avea de spus Dar nu știe măcar nici cum să-nceapă Ci stă îngrămădită ca o turmă Și tremură de taina ce-o-nfioară Cu moartea zilei blonde care curmă Și jocul și cântarea de vioară. Și
Ștefan Petică - IX (Se stinse alba lampă, căzând pe piatra tare)
... pe piatra tare) Se stinse alba lampă, căzând pe piatra tare de Ștefan Petică Se stinse alba lampă, căzând pe piatra tare Cu geamăt lung și jalnic de suflet chinuit, Și umbra fu ca plumbul în turnul urgisit, Iar corbii s-adunară, strigând în depărtare. Ha, corbii s-adunară strigând în depărtare, Căci pradă lor gătirăm ... era visul suprem de așteptare. Și noi omorâtorii stam palizi și tăcuți, Privind cu ochii turburi în noapte, aiuriți. Ah, nopțile din suflet ce triste și amare-s! Simțirăm plini de groază o mână nevăzută Stând gata ca să scrie în noaptea grea și
Ștefan Petică - XV (Amurgul are astăzi luciri ca de mătasă)
... mătasă) Amurgul are astăzi luciri ca de mătasă de Ștefan Petică Amurgul are astăzi luciri ca de mătasă Pe care lunecară mâni albe de princese, Și-n faldurile cari pe-albastre culmi se lasă Scânteie pietre scumpe din stofe vechi și-alese. Ci mândră de durerea-i în purpura de seară, Cetatea arde facle pe turlele-nnegrite Pe cari vechi coroane de slavă seculară Topeau de ... fericite. Pe surele frontoane a vechilor palate Un vis de răzvrătire a pus o-nfiorare, Iar florile-n grădină stând pale și uitate Se plâng în invocarea lucirilor de soare. Cântări voievodale sunară-n amurgire Cu glas de altădată umplând singurătatea, Și-n notele lor grave de-adâncă tânguire Colinele ascultară cum moare-ncet cetatea. Și turlele părură ca brațe desperate Întinse-n frământare spre cerul azuriu; Străvechea frumusețe murea pe înserate Și sufletul cetăței se plânse-ntr-un târziu. Ah, cântul răzvrătirei în seara somptuoasă Și turlele-nălțate spre cerul cel senin Când pacea cade lină din falduri de mătasă Și
Alecu Donici - Țăranul și oaia
... Alecu Donici - Ţăranul şi oaia Țăranul și oaia de Alecu Donici Țăranul au fost tras pe oaie-n judecată, Cu reclamație de criminală faptă. Iar vulpea, pe atunci fiind judecătoare, Îndată au ... la înfățișare Țăranul au propus aceste următoare: — Cutare lună, zi, cinstită judecată! La mine doi claponi pieriră din poiată, A căror penele și puful au rămas, Și oaia singură cu păsările-au mas. Dar oaia au răspuns Că-asemene prepus, De sine-i prihănit, Căci toată noaptea ea atuncea au dormit; Că ... nu au tăgăduit, Că cu acei claponi au mas într-o ogradă, Apoi e îndestul de sigură dovadă, Că ea, puternică, pe slabi au biruit; Și prin urmare dar, nu cred că s-au răbdat Să nu-i fi ospătat. Pentru aceasta eu în cuget zic curat: Ca păgubașului pielcica să ...
... la muntele Parnas; Dar unchiul, care strânge nepotului avere, Ce vrea de la el cere. Așa un unchi al meu, Ușoară să-i stea țărna și sufletul ferice, Prin testamentul său Mă leagă ca să public o fabulă de brice; Plinesc a lui voință ca sfântă datorie. El îmi ... unchiul din somnu-i s-a trezit, Pe scumpul său prieten văzu în altă stare. Acesta la o masă-n oglindă se uita Și-așa de greu ofta, Că îți venea a crede Că-n ea pieirea-și vede. — Ce-ți este, frate dragă — îi zise unchiul meu — Au nu cumva ți-e rău? — Oh, nu — răspunse cela ... tâmpite? — E prea adevărat, Eu unul mă tem, frate, de brice ascuțite. — Apoi nu-i de mirat, Tu însuți îți faci răul. Întreabă și-ți vor spune Toți cei ce se rad singuri: că tu cu brice bune Te-ai rade mult mai lesne și mai nevătămat Decât cu cuțitoaie Ce pielea ți-o despoaie. A unchiului idee ca să v-o lămuresc, Rog să luați aminte: Că ...
Alecu Donici - Calul și călărețul
... Alecu Donici - Calul şi călăreţul Calul și călărețul de Alecu Donici Un vrednic călăreț Avea un cal prea blând și bine învățat; Iar singur el semeț Și despre cal încredințat, Au vrut să facă o cercare: Ca fără frâu, călare Să iasă la primblare. Deodată calul au pornit La pas, încetișor; Dar ... Sărea, zvârlea fugând, Încât pe călăreț l-au trântit el jos, Iar singur au plecat la fugă mai vârtos Pe văi, pe dealuri, prin ponoare Și, dând de-o râpă mare, S-au zdrumicat de tot. Stăpânul au aflat în urmă calul mort. Ș-au zis: Sărmane cal, prea cruda ta ... am gătit. Tu sub povățuire A frâului strunit, Erai prea blând și bun și nici nu mă trânteai, Nici capul nu-ți rupeai. Și
... Alecu Donici - Florile Florile de Alecu Donici La niște case mari, în oale prea bogate, Sta falnic pe ferești, Pe lângă flori firești, Și cele prelucrate De mâine omenești. Dar iată, nori s-adună, Cu fulgere lucind, Și tunetul răsună De ploaie prevestind; Iar floricelele acele iscusite Îndreaptă către zei Smerita rugăminte: Ca să oprească ei, Cu un cuvânt din ceri, A ... ploaiei neplăceri; Dar rugămintea lor au fost zădărnicită Și ploaia cea pornită De un răcoare vânt Se varsă pre pământ, Potoale sfera grea, Verdeața înnoiește Și firea după ea Se pare că zâmbește. Atunci și florile acele naturale Se dezvelesc frumos, Din sânurile sale Dau desfătat miros; Iar florile de fir, mătasi și catifea, Ce ruge înălța când ploaia se ivea, De frumusețea lor lipsite și pătate, Au fost de pe ferești afară lepădate. Talentului firesc de critică nu-i pasă, Ea nu întunecă a lui gândiri frumoase; Și ...
Alecu Donici - Furnica (Donici)
... într-o nespusă mirare, Căci, precum al ei istoric lumea au încredințat, Ea purta grăunțe întregi de orzul cel mai mășcat. Era înc-acea furnică Și la războaie voinică: Unde viermișor vedea, Se repezea și-l prindea. Chiar paingul cu atâtea săbii, coase, înarmat, Al ei ac de biruință într-o vreme au cercat. Dar furnica, ca și omul, cu dorinți nesățioase, De-a furnicarului slavă prea curând se dezgustase. — La târg — zise ea odată -- Mă duc lumea să ... îndată; Au ajuns la târg, dar ah! ce cumplită lovitură Mândriei sale văzură. Căci nici unul dintre oameni la furnică nu căta, Când puterea să-și arăte, ea minunt nu înceta Și, cu toată-a ei silință, bețișori de fân trăgea Sau vreo muscă nătăraucă prinzând, iute împungea. Dar în sfârșit obosită de zadarnice cercări ... nici nu se uită, orbi sunt pentru fapte mari; Fieșcare cu a sale: când la noi în furnicari Toată furnica mă știe." Sunt și