Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru URCAT
Rezultatele 221 - 230 din aproximativ 367 pentru URCAT.
Duiliu Zamfirescu - Tănase Scatiu
Duiliu Zamfirescu - Tănase Scatiu Tănase Scatiu de Duiliu Zamfirescu Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 VIII 9 IX 10 X 11 XI 12 XII I Pe drumul desfundat de ploi, înainta o trăsură cu greu. Câmpul era totuna de apă. Se lăsa noaptea, și frigul începeasă amorțească crestele bulgărilor de noroi, iar bălțile prindeau o pojghiță subțire de gheață — ceea ce făcea drumul și mai anevoios. Caii, asudați, mergeau prin șleau, sunând dintelencele lor monotone: erau patru înaintași, toți tineri, deprinși cu vremea rea și cu noroaiele, fiindcă erau născuțiîn herghelie, la țară. Văzuseră ei multe, de când erau la grajd:pripoare, zăpezi, ape mari, și mai cu seamă țăpoiul lui Stoicavizitiul; așa că greutățile de acum nu i-ar fi oprit din mers, dacă nu-i opreau hățurile. În adevăr, Stoica, beat mort, ca să-și țină cumpăna pe capră, se rezema în hățuri. Atunci trăsura se oprea. La fiecare popas, se auzea stăpânul înjurând: — Mă bețivule, mă, nu te-ai mai trezit! ?... Mă! Și la fiecare "mă", răsuna câte un ghiont în spinarea vizitiului, dar fără nici un câștig: pe dinafară cojocul gros, pedinăuntru rachiul ...
Petre Ispirescu - Făt-Frumos cel rătăcit
Petre Ispirescu - Făt-Frumos cel rătăcit Făt-Frumos cel rătăcit de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată etc. A fost odată o păreche de oameni, muncitori, de! cum dă Dumnezeu. Toată nădejdea lor era într-o iapă cu care se hrăneau. Și ar fi voit și ei să aibă un copilaș, dar fu peste poate. Cercetară în dreapta și în stânga, ca să afle niscaiva leacuri care să le desfacă făcutul stărpiciunei lor, dară, ași! parcă întâlnea tot surzi și muți. Nimeni nu știa să-i învețe ceva. Mai umblară ei ce umblară și, la urma urmelor, aflară despre un vrăjitor meșter carele închega și apele. Creștinul se duse și la dânsul, îi spuse păsul lui și îi ceru leacuri. Vrăjitorul n-așteptă multă rugă și, după ce se învoiră, îi dete un măr. - Din acest măr, zise el, să mănânce numai soția dumitale. Dară bagă de seamă să n-apuce din el nici o făptură cu viață de pe lumea asta. - Cât despre aia, n-ai grije, răspunse omul. Lasă pe mine; nu mi-ai dat mie în mână mărul? Acum să fii odihnit. Luând mărul, omul nu se mai gândea dară decât ...
Alecu Russo - Critica criticii
Alecu Russo - Critica criticii Critica criticii de Alecu Russo Publicul a citit în foiletonul Albinei din 17 ianuarie niște luăriaminte ale domnului D. G. asupra pieselor date la Teatrul Național la prilejul benefisului dlui Necolau. Iscălitul se socotește în numărul acelora care gândesc cum că critica nu ar prinde loc în epoca de astăzi, căci, fără a vătăma vroiubire de sine, încă nu avem, nici putem avea o literatură până maitârziu. Tălmăciri, imitații, cercări, deși vrednice de laudă, nualcătuiește o literatură, ș-ar fi păzit tăcere, dacă oareșcare socotințejudecătorești ale dlui D. G. nu l-ar sili odată pentru totdeauna a-șida opinia sa asupra criticii de față, precum ș-asupra celor ce critică, spre învățătură, pe viitorime. Pe aicea, pe acole sunt oameni care se socot singuri în dreptate de a găsi un lucru bun sau rău, care se mânie când râde publicul șisocot cu totul abătută de bunăvoință însușirea ce-și ia parterul dea bate în palme la o piesă, fără mai întâi să treacă acele piese lacenzura dumilorsale domnilor, cenzori mai dihai decât a postelniciei. Odată cu binele s-a născut și răul, odată ...
Constantin Negruzzi - Sobieski și românii
Constantin Negruzzi - Sobieski şi românii Sobieski și românii de Constantin Negruzzi Fără N.B. a apărut prima data dată în Calendar pentru poporul românesc pe anul 1845 , Iași, 1845. Pe drumul ce duce cătră cetatea Neamțu, pe la sfârșitul lui septemvrie 1686, se vedea o oaste mergând. După un trup de lănceri ce deschidea marșa, urmau douăsprezece tunuri mari trase de boi, apoi o ceată de ofițeri călări în fruntea cărora erau trei; unul în floarea vrâstei, posomorât, gânditor, necăjit, și doi mai bătrâni. Tustrei în haine poloneze. În sfârșit venea duiumul oștei: trăsuri, bagaje, pedestrași, șleahtă pospolită, amestecați, în neregulă, cu steagurile strânse, cu capul plecat, cu armele răsturnate, cu întristarea pe față și cu durerea în inimă. Nu se auzea nici surlă, nici dobă, numai tropotul cailor, și pasul oamenilor ce abia se mișcau, pentru că de zece zile caii n-au ros decât coaja copacilor, și oamenii s-au hrănit numai cu poame. Și însă această oaste, în stare așa ticăloasă, e acea ce a îngiosit de atâte ori trufia semilunii, iar acei trei fruntași ofițeri sunt hatmanii Iablonovski și Potoțki, și cel din mijlocul lor însuși Ion Sobiețki, regele Poloniei. Și cum ...
Dorin Ștef - Miorița s-a născut în Maramureș
... Calul alb/calul negru. Colinda cerbului. Conflictul erotic. Tipul “fata de maiorâ€� Păcurarul, mândra și testamentul. Presentimentul morții. Interdicția femeilor de a urca al stână. â– Motivul pastoral Stâna prădată. Ciobănița. Femeile bărbate. Balada Șalga. â– Colinda Mă luai, luai. Miorița fetelor. Colind de doliu. Colindă premaritală. Motivul ...
Emil Gârleanu - Cine a iubit-o!
Emil Gârleanu - Cine a iubit-o! Cine a iubit-o! de Emil Gârleanu Boierul Toma privea de la fereastră cum creșteau, văzând cu ochii, troienele în ogradă. Niciodată nu i se păruse iarna mai plină de întristarea aceea care o răspândește căderea molcomă a fulgilor înfoiați de zăpadă. Cădea întruna ninsoarea, cădea fără să contenească, legănându-se ca penele, înceată, gânditoare parcă unde să se așeze. Îngropase ograda, legând-o de-a dreptul cu șleahul dinspre sat, prefăcuse șurile, șoproanele într-un singur morman, aruncase peste toate aceeași învelitoare albă, de sub care se părea că niciodată nu vor mai răsări lucrurile cunoscute. Boierul căuta să pătrundă cu vederea prin perdeaua deasă a ninsorii, dar nu putea; zarea se închidea sură. Căută să prindă cu auzul un vuiet, un strigăt, strigătul unui om din sat, lătratul unui câine, țipătul unei păsări înfrigurate. Nimic. Gândurile-l năpădeau. Era întâia iarnă pe care o petrecea singur. De la moartea nevestei lui se împlinise jumătate de an și singurătatea îl silea să simtă că-i lipsește cineva, că suferă o pierdere, ca aceea ce ar îndura când n-ar mai avea haina ...
Emil Gârleanu - Demisia Demisia de Emil Gârleanu Ba cu gluma, ba cu un pahar de vin, nici nu știi când fuge vremea: odată te trezești că se luminează de ziuă! Ion Șerbescu se plecă, dădu perdeaua la o parte, apoi spuse tovarășului său, Gheorghe Mincu: — Mă, se face ziuă. Mincu se-ndoi, făcu ochii mici, să pătrundă întunericul sur de afară, apoi bătu cu inelul în marmura mesei: — Încă un rând! Dintr-un colț se înălță o umbră, merse, clătinându-se, până la butoiul de lângă tejghea, dădu drumul canelei și se îndreptă apoi spre masă, cu două halbe cu bere. Pe urmă, fără nici un cuvânt, se duse și se topi iarăși în colțul de unde răsărise adineoare. Mincu dădu din cap: — Numai chelner să nu fii! Șerbescu răspunse cu îngâmfarea lui de glas, veșnic batjocoritoare: — Chelner... și cântăreț de operetă. — Prea ne terfelești și tu breasla. — Ba nu. De câte ori, ca și ăsta, pentru un cuplet nerod, care a plăcut publicului, nu ți-ai deschis gâtlejul de cinci-șase ori pe rând? — Nu-i totuna. — Haide... Prosit! — Prosit! Șerbescu își aprinse o țigară. Prietenii tac ...
Ioan Slavici - Miseri%C4%AD MiseriÄ de Ioan Slavici Ioan Slavici, “MiseriÄ,â€� în Apărarea Națională, III (1902), nr. 108 (24 Noiembrie), p. 1. N’avem noÄ RomâniÄ să ne temem de cât de propriile nĂ³stre pÄ•cate. Sunt zadarnice alergăturile luÄ Iuda și minciunile lor și silințele lor de a ne îndupleca să nuÄ maÄ socotim pe EvreÄ deopotrivă cu ceÄ-l’alți străinÄ așezațÄ pe pământul RomânieÄ: legile nĂ³stre sunt bine chizuite și drepte, și nicÄ noÄ nu voim să le schimbăm, nicÄ alțiÄ nu se încumetă a face încercarea de a ne sili să facem ceea-ce nu voim. Posițiunea legală a Evreilor are să rămâie tot cea de astă-zi, ba una din nechibzuite, în care s’aÅ avântat JidaniÄ, e că de aicÄ înainte EvreiÄ le vor fi încă maÄ nesuferițÄ Românilor și că cererile de împămĂȘntenire ale lor vor trece maÄ cu anevoie prin corpurile legÄutĂ³re ale RomânieÄ. Nu are însă să rămâie neschimbată și posițiunea de fapt a Evreilor. Sunt cifre nemilĂ³se, care ne încredințeză, că eÄ se sporesc, și sporirea acĂ©sta ar fi peste ...
Ion Heliade Rădulescu - Dispozițiile și încercările mele de poezie
Ion Heliade Rădulescu - Dispoziţiile şi încercările mele de poezie Dispozițiile și încercările mele de poezie de Ion Heliade Rădulescu Învățam grecește, cum se învăța pe atunci, octoih și psaltire: nu înțelegeam nimic. Într-o duminică am văzut la poarta bisericii Crețulescului lume multă adunată; am stat și eu să văz ce este. Un fecior sau vizitiu citea în gura mare Alexandria, și câți treceau pe drum se opreau și ascultau. Când m-am oprit eu, citirea venise dimpreună cu Alexandru până la Ivantie împărat, unde zice: "Mira tebe brate" (slavonă: pace ție frate) ș. c. l. Nu mă putui dezlipi de acolo ascultând descrierea acelui loc plin de răcoare, de verdeață și adăpat de fântâni cu apă vie. A trebuit să tacă acel om minunat pentru mine (vizitiul, zic) ca să fug și eu d-acolo. Am venit acasă și am cerut foarte rebel, plângând, să-mi dea doi lei să cumpăr o carte. Eram rău când plângeam: sculam vecinii în picioare. A trebuit să mi se dea banii, și alergai îndată și-mi cumpărai cartea prețuită și plină de minuni. Dar ce să fac cu dânsa? că în mâinile mele era mută. Vrui să ...
Ion Luca Caragiale - Boborul Boborul de Ion Luca Caragiale Apărut în 1896 În secolul nostru s-a născut și s-a sfârșit un stat foarte interesant, pe care nu-i este permis unui istoric conștiincios să-l piarză din vedere. Voi să vorbesc despre Republica de la Ploești, un stat care, deși a durat numai vreo cinsprezece ore, a marcat desigur o pagină celebră în istoria contemporană. Născută din, prin și pentru popor, pe la două ceasuri în dimineața zilei de 8 august 1870, tânăra republică a fost sugrumată în aceeași zi pe la ceasurile patru după-amiazi. Nu face nimica! mărirea și importanța statelor nu se judecă după extensiunea și durata lor, ci după rolul mai mult sau mai puțin strălucit pe care l-au jucat în complexul universal. Cadrul meu e prea strâmt ca să pot închide într-însul istoria generală a veselei republice podgorene. Voiesc numai să contribuiesc și eu la consemnarea materialului necesar unui viitor istoric; și sunt autorizat a o face - eu am fost cetățean al acelei republice. Am asistat la mărirea și decadența ei, și nu în calitate de ...
Ion Luca Caragiale - O conferință
Ion Luca Caragiale - O conferinţă O conferință de Ion Luca Caragiale S-a hotărât! trebuie sâmbătă să țiu la S.P.M.D.R. o conferență în ședință plenară. Imposibil să scap: am apucat, într-un moment de slăbiciune, să promit junei mele amice din tinerețe, madam Parigoridi — este pentru mine o chestiune de conștiință, de onoare, de inimă. Eu țiu la madam Parigoridi, fiindcă și dumneei ține la mine. De atâta vreme suntem buni prietini, și nici un nor n-a venit să întunece... în sfârșit, ce să mai vorbim? îmi zice: „nene Iancule". Asta, ce-i drept, nu-mi prea place... Când eram sufler la teatru, acu vreo patruzeci de ani, damele aveau obicei să-mi zică „Iancule", ba, unele, chiar „mă Iancule" — nici un respect! Apoi, au mai trecut așa cam douăzeci de ani, îmi ziceau „domnule Iancule". Când am ajuns director, îmi ziceau „stimate domnule director..." Acu, după alți vreo douăzeci, toate — adică toate câte-mi mai sunt prietine — din „nene Iancule" nu vor să mai mă scoată. Toată lumea în serviciu public înaintează — numai eu, din zece-n zece ani, regulat, degradat! De ...