Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru DIN CÂND ÎN CÂND

 Rezultatele 221 - 230 din aproximativ 1437 pentru DIN CÂND ÎN CÂND.

Mihai Eminescu - Nu mă-nțelegi

... lanț să te cuprind, Și în senin de stele durerile să-mi ferec Pân- nu s-o stinge umbra iar dulce-n întunerec? Și azi când a mea minte, a farmecului roabă, Din orișice durere îți face o podoabă, Și când răsai nainte-mi ca marmura de clară Iar ochii tăi cei mândri scânteie în afară, Încât de-ale lor raze nu pot pătrunde încă Ce-adânc trecut de gânduri e-n noaptea lor adâncă; Azi ­ când a mea iubire e-atâta de curată, Ca aura de care tu ești împresurată, Ca setea ursitoare ce-o au dupăolaltă Lumina de ... veciei, Ca repedea rotire a undelor albastre Gândirea noastră spuma zădărniciei noastre, Iar visuri și iluzii, pe marginea uitării, Trec și se pierd în zare ca paserile mării. Și ce rămâne-n urmă în noi decât obscura Și oarba suferință ce bântuie natura? Și azi când am puterea ce-o are numai Domnul, Din

 

Mihai Eminescu - Nu mă înțelegi

... lanț să te cuprind, Și în senin de stele durerile să-mi ferec Pân- nu s-o stinge umbra iar dulce-n întunerec? Și azi când a mea minte, a farmecului roabă, Din orișice durere îți face o podoabă, Și când răsai nainte-mi ca marmura de clară Iar ochii tăi cei mândri scânteie în afară, Încât de-ale lor raze nu pot pătrunde încă Ce-adânc trecut de gânduri e-n noaptea lor adâncă; Azi ­ când a mea iubire e-atâta de curată, Ca aura de care tu ești împresurată, Ca setea ursitoare ce-o au dupăolaltă Lumina de ... veciei, Ca repedea rotire a undelor albastre Gândirea noastră spuma zădărniciei noastre, Iar visuri și iluzii, pe marginea uitării, Trec și se pierd în zare ca paserile mării. Și ce rămâne-n urmă în noi decât obscura Și oarba suferință ce bântuie natura? Și azi când am puterea ce-o are numai Domnul, Din

 

Alexei Mateevici - Sfântul Vasile - Anul Nou în obiceiurile moldovenilor basarabeni

... Iute ca focul, Și s-a dus pe un deal de zâmbre, De unde toată lumea se vede, Ș-a scris în cărți, Ș-a trimis în părți, Ca să-i vie secerători Anume de pe lume. Când s-a uitat pe o vale mare, Veneau, ca o ploaie mare, Șuvuiau. A alergat badea Vasile acasă Și s-a ... pământului, Ș-a scos nouă secerele, Cu zimți de viorele. Ș-apoi a luat badea Și i-a pus din capătul pământului, Din velița vântului. Când vântul aburea, Clăcanii badei se sileau; Când vântul sta, Clăcanii badei asuda. Ș-au strâns din claie-n claie, Din odobaie-n odobaie, Ș-a făcut o fățărușă de alamă -- Numai unul domnul S-o știe de seamă. Ș-a adus ... doamnă, nu dormi, Că noi de-aseară nu dormim, Că gerul ne geruiește, Viscolul ne viscolește, Limba-n gura ni se-mpletește. Doamna (numele fetei) din pat s-a sculat, Cu capul de sobă a dat, Ș-a pășit un pas pân- ...

 

Ion Luca Caragiale - Accelerat no. 17

... mănușa căruia își ține petrecută bine mâna stângă până la încheietura brațului. După figură, după maniere și port, trebuie să fie vreun negustor, ori arendaș din provincie. Un domn bine îmbrăcat, blană cu guler de astrahan și căciuliță asemenea, bea cafea la altă masă, fumează și se uită din când în când către provincial, care nu ia seama de loc că-l observă cineva. În același timp, domnul trage cu ochii la ușă: așteaptă desigur pe cineva, și cu nerăbdare. Negustorul plătește ceaiul. Îndată, iată și hamalul vine să-i ... la o parte pe fecior și îi șoptește pripit și cu un aer foarte sever. Mai sunt două minute. Domnul, ajutat de fecior, se suie în vagon unde e negustorul. Acesta, îndată ce s-a suit domnul, trece din coridor în cupeu, pe când domnul face fel de fel de semne de inteligență feciorului său, care stă drept în față-i pe peron. Fluierul întâi... Apoi numaidecât al doilea... Frânele se desfac... Trenul a pornit. Domnul intră în cupeu după negustor, care s-a dezbrăcat de șubă și șade cu sacul pe mână. — Bonsoar, zice domnul. — Bonsoar, răspunde negustorul

 

Mihai Eminescu - Pierdută pentru mine, zâmbind prin lume treci!

... vru s-auză, Că niciodată ochii-i n-opri c-un blând repaos Pe-o față bărbătească... că ea nu s-a adaos În gându-i sau cu fapta în rândul altei vieți... Le cred, le cred pe toate... de ce nu mi-o spuneți? Spuneți că-i ca omătul din proaspăt abia nins, Colanu-i nici o mână, ca noi, i l-a descins, Că gura i-i fecioară, că ochiu-i e ... a coperit-o, Părea că lumea-i neagră, că inima îmi crapă Și aș fi vrut cu dânsa ca să mă puie-n groapă... Când clopotul sunat-au, plângea a lui aramă Și rătăcit la minte strigam: unde ești, mamă? Priveam în fundul gropii și lacrimi curgeau râu Din ochii mei nevrednici pe negrul ei sicriu; Nu știam ce-i de mine și cum pot să rămân În lume-atât de singur și-atâta de străin, Și inima-mi se strânse și viața-mi sta în gât ­ Dar ca de-a ta iubire tot nu am plâns atât. O, demone! viața-mi și sufletu-mi de vrei, De ...

 

Vasile Alecsandri - Radu Calomfirescu

... beau, se veseleau Și pe domn îl fericeau, Dar când fu despre beție, Despre dalba veselie, Iată, nene, că sosea Și la domn îngenunchea Radul din Calomfirești, Zmeul Țării Românești, Cu sluga lui, cu Nedea, Ce de mic îi tot dădea Ajutor bun de putere Și cuvânt de mângâiere: ,,Domnule, măria ... apucau, Stăpânii să hărățească Și slugile să-i privească! Începea dar de călare Harța cea din fuga mare, Paloșele zângănind, Sulițele învârtind, Buzduganele ciocnind Și din gură chiuind. Când deodată cei Buzești Și cu cei tustrei Căplești Peste Radu năvăleau, Cu cinci lănci îl străpungeau, Apoi capul îi tăiau, Pe-o tipsie îl puneau ... existe de pe timpul năvălirilor de limbi străine sună așa: să fii totdeauna la mijloc de masă și la colț de țară . ↑ Românii expuși în vechime la necontenite năvăliri de limbi străine ce lasă foc și sânge în urma lor deteră barbarilor numirea de căpcâni, adică dihănii cu trup de om și cu cap de câine. În istoria lui Alexandru Machedon se zice: ,,De acolo merse Alexandru cincisprezece zile și ajunse la o țară cu oameni cu șapte picioare și cu șapte ...

 

Anton Pann - Năzdrăvăniile lui Nastratin Hogea

... Anton Pann - Năzdrăvăniile lui Nastratin Hogea Năzdrăvăniile lui Nastratin Hogea de Anton Pann Cuprins 1 ÎNVĂȚĂTURA DATĂ RĂU SE SPARGE ÎN CAPUL TĂU 2 PÂINE, LA FOAME UDATĂ E CEA MAI DULCE BUCATĂ 3 CÂND SE GĂTEȘTE ÎN LATURI, NUMAI DIN MIROS TE SATURI 4 GRIJILE-S LA CREDITORI MAI MULT DECÂT LA DATORI 5 CÂND CERI ȘI NU ȚI SE TRECE, TE-NTORCI CU INIMA RECE 6 DACĂ N-AI SĂ MERGI CĂLARE NU UMBLA LA-MPRUMUTARE 7 CASCĂ OCHII ... știți d-astăzi înainte că eu când voi strănuta, Toți bătând îndată-n palme să-mi ziceți hair-ola [1] ! Cu-ntâmplare dar odată găleata în puț căzând Și cu ce să scoată apă pentru școală neavând, Hogea porunci îndată ca din toți ai săi școlari Să se lase-n puț s-o scoată vreunul din cei mai mari; Merg școlarii toți în grabă, pe lângă puț se adun, Dar privind ș-adânc văzându-l, n-a vrut să intre nici un. Deci văzând că coraj ... vrun alt mai dulce zahar Ca astă pâine uscată ce o uzi și o îmbuci, Cu atâta gust și foame cât ș-altui poftă aduci ? CÂND SE GĂTEȘTE

 

Mihai Eminescu - Codru și salon

... să mai vadă colibele de paie Prin stânce încuibate, ce mai că se prăval, Când luna dintre nouri, crăiasa cea bălaie, Se ridica prin codri din fruntea unui deal. Să aib-ar vrea colibă de trestii, mititică, În ea un pat de scânduri, mușchi verde de covor, Din pragu-i să se uite la munte cum s-ardică Cu fruntea lui cea stearpă pierzându-se în nor. Ar vrea să rătăcească câmpia înflorită, Unde ale lui zile din visuri le-au țesut; Unde-nvăța din râuri o viață liniștită, Părând să n-aibă capăt, cum n-are început. Mama-i știa atâtea povești, pe câte fuse Torsese în viață... deci ea l-au învățat Să tâlcuiască semne și-a păsărilor spuse Și můrmura cuminte a râului curat. În ... vede zâne cu păr de aur roș. Și trestia cea naltă vuind de vânt mai tare... La glasu-i asculta el ca basme triste, dulci, Când rețele din codru pe creții apei clare, Scăldându-se prin papuri lăsau pe valuri fulgi. II Trecură ani. E noapte. În

 

Emil Gârleanu - Ochiul lui Turculeț

... Ce-o să-ți povestesc, începu prietenul, s-a petrecut acum vreo trei ani. Eram, ca și acum, doctor de plasă la Urziceni, în apropiere de București. Am fost totdeauna atras de capitală, ca fluturii de flacăra lumânării. Îți cam pârlești din când în când aripile, nu-i vorbă, dar, când nu poți zbura, Bucureștiul îți dă mijlocul să te târâi, și tot e bine. Eram, după cum ți-am spus, doctor de plasă. Foarte iubit ... lovească bine cu ăst de-l am. Neamțul zâmbi, îl luă prietenește de mijloc și-l duse la fereastră, să-i vadă culoarea. Apoi căută în sertare, prin cutii, și așeză flăcăul pe un scaun. În scurt, treaba era făcută. După ce sfârși, luă pe băietan de mână și-l duse în fața oglinzii. Turculeț rămase o clipă cu gura căscată, apoi fața i se lumină de un zâmbet ce părea că-i izvorăște din ochi, din gură, din fiecare părticică a obrazului, și izbucni deodată într-un hohot scurt și puternic de râs. Pe urmă se lovi cu mâna după ceafă ... Când a văzut că trebuia să plătească mai puțin decât bănuia, nu-i venea să creadă. A stat câtăva vreme cu mâna ...

 

Constantin Stamati - Omul și pământul

... casnici, ca când pierdusem mintea. Și iată că un șopot, ce din pământ ieșiră, Mi-au încântat auzul, ca și glasul iubirii, M-au răzbătut în suflet și chiar ca o făclie Mi-au luminat și calea vieții fericite, Zicând cu mângâiere acel glas de minune: "Copilul meu! fiul meu! vrei ... te-am purtat în sânu-mi pe când nu te născuseși, Și mie prea mi-i milă de a ta mâhniciune. Deci trup din trupul meu fiind, tu ai dreptate, Să știi cu de-amănuntul și de a mea ființă; Căci voi numai la lume priviți cu ... Priviți cu defăimare, ca la o mârșăvie; Eu ți-oi spune misterul, ca el să-ți fie armă, Ție și altor oameni ce moartea înfioară, Când n-aveți fapte bune, Ascultă dar, amice: "Acum sunt multe secoli, dar să le număr nu pot, Când Atotziditorul m-au plăsmuit din haos Și a sa sacră voie mi-au pus îndatorire, Ca eu să fiu dospeala a totul ce viază, Și-n ... cel de aproape cine iubește-n lume Porunca împlinește acea dumnezeiască, Iar eu ale lui zile le voi umple de bine, Dându-i belșug, avere ...

 

Mihai Eminescu - Călin

... plini d-eres Dulci cuvinte nențelese, însă pline de-nțeles. Al vieții vis de aur ca un fulger, ca o clipă-i, Și-l visez, când cu-a mea mână al tău braț rotund îl pipăi, Când pui capul tu pe pieptu-mi și bătăile îi numeri, Când sărut cu-mpătimire ai tăi albi și netezi umeri Și când sorb al tău răsuflet în suflarea vieții mele Și când inima ne crește de un dor, de-o dulce jele; Când pierdută razimi fața de-arzătorul meu obraz, Părul tău bălai și moale de mi-l legi după grumaz, Ochii tăi pe jumătate de-i închizi ... faci cu ochii înălțimilor ocol - Noaptea stelelor, a lunei, a oglinzilor de râu Nu-i ca noaptea cea mocnită și pustie din sicriu; Și din când în când vărsate, mândru lacrimele-ți șed, Dar de seci întreg isvorul, atunci cum o să te văd? Prin ei curge rumenirea, mândră ca de trandafiri, Și ... meu - Călin; Mama-mi spune câteodată, de-o întreb: a cui-s, mamă? - Zburătoru-ți este tată și pe el Călin îl cheamă." Când l-aude, numai dânsul își știa inima lui, Căci copilul cu bobocii era chiar copilul lui. Atunci intră ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>