Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru NOR
Rezultatele 221 - 230 din aproximativ 567 pentru NOR.
Dimitrie Bolintineanu - Zina-Doamna
... tot cu ea? Spuneți mie, viorele Care-n ochii-i străluciți! Spuneți, mărgăritărele Ce sub buze-i înfloriți! Cosicioara-i strălucește Ca-arcul ploaiei printre nor Și pe față-i pârguiește Floricica de bujor. Este mândră și ușoară Ca un flutur aeros Scuturând din aripioară Roua plaiului voios. Spuneți mie, florioare ...
Dimitrie Bolintineanu - Ziua bună la țară
Dimitrie Bolintineanu - Ziua bună la ţară Ziua bună la țară de Dimitrie Bolintineanu Țară dulce și frumoasă, Tu, ce-ai fost gloria mea, Eu mă duc, fii sănătoasă! Nu știu de te-oi revedea. Dar ce-mi pasă oare mie Dacă pe pământ străin, Dacă în călătorie Moartea îmi va zice: vin'! Vai! în sânu-ți dulce, oare Sunt eu mai puțin străin Când pe toată ziua moare Visul sufletului lin? Iară se ridică norul. Vasul tău nu este-n port, Vânturi rele ca și dorul Către negre stânci te port. Mâine va veni străinul Să te prade, țara mea! Mâine îți vor smulge sânul, Mâine te-or îngenuchea. Și tu n-ai nici mângâierea Apărându-te, să mori. Ei ți-au degradat durerea! Și mormântu-ți n-are flori! Ți-au făcut cununi de spine Ca iudeii lui Isus, Și râzând amar de tine, ,,Ai unirea!" ei ți-au spus! Dar ei ți-au luat din mână Armele ce ai avut. Dragă patrie română, Ce rău oare le-ai făcut? La străini te-or da-n prădare, Vai! și pe cămașa ta Fiii vitregi cu turbare Sorții lor vor arunca. Te-au lăsat în slăbiciune, Fără legi, să ...
Duiliu Zamfirescu - Adio (Zamfirescu)
Duiliu Zamfirescu - Adio (Zamfirescu) Adio de Duiliu Zamfirescu Adio, dulcea mea durere Ce-atât de mult m-ai chinuit. Te las, că nu mai am putere Să te urmez pân-la sfârșit. Tu ești sfioasă și curată Ca floarea albă de pe stânci, Dar ai făptura vinovată, Cu ochii negri și adânci. Și nu-nțelegi că eu sunt bietul Nebun culegător de flori Ce mă ridic încet cu-ncetul Până la stâncile din nori. Dar forma ta înșelătoare Ia calea timpului apus, Și când ajung până la floare, Ea se ridică tot mai sus. (Pe Marea
Duiliu Zamfirescu - Boul Boul de Duiliu Zamfirescu De-a pururi trist, în mijlocul câmpiei, Voinicul bou privește înainte, Cu ochii mari, cu sufletul cuminte, Ca un simbol antic al poeziei. Și parcă-ar vrea să spuie prin cuvinte Că a rămas el paznicul moșiei, Căci toți s-au dus în lumea veciniciei, Iar Lațiul e țară de morminte. Trec norii, trec, spre asfințit de soare, Înveșmântând senina lui tăcere Într-un mister de umbre călătoare. El pleacă trist să cate mângâiere Urmând pe jos un lung șir de cucoare Ce cântă-n zbor o notă de
Duiliu Zamfirescu - Ianuarie Ianuarie de Duiliu Zamfirescu Frigul, scriitor pe geamuri Cu zăpezile se joacă Și le schimbă-n promoroacă Atârnând ciucuri pe ramuri. Din fereastra-mi înghețată Stau uitându-mă la cer: Norii, plumbuiți de ger, S-au strâns pată lângă pată. Trist și singur ca un greier Vălul timpului rupându-l, Eu aștept să-mi toarcă gândul Într-un colț mai cald de creier. Iar afară numai fumul Subțiratec își ia zborul; Eu îmi leg de dânsul dorul Și-n văzduhuri îi dau drumul.
Duiliu Zamfirescu - Levante și Kalavryta la Missolonghi
Duiliu Zamfirescu - Levante şi Kalavryta la Missolonghi Levante și Kalavryta la Missolonghi de Duiliu Zamfirescu Voi, ce-n fața mea, tăcute, mari ruini de amintire, Înălțați zidiri știrbite, triste resturi de mărire, Vorbiți, spuneți, ce e timpul, voi care-ați purtat pe umeri, Veacuri mari ca vecinicia, ani ce nu mai poți să-i numeri! Spune, Zante, unde-i timpul când Byron, în liniștire, Pe-ale mării tale valuri dorul său și-l legăna..., Ș-ale vântului suspine când nebuna sa iubire Cu suspine le-ngâna? Missolonghi, unde-i vremea când pe zidurile tale, Surâzând mureau toți grecii ca eroii din povești? Unde-s sfintele morminte după adormita vale Ce opreau cu-ale lor umbre pe drumeț în a sa cale? Unde-i Botzaris eroul?... — Missolonghi, unde ești? Vântul singur îmi răspunde: “Tot pe lume-i trecătorâ€� Iar pe mare echo strigă, prins de-un val spumegător: “E trecător..., e trecător...â€� I De la Zante care-și scaldă portocalii săi în mare Împrejur, cât vede ochiul în nemărginita zare, N-a purtat vreodată valul, pe-al său braț legănător, Lopătar mai fară grijă, mai frumos decât Levante De la Zante. Către ...
Duiliu Zamfirescu - Pe mare Pe mare de Vasile Alecsandri Ah! viața pentru mine, Scump înger! fără tine Nu are nici un bine, Nu are nici un dar. În cer fie lumină, Sau nori, sau noapte lină, Sufletul meu suspină, Suspină cu amar! Oricare nălucire L-a omului simțire Aduce-nsuflețire Cu glasu-i încântat, Se pierde-n neagra ceață Ce-ntunecă-a mea viață Și glasu-i se îngheață De mine depărtat. Acum cerul zâmbește, Natura-ntinerește Și tot care trăiește Se simte fericit; Dar mie ceru-mi pare Cuprins de-ntunecare; Văd lumea-n întristare Ca sufletu-mi cernit! Zadarnic cat plăcere, Zadarnic mângâiere, S-alin a mea durere, Să curm al meu suspin. Trecuta fericire Izvor e de jelire, Și dulcea-i suvenire Hrănește jalea-n sân! O, valuri mari de spume! Purtați-mă prin lume Ca frunza fără nume Ce o plutiți ușor, Și m-aruncați din mare Pierdut, fără suflare, Pe malul cu uitare Adâncului Bosfor! Pe Marea Neagră, mai
Elisabeta de Wied - Sonet (Elisabeta de Wied)
Elisabeta de Wied - Sonet (Elisabeta de Wied) Sonet de Elisabeta de Wied Precum lumina unui singur soare Prin lumea 'ntreagă-și răspândește focul, Chemând la viață nouă pe tot locul Puterea cea'n etern renăscătoare, Se luptă 'n veci prin nori să se strecoare Și' n văi și munți și 'n codrii vezi tu jocul Lucorii ei ce-aduce iar norocul Bogatei toamne-a-tot-dăruitoare: Un suflet mare tot așa învie Cu sfântu-i foc ce 'n juru-i răspândește Pe cei ce stau pierduți în letargie, Nu vrea să facă robi și nu orbește, Că el e creator nici el nu știe, Dar singur Domn el totul
... o găsi. „Firește, gândi greierul, lăcustă și să stea acasă, dracul a mai văzut?!â€� Și cum luna se ascunsese într-un nor, rugă pe un licurici să-i lumineze calea. Și, așa, se întoarse. Toată nopticica nu închise ochii. Privighetoarea își făcuse de cap. Îl mai mângâie ...
Emil Gârleanu - Călătoare! ...
... ce-l ținea în mâini, cât ai clipi din ochi, prinse drept înainte zborul unei prepelițe. În vremea aceasta, o bubuitură groaznică răsună și-un nor de fum învălui furnica în ceață, în mirosul lui pipărat și acru. Vânătorul alergă și, mai dincolo, ridică prepelița moartă și-o puse în tolbă ...
Emil Gârleanu - Nedespărțite! ...
Emil Gârleanu - Nedespărţite! ... Nedespărțite! ... de Emil Gârleanu Toamnă! Pădurea fumegă. Negurile se lasă perdeluind zările. Păsările se rotesc în înalt, se deșiră, iar se strâng și iar se răresc, apoi își aleg călăuzele, le pun în frunte, și-n vârf de săgeată călătoresc. Se ridică stolul sus-sus, pe apa albastră a cerului, și lin, ca împinse de un dor tainic, vâslesc, se șterg din zarea plaiurilor noastre. Se duc! Încotro? În nopțile reci de toamnă văzduhul parcă freamătă. O lume ciudată pare că prinde ființă sub stele; noiane de frunze desprinse pare că sunt purtate de vânturi; umbre se strecoară rătăcite; țipăte răsar și se sting; chemări de călăuzire umplu largul cuprinsului. Sunt păsările călătoare. Și cu ele parcă iau ceva din sufletul nostru, în ochii lor parcă fură soarele, pe aripile lor parcă duc primăvara. Un stol de turturele a întârziat. Grăbite s-au strâns în dimineața aceasta, și-n fâlfâirile lor, care se aud ca niște sunete supte ușor dintrun flaut, pornesc. Întâi o iau pe-aproape de pământ, peste lunci, deasupra rariștilor, printre plopii înalți, ca și cum ar vrea să mai vadă locurile aceste o dată. Apoi fac un ocol ...