Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru IUȚI
Rezultatele 221 - 230 din aproximativ 431 pentru IUȚI.
Vasile Alecsandri - Pâinea amară a exiluluil
... câmpu-i învelit C-un giulgi nemărginit! Au fost!... Acum ei unde sânt?... Un cârd de vulturi zboară Pe sus c-un repede avânt Și iute se coboară. Iar dintre brazi vine urlând, Urlând lupul flămând! Iată suferințe, iată martiri! Ochii se umplu de lacrimi când această imagine grozavă trece pe ...
Vasile Alecsandri - Sentinela română
Vasile Alecsandri - Sentinela română Sentinela română de Vasile Alecsandri Poem istoric Românul nu piere. I Din vârful Carpaților, Din desimea brazilor, Repezit-am ochii mei Ca doi vulturi sprintenei Pe cea vale adâncită Și cu flori acoperită, Ce se-ntinde ca o ceață Pân în Dunărea măreață Și de-acolo-n depărtare Pân în Nistru, pân în Mare. Iar pe cel amar pustiu Cu văzutul ce-ntâlnii? Întâlnii viteaz oștean, Purtând semne de roman, Falnic, tare ca un leu Și cu chip frumos de zeu. Brațu-i stâng era-ncordat Sub un scut de fier săpat Ce ca soarele sorea Și pe care se zărea O lupoaică argintie Ce părea a fi chiar vie, Și sub fiară doi copii Ce păreau a fi chiar vii. Mâna-i dreaptă ținea pală; Iar pe cap purta cu fală Coif de aur lucitor, Ca un zeu nemuritor. Cel viteaz era călare Pe-un cal alb în nemișcare, Și, ca dânsul, neclintit Sta, privind spre răsărit. Numai ochii săi mișca, Vulturește-i alerga, Pe cea zare cenușie, Lungă, tainică, pustie, Unde, ca prin vis trecând S-auzea din când în când Vuiet surd, grozave șoapte Ce veneau din miazănoapte, ...
Vasili Andreievici Jukovski - Fiica lui Decebal și Armin cântărețul
... a sa amată, Și parcă-i vestiră Glas că ea de dânsul va fi depărtată. Deci pe ea fierbinte În brațe strângând, Apoi cu pas iute Armin ca o umbră s-au dus lăcrimând. Luna se ivește Sub arbori Minvanei, Armin au fugit, Vai! și ea simțește Că-n veci fericirea ...
Alexei Mateevici - Toamna (Mateevici)
... Da scoală, bre babă, fi-ți-a de dormit, că-i crăpa. Iaca se trezește satul la lucru, numai tu dormi. Hai mai iute, zic, că păpușoi de curățit mai avem, slavă Domnului. Leneși mai sunteți tu și cu fecioru-tău, Doamne, Doamne! Mama Zamfira se trezi și cu ... ieși din casă și intră-n ocol, ca să-și mai vadă vitele. Iar peste vreun ceas de vreme din hogeagul casei lui se ridică iute un fum cenușiu, pierzându-se în zarea albastră a depărtărilor. Mama Zamfira pusese la foc de mămăligă. Încet se deștepta satul, și în ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Norocul dracului
... gura căscată, adică cu ușa dată de perete. Ce Dumnezeu sfântul, doar nu s-o fi ținând casa după el! Ș-o luă la picior, iute, mai iute, până la curtea ciocoiului. — Poate mâine, că azi nu e de lucru. La taica părintele. — Poate poimâine, că azi nu e de lucru ... omul, ștergându-și nădușeala și tremurând de frică. Femeia se uită pe gura cuptorului și zise mirată: — Vezi dumneata, a fost prea iute. — Ce să văd, muiere? — Ce să vezi? S-a copt și purcelul, și pitele. — S-au copt?... — Dar ce ...
Constantin Negruzzi - Aprodul Purice (Negruzzi)
... domnul lor; Mergiți dar, și-n astă noapte toți ostașii vă gătiți Și când va miji de ziuă, nesmințit călări să fiți, Ca prin marș iute și grabnic, fară veste să-i călcăm, Cine sunt ungurii noștri și Hroiot să le-arătăm.“ Se fălea deșertul ungur cu-acel vis ... Sau după cum primăvara omătul cel adunat Pintre râpi, și d-a lui Febus calde raze săgetat Se topește și s-azvârle, șiroi iute furios, În pârăul care curge pintre flori în vale jos, Îl turbură, îl mărește, îl îmflă cu al său val, Și nu-l lasă păn ...
... avocatul o depărtează și apucă spre sufragerie. Cocoana pleacă facând cu ochiul.) Tânărul (urmându-o și netezindu-și jobenul cu mâneca): Stai, mamițo, nu așa iute! II Același biurou de avocat. În aceeași zi, orele patru d. a. Avocatul intră cu servieta subsuoară, urmat de fecior. Avocatul: Afară de ...
... a lor simțiri amoroase, se hotărâră să călătorească prin munți. În setea lor de a rătăci prin pădurile cu brazi, ei își făcură iute gemandanele uitând, se înțelege, ca toți înamorații, multe de-ale traiului trebuitoare în acele locuri singuratice, dar un lucru, cu toată năucia lor, nu putură ...
Petre Ispirescu - Cotoșman năzdrăvanu
... Fu de ajuns o uitătură, căci îi răpi inima. Stăpânul meu, Mătăhuz împărat, se ia după dânsa. Căprioara fugi, el după dânsa. Dară ea, mai iute de picior, îl lăsă pe urmă și veni de se ascunse în culcușul ăsta. Iară pe mine mă trimise să-i caut inima, și să ...
Petre Ispirescu - Fata săracului cea isteață
... întrebare sună așa: Ce este mai gras în lume? A doua: Ce este mai bun? Și a treia: Ce aleargă mai iute? Aide, duceți-vă acum. Dară să mai știți una: daca nici unul din voi nu va ghici vreuna din întrebările mele, să știți că unde ... gras pe lumea asta, că el ne dă toate bunătățile pe cari le avem. - Așa este, răspunse boierul. Acum zise bogătașului iară: - Ce aleargă mai iute pe lumea asta? - Armăsarul meu, cucoane, răspunse bogătașul, că aleargă peste văi și dealuri, când îi dau drumul, de nu-i vezi copitele. - Apoi de ...
Petre Ispirescu - Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte
... o ciocănitură groaznică. Atunci calul îi zise: - Ține-te, stăpâne, gata, că iată se apropie Gheonoaia. Și când venea ea, nene, dobora copacii: așa de iute mergea; iar calul se urcă ca vântul până cam deasupra ei și Făt-Frumos îi luă un picior cu săgeata și, când era gata a ...