Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru VORBĂ

 Rezultatele 221 - 230 din aproximativ 1019 pentru VORBĂ.

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Tendenționismul și tezismul în artă

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Tendenţionismul şi tezismul în artă Tendenționismul și tezismul în artă [1] de Constantin Dobrogeanu-Gherea Mărturisesc, îmi pare bine și îmi pare rău totodată de prilejul ce mi-a dat dl Roman, să vorbesc despre mine însumi. Îmi pare rău, pentru că voi fi nevoit să vorbesc despre persoana mea, lucru ce aș fi dorit să nu fac, îmi pare însă bine, pentru că astfel voi putea desluși unele puncte din articolele mele. Și acuma trec la chestie. Dl Roman zice că nu se unește în totul cu mine în privința artei, însă e foarte departe de a lămuri în ce și cum; e așa de puțin deslușit, încât mărturisesc că n-am putut pricepe în totul ce vrea să spună d-sa. Chiar la începutul broșurii, d-sa arată deosebirea între noi astfel: ,, D-sa (adică eu) pune ideea socială pe planul întâi, iar arta pe al doilea. Aice ne deosebim... Literatura însă, și în special poezia, după părerea noastră, trebuie să rămâie în primul loc economiști poeți, ca și poeți economiști. Ce înțelege oare prin aceste fraze? Să fi înțelegând că e rău a scrie în versuri un ...

 

Alecu Russo - Studie moldovană

... la pământ. Este o vorbățărănească, ce seamănă a fi în Moldova de când Papură-Vodă: " sireacu Ștefan vodă, unde-i să vadă? " Această vorbă mult m-a muncitcu gândul, care n-am vreme să le spui toate, decât unul. Îmi închipuiesc câteodată că a ieșit ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Fata moșului

... Cum dai ulciorul? — Cum îl vezi, cu ochii verzi, ș-o lingură de păsat, să nu zacă de vărsat. Sub castani, oamenii stau de vorbă. Numai moș Doroftei judecă cel din urmă clondir și-l stoarce, picătură cu picătură. — Așa să se scurgă ochii fetelor după mine. — Ei ... unii la alții. Cei mai pricepuți se codiră la răspuns. Vedeau ei că nu e glumă cu tata Doroftei. Tot bătrânii știu mai multe, nici vorbă. Câteva fete mari, necăjite de râsul lui Doroftei, cercară s-o brodească cum le-o trăsni prin cap. — Nu e nunta? întrebă una din ... basm cu ghicitoare vorba mea și, de vreți, am să vi-l spun, dacă mi-o face poala căpătâi o fată frumoasă. — Mai e vorbă? Vrem, vrem! — Uite, vin' la mine. — Ba la mine! — Ba la mine, că-ți caut în cap! — Ba la mine, că ...

 

Ion Luca Caragiale - Cercetare critică asupra teatrului românesc

... un plan de dramă, ci pe un plan de poveste, și cum că între aceste două feluri de plan deosebirea este însemnată, nici mai încape vorbă. În o poveste, catastrofele se petrec și se înșiră neatârnate unele de altele, neavând altă rudenie între ele decât că sunt mai mult ori mai ...

 

Mihai Eminescu - Minte și inimă

... I-ar fi chiar ca o pustie. Vii la spate, vezi ce scrie, Peste șiruri tu alergi, Îi iei pana chiar din mână, Singură vo vorbă ștergi. Și să crezi că ștears-o lasă Dacă tu vei zice: nu. Te aprobă căci în minte-i Și în inima-i ești tu ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Hagi-Tudose

... biserica lor. Își freacă mânile; tușesc; își dreg glasul; apoi, rara-rara, cu niște pași lungi și semeți, îți ies înainte, îți caută prilej de vorbă, toți cu aceleași cuvinte, cu aceeași tărăgănire de glas și cu capul dat pe spate: - Ei, flăcăule, de pe unde?... Ce vânturi?... Pe la noi ... se răcorește, și pe el îl dau banii afară din casă. Și bătrânii - hi-hi, ho-ho, hi-hi - râd cu lacrămi, năpustindu-se în vorbă, care mai de care mai șiret la cuvânt și mai subțire la coada ochilor, răsucindu-și stropii de mustăți, întorși ca niște colți albi împotriva ... uitat pe sub scurteica Hagiului? zise ctitorul, râzând și ciupindu-și mustățile. Nu?... Bine... Să vă spui eu... Într-o zi, după slujbă, stam de vorbă... mai mulți inși și câteva cocoane. Hagiul se uitase într-un jeț... Pândea o prescură. Paracliserul, un drac și jumătate, îi arătă, jos, înaintea noastră ...

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Cine sunt albanesi%C4%AD%3F

... cine, Ă³merÄ­ = Ă³menÄ­, mâra = mâna, etc. Prin acest fonetism, cuvintele cele maÄ­ latine sună la noÄ­ nĂ©oș albanesce. În același mod, o vorbă curat latină la Români devine un învederat albanism printr'o schimbare de sens, printr'un proces logic, prin-tr'o altă idee în locul celei ...

 

Constantin Negruzzi - Cârlanii, vodevil într-un act

... am gândit că-i fi tu așa cu mine. îmi pare rău. TERINTE: Da după ce-ți spui, măi române, că n-am chef de vorbă ce nu-mi dai pace? Terinte! Terinte! N-am socotit niciodată Că tu-i fi așa cu mine, Când de-o vreme-ndelungată Eu-sunt ... că eu ascult șăgile cuconașului, și barbatu-meu zice că tu-i ești dragă. VOCHIȚA: Auzi nătărăii! pentru că mi-e drag să șăd la vorbă, hop! li se nazare nu știu ce. Sărmanilor bărbați, sunteți buni de legat la gard! DOMNICA: Nătărăi, fa, și nătângi, nătângi! VOCHIȚA: Cei mai gingași ...

 

Ion Creangă - Ivan Turbincă

... șterge o palmă prin somn, cât ce poate. Ivan, atunci, sare ars și odată strigă: — Pașol na turbinca! Scaraoschi, atunci, intră și el fără vorbă și se înghesuiește peste ceilalți dimoni, căci n-are încotro. — Ei, las' că vă judec eu acuși, necuraților; voi scoate incul din voi, zise ...

 

Ion Luca Caragiale - Cronici teatrale

... cum se joacă. Că trebuiesc amândouă elementele, literatură și interpretație, să fie bune pentru a produce ceva perfect mulțumitor pentru public nu încape vorbă; dar tot asemenea nu încape vorbă că între două teatre dintre cari unul ar juca foarte bine o piesă destul de mediocră, iar altul ar juca foarte rău un cap-de ... a fost d-șoara Leria cu cât comparșiicari o secundau erau cu toții recruți nedeprinși, cari intrau pentru întâia oară în foc. Să facem vorbă puțină despre Lucia. Chestiunea întreprinderilor artistice de acest fel internațional este o chestiune curat economică: cât dai, atâta iei — scurtă socoteală. Adevărul acesta îl ...

 

Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira V

... răspunzi, Și vei vedea în faptă că nu-s vreun fățarnic. SATIR: Nimic nu-mi trebuiește; mă-ntorc în codrii noștri, Dar pot ședea la vorbă pân-ce m-oi dezbrăca. Un ceas din mila Modei la care vă-nchinați, Abia îmi va ajunge să scap de-aceste fleacuri. Când cineva ... voi, la oameni, trece cu nume de fricos; Iar altul ce e gata de sfadă-n orice ceas, Și pentru o ochire sau pentru-o vorbă numai, Adese nu își cruță chiar însăși a sa viață, Voind a face răul în cel mai mare grad, Deși-i ... versuri; eu voi s-aduc plăcere Și fără răsplătire. La voi numai e dat, Nimică să nu faceți fără de interes. Voi numai pentru-o vorbă, pentru-o căutătură Sau pentru o zâmbire, de-a purure pretindeți Închinăciuni, prezenturi, răsplăți și mulțumiri. Istoria mea toată n-am când a ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>