Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru L��SARE

 Rezultatele 221 - 230 din aproximativ 252 pentru L��SARE.

Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira V

... trei ani a trimite Câțiva din noi în lume prin târguri și prin țări Ca să trăim cu oameni, ș-aminte să luăm L-a lor deprinderi, fapte, mișcări deosebite; Și când la el ne-ntoarcem, spuindu-i ce văzurăm Îl facem totdeauna de leșină de râs ... din răbdare. PERIERG: Apoi putut-ai oare în vreme așa scurtă Să împlinești porunca ciudatului stăpân? Științi de-ajuns cules-ai să-i spui, să-l veselești? Căci mie mi se pare că sute de ani trebui Să poți pre om cunoaște; atâte sunt de multe Năravuri, caractere și patimile lui ... de politețe, Cu mare bucurie de toți e priimit, De toți cu sârguință chemat ș-îmbrățoșat. O zi dacă lipsește, oricine îl întreabă, Trimit de-l cercetează și zic că este vesel, Măcar că e obraznic și prea nesuferit. Criton lucră o carte în douăzeci de ani Prin care dovedește că ... că nu sunt de ajuns. Eu numai pre aceia la care am slujit Când cu de-amăruntul lui Pan îi voi descrie, Un an întreg l-oi face să aibă de ce râde. Umblând din casă-n casă în traiul meu la voi, Eu mai pe toată luna stăpânul îmi schimbam

 

Calistrat Hogaș - Amintiri dintr-o călătorie

... care avuse ciudata idee de a mărita straiele de sublocotenent cu opincile, bastonul și bocceaua din spate; și mă sileam a-l face să priceapă că numai pentru dânsul făceau câinii atâta gălăgie. Apucarăm la stânga pe prundul Cuejdiului înspre Dărmănești, fără să știm dacă am apucat ... îndreptăm către Almaș: în drum ne întâlnirăm cu preotul locului, care mergea cu un țăran la un ogor din apropiere. Pe preot îl cunoșteam și-l întrebai de drumul ce trebuia să apucăm, ca să ieșim la Almaș. După ce căpătarăm lămuririle trebuincioase, plecarăm înainte. În urmă tocmai, am aflat că ... neobișnuit îmbrăcați, își aduse aminte că în cercul comunei lui are și îndatoriri polițienești. Astfel, după ce ne depărtarăm puțin, se întoarse către preot și-l întrebă dacă ne cunoaște. Preotul, care înțelese bănuielile ajutorului de primar și care voia să glumească puțin, îi răspunse că habar nu are de cine ... să ne ducă la comună. Preotul, văzând că gluma se îngroașă, îl lăsă să meargă puțin, apoi începu a râde cu hohot și-l chemă înapoi, spunându-i cine suntem. — Să mă bată Dumnezeu, părinte, zise ajutorul de primar, că, de nu-mi spuneai sfinția-ta sau de ...

 

Ioan Slavici - Mara

... măcar numai câte un creițar în fiecare din cei trei ciorapi; mai bucuros se împrumută pentru ziua de mâine. Când poate să pună florinul, ea-l sărută, apoi rămâne așa, singură, cu banii întinși pe masă, stă pe gânduri și începe în cele din urmă să plângă. Nu doară că i ... fata preotului de la Cladova. Minunat om! — așa trebuia să fie și Trică! Iar pentru aceasta nu era nevoie de multă școală: atât casă-l primească ucenic. Maica Aegidia cerea însă mult, șase florini pe lună, și pe deasupra mai erau și alte cheltuieli. "Hm" zise Mara, încrețindu-și sprâncenele ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Departe, departe

... vrusei s-o turtesc de perete; cutele ei, ca niște drugi de fier. Pusei mâna pe un scaun nalt și subțirel, degeaba; nu putui să-l mișc. La o scară de marmură mă oprii speriat: un câine mare sta cu ochii țintă la mine și cu gura căscată. — Ce, ți ... Între ei și ceea ce vor, încă nițel, încă nițel, și ăst nițel nu se mai isprăvește... Bătrâna vorbea și eu râdeam de pisică: "Prinde-l, motane, ah! ce bun ar fi... ce frumos e... încă nițel, încă nițel, și aripioarele lui vor curge ca niște flori mărunte"... — Vrei să ... șir de picături de vin ca niște boabe de rubin. — Acolo era locul împăratului. A fost cel din urmă pahar pe care l-a băut, zise bătrâna, făcând cu deștul, capul, mâinile și trupul împăratului. Și deștul ei parcă lăsa dungi în aer. Închisei ochii, o ... zisei tremurând: — L-am văzut! Ea se uită drept în ochii mei și-mi zise: — Peste zece zile, la miezul nopții, o să-l ...

 

Vasile Alecsandri - Despot Vodă

... I-am întâlnit devale cu patru urși blăniți, De somnul cel mai vecinic tuspatru adormiți, Și mai era cu dânșii... mult am mai râs văzându-l... Un soi de hop-peoparte cu portul și cu gândul, Numit Ciubăr și Vodă. (Se îndreaptă spre fund.) JUMĂTATE Știu, un nebun de soi Cu ... bine s-așteptăm. Vin’ cole, după stâncă. LIMBĂ-DULCE Ce pândă? Lupta-i dreaptă: Ei doi, noi doi!... nu-ncape nici pândă, nici... JUMĂTATE (oprindu-l) Așteaptă, Nu fi nătâng, ascultă... LIMBĂ-DULCE Române, doi și doi... JUMĂTATE Ascultă,-ți zic. LIMBĂ-DULCE Ce? JUMĂTATE Care-i mai mare dintre noi ...

 

Ion Luca Caragiale - Câteva păreri

... apleacă urechea și ridică degetul către locul de unde vine cântarea, zâmbind luminos cu inefabila satisfacție a dobitocului pe care ai nemerit să-l scarpini tocmai unde-l mănâncă: e bine - e frumos! A sunat coarda din năuntru, și el a auzit-o. Nu cântarea neînțeleasă a privighetorii ... să ne arate cu vreun procedeu intelectual cam ce a fost, nu cântecul privighetorii, nu razele lunii, ci acea cântare misterioasă interioară care l-a mulțumit atâta? Poate, cum am zice, să ne întoarcă în afară și nouă ceva din iritarea lui interioară, care pentru noi, oameni ... Pe această cale, deși de ocol, credem c-am ajuns aproape de dezlegarea primei întrebări. * După mișcarea gușatului nostru, după fiorul de caldă mulțumire care l-a trezit din aromeală, noi am văzut destul de sigur că în sufletul omului s-a petrecut ceva minunat — ceva ... razele de pe coama dealului, și cântecul din grădina cu pruni sunt ca arcușul pe lângă sunetul vioarii, niște simpli agenți brutali de iritare. Arcușul l ...

 

Nicolae Gane - Cânele bălan

... profesorul, deși, în buimăceala mea, nu țin minte să i le fi dat, însă el mi-a mulțămit; iar rahatul știu bine că l-am înghițit cu camarazii mei. Apoi îmi aduc aminte cum Constantin viziteul a intrat în odaia unde îmi pregăteam lada, întrebându-mă: â ... ești, cuconașule?... Iar eu, de bucurie, i-am sărit în gât, și cu iuțeala cu care cad stropii de apă într-o cascadă, începui să-l întreb de tata, de frate, de baba Ilinca, de Balan, de casă, de grădină, de toate, în sfârșit, câte îmi trecuseră prin minte la primirea ... cap. Deschisei gura să întreb pe Constantin despre Măriuca, dar îmi veni o tusă care-mi curmă vorba. Apoi, îndreptându-mi glasul și căutând să-l prefac pe cât se poate mai nepăsător, zisei: — Dar Măriuca noastră, Constantine, ce mai face? — Măriuca noastră e bine, mai bine decât totdeauna ... răspunsei eu. Cuconașule, mânca-ț-aș găinile! Antereul meu plătește cât o moșie boierească, cum pot eu să rămân păgubaș de el, că doar nu l-am furat? — Da mai știu eu?... — Cuconașule, mânca-ț-aș curcanii! Plătește-mi antereul că te trag la judecată și, pe Maica Precista ...

 

Mateiu Caragiale - Craii de Curtea-Veche

... te găsească tot dichisit, tot scorțos, tot fercheș, fără un fir de păr alb, murat în argint-viu și în spirt ca un gogoșar în sare și în oțet. Dar Pașadia nu-l asculta, se gândea aiurea. Scăpa de data asta Pirgu și mi-era necaz, deoarece n-aveam ochi să-l văd. Rămânând de tânăr singur în București, de capul meu, mă ferisem să intru-n cârd cu oricine, așa că din restrânsul cerc al cunoștințelor ... fire pătimașă, întortocheată, tenebroasă care, cu toată stăpânirea, se trăda adesea în scăpărări de cinism. Cu veninul ce se îngrămădise în inima sa împietrită, puterea l-ar fi făcut lesne primejdios. Și nici o încredere la el în virtute, în cinste, în bine, nici o milă sau îngăduială pentru slăbiciunile omenești ... lume până în vârful unghiilor. Ca să prezideze o înaltă Adunare sau o Academie, altul nu s-ar fi găsit mai potrivit. Cineva care nu l-ar fi cunoscut, văzându-l trecând seara, când ieșea, țeapăn și grav, cu trăsura la pas după el, pentru nimic n-ar fi voit să creadă în ce murdare și ... ...

 

Ioan Slavici - Gura satului

... ar putea să fie. Chiar și acela pe care toată lumea îl știe de bun își are ceasurile de răutate, și nu avem decât să-l atingem unde-l doare pentru ca să-l facem mai dârz decât alții. Dar nenea Mihu tot om bun rămâne. Se și cuvine însă unui om din oameni, ca dânsul, să fie de ... cine Florea Cazacului și cine este Cos- ma Florii Cazacului? Un copil nevârstnic o știe pe de rost. Om să-i pui alăturea și să-l cauți în șapte sate, nu găsești unul mai bun decât Mihu, care nu-și mai știe rubedeniile și cuscrii și finii și care nu-și ... în când, dar foarte arareori, Miron scotea din șerpar un fluieraș, pe care cânta câte o doină plină de duioșie, încât oprea răsuflarea celor ce-l ascultau. Din când în când, numai arareori, scotea Miron fluierașul său; îl scotea însă totdeauna când Marta îl ruga; ba era chiar destul ca ea ... graiul limpede? Marta era fiica Mihului Saftei, și era un lucru firesc ca atunci când ea roagă, să nu zică ba, mai ales știind să-l ...

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Răzvan și Vidra

... o icoană ":Cu vârful de pumnal! Și cui să-nchin eu oare, când timpul se răzbună, Ecoul amorțit Din nemilosul viscol pe care împreună Abia l-am resimțit? O, tu, ce chiar suspinul îl împărțeai cu mine, Făcându-l mai ușor: Tăiai oftarea-ntreagă în două mici suspine, Unite prin amor!... B.P.H. CÂNTUL I - UN ROB PENTRU UN GALBEN "În Moldova au cei mici ... pungă... Scoală, moșule, și cântă! TĂNASE De la un țigan pomană? RĂZVAN Dec! Și totuși, pe boier, De-ți da o scârbă de-aramă, tu l-ai fi urcat în cer? TĂNASE E român, oricum. RĂZVAN Jupânul e român? Vai, ce ocară! Te-nșeli, moșule! El este piatră, lemn, strigoi sau ... în lingușirile lui... Multe dragostea mai face pe fața pământului! E curat un fel de boală, ce de noi când se lipește, Pe român mi-l țigănește, le țigan mi-l românește, Toate lucrurile-n lume cu susul le pune-n jos: Îngerul urât se pare, ucigă-l crucea, frumos!... Dar eram să uit, băiete, de-a te-ntreba, cum te cheamă? RĂZVAN Pe mine Răzvan... Smaranda chema pe drăguța mamă ... ...

 

Constantin Negruzzi - Melodii irlandeze

... Rev de amor 45 Melodia XLV 46 Melodia XLVI 47 Melodia XLVII 48 Melodia XLVIII - Balada fromoasa Kathleen 49 Melodia XLIX - Cânt sacru 50 Melodia L - Cânt sacru 51 Melodia LI - Purcederea 52 Melodia LII 53 Melodia LIII - Cânt scos din „profetul învălit“ a lui KHorassan 54 ... cu minele Lageniei(mine de aur din comitatul Wicklow) cărora surfața schinteie de aur curat; dar, când ademenit de strălucirea sa, vor a-l urma mai nainte, amăgitor ca vedenia celui ce doarme, strălucitorul metal pere. Poate că nădejdea imitând paserea povestei( O mie si una de nopți) care ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>