Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE CAP
Rezultatele 221 - 230 din aproximativ 965 pentru DE CAP.
... Mihai Eminescu - Surori Surori de Mihai Eminescu O gingaș copil de rege când în haina-ți înfoiată Treci în faetonu-ți mândru... se mlădie nalta-ți poză Cum din frunzele-nfoiate râde un boboc de roză Ce frumoasă treci prin lume de-arătarea-ți luminată. Ochii tăi cei mari și negri strălucesc de-o jună viață Fața-ți marmură lovită de răsfrângerea-aurorei, Părul tău negru și luciu lin în respirarea borii În cununa lui de roze albe s-îmflă și se-ncreață. Șase cai l-a ta trăsură zbor pin vuietul mulțimei Cari cu căciule-n mână și ... bun veghezi tu zic asupra tuturor... Vars-o rază, numai una din eternul tău amor Într-a sufletului noapte și în inima-mi de tină! Pulbere-s făr- de voință, inima mea pustiită Ah! nimic nu e de vină la cumplita mea viață Nici nu o simțeam în mine, când am fost dusă de brață Pe acea cale pierdută, ne-nturnată, pângărită. Un pictor cu fruntea mare, ce un univers ascunde Cărui de model servește ea de
... ceața pustie și rece, Un tânăr, pe vânturi, cu capul în joc, Cu clipa gândirei se-ntrece Și calu-i turbat Zbura necurmat, Mânat ca de-a spaimelor zână Bătrână. Pe umeri de munte, din stânci de bazalt Castelul de nalță, se-ncruntă, Și-a murilor muche și creștetu-i nalt De nouri și ani se-ncăruntă, Dar astăzi e viu Și-n glas auriu Răsună din umbra cea mare Cântare. În mii de lumine ferestrele-i ard, Prin cari se văd trecătoare, Prin tactul cântării pierdute de bard, Ivindu-se umbre ușoare; Trec albe ca-n vânt Dulci neguri de-argint, Palatul plutea în magie Aurie. Ca cerbul uimit ce prin creștet de stânci E-urmat de săgeat-arzătoare, Din căi năruite, din gârle adânci, Fugarul în tropot răsare Cu nara arzând Cu coama pe vânt, O dată-ncă pinten l-împunge ... și tras prin inel Și nalt ca și bradul din lună, C-un salt a suit Al bolții granit. Urcat într-un arc de fereastă Adastă. Mantaua lui neagră în lună s-a-ntins De pare-o perdea în fereastră Și gratii de ...
... ceața pustie și rece, Un tânăr, pe vânturi, cu capul în joc, Cu clipa gândirei se-ntrece Și calu-i turbat Zbura necurmat, Mânat ca de-a spaimelor zână Bătrână. Pe umeri de munte, din stânci de bazalt Castelul de nalță, se-ncruntă, Și-a murilor muche și creștetu-i nalt De nouri și ani se-ncăruntă, Dar astăzi e viu Și-n glas auriu Răsună din umbra cea mare Cântare. În mii de lumine ferestrele-i ard, Prin cari se văd trecătoare, Prin tactul cântării pierdute de bard, Ivindu-se umbre ușoare; Trec albe ca-n vânt Dulci neguri de-argint, Palatul plutea în magie Aurie. Ca cerbul uimit ce prin creștet de stânci E-urmat de săgeat-arzătoare, Din căi năruite, din gârle adânci, Fugarul în tropot răsare Cu nara arzând Cu coama pe vânt, O dată-ncă pinten l-împunge ... și tras prin inel Și nalt ca și bradul din lună, C-un salt a suit Al bolții granit. Urcat într-un arc de fereastă Adastă. Mantaua lui neagră în lună s-a-ntins De pare-o perdea în fereastră Și gratii de ...
Mihai Eminescu - În căutarea Șeherazadei
... pasu-ndrept, colo înspre cărunții, Gigantici muri ce-n câmpi îi sădi firea. Din codri-adânci, ce înmormântă munții, Ce-abia și-arăt al lor cap în ninsoare, Urcând în negre stânci diadema frunții, Prin șir de codri, palmi nălțați în soare, Prin lunci de dafin, pe-unde cresc măslinii, Smochini s-ațin pe verzi cărări în floare. Din prund înalță trunchii lor arinii În lume risipiți, sub stânci ce ... prin mușchii rădăcinii. Prin mândrele grădini în cer ridică Saraiuri albe cůpole de aur. Cu sori pare plouată urbea-antică Și risipite prin dumbrăvi de laur Stau casele-albe, azile liniștite. Pe porți sunt stihuri scrise-n limbi de maur Iar căile-s cu marmură podite Și fără porți sunt sfintele dumbrave. Pe scări înalte flori de foc sădite. Pe scări culcate fete albe, suave, Părul cel negru-l piaptănă în soare, Ori visătoare stau de-amor bolnave. Ah, e cetatea cea strălucitoare Unde-mpăratul Indiei reșade: Un soare însuși este el sub soare. Nevasta lui e-acea Șeherezade, De-nțelepciune plină și de frumusețe: Ș-a o privi doar soarelui se cade. * Într-un sarai cu cůpola rotundă, Pe scări ...
Mihai Eminescu - Scrisoarea II
... neagra vecinicie ne-o întinde și ne-nvață Că epocele se-nșiră ca mărgelele pe ață. Atunci lumea-n căpățînă se-nvîrtea ca o morișcă, De simțeam, ca Galilei, că comedia se mișcă. — Amețiți de limbe moarte, de planeți, de colbul școlii, Confundam pe bietul dascăl cu un crai mîncat de molii Și privind păienjenișul din tavan, de pe pilaștri, Ascultam pe craiul Ramses și visam la ochi albaștri Și pe margini de caiete scriam versuri dulci, de pildă Către o trandafirie și sălbatică Clotildă. Îmi plutea pe dinainte cu al timpului amestic Ba un soare, ba un rege, ba un animal domestic ... ce aspră cale este Cea ce poate să convie unei inime oneste; Iar în lumea cea comună a visa e un pericul, Căci de ai cumva iluzii, ești pierdut și ești ridicul. Și de-aceea de-azi-nainte poți să nu mă mai întrebi De ce ritmul nu m-abate cu ispită de la trebi, De ce dorm îngălbenite între galbenele file Iambii suitori, troheii, săltărețele dactile… De ...
... neagra vecinicie ne-o întinde și ne-nvață Că epocile se-nșiră ca mărgelele pe ață. Atunci lumea-n căpățână se-nvârtea ca o morișcă De simțeam, ca Galilei, că comedia se mișcă. - Amețiți de limbe moarte, de planeți, de colbul școlii, Confundam pe bietul dascăl cu un crai mâncat de molii Și privind păinjenișul din tavan, de pe pilaștri, Ascultam pe craiul Ramses și visam la ochi albaștri Și pe margini de caiete scriam versuri dulci, de pildă Către vreo trandafirie și sălbatecă Clotildă. Îmi plutea pe dinainte cu al timpului amestic Ba un soare, ba un rege, ba alt animal domestic ... ce aspră cale este Cea ce poate să convie unei inime oneste; Iar în lumea cea comună a visa e un pericul, Căci de ai cumva iluzii, ești pierdut și ești ridicul. Și de-aceea de-azi nainte poți să nu mă mai întrebi De ce ritmul nu m-abate cu ispită de la trebi, De ce dorm îngrămădite între galbenele file, Iambii suitori, troheii, săltărețele dactile... De-oi urma să scriu în versuri, teamă mi-e ca nu cumva Oamenii din ziua ...
George Coșbuc - Somnul codrilor
... și-aproape-n urmă stând Viteazului în față, ea lung la el privește, Domol, apoi cu glasul abia-nțeles, vorbește: „Tu cine ești, străine? De tulburi somnul meu? Cu gândul morții-n suflet, s-alergi murind mereu, Să n-ai de gânduri pace, cum n-am de tine eu!â€� Arnulf aude glasul, voinică-i este firea Și râde, râde-n hohot s-alunge nălucirea. Atunci bătrânul Codru, de hohot deșteptat, Încet deschide ochii, ca două sălcii crunte, Iar pletele-i cu freamăt îi tremură pe frunte Și-i tremură-n mânie sprâncenile cărunte ... râsul tău, păgâne? Tu somnul veciniciei sub mine să-l petreci! Sub brazi la rădăcină tu fruntea să ți-o pleci Să dorm și eu de-a pururi, să dormi și tu de veci!â€� N-a râs acum viteazul; sta codrului în față Cu ochiî mari și tulburi, cu sufletul de ghiață. Și când clătește Codru pletosul cap al său, Năvalnic dintre plete-i vuind răsare Vântul: El vâjâie din aripi și-și flutură veștmântul Și cântă, dar sălbatic și fără șir e ... ...
George Coșbuc - Izvor de apă vie
... din casă-n casă, pe Calapăr l-au prins Și l-au tăiat din spade și l-au străpuns cu suliți Și l-au legat de coama fugarilor, pe uliți Trăgându-i mișelește cadavrul țăndurit, Pân oasele pe drumuri de-arbust s-au fărimit. Căci astfel era Sânger; spun basmele de dânsul, Că-n toată-a lui viață el n-a cunoscut plânsul! De-atunci s-a trezit lumea în alt amar de munci. În preabătul grădinii lui Sânger-Crai de-atunci La pază n-a stat nimeni, dar servi au stat la pază Prin tot cuprinsul țării, să prinză și să vază Feciori ... plămânii și buzele-mi albastre! Să fiu de-acuma hrană pădurilor sihastre Și vremurilor grele! Să n-am eu nici sălaș, Nici preoți; numai lupii, de sângiuri pătimași, Să-mi sfârtece cadavrul, și corbii duși de vânturi Să-mpartă-a mele oase pe-o mie de pământuri! Oh, Doamne! Tu ești mare, ești bun și-ndurător, Oh, nu mă lăsa-n umbra pădurilor să mor, De ...
Ion Luca Caragiale - La hanul lui Mânjoală
... mutul cu frate-său mort în cârcă. Acu, ce te faci la cercetare? Toată lumea știa că mutul vorbește; cui putea să-i treacă prin cap că mutul nu se preface? L-au bătut până l-au smintit, ca să-i vie glasul la loc - degeaba. De atunci li s-a tăiat pofta flăcăilor să mai calce hanul... Până să-mi treacă toate astea prin minte, am sosit. O sumă ... jilave - abur de pâne caldă. Mânjoloaia privighea cuptorul... - Bine v-am găsit, cocoană Marghioalo. - Bine-ați venit, cocoane Fănică. - Mai s-o fi găsind ceva de mâncare? - Pentru oameni de omenie ca dumneata, și la miezul nopții. Și repede cocoana Marghioala dă poruncă unei cotoroanțe să puie de masa-n odaie, și pe urmă s-apropie de cotlon la vatră, și zice: - Uite, alege-ți. Cocoana Marghioala era frumoasă, voinică și ochioasă, știam. Niciodată însă de când o cunoșteam - ș-o cunoșteam de mult; trecusem pe la hanul lui Mânjoală de atâtea ori, încă de copil, pe când trăia răposatul taică-meu, că pe acolo n-era drumul la târg - niciodată nu mi se păruse mai plăcută... Eram tânăr, curățel ... ...
Anton Pann - Planul simigiului
... Anton Pann - Planul simigiului Planul simigiului de Anton Pann Un simigiu oarecând Covrigi, simiți încărcând, A umblat din sat în sat Și schimbând, pe oau i-au dat: Deci tabla ... drum când să ducea, Se gândea și plan făcea: „Cum sunt - zise - aste oau, Tot bune, proaspete, nuoau, Care-s cinci sute, să zic, De vor prisosi, nu stric, D-oi sta la cloșci să le pui, Tot oul o să-mi dea pui. Să zic acum c-a ... au făcut, Aste-ntr-o zi peste tot Cinci sute de oau îmi scot. Să le vânz ca un sărac, Ceva părăluțe fac. Cinci sute de găini dar, Clocind o să-mi dea pui iar, Fiecare douăzeci. Ho! ho! Stane, unde pleci? Stăi să vedem câte fac, Apoi cum o să ... cap Hait! de sărăcie scap.â€� Când zise „haitâ€�, bucurat, Își uită că e-ncărcat. Și sărind sus ca un țap, Dete tabla peste cap, Oule pe jos turti Și planul își izbuti. Mulți mari lucruri socotesc Și nici nu isprăvesc. Această lucrare se află în domeniul public în întreaga ...
Gheorghe Asachi - Esop și ștrengarul
... Gheorghe Asachi - Esop şi ştrengarul Esop și ștrengarul de Gheorghe Asachi Fabulă de circonstanță Și-n anticul timp d-eroi Ștrengari erau ca la noi, Carii din ecces de minte Derâdeau și cele sfinte. Cel ce nu li sămăna Prin minciuni se defăima. Spune istoria c-Esop Au fost hâd, ghebos și șchiop, De ... derâdeau. Îns-acea tristă figură Era vas d-învățătură, Ce prin fabule o mie Au agiuns și-n Românie. Esop, sclav când fu-n Efes, De patronul său trimes, Trecând în o zi pin strată, Alungat au fost d-o ceată De ștrengari ieșiți din șatră, Dintre care-unul cu-o piatră Nemeritu-l-au în șele, Că-i veniră amețele. Neputându-și răzbuna, Pe ștrengarul lăuda ... Că nu pot să fac alt dar Decât numai d-un dinar. Dar vezi cela ce-au trecut, Decât mine-i mai avut; Pre el de vei nemeri, Înzecit te-i folosi. Deci ștrengarul lăudat De câștig s-au apucat Ș-așa bine au chitit Că-n cap ținta au nemerit. Îns-acest avut barbat, Fiind public magistrat, Un sergent privighitor Prins-au pe cel praștiitor. Și în loc de