Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru MAI MARE
Rezultatele 221 - 230 din aproximativ 1828 pentru MAI MARE.
Antim Ivireanul - Învățătura la sfântul părintele nostru Nicolae
... mă depărtez cu vorba zic cum că Dumnezeu nu s-au uitat la acĂ©le cuvinte ale lui Moisi, ce-l îndemna spre mânie; ci mai vârtos s-au uitat la dragostea lui cea mare ce avea cătră oile sale, ca să nu pață rău și cum că mai bine au priimit să moară împreună cu oile lui și pentru acĂ©ia n-au vrut Dumnezeu să facă acea stricăciune mare ca să-i piarză. Mare era, cu adevărat, dragostea lui Moisi spre jidovi, iar mai mare au fost dragostea lui Hristos spre tot neamul omenesc. Căci Moisi numai pentru un norod pohtiia să moară, iar Hristos pentru toată lumea. Și Moisi ... adevărate, ce-i învață și-i îndeamnă pururea la lucrurile cĂ©le vătămătoare de suflet. Nebuni îi numĂ©ște, pentru căci calcă poruncile cĂ©le mai mari ale lui Dumnezeu și cearcă lucruri deșarte și de nimica. Mormânte spoite pe dinnafară îi numĂ©ște, pentru căci să fac ei mai învățați, mai drepți, mai buni și mai vrednici decât sfinții părinți și decât apostolii și nu țin în seamă într-o nimica cĂ©le ce au zis ei și le-au așăzat
Petre Ispirescu - Pasărea măiastră
... să se ducă pomina. A împodobit-o cu aur, cu pietre nestemate și cu tot ceea ce meșterii din acea țară au socotit mai scump și mai frumos. O mulțime de stâlpi de marmură și poleiți erau prin biserică și pe dinaintea ei. Zugrăvelele cele mai prețioase, policandre de argint suflate cu aur, candele de argintul cel mai bun și mari cât donița, cărțile cele mai alese erau zestrea monastirii aceleia. Cu cât se bucura împăratul de frumusețea ei, cu atât se întrista că nu putea să o săvârșească pe deplin ... care se luă după dânsul. Atunci vulpoiul făcu un semn asupra lui și îl schimbă în stană de piatră. Văzând împăratul că fiul său cel mare nu se mai întoarce ascultă rugăciunea fiului celui mijlociu, și îi dete voie să meargă și dânsul. Acesta, după ce se găti și își luă merinde de drum ... ascultare rugăciunilor ce-i adusese vulpoiul, ci voia să-l prinză ca să-i ia pielea. Împăratul se puse pe gânduri văzând că după atâta mare de timp nu se mai întoarse fiii săi nici cu pasărea măiastră, nici fără dânsa, când fiul cel ...
Garabet Ibrăileanu - Amintiri din copilărie și adolescență
... împărțit sentimentele spre cele patru vânturi -- păstrându-i ei numai un colț adânc din fundul inimii. E drept, însă, că nu pot să mă gândesc mai mult la ea fără să simt lacrimi de duioșie și uneori de un fel de durere -- nu mare, dar care nu se poate compara cu nimic. La 5 ani, într-o zi de mai, am părăsit casa noastră pentru totdeauna. Din cauza datoriilor, bunica mea a pierdut-o. I-a fost luată și dărâmată. Azi ... am mutat în ea. Era o casă nouă, cu un balcon lung, care suna ca metalul, nu știu pentru ce, când mă plimbam pe el, mai ales când umblam bocănind cu călcâiele pe scânduri. Prin grădină trecea un pârâu lat de-o palmă. Pe lângă grădină, trecea un pârâu mai mare. Din dosul casei, peste pârâu, un deal drept, care mi se părea că atinge cerul. În stânga un deal lung, pe care umblau vitele, ca ... asupra mea o mare impresie și anume de ceva măreț și (iarăși) misterios. Țin minte că în toate impresiile mele de-atunci intra în cea mai mare parte misterul. Fânațul, unul dintre cele ...
Mihai Eminescu - Către Bullatius (Horațiu)
... Eminescu - Către Bullatius (Horaţiu) Epistole, I, 11 Cum ți se pare, Bullațiu, Chio, falnicul Lesbos, Samosul cel elegant, Sardes, cetatea lui Cresus? Smyrna ori Colophon? Mai mari, mai mici decât faima? Ori sunt nimic alături cu câmpul lui Mart și cu Tibrul? Au preferi vrun oraș din cele-nchinate prin Attal? Ori de ...
Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură în 25 a lunii dechemvrie, la nașterea Domnului nostru Iisus H
... 2 lucruri minunate și peste fire; una, că înțelĂ©gem o vĂ©ste bună, carĂ© din vĂ©ci nu s-au auzit, nici să va mai auzi până în vĂ©ci și alta, că auzim o bucurie mare carĂ© stinge toată jalea, toată întristăciunea și toată lacrăma de pe fața pământului. Aș pohti însă acĂ©ste cuvinte să le întinz ca o masă ... oamenilor și trupul carele l-au luat de la oameni să-l îndumnezeiască. Drept acĂ©ia, decât iaste taina aceasta mântuitoare, de atâta iaste și mai minunată; care necum limba omenească poate a o grăi, ce și îngerii, carii ne vestesc noao astăzi bucuriia cea mare și cântă mărirea lui Dumnezeu, nu iaste cu putință ca să o adeverĂ©ze. Eșit-au zice poruncă de la chesariul Avgust, să se scrie ... desăvârșit și să ne dea noao bucuriia cea vĂ©cinică. Auzitu-s-au, rogu-vă, vreodată, vĂ©ste ca aceasta? Au socotiț că să va mai auzi? De aduce atâta bucurie la oameni o vĂ©ste bună de cĂ©ste trecătoare, dară această vĂ©ste cu cât mai vârtos va aduce bucurie
Nicolae Gane - Petrea dascălul
... râuri, peste șanțuri, peste podețe ale căror scânduri jucau sub roatele trăsurii, pănă când înspre seară ajunseră la moșia dorită. Proprietarul, care era prevestit de mai nainte de părcălăbie, îi primi cu mare alai ca pe niște oaspeți aleși. Dulcețile, cafelele negre cu caimac, ciubucelele cu imamele de chihlimbar se înfățișară pe dată dinaintea lor după obiceiul pământesc ... adapă; și când stăpânul său zicea: Măi Petreo, sămi aduci mâni un urs, el se ducea totdeauna la sigur. Și doar nu era vreun om mai arătos sau mai deosebit Petrea Dascalul; din contra, era mic de stat, avea chipul blajin și oarecare stângăcie în mișcări. Față cu stăpânul său abia de îndrăznea să ... o aprinse zicând că la prohod trebuie și lumânare, se puse pe brânci și cu pușca întinsă și înarmată intră voinicește în vizunie. Lordul cel mai nalt și mai necrezător, care nu se aștepta la una ca aceasta, se uita acum nemișcat și cu ochii holbați cum Petrea Dascalul se târâia încet, încet în ... mereu; nici un semn nu venea de sub pământ... Ce se petrecea oare acolo?... Negreșit că nu era bine, de vreme ce Petrea Dascalul nu mai ieșea la lumină, căci, dacă ar fi fost el învingătorul, ce ar ...
Ion Luca Caragiale - Cronica sentimentală
... răchită. Beduinul suprem chiamă pe primul consiliar, îi spune ceva la urechiă, și apoi, cu un semn, congediează pe toți. Curtea se răsipește. Șeapte Beduini, mai marii celor mari, se răped pe cai, ia cuțitele 'n dinți, împumnă lancile și dau goană cailor prin cătun, sbierând ca niște posedați. Vai de ... ținut, și-l voiu pomeni și morților. Am admirat moravurile bizare ale acestor nefericiți. Am văzut de nenumărate ori repetându-se din ce în ce mai cu furoare, scena de mai sus. Aproape să mă tâmpesc și eu de prea multă admirațiune, am atras într'o zi la o parte pe câțiva Tâmpiți mai de căpetenie. - Bine, nefericiților, le ziseiu, cum nu vă vine odată ideea să vă sculați cu toții 'n o dimineață, să puneți mâna pe toți ... ori tâmpiți, zisei în mine, sunteți demni de admirat ! Mă 'ntorsesem de mult din călătoria ce făcusem la tribul Tâmpiților; vă jur însă că nu mai cugetam decât la dânșii. Îmi rămăsese adânc săpată în memoriă suvenirea nefericirei și mizeriei lor. Nu-i puteam uita. Mai zilele trecute, întâlnesc un amic care necontenit călătorește. Se 'ntorcea din Africa. Îl întreb cum a petrecut. - Am văzut minuni, îmi zise. Ai ...
Alexandru Mocioni - Conștiința națională
... întreprindere a ei un îmbucurător semn de năzuință națională și pururea voios conlucru pe acest teren cu junimea noastră. Inima junimei formează cel mai susceptibil sol pentru semința idealurilor mai înalte ale vieții și cu drept cuvânt fiecare popor privește în junimea sa națională naturalul depozitar al speranțelor sale pentru un viitor mai frumos și mai bun. Și aceasta în privința națiunei noastre stă în măsură încă mai mare. Puține popoare au avut o istorie de suferințe atât de dură ca al nostru. Acest popor despoiat de drepturi și libertăți, opres cu puterea în ... pentru trecutul trist și prezentul în parte nefavorabil, caută să-și afle mângâierea și desdăunarea în speranța sa pentru un viitor mai frumos. Acest viitor mai frumos parcă providența l-a rezervat junimei noastre naționale, acestei nouă generațiuni a noastre, dacă ea va pricepe a se ... ce le desvoltă aceea, și via conștiință națională sunt acele potențe ideale, cari și în lupta istorică a poparelor se arată ca cele mai înalte și eficace potențe reale. Însemnătatea istorică a fiecărui popor se înalță și scade după cum cultura și conștiința sa națională se înalță ...
Titu Maiorescu - Poeți și critici
... îngustă albia curentului celui nou; în dreapta și în stânga trebuiesc desfundate alte șiroaie, care să întărească mișcarea principală, mișcarea însăș trebuie să pătrundă mult mai afund. Fără îndoială, rectificările, mai ales în materie de știință, nu vor putea lipsi uneori din o aprețiare a operelor celor mai bune; fără îndoială, în mijlocul unei activități critice pentru răspândirea lucrărilor sănătoase se va simți pe ici, pe colea și necesitatea unei loviri directe în ... scriere. Și mai întâi trebuie să constatăm că, de regulă, poeții înșii sunt cei mai răi critici asupra poeziei altora, în genere artiștii înșii cei mai contestabili aprețiatori teoretici ai artei. Deși în feluritele combinări ale inteligențelor omenești s-a putut și se poate întâmpla ca un poet bun ... dreptul înaintea publicului, dar care rezultă întrucâtva din modul d-sale de procedare și care, în orce caz, este pusă de alții, întrebarea: cine este mai mare poet, Eminescu sau Alecsandri? Întrebarea astfel pusă ne pare din capul locului greșită, și ne pare greșită fiindcă este unilaterală și - exact vorbind - o confuzie ... 35 de poezii, toate sunt admirabile. De la Victor Hugo avem sute de poezii, avem și drame, avem și romane, multe sunt contestabile. Cine este
... de 4 sau 5.000.000 lei, Cozia nu era îndestul de bine ținută; picături de ploaie și-au lăsat urmele pe pereții camerelor celor mai bune, și lumina zilei spera să intre curând în biserică prin locurile cele mai oprite. Părintele Ipolit, economul, care după cunoștințele sale ni s-a părut demn de postul ce ocupă, ne spuse că aceasta nu este ... 6 camere, când în chilia de piatră abia te poți învârti. Dar opinia părinților era cu totul contrarie; ei considerau scobitura în piatră ca cea mai completă probă de cuvioșie și cel mai mare serviciu ce poate cineva să facă lui Dumnezeu. Cu un cuvânt, un om care face o peșteră, oricum ar fi trăit în lumea aceasta, este ... preoți." Â "Asta nu face nimic: noi aici n-avem nici o treabă și putem să ne rugăm pentru dânșii." Acum era târziu ca să mai pierdem timpul în vorbe, luarăm dar binecuvântarea părinților, promițându-le a cugeta mai serios la fondarea unei peșteri, și ne întoarserăm la mănăstire. Ziua începuse a se ascunde după munții de la apus, mai ...
Miron Costin - De neamul moldovenilor
... nu să afla de lucrurile lor, ce s-ar fi lucratÅ și nici streinii n-au știut nimica de dânșii, pănă la Alixandru-vodă cel Mare și Bun. DĂ©cii au început istoricii leșăști a scrie, mai ales Bielschii și Marțin Pașcovschii, pre carii i-au urmatu răposatul UrĂ©chie vornicul. Dacă n-au fostÅ dară dintăi scrisoare în țară și nici ... cu sănătate această a noastră cu dragoste osteneală. De toate fericii și daruri de la Dumnezeu voitoriÅ Miron Costin, care am fost logofăt mare în Moldova Cap. I - de Italia Toate lucrurile, dacă să încep a spune din ceputul său, mai lesne să înțeleg. Și neamul moldovĂ©nilor fiindÅ dintru o țară care să chiamă Italiia, de Italiia și de Împărățiia Râmului, a căriia ... îmbe limbi ieste Italiia și în dricul pământului, spre miazănoapte, dincolo, pănă la hotarăle Franțozului. Hotarăle ei despre răsăritÅ, dispre noi, cum s-au zis mai sus, limba de mare și apoi Stiriia, Carintiia, Avstriia, țările Împărăției Nemțești; dispre miiazănoapte franțojii, dispre apus Hișpaniia, iară dispre amiazăzi să închide cu marea ce-i zicem noi ...