Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CUVÂNT
Rezultatele 221 - 230 din aproximativ 1069 pentru CUVÂNT.
Ion Luca Caragiale - Un dicționar român
... da viață definițiunilor sale a fost preocuparea de a sprijini cu mărturii autentice vorbele și imanțele lor de sens. Percurgând vrun cuvânt cu o bogată ramificațiune de însemnări, dispuse cu pricepere și metodă, în momentul de a-și opri pașii, o citațiune frumoasă dintr-un ...
Ion Neculce - Letopisețul Țării Moldovei
Ion Neculce - Letopiseţul Ţării Moldovei Letopisețul Țării Moldovei de Ion Neculce Un contribuitor lucrează în acest moment la completarea acestei lucrări. Din această cauză este posibil să existe deficiențe în formatare sau conținut. Vă rugăm să nu faceți modificări în timp ce este afișat acest anunț. În schimb puteți face sugestii în pagina de discuții a articolului. Puteți șterge acest anunț și interveni în articol dacă vedeți că au trecut mai mult de 3 zile de la ultima modificare. O SAMĂ DE CUVINTE LETOPISEȚUL ȚĂRII MOLDOVEI DE LA DABIJA-VODĂ PÂNĂ LA A DOUA DOMNIE A LUI CONSTANTIN MAVROCORDAT Predoslovie O samă de cuvinte Capitolul I Capitolul II Capitolul III Capitolul IV Capitolul V Capitolul VI Capitolul VII Capitolul VIII Capitolul IX Capitolul X Capitolul XI Capitolul XII Capitolul XIII Capitolul XIV Capitolul XV Capitolul XVI Capitolul XVII Capitolul XIX Capitolul XX Capitolul XXI Capitolul XXII Capitolul XXIII Capitolul XXIV Capitolul
Mihai Eminescu - Îmbătrânit e sufletul din mine
Mihai Eminescu - Îmbătrânit e sufletul din mine mbătrânit e sufletul din mine de Mihai Eminescu Îmbătrânit e sufletul din mine Ca un bordei pustiu în iarnă grea. Unde te-ai dus, pe cari căi străine O, tinereță, tinereța mea! Suspine n-am  ah, de-aș avea suspine, De-aș avea lacrimi, plânge de-aș putea! Durerea cea mai crudă, cea mai mare, Aflând o formă, află ușurare. Nimic, nimic! Cântarea spăimântată, Popoare ce-o ridic la Dumnezeu. Imnuri de glorii pe mărimi ce-mbată, Amorul blând și dulce glasul său, Ah! toată lumea este fermecată De umbra unui dor... și numai eu Mă furișez o umbră și nu pot Să scap de ea... de mine... și de tot! Oricine-a plâns și spune că ferice În lume nu-i, acela e-un nebun. Ce știe el ce sunt dureri când zice Că-ntr-al lui suflet armonii răsun  Căci armonie-i orice plâns aice, E-o împăcare plânsul... e un bun. Cel ce nu poate plânge, acela știe Ce-i viața moartă, ce e moartea vie? Acela are-ntr-însul grămădită Vecia-ntreagă de dureri și chin, A ei mărime; ochiul nu ...
Mihai Eminescu - Crăiasa din povești
... aruncă roșii Peste unda fermecată. Ca să vad-un chip, se uită Cum aleargă apa-n cercuri, Căci vrăjit de mult e lacul De-un cuvânt al Sfintei Miercuri; Ca să iasă chipu-n față, Trandafiri aruncă tineri, Căci vrăjiți sunt trandafirii De-un cuvânt
Mihai Eminescu - Criticilor mei (Eminescu)
Mihai Eminescu - Criticilor mei (Eminescu) Criticilor mei de Mihai Eminescu Multe flori sunt, dar puține Rod în lume o să poarte, Toate bat la poarta vieții, Dar se scutur multe moarte. E ușor a scrie versuri, Când nimic nu ai a spune, Înșirând cuvinte goale Ce din coadă au să sune. Dar când inima-ți frământă Doruri vii și patimi multe, Ș-a lor glasuri a ta minte Stă pe toate să le-asculte, Ca și flori în poarta vieții, Bat la porțile gândirii, Toate cer intrare-n lume, Cer veșmintele vorbirii. Pentru-a tale proprii patimi, Pentru propria-ți viață, Unde ai judecătorii, Nendurații ochi de gheață? Ah! atuncea ți se pare Că pe cap îți cade cerul Unde vei găsi cuvântul Ce exprimă adevărul? Critici voi, cu flori deșerte, Care roade n-ați adus - E ușor a scrie versuri, Când nimic nu ai de
Mihai Eminescu - E împărțită omenirea...
Mihai Eminescu - E împărţită omenirea... E împărțită omenirea... de Mihai Eminescu E împărțită omenirea În cei ce vor și cei ce știu. În cei dentâi trăiește firea, Ceilalți o cumpănesc ș-o scriu. Când unii țese haina vremei, Ceilalți a vremii coji adun: Viață unii dau problemei, Ceilalți gândirei o supun. Dar pace este între dânșii: Ce unii fac iau alți-aminte. Căci până azi domnește-ntr-înșii A cărții tale graiuri sfinte. N-a intrat viermele-ndoielii, Copil e ochiul lor când vede, Căința văd urmând greșelii, Căci omul tot în tine crede. Al răului geniu arate-mi Un om din viță pământească, Ce-ar fi-ncercat ale lui patemi Naintea ta să-ndreptățească; Căci buni și răi trăiesc în tine, Cuvântul tău e calea lor  De-a lor abateri li-i rușine, Căci tu ești ținta tuturor. Virtutea nu mai e un merit, Căci merit nu-i când nu e luptă. Asupra ta ei nu se-ntărât Cu viața-n joc, cu mintea ruptă; Mânând cu anii colbul școlii, Ei cred făr-a fi înțeles, Din cărți străvechi roase de molii Își împlu mintea cu eres. ...
Mihai Eminescu - E împărțită omenirea
Mihai Eminescu - E împărţită omenirea E împărțită omenirea... de Mihai Eminescu E împărțită omenirea În cei ce vor și cei ce știu. În cei dentâi trăiește firea, Ceilalți o cumpănesc ș-o scriu. Când unii țese haina vremei, Ceilalți a vremii coji adun: Viață unii dau problemei, Ceilalți gândirei o supun. Dar pace este între dânșii: Ce unii fac iau alți-aminte. Căci până azi domnește-ntr-înșii A cărții tale graiuri sfinte. N-a intrat viermele-ndoielii, Copil e ochiul lor când vede, Căința văd urmând greșelii, Căci omul tot în tine crede. Al răului geniu arate-mi Un om din viță pământească, Ce-ar fi-ncercat ale lui patemi Naintea ta să-ndreptățească; Căci buni și răi trăiesc în tine, Cuvântul tău e calea lor  De-a lor abateri li-i rușine, Căci tu ești ținta tuturor. Virtutea nu mai e un merit, Căci merit nu-i când nu e luptă. Asupra ta ei nu se-ntărât Cu viața-n joc, cu mintea ruptă; Mânând cu anii colbul școlii, Ei cred făr-a fi înțeles, Din cărți străvechi roase de molii Își împlu mintea cu eres. ...
Mihai Eminescu - Ursitorile Ursitorile de Mihai Eminescu Codru-i alb și frunza-i neagră. A lui mii de rămurele De zăpadă îi sunt grele, Vântul trece doar prin ele, Vântul rece și vro țarcă Scuturând le mai descarcă... Albă-i noaptea cea cu lună, De-n departe codrul sună, Lupi-n pâlcuri se adună. Suflă vântul, suflă-într-una, Câmp și cer mi le-mpreună. Te-apuc-o jale nebună, Jale lungă și întinsă, Ca și țara toată ninsă, Codri tremur ca o vargă Cât îi zarea ta de largă, Lupii peste culmi aleargă, Străbătând ninsorile, Pâlcuri zboară ciorile, De mai zici cu zicătoarea: Albă-i lumea, neagră-i cioara. În temei de codri deși Nu e pârtie să ieși, Nu-i cărare, nici răzor, Nici urmă de vânător. Vicolind, troienele Au umplut poienele, S-au lăsat pe crengi uscate, Peste frunze scuturate, Peste ape, peste toate. În pădurea nepătrunsă, O căscioară e ascunsă, Nu-i aproape sat, nici drum, Singurică, nu știi cum, Doar din horn îi iese fum... Cine-n casă o să-mi șadă, De nu-i pasă de zăpadă, Care cade ș-o să cadă Tot grămadă pe grămadă, De-ntrece gardu-n ...
Nestor Urechia - În Bucegi În Bucegi de Nestor Urechia MEMORIEI SCUMPEI MELE SOȚII AIMEE Care din Franceză devenise Româncă, nu numai cu numele, ci și cu sufletul, căci știa să prețuiască cuvântul, pământul și neamul românesc. Tabla de materii Prefață Lămurire Partea I: Toamna Partea II: Memoriile lui Genepin Partea III: Iarna - Primăvara Partea IV: Vara Lămurirea câtorva cuvinte Prefața versiunii franceze "Dans les Carpathes Roumaines" TIPOGRAFIA I. BRĂNIȘTEANU, :— BUCUREȘTI, CALEA VICTORIEI, No. 31 Prețul Lei
Panait Cerna - Părâul și floarea
Panait Cerna - Părâul şi floarea Părâul și floarea de Panait Cerna Părâului se tânguiește-o floare: "Ce blând erai în vremuri mai senine! Purtai în unde numai dezmierdare. Plecată peste valurile-ți line Aveam tăria pururi lângă mine, Iar noaptea-mi coborai și-o stea pe-aproape. Vorbind mereu de cer, de paradisuri, Îmi strecurai în suflet foc și visuri Și mă lăsai cu umede pleoape. Și mă plecam robită dezmierdării, Mireasma mea o dăruiam suflării, Și zi cu zi te-aveam mai drag, blajine. Căci steaua mea trăia numai prin tine Și tu-mi trezeai viața fără nume Nelămuritul zbor spre altă lume; De-aceea îți iertam, când, plin de teamă, Îmi murmurai cuvinte de iubire Ci tu erai copil și nu-ți dai seamă… ...Dar vremea ți-a răpit acea blândețe; Tot crești mereu, și fără stăpânire, Azi îmi arunci cuvinte îndrăznețe; Azi cerul meu numai arar se-arată, De mult ce plângi și te frămânți în spumă, Mi-e fața-n veci de lacrimi râurată; Iar când vorbesc cu steaua mea, vâltoarea Îmi fură vorbele și le sugrumă Și astfel tu ne turburi sărbătoarea... Tot plângi, și chemi, și blestemi: Vino! Vină! Și tot ...
Paul Zarifopol - Literatura politică a lui Caragiale
Paul Zarifopol - Literatura politică a lui Caragiale Literatura politică a lui Caragiale de Paul Zarifopol Dând drumul unui năduf, ce ar putea părea vechi și adânc, scrie Caragiale doctorului Urechia, cu data de 27 decembrie 1907, următoarele: Intrarea în viața publică mi-a fost pân-acuma închisă de boierii și de ciocoii noștri pe simpla bănuială instinctivă că n-aș fi amantul destul de fidel al sacrei noastre Constituțiuni. De ce adică astăzi, la bătrânețe, să nu fiu leal, să nu le dau dreptate oamenilor, aratând pe față de ce sentimente sunt animat față de actuala organizare de stat? De ce să nu arăt lumii cum am văzut eu împrejurările sociale și politice la care am asistat și ca istoric, nu numai ca simplu comediante. Și deși mamelucărimea mă va huidui în unison, poate să am norocul ca în mulțimea lumii cinstite, inteligente și dezinteresate, să găsesc câteva aprobări, care să mă plătească cu prisos de necazurile înlungatei mele proscripțiuni. În o scrisoare precedentă către același (9 decembrie 1907), Caragiale anunțase intenția de a scoate o foaie săptămânală în sensul broșurii 1907, cu încrederea că, acum, scrisul său, dezvelind ticăloșia politicienilor, ...