Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru FLOARE
Rezultatele 221 - 230 din aproximativ 1302 pentru FLOARE.
Ștefan Petică - Nopțile de legende
Ştefan Petică - Nopţile de legende Nopțile de legende de Ștefan Petică 1900 Nopți împovărătoare, nopți de vară monotonă și lungă! Ce trist vă port în suflet în ceas de singuratecă rătăcire, când visul cade spre amurgurile tragice în cari se cufundară iubirile mele ca un tezaur în mare, un tezaur misterios în marea adâncă! Gândul meu se duce mereu către misterele trecute și în zadar florile fragede de astăzi îmi surâd; ele par că tremură sub un vânt de doliu și parfumul lor e trist ca un cântec ce moare în depărtare. Mi-amintesc de serile fabuloase și de pădurile întunecate unde nu mă aștepta decât straniul glas al cornurilor de vânătoare și visez nopțile fermecate când ironia nu insulta inima mea castă și când dormeam sub bolta ramurilor lungi unde nu-și lăsareră tristețea decât duioasele raze de lună. Nopți împovărătoare, nopți de vară monotonă și lungă! Oh, aș vrea să fug către mările lucitoare, către grădinile îmbălsămate și către pădurile de legende. Să plec cu roze albe în mână și să las din ochi naivi să cadă surâsuri clare ca niște petale fragede din degete de fecioară, petale curate împrăștiate pe drumuri luminoase. Să nu turbure nimeni ...
Ștefan Petică - XV (Amurgul are astăzi luciri ca de mătasă)
Ştefan Petică - XV (Amurgul are astăzi luciri ca de mătasă) Amurgul are astăzi luciri ca de mătasă de Ștefan Petică Amurgul are astăzi luciri ca de mătasă Pe care lunecară mâni albe de princese, Și-n faldurile cari pe-albastre culmi se lasă Scânteie pietre scumpe din stofe vechi și-alese. Ci mândră de durerea-i în purpura de seară, Cetatea arde facle pe turlele-nnegrite Pe cari vechi coroane de slavă seculară Topeau de aur raze în zile fericite. Pe surele frontoane a vechilor palate Un vis de răzvrătire a pus o-nfiorare, Iar florile-n grădină stând pale și uitate Se plâng în invocarea lucirilor de soare. Cântări voievodale sunară-n amurgire Cu glas de altădată umplând singurătatea, Și-n notele lor grave de-adâncă tânguire Colinele ascultară cum moare-ncet cetatea. Și turlele părură ca brațe desperate Întinse-n frământare spre cerul azuriu; Străvechea frumusețe murea pe înserate Și sufletul cetăței se plânse-ntr-un târziu. Ah, cântul răzvrătirei în seara somptuoasă Și turlele-nălțate spre cerul cel senin Când pacea cade lină din falduri de mătasă Și limpede ca roua pe albe flori de
Alecu Donici - Vulturul și albina
Alecu Donici - Vulturul şi albina Vulturul și albina de Alecu Donici O, cât sunt de fericiți Cei de soarta lor slăviți! Căci ei și spre fapta mare Au a slavei îndemnare. Dar și cei ce ostenesc Întru binele obștesc, Neprivind la răsplătire, Sunt prea vrednici de cinstire. Vulturul pe o albină Au zărit-o în grădină, La revărsatul de zori, Bâzâind pe lângă flori. Și i-au zis: "O, ticăloasă, Albină nesățioasă! Tu petreci a ta viață Tot pe flori și pe verdeață, Migăind necontenit Nu știu pentru ce sfârșit. Dar nici însăți tu nu știi Care-i munca ta cea bună, Când ca tine mii de mii Miere la un stup adună. Iar apoi, ce fericire Moștenesc eu de la fire! Cum aripile-mi întind Și mă desfătez zburând Către ceruri, către soare: De a mea putere mare, Păsările lumii toate Fug, s-ascund înspăimântate". — Fii tu în veci preaslăvit, Albina lui au rostit. Joe să te norocească Și anii să-ți înmulțească. Iar eu fiind rânduită, Obștiei să ostenesc, Mă cunosc prea fericită Când fagurii îi privesc, Lucrați de mii de albine; Și știu că și de la mine Un ...
Alecu Donici - Zmeul Zmeul de Alecu Donici Un zmeu cu-o coadă lungă și cu-o zbârnâitoare De tot răsunătoare, Văzându-se odată sub nouri ridicat, La fluturul din vale, acestea au strigat: — Zburdalnică ființă! Tu, care toată ziua cu-atâta ușurință, Te-alungi tot după flori, De ce nu cutezi oare să te ridici ca mine, Să răspândești în aer miroase și fiori? Mi-e milă, zău, de tine, Căci în întinsul spațiu abia te mai zăresc. — O, nu-ți mai fie milă, lui fluturul îi zice. Eu soarta-ți n-o doresc. Tu zbori legat, Eu liber mă desfătez aice De flori înconjurat. A ta zbârnâitură e șărlătănerie; Chiar starea ta atârnă de vânt și de copii; În fine, tu ești jucărie, Iar eu sunt dintre vii. Așa și între oameni sunt șarlatani, sunt zmei, Ce zbârnâiesc, se-nalță cât vântul lor le bate; Iar cum a lui suflare ori stă, ori se abate, Ca vântul cad și
Alecu Russo - Mihai Cuciureanu
Alecu Russo - Mihai Cuciureanu Mihai Cuciureanu de Alecu Russo România literară la deschiderea ei a început cu o notiță tristă despre o pierdere mare ce a făcut neamul românesc cu Neculai Bălcescu, nu numai ca un cercetător de istoria neamului, dar ca o inimă aprinsă de râvna neamului. Astăzi mai trecem încă o pierdere, și România își va face o datorie sfântă a deschide coloanele sale la toate biografiile oamenilor și tinerilor, ce au lucit ca stele luminoase cu fapta sau cu nădejdea pe cerul ist întunecat încă al deșteptării și al falei românești. Fără a schimba nimică, dăm publicului notița lui Mihai Cuciureanu, ce ni s-a împărtășit de familia lui în următorul chip: "Mihail Cuciureanu — născut în 5 noiembrie 1819 în Botoșani. Părinții săi, boieri cinstiți și prețuiți în opinia publică, au sădit cu înlesnire în primitoarea inimă a pruncului și a junelui principiile religiei creștine și iubirea de neatârnare de care el însuși era cu preferință stăpânit. După ce primise pe bazele acestor principii, în casa părintească, pregătirea elementară, asupra căreia răposatul acum padagog Ch. de Du-chet , bărbat pre iubitor ...
Alexandru Macedonski - Cântec (Macedonski)
Alexandru Macedonski - Cântec (Macedonski) Cântec de Alexandru Macedonski Și pentru ce n-ar fi permis Al vieții mele tainic vis Să-l împlinești, Iubindu-te, să mă iubești? Să mă iubești! Făgăduind, — ziceai că ții, Prin cuget dacă-mi aparții De ce, — de ce N-ai vrea să calci peste orice? Peste orice! De mă iubești, — să te supui, O sărutare să depui Pe fruntea ta, Și morții-n gropi vor tresălta! Vor tresălta! Pe buza ta, pe-obrazul tău, Oh! lasă-mă să fiu călău, Călău de flori, Și vor cânta privighetori! Privighetori! Pe ochii tăi și pe-al tău sân, Trecând amorul meu păgân, Amorul meu, Tu poți să-l faci un semizeu, Un semizeu! Natura este-n haină nouă... Privește! flori de zarzări plouă... Sub ele, — noi, Vom fi la umbră amândoi Cu
Alexandru Macedonski - Cu morții
... cu voce mută Poema cea nepricepută Tresar. Îi simt pe loc ce au să vie, Căci sunt Ca un parfum de vecinicie Sau ca o floare-albăstrie În vânt. Pe zidul alb de la odaie, Urcând, Zăresc ușoara lor văpaie Verzuie, oacheșă, bălaie, Pe rând. Cu totul osebiți de lume, Ușori ...
Alexandru Macedonski - Epoda de aur
Alexandru Macedonski - Epoda de aur Epoda de aur de Alexandru Macedonski Sub cerul de zori printre nori Surpare de roze din raze Și ochi rourați de extaze Și flori pestetot și fiori... Iar apa sub ulmi și sub sălcii. Caișii zâmbesc sub ninsori Și trec ciripiri de chitare Prin iarbă, prin crăci și prin flori, Și cântă și preajmă și zare... Și cântă sub fagi și păstorii. Dar sânge nu curge din nori, Înalță fanfare de goarne, E palid argintul din zori... -- Un monstru ia cerul în coarne: E soarele taur de
Alexandru Macedonski - Imn Imn de Alexandru Macedonski Tăcut mă urc pe colină Soarele s-a înălțat, Câmpul se scaldă-n lumină, Aerul e parfumat! Văd raze, scântei și rouă, Petale de flori ce plouă Și lumea îmi pare nouă, Fii, Doamne, glorificat! Se pare c-o legătură Este-ntre cer și pământ! Cerul nu este natură? Natura, Dumnezeu sfânt? El e-n făpturile sale, Tot omul și-l află-n cale De plângi, el plânge cu jale, De cânți, al lui e-al tău cânt! Pământul de-l stăpânește, Este că-l stăpânim! Crima de-o pedepsește, Este c-o pedepsim!... Din univers se compune, Totul la Tot se supune. Și iarba care se-nclină, Și astrul luminător, Și vântul care suspină, Și râul tânguitor! Și stelele nenumărate Cu lumile nemăsurate, Și florile care-nfloresc Pe văile care rodesc! Și nu e-mpărat sau rege Afară dintr-astă lege! Unii i-au zis Rațiune, Făcându-și iluziune; Alții-n materie-l pun; Mulți după plac îl compun! Dar eu, care-l simt în mine, Dar El, care-mi curge-n vine, Creieru-mi care-l conține Îmi strigă cu toți împreună Este oriunde voiești Pe buzele noastre ...
Alexandru Macedonski - La harpă
Alexandru Macedonski - La harpă La harpă de Alexandru Macedonski Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 VIII 9 IX 10 X 11 XI 12 XII 13 XIII I Precum în gol un sunet nu dă nici o vibrare, Astfel și de pe harpă zburând a mea cântare Nu poate-n acest secol să afle un ecou; Dar tu, de tainici versuri, o! harpă dezmierdată, Urmează-ți al tău cântec, căci dânsul în veci cată A fi pentru alți secoli melodios și nou! II Șoptească vântu-n frunze c-ajunge pentru tine, Agațe-se iedera de ziduri în ruine, Murmure valul mării c-un zgomotos tumult, Sau tremure pe crinuri mărgăritari de rouă Și trestia plăpândă mlădie-se în două,... Tovarășă iubită, ce trebuie mai mult? III A dimineții rază cu florile-i de aur Nu prețuiește oare mai mult ca un tezaur? Și vântul cel de seară cu freamătul său lin Nu este armonia din cornul nemuririi, Ce vine să vibreze ca vocea fericirii Oprind pe buze-un geamăt și-n suflet un suspin? IV A! Nouă nu ne pasă de inime- ...
Alexandru Macedonski - Lewki Lewki de Alexandru Macedonski Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI I De sidef și de-aur roșu sub al cerului azur, Zvelta insulă apare, și sporește minunată, Sărutată când de valuri, când de vânturi asaltată Printre-ocolul spumei albe, — crini regali, jur-împrejur. Peste-al țărmurilor silex palpitează-o-nflăcărare, Via purpură de sânge a solarei agonii; Mari flamanzi prin aer zboară spre-ale visului domnii Un imperiu de spațiu fără legi și grănițare. Ancorează, marinare! Iată: noaptea s-a lăsat... Și tu, stâncă solitară, fii cu brațele deschise 'Ți sunt frate, căci ca tine sunt și culme și abise, Și-ți aduc un corp în zdrențe și un suflet sfâșiat. II Seară palidă, și-n ceruri, ochi de îngeri plini de raze... Adierea își ascute fremătările pe stânci, Se iuțește, se-ntremează, mișcă unda și-i dă brânci Până ce-n galop o pleacă de-a-n călare pe talaze. Și, ca orgă colosală, geme tot, — se vaită tot... Izbucnește-o disperare strigătoare către astre, Ce zâmbesc din pacea naltă a tăriilor albastre, Unde plânset nu se varsă, ...