Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PUSTII
Rezultatele 221 - 230 din aproximativ 495 pentru PUSTII.
Heinrich Heine - Noaptea-n cabină
... țintuite de cer Cu ținte de aur... Deșarte dorințe ! Oftări deșarte ! Mai bine-ai face s-adormi în pace... Visai departe-n zare, un cîmp pustiu și nins, Lințoliu de omături nemărginit de-ntins. Și sub omătul rece, în fundul groapei reci, Dormeam uitat de veacuri în negura de veci. Dar ...
Heinrich Heine - Păduri și cîmpuri se-nvesmîntă...
Heinrich Heine - Păduri şi cîmpuri se-nvesmîntă... Păduri și cîmpuri se-nvesmîntă... de Heinrich Heine Traducere de Ștefan Octavian Iosif Publicată prima oară în Viața , 23 aprilie 1895 Păduri și cîmpuri se-nvesmîntă Cu flori, — s-a desprimăvărat... Voioasă ciocîrlia cîntă Sus, în văzduhul fermecat. Tresare inima-mi pustie Din toropeala-i de mormînt, Și tu mă faci, o ! ciocîrlie, Să plîng încet, și trist să cînt... Ea-mi strigă gingaș din tărie: — ce tot îngîni acolo-ncet? — un cîntec, dragă ciocîrlie, Și-s ani de cînd îl tot repet ! Îl cînt pe cîmpuri vara-ntreagă, De mult durerea mi-l urzi, Și chiar, o ! ciocîrlie dragă, Bunica ta mi-l
Heinrich Heine - Sărbătoare de primăvară
Heinrich Heine - Sărbătoare de primăvară Sărbătoare de primăvară de Heinrich Heine Traducere de Ștefan Octavian Iosif Publicată prima oară în Convorbiri literare , 15 iulie 1900 A primăverii tristă petrecere-a-nceput: Sălbăticita ceată de gingașe fecioare Aleargă-n aiurire, bocind rătăcitoare, Cu sînul gol, cu părul în aer desfăcut: "Adonis ! Adonis !" Pustie noapte cade. Pe umede cărări S-afundă-n întuneric, trecînd cu torțe-aprinse, Și sperie tăcerea pădurilor întinse De-atît suspin și plînset, și hohot, și strigări: "Adonis ! Adonis !" Pe iarbă zace, palid și mort, un făt-frumos, Îl caută prin codri fecioare-ndurerate; Plîng florile-mprejuru-i, și-s toate-nsîngerate, Văzduhul tot se umple de vaier dureros: "Adonis !
Heinrich Heine - Socoata vremii...
... n ore, minute și secunde, — Întîiul ornic, — cine l-a născocit? Răspunde ! A fost un singuratec, un suflet trist, pustiu... În nopțile de iarnă sta și-asculta, tîrziu, Cum șoarecii se mișcă prin umbră de unghere, Și cariul ritmic toacă în tainica tăcere... Dar sărutarea ...
... pomenesc umblînd aiure : Creșteau copacii pîn' la cer, Și-am stat uimit de-atît mister... Ascult în adîncimi, departe, Cum Ă¡uie-a pustiu și-a moarte... În deset urma mi se pierde Și-ajung într-o dumbravă verde. La mijloc, subt un vechi stejar, Dau de ...
Iacob Negruzzi - După furtună (Iacob Negruzzi)
Iacob Negruzzi - După furtună (Iacob Negruzzi) După furtună de Iacob Negruzzi Informații despre această ediție Pe cer s-adună nor peste nor Furtuna muge spăimântător, Vâjâie vântul, trăsnetul pică, Pământul geme și se despică! — Dar totul trece, furtuna zboară Liniștea morții jos se coboară Și după trăsnet, fulger și vânt Urmează groaza unui mormânt. — Și-n al meu suflet nor peste nor Se grămădise spăimântător, Amor și ură crud vâjâiau Inima 'n două mi-o despicau. Dar astăzi toate, toate-au trecut Și-n groaza morții s-au prefăcut. Nici o simțire nu mai e vie Inima-mi este goală, pustie, Cutreier lumea rătăcitor Fără de ură, fără de
Iacob Negruzzi - Nepăsare (Iacob Negruzzi)
Iacob Negruzzi - Nepăsare (Iacob Negruzzi) Nepăsare de Iacob Negruzzi Informații despre această ediție Marea geme și vuește Și s'a svârle 'n sus și 'n jos Cerul tună și trăsnește Vântul urlă fioros. Vasul fraged se despică Valuri negre-l învelesc Când spre nouri îl ridică Când în funduri îl isbesc. Și pe vas în desperare Toți aleargă nesfârșit Nicăiri nu văd scăpare Groaza morții i-a lovit. Și ochiri și brațe mute Ridic spre mântuitor Să se 'ndure să-i ajute Cu cerescu-i ajutor. Singur, fără de mișcare De catarg stau răzemat Și privesc cu nepăsare Oceanul întărtat. Căci puțin îmi face mie Dacă marea m'a 'ngropa Sau de inima-mi pustie Pe pământ voiu mai
Ion Creangă - Povestea unui om leneș
Ion Creangă - Povestea unui om leneş Povestea unui om leneș de Ion Creangă Povestire publicată prima oară în Convorbiri literare , nr. 7, 1 oct. 1878 Cică era odată într-un sat un om grozav de leneș; de leneș ce era, nici îmbucătura din gură nu și-o mesteca. Și satul, văzând că acest om nu se dă la muncă nici în ruptul capului, hotărâ să-l spânzure, pentru a nu mai da pildă de lenevire și altora. Și așa, se aleg vreo doi oameni din sat și se duc la casa leneșului, îl umflă pe sus, îl pun într-un car cu boi, ca pe un butuc nesimțitor, și hai cu dânsul la locul de spânzurătoare! Așa era pe vremea aceea. Pe drum se întâlnesc ei cu o trăsură în care era o cucoană. Cucoana, văzând în carul cel cu boi un om care sămăna a fi bolnav, întrebă cu milă pe cei doi țărani, zicând: — Oameni buni! Se vede că omul cel din car e bolnav, sărmanul, și-l duceți la vro doftoroaie undeva, să se caute. — Ba nu, cucoană, răspunse unul dintre țărani; să ierte cinstită față dumnevoastră, dar aista e ...
Ion Heliade Rădulescu - Războiul
Ion Heliade Rădulescu - Războiul Războiul de Alphonse de Lamartine Traducere de Ion Heliade Rădulescu - 1829 De ce sunete viteje urechea-mi e speriată? Glasul trâmbiței răsună, cai ninchează sforăind; Coarda-n sânge înmuiată, Ca sabia-ncrucișată, Sună pavăza lovind. Semnul de război se dete, aerul e-nzgomotat Armele! și eho iară armele! mai depărtat. Pe câmpie răspândite scadroanele tropăiesc, Decât crivățul mai iute din tot locul năvălesc; Și ca două aripi negre deodată se întind Din coastele cele dese de legiuni șiruind. Ne-nduplecat armăsarul, strâns în frâu, locul lovind, Pe-ndoitele-i genunche se oprește sforăind. Trăsnetul încă tot doarme, și-n câmpul cel mărmurit O prea jalnică tăcere cu groaza s-a răspândit. Nu s-aude decât marșul atâtor mii de soldați Alergând naintea morții căreia sunt închinați, A carelor uruire, armăsarii ninchezând, Poruncile-adăugite și aerul răsunând, Sau vântul care izbește în steaguri ce fâlfâiesc Și-n taberele vrăjmașe înotând se îndoiesc; Și când seamănă, umflate de biruință, c-ar sta Gata înaintea slavei singure de a zbura. Când ostenite-ncetează, se lasă pe lemn în jos Ca s-acopere vitejii cu-al lor văl întristăcios. În fruntea-amânduror taberi ...
Ion Heliade Rădulescu - Singurătatea
Ion Heliade Rădulescu - Singurătatea Adeseori pe munte, când soarele apune, Eu, obosit de gânduri, la umbră rezemat, În jos peste cămpie vederea-mi se repune, Privind cum se destinde cu-ncetul și treptat. Aici spumegă râul în undele-i muginde Și șerpuind se pierde în depărtat ascuns; Lacul colo-și revarsă apele lui dorminde, Pe care steaua serii ivită le-a pătruns. Seara-și aruncă încă o rază rubinoasă P-al munților nalt vârf de brazi încoronat; Ș-a umbrelor stăpână în caru-i rourat Pășaște, și albește o pânză fumegoasă. Religiosul sunet, curmând astă tăcere, În aer se revarsă din turnul goticesc; Pe călător oprește; și luciul câmpenesc Ne-nsuflă-n locul zilei o sfântă mângâiere. Dar sufletu-mi, l-această vedere felurită, Rece, nimic nu simte plăcere pe pământ; El înainte-mi este o umbră rătăcită: Soarele nu-ncălzește pe cei ce nu mai sânt. Stânce, colnice, dealuri, d-a rând le iau pe toate, Din margine la alta, d-apus la răsărit, Nimic nu las din lume, și văz că nu se poate Ferice eu în vruna mai mult a fi ursit. Ce pot afla în aste livezi, ...
Ion Luca Caragiale - Broaște... destule
Ion Luca Caragiale - Broaşte... destule Broaște... destule de Ion Luca Caragiale Nuvelă pesimistă Leonică era pe atunci șeful registraturii într-un minister. El era un băiat a cărui vârstă nu se putea ghici ușor: o mutră, căreia uneori i-ai fi putut da vreo patruzeci de ani trecuți; alteori nu ți-ar fi venit să crezi că merge pe al treizecelea — aceasta mai ales când ieșea fresco din frizăria unde, de când intrase în slujbă, era abonat: trei sfanți la început, apoi, de la introducerea sistemului nou monetar, patru franci pe lună, pentru: tuns la o lună o dată, frizat la zile mari și ras de două ori pe săptămână, miercurea și sâmbăta. Părul lui nu era nici negru, nici galben, nici castaniu; fața nici oacheșe, nici bălană, nici smeadă; ochii nici negri, nici verzi, nici căprii. Nu era nici cârn, nici năsos și urechile le-avea potrivite. Nu era nici mare, nici mic, nici gras, nici slab, nici-nalt, nici bondoc, nici subțire, nici gros. Afară de astea, nu era nici bun, nici rău, nici moale, nici iute, nici deștept, nici prost. Cu un cuvânt o ființă nici prea-prea, nici foarte-foarte. Gusturile lui ...