Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CA ȘI
Rezultatele 2201 - 2210 din aproximativ 3350 pentru CA ȘI.
Dimitrie Bolintineanu - Clavecinul
... sună-n inimi orice lovitură De ciocan pe cuiul tristului sicriu Unde se întinde dulcea creatură Care noi iubim. Ea-nțelese doruI ce mă-mpovăra Și de rozioare fața-și scutura. M-adora pe mine dulcea mea frumoasă? Cine poate spune misteru-i divin! Se-ntrista tăcută, se punea sfioasă Lâng-un clavecin. Mâinile-i ... L-a plăcerii undă sufletele zbor; Numai eu cu râderi, vorbe de minciună, Ascundeam crud dor. Căci la faptul zilei fost-am preursit, Ca să las pământul inimii dorit. Vocea-i adorată, dulce,-amăgitoare, Dar învăluită de profundu-i chin, Se-ntruni cu-aceste vorbe-ntristătoare, Dureros suspin ,,Dacă ... ce mă-nviază, Decretul soartei fie-mplinit! Uită-mă-ndată! La ce vei duce Cu tine dorul unei simțiri Din care nu știi decât trudiri Și niciodată farmecu-i dulce! Vai! Pentr-un suflet ce s-a zdrobit, Uitarea-i floarea vindecătoare, Floare ce crește surâzătoare În câmpul morții ... l-a ta plecare. Ochii tăi poate m-or căuta... Eu voi fi lipsă, vai! dintru toate. Atunci la mine gândi-vei poate Și ...
Ion Păun-Pincio - Toamnă (Păun-Pincio)
... Ion Păun-Pincio - Toamnă (Păun-Pincio) Toamnă de Ion Păun-Pincio Se lasă toamna tristă de parcă-i ce din urmă... Și-n galbenă lumină, ca-n jurul unui mort, Pustiu-i înflorește... O, toamnă, tu mă mângâi: Singurătăți deșerte și eu în suflet port. Din streșinile ude se scurg greoaie picuri: Să-ntârzie sfârșitu-i, îi plâng la căpătâi... Iar din frunziș pornește lin freamăt ...
Mihai Eminescu - Cu pânzele-atârnate
... atârnate Cu pânzele-atârnate de Mihai Eminescu Cu pânzele-atârnate În liniște de vânt, Corabia străbate Departe pe pământ. Iar stolul rândurelelor Trece-ntre cer și mare... O, stelelor, stelelor, Nemuritoare, De ce și voi nu vă luați Pe-ale lor urme oare? De ce mă întristează Că valurile mor, Când altele urmează Rotind în urma lor? De ce ... doare? O, norilor, norilor, Ști-veți voi, oare, De ce rămân atâtea-n veci Și numai omul moare? În cer întotdeuna Urmăm al nostru mers, Ca soarele și luna Rotind în univers. Un crez adânc pătrunde-va De-a pururi omenirea Că undeva, undeva E fericirea: Și
Ion Luca Caragiale - Un incident la cameră
... discursul mai departe. D. Maiorescu cere necontenit cuvântul în cestiune de regulament, ceea ce în sfârșit i se acordă. d-sa se adresează biuroului provizoriu ca singură autoritate constituită până acuma, și-l roagă a-i spune cine a tipărit acel apel nominal ? Camera se zice că nu poate acorda cuvântul și nu poate discuta nimica, de vreme ce încă nu e constituită; așa e; dar atunci, cine tipărește lista alfabetică a numerelor deputaților, d ... urmare, d. Maiorescu cere să se treacă în apelul nominal provizoriu numele d-lui N. Gane. Se produce din nou sgomot; d. Maiorescu încheie repetându-și cererea, și guvernamentalii se domolesc de îndată ce d. C. A. Rosetti arată că împărtășește pe deplin cererea deputatului conservator. Toți tac, și acum în tăcerea generală se aude vibrând glasul d-lui Sihleanu, care și-a urmat fără clintire discursul început și a ajuns cu fericire la concluzia, că nu trebue să se acorde niminui cuvântul până ce nu se vor trage la sorți secțiile ...
Vasile Alecsandri - Doina voinicească 1
... Vasile Alecsandri - Doina voinicească 1 Frunză verde șapte brazi, Fost-am noi vreo șapte frați Ș-au pierit cinci într-o marți, Și rămas-am numai doi De umpleam lumea de noi, Ș-a pierit unu-ntr-o joi, Și rămas-am numai eu, De arde sufletul meu, Frunză verde siminoc, De scârbă, de mare foc, Stau în codru și gândesc Ce să fac ca să trăiesc? Să m-apuc de plugărie, Ori s-apuc în haiducie? Măiculiță, ce m-oi face Plugăria că nu-mi place, Că de când ... de optsprezece, Cercam vinul dacă-i rece, Pivnița de-i răcoroasă, Crâșmărița de-i frumoasă. Când eram de douăzeci, Mă legam de turci, de greci Și de capete-i scurtam Și aleanu-mi ușuram. Dar acum sunt om stătut, Și pățit, și priceput Și văd bine că-i dat mie Ca
Alexandru Macedonski - Desperarea
... Alexandru Macedonski - Desperarea Desperarea de Alexandru Macedonski Atâtea chinuri mă tot apasă, Curând ca floarea voi veșteji! Și spun la oameni, dar ce le pasă Dac-a mea viață se va fini? Nici consolare nu am în lume, Chiar râd mulțime ... nume! Suflete, zboară la Dumnezeu! Crezui odată c-a mea durere Ea se va stinge, dar eu mă sting! Căci nu am voie, și n-am putere Moartea ce vine ca să o resping. O consolare de l-astă lume Nu aflai încă la chinul meu. Stinge-te, viață, stinge-te, nume, Suflete, zboară la Dumnezeu ... vegheat-am fără-ncetare, Scriind în versuri dulci lecțiuni. Lumea-și râse d-a mea cântare, Râse d-a mele lamentațiuni! Și vai! nu este streina lume Patria-mi râse de chinul meu, Stinge-te, viață, stinge-te, nume, Suflete, zboară la Dumnezeu! Al meu părinte servit ...
Vasile Alecsandri - Cântecul lui Mihai Viteazul
... un Mihai Ce sare pe șapte cai De strigă Stambulul vai? El e Domnul cel vestit Care-n lume a venit Pe luptat și biruit. Spuie râul cel oltean, Spuie valul dunărean Și codrul călugărean Câte lupte au privit, Câte oști au mistuit Câte oase-au înălbit? Mulți ca frunzele de brad, Ca nisipul de pe vad, Ca gemetele din iad! Spuie corbii munților Și fiarele codrilor Care-a fost nutrețul lor? Fost-au leșuri tătărești Și turcești și ungurești Date-n săbii românești! Alelei! Mihai, Mihai! Căci de noi milă nu ai, Să ne scapi de-amar și vai! [1] ↑ Acest cântec l-am găsit scris într-o psaltire foarte veche din biblioteca mănăstirii Neamțului. Dedesubtul cântecului erau următoarele cuvinte scrise cu ...
George Topîrceanu - Panait Istrati (Topîrceanu)
... a deschis drumul celebrității în literatura apuseană. Am urmărit însă cu viu interes articolele lui din Adevărul literar . Cu tot fondul lor ideologic, adesea naiv și uneori confuz, articolele lui Istrati, prin căldura sincerității lui impresionante, atrag ca orice manifestare liberă a unui viguros temperament de scriitor. Până și vocabularul lui cam plebeian sau jemanfutismul și fudulia cu care-și narează succesul nu sunt lipsite de un oarecare farmec bonenfant , care „îl prindeâ€�â€�... Deprinși până la saturație cu proza beletriștilor noștri din ultimul ... pretențioasă etalare de erudiție într-un stil fad, pomădat și pedant, era gata să uităm că, la urma urmei, chiar atunci când scrie numai articole și spune prostii, talentul e ceva mai rar și mai scump decât o arhivă sau o bibliotecă ambulantă. De la o viață sufletească intensă, generoasă, tot se mai pot înfrupta și cei de pe delături cu câte ceva, — pe când de la egoismul ascet, oricât de cultivat ar fi, nimenea nu s-a ales ... mărturisit de la început că nu cunoaștem încă opera literară a lui Panait Istrati. Cuvântul lui Rolland și mai cu seamă succesul larg
... Ioan I. Ciorănescu - Paiaţa Paiața de Ioan I. Ciorănescu Informații despre această ediție Viața câteodată îmi pare o paiață Cu buzele făcute și văruită față Ce vrând prea mult să râdă, se strâmbă dureros, Cu clopoței în mână și hainele pe dos, Jucând schimonosită, chemând fără-ncetare : Veniți ! Nu e durere ! Veniți! Nu-i întristare! Priviți-mi gura roșe ca florile de mac Și clopoțeii-aceștia ce sună după plac ! Vedeți-mi haina ruptă din roșii curcubeie Și-n ochi a veseliei demonică scânteie. Și-n buzunar am aur, cofeturi, jucării, Veniți toți flămânziții ... femei, moșnegi, copii, Vă dau la toți! – și râde cu văruită față, Se năpustește valul țipând, și unii-nhață Un vârf de panglicuță tivit cu clopoței, Dar ea, paiață crudă, bătându-și joc de ei, Fâșii în fugă-și
George Coșbuc - Decebal cătră popor
... George Coşbuc - Decebal cătră popor Decebal cătră popor de George Coșbuc Viața asta-i bun pierdut Când n-o trăiești cum ai fi vrut! Și-acum ar vrea un neam călău S-arunce jug în gâtul tău: E rău destul că ne-am născut, Mai vrem și-al doilea rău? Din zei de-am fi scoborâtori, C-o moarte tot suntem datori! Totuna e dac-ai murit Flăcău ori moș îngârbovit; Dar ... să mori Ori câine-nlănțuit. Cei ce se luptă murmurând, De s-ar lupta și-n primul rând, Ei tot atât de buni ne par Ca orișicare laș fugar! Murmurul, azi și orișicând, E plânset în zadar! Iar a tăcea și lașii știu! Toți morții tac! Dar cine-i viu Să râdă! Bunii râd și cad! Să râdem, dar, viteaz răsad, Să fie-un hohotit și-un chiu Din ceruri până-n iad! De-ar curge sângele pârău, Nebiruit e brațul tău Când morții-n față nu tresari! Și însuți ție-un zeu îți pari Când râzi de ce se tem mai rău Dușmanii tăi cei tari. Ei sunt romani! Și
Alexandru Macedonski - Odă la condeiul meu
... singurul amic! Eu de tine niciodată Pân-acuma n-am roșit; De o viață nepătată Împreună am trăit! Persecuții, calomnie, În picioare le-ai călcat, Și lovind în tiranie, Steagul sfânt l-ai ridicat! Mi-ai dat zile și putere, Și, crescându-mă de mic, Mi-ai fost singura avere, Mi-ai fost singurul amic! În întreaga-ți carieră Ai rămas neatârnat, Și oricare barieră Înaintea ta n-a stat! Pentru drept și libertate Astăzi viu să te dezgrop Ca deviză ai: ,,Dreptate", ,,Libertate" ai de scop! Rennoind a ta putere, Fă-te mare din nimic, Căci mi-ești singura avere Și mi-ești singurul amic! Calea ta este spinoasă, Dar învinși dacă vom fi, Într-o moarte glorioasă Amândoi ne vom jertfi, Vei scri ultima-ți ... A-mblânzi, a lumina, A-nfrăți pe orișicare, Orice frunți a-nsenina; A plivi din piepturi ura Și în inime-a sădi Tot ce are bun natura, Om cu om spre-a se-ngrădi!... Înainte!... Și putere Aibi, tovarășe unic,... Tu mi-ești singura avere, Tu mi-ești singurul amic! Lupta este începută Mergi,