Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru LACRIMĂ
Rezultatele 221 - 230 din aproximativ 667 pentru LACRIMĂ.
Dimitrie Anghel - Într-un amurg de toamnă (Anghel)
Dimitrie Anghel - Într-un amurg de toamnă (Anghel) Într-un amurg de toamnă de Dimitrie Anghel Ca un gând rău noaptea se târăște și o mâhnire neînchipuită urcă din lumea plantelor. O umbră umedă și verde, ca răsărită din adâncul unei mlaștini, topește formele și în toată mâhnirea aceasta sufletul meu dornic de lumină luptă și el, ca o flacără ce stă să se stângă… Așa trebuie să fi fost la începutul lumilor, pe atunci când regnul vegetal stăpânea pământul. Arbori și plante uriașe, ierburi ori flori monstruoase, în aburii ce stăpâneau de-a pururi, trebuie să se fi strevăzut ca în fundul unui vis, sau ca o natură zămislită și căzută în adâncul unei ape. Și cum nu se auzea un cântec pe atunci, ori un tril sfios de pasăre, cum nu bătea un fluture din aripi și nici pas nu suna ca să trezească ecouri, astfel e și în colțul acesta de natură, unde ne găsim amândoi după o dulce zi de dragoste… Singurele puncte de senin sunt ochii tăi; dar nu știu cum, prin ce misterioasă ambianță cu cele ce ne împresoară, s-au îndepărtat și s-au făcut străini, de parcă nu mai ...
Dimitrie Anghel - A patra Parcă
Dimitrie Anghel - A patra Parcă A patra Parcă de Dimitrie Anghel Harnice, posomorite și sinistre torc cele trei surori la lumina lividă a opaițului ce le luminează. Severă ține una în mîna-i vestejită furca fatală, cu lîna albă și neagră din care scapătă un fir de întuneric și altul de lumină ; cu luare-aminte învîrtește cealaltă fusul neastîmpărat pe care vine să se cercuiască firul; implacabilă și nerăbdătoare așteaptă ce-a de-a treia cu ascuțita-i foarfecă gata să întrerupă deșirul. O vorbă nu-și spun, căci ce-ar putea sa-și spună ? Un zîmbet nu schimbă, căci gurile lor nu-s făcute să zîmbească ; o înduioșare nu trece în ochii lor, căci ele n-au vreme să se înduioșeze. În albul lor veștmînt, pe care joacă lumina albastrului opaiț ca pe niște giulgiuri, cele ce n-au cunoscut divinul farmec al tinereții, nici bucuria ce-o resimte frumusețea în fața oglinzii, nici reveriile dulci ce le dă amorul, torc înainte nesfîrșita lînă ce-o scapătă caierul înfrățind firul de lumină și firul de întuneric pe care așteaptă să-l taie recele fier al foarfecei... Sinistră toarce ...
Dimitrie Anghel - Cedrul Cedrul de Dimitrie Anghel Publicată în Minerva , III, 1088, 28 dec. 1911, p. 1. Majestuos își înalță fruntea, în ziua aceasta primăvăratecă și îndulcită de soare, bătrînul cedru din Grădina Plantelor și freamătă căutînd în zări neagra dungă a cocorilor, ce vin din țara lui. Străin și singur visează patriarhul la țara Libanului, unde praful de pe drumuri se ridică în pulbere de mărgean roș. Murmură așteptînd să-i răspundă o șoaptă de palmier, tace ascultînd surdul zgomot ce-l face rodul unui măslin în cădere, se cutremură cu tot frunzarul văzînd pe orizont cum trec norii deși, închipuind caravane. Anemone albe înstelează verzile mări de ierburi, crini uriași își scutură polenul în soare, miresme tari de roze vin să-i îmbete frunzarul. Vorbe străine însă răsună, și bietul patriarh amintindu-și că e în surgun își încetinează păinjenișul de rămurele, încremenește din nou rotunda-i umbră pe pămînt și tace. Placa înfierbîntată de soare, ce o poartă pe trunchi, cu inscripția anului cînd a fost smuls din pămîntul țării lui și peste care se înclină curiozitatea trecătorilor, îl arde ca un stigmat... Cercuri rotunde, ca undele unor vibrații, i-au pornit ...
Dimitrie Anghel - Două glasuri
... peste care se pleacă să bea o gură însetată, a pătat o albă aripă de pasăre ce venea să caute și ea o lacrimă de apă vie, și-a pus stigmatul doveditor al sălbăticiei pretutindeni pe unde a trecut biruința sau înfrîngerea și a ...
... mi luneca din ochi, am mai privit încă o dată grădina, și noaptea mi s-a părut, oricum, divină, privită așa printr-o lacrimă... • Și am reluat lanțul, căci obiceiul e tiranic și prietenia oricum e o formă a iubirei. • După ani perduți, suntem iarăși ...
Dimitrie Anghel - Farmec de noapte
Dimitrie Anghel - Farmec de noapte Farmec de noapte de Dimitrie Anghel Publicată în Literatura și arta română , 25 oct. 1897 (sub titlul "În grădină II") În pragul scărilor rămas-am și nu-mi mai recunosc grădina. E noapte,-o noapte viorie, de parc-ar fi trecut lumina Prin ochii cei mai duși de visuri, prin inima cea mai blajină, E-o dulce noapte alungată dintr-un serai, de vreo cadînă. Un pas nu îndrăznesc, de teamă să nu rump farmecul uimirii, Se frînge umbra-nduioșată pe-alocuri unde trandafirii S-aprind prin crengi; iar nalba toată și micșunelele-bătute Par lacrimi mari de nestimată pe-un tort de catifea cusute. Și blînd s-abate-un vînt, trezit e umbrarul tot și-n dulce larmă Se clatină crengile, iar umbra se clatină și ea, se farmă, Și-n luminiș de drum scăpată, pe unde aiurit s-abate Nu mai cunoști de-s flori de umbră sau dacă-s flori adevărate. Mi-i dor, o, noapte fermecată, de nu știu ce mi-i dor.. pe-aproape Parc-au trecut un pas, o șoaptă, ușor ca zgomotul pe ape De vîsle-ntîrziate-n neguri prin depărtări, ori ca fiorul Bătăilor pripit de ...
Dimitrie Anghel - Fata din dafin
Dimitrie Anghel - Fata din dafin Fata din dafin de Dimitrie Anghel Publicată în Viața socială I, 10 nov. 1910, p. 196—107 Ce dulci erau serile de vară în cerdacul casei noastre. Stîlpi albi îi sprijineau bătrîna streșină plină de cuiburi și perdelele de salcîm albastru o înfloreau întotdeauna. Lespezile de piatră sură ale scărilor, printre crăpăturile cărora portolacul își prindea rădăcinele îndărătnice, rămîneau calde pînă tîrziu, și greierii, odată cu luceafărul de seară, își începeau eterna lor cîntare. Sfios prindea unul să cînte ca încercînd un acord, apoi sute de glasuri răspundeau de pretutindeni, ca la o poruncă, și monotonul refren se prelungea pînă la ziuă. Stelele, una cîte una, se aprindeau licăritoare, de la cele mari pînă la cele mici, și-apoi în tîrziu, ca și cum un alt Prichindel nevăzut ar fi aruncat în urma lui risipitele fărmături ca să-și însemne drumul pe unde a trecut, o spuză lucitoare de stele se arăta de-a curmezișul cerului. Umbrarele se întunecau și minunatele flori înviorate de rouă îmbălsămau mai tare, ca și sufletele noastre după un plîns tăcut. Fîntîna cînta, și pe apa havuzului împresurat de teii înalți, sădiți laolaltă și crescuți ...
Dimitrie Anghel - Marină Marină de Dimitrie Anghel Publicată în Ilustrațiunea română , dec. 1912 O, mare iubită ! Ce bună amică ești tu cu poeții ! Pornește vaporul, și iată-mă singur din nou lîngă pupă. Viu aeru-mi umflă plămînii de parc-aș sorbi dintr-o cupă Demonică, filtru-ncărcat de toate puterile vieții ! Ah, gustul trecutelor lacrimi, pe care le-am plîns altădată, Pe buzele-mi pale acuma-l simt iarăși — mărgelele de sare ! Ce altă dovadă mai vie că matca-ți adînc zbuciumată E albia primordială a vieții, o, tainică mare? Ce giulgiu imens peste-un leagăn strîng apele verzi mișcătoare, Ce-albastru a prins peste tine în cuie de foc baldachinul ! În noaptea aceasta simt bine că-s clipa etern călătoare, Că-s una cu apele mării și una sînt cu seninul ! Greu cade nămolul la funduri, ca după furtună, și cine În apa privirilor mele ar fi să privească de-aproape, N-ar crede c-așa limpezime l-ascunde atîta de bine precum îți învăluie taina imensul tău giulgiu de ape ! Și gîndul meu fuge-nainte departe pe-ntinderea mării Ce splendidă-mi pare această albastră și unică oră ! O, dacă pe ...
... fără voie trăiam acum o viață nouă: Eram și eu un crin ca dînșii, și-n dezmierdările luminii Îmi întindeam voios potirul să prind o lacrimă de rouă. Visînd, trăiam cu ei acuma, și-atît de alb eram subt lună, Încît abia scriam o umbră, cînd m-alinta șagalnic vîntul, Dar ...
Dimitrie Anghel - Mihail Kogălniceanu (Anghel)
Dimitrie Anghel - Mihail Kogălniceanu (Anghel) Mihail Kogălniceanu de Dimitrie Anghel Publicată în Luceafărul [Sibiu], IX, 22 16 nov. 1910, p. 532—534 Ce farmec trist au colecțiile vechi, efemerele de o zi, foile grabnic tipărite ca să arunce o știre senzațională, o telegramă care a făcut ocolul lumii, o întîmplare stropită cu sînge și cîte alte fărîme din viață. Așa, răsfoiam mai ieri colecția prăfuită a unui jurnal ce poartă data anului 1877, și o melancolie nestăpînită mă cuprinsese, cetind întîmplările trecute, dînd peste nume ce au pasionat opinia publică și peste anunțuri de prăvălii vechi. Filă peste filă se așeza, zi peste zi, an peste an, păstrînd în ele, ca în niște pături sedimentare, urma unei vieți care a fost. Și iată că printre atîtea știri și fapte diverse, printre telegramele ce vădeau starea febrilă de care era cuprinsă lumea în apropierea războiului, am dat peste faimosul discurs al marelui Kogălniceanu, privitor la profesorii Universității din Iași. Pasionat, ca un vînător chemat pe o urmă, am rătăcit înainte în pădurea aceasta de hîrtie, ale cărei foi le-au scuturat rînd pe rînd anotimpurile. Și figura marelui om se înălța covîrșitoare dintre pagini, ...
Dimitrie Anghel - O amintire despre Verdi
Dimitrie Anghel - O amintire despre Verdi O amintire despre Verdi de Dimitrie Anghel Publicată în Flacăra , II, 52, 12 oct. 1913, p. 411. Sunt puțini fericiți, cărora soarta le îngăduie să intre, fiind vii încă, în Panteonul nemurirei. Gloria are capriciile ei și cheamă, făgăduitoare ca o femeie, surîde vicleană, momește și pierde pe cei mai mulți, pe cei ce n-au fost destul de stăruitori și n-au știut să prindă ceasul potrivit ca să și-o însușească. Ea aprinde însă licăriri de luceafăr în ochii celor aleși și transfigurează pe cei ce s-au lăsat sărutați de ea. Între fericiții aceștia a fost și Giuseppe Verdi, și fiind dat că acum se serbează centenarul lui, voi adăoga și eu o amintire personală. Eram la Roma, prin 1892, mi se pare, și mă reîntorceam spre casa mea din Lațiul vechi, într-o seară tîrziu. Pe străzi, afișe mari colorate, anunțau reprezentația lui Falstaff , ultima operă a bătrînului maestru. Cum o lume neobișnuită forfotea pretutindeni la acea oră și glasuri vesele urcau, m-am apropiat de un grup și am întrebat cărei întîmplări se datorește mișcarea aceasta spontană și am aflat că lumea aștepta venirea ...