Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CU NICI UN CHIP
Rezultatele 221 - 230 din aproximativ 365 pentru CU NICI UN CHIP.
Petre Ispirescu - Pasărea măiastră
... l prinză ca să-i ia pielea. Împăratul se puse pe gânduri văzând că după atâta mare de timp nu se mai întoarse fiii săi nici cu pasărea măiastră, nici fără dânsa, când fiul cel mai mic îi zise: - Tată, iată este acum destul timp de când frații mei cei mari au plecat să aducă ... călătorie de câteva zile, am ajuns la o câmpie frumoasă, de unde de deschidea mai multe drumuri. Acolo am voit să conăcesc. Mi-am făcut un focșor bun, am scos merindele ce aveam și, când era să mă pui la masă, mă trezesc cu un vulpoi lângă mine. Nu știu nici de unde, nici pe unde veni, că eu nu l-am văzut. Pare că ieși din pământ. "Fă bine, mă rog, îmi zise, și lasă-mă să mă ... copii, că el era blestemat să poarte corpul de vulpoi până când un om va avea milă de el, îi va priimi să se încălzească cu dânsul la un foc, îi va da un codru de pâine și un pahar
Titu Maiorescu - O cercetare critică asupra poeziei române
... limba sanscrită, deși poate primi o idee vagă de ritmul și de eufonia cuvintelor, totuși nu are impresia proprie a lucrării de artă, nici partea ei sensibilă, nici cea ideală; fiindcă sonul literelor nu are să ne impresioneze ca ton muzical, ci mai întâi de toate ca un mijloc de a deștepta imaginile și noțiunile corespunzătoare cuvintelor, și unde această deșteptare lipsește, lipsește posibilitatea percepțiunii unei poezii. Din contră, cine vede ... aceasta nu este încă frumoasă; vroiesc să fac din ea o operă de artă, trebuie s[...]ncorporez într-o materie sensibilă, să mi-o deping cu culori într-un tablou (Leonardo da Vinci) sau să o descriu prin cuvinte, care să-mi deștepte imagini de sensibilitate adecvate cu obiectul ei (Klopstock, Messias). Prin urmare, un șir de cuvinte care nu cuprind alta decât noțiuni reci, abstracte, fără imaginațiune sensibilă, fie ele oricât de bine rimate și împărțite în silabe ritmice ... și în strofe, totuși nu sunt și nu pot fi poezie, ci rămân proză, o proză rimată. Pentru a demonstra acest adevăr, demonstrațiune cu atât mai importantă cu ...
Alecu Russo - Contra latinizanților ardeleni
... a noastre chestii de persoane, de a face din aceste persoane fenomene naționale, când persoanele ne sunt prietene sau sunt tot dintr-un sat cu noi, este o slăbăciune cunoscută a coteriilor politice, științifice și literare. Dar tocmai pentru că Termenul "ideologii" este folosit aici cu sensul de idei fantastice, fără suport real. Toată românia a început deodată a fi o coterie, pedantismul s-a încuibat ... întrebuința dritul lor de proprietate asupra scrierilor în toată întinderea dritului roman, care, latinește, ca să ne înțeleagă Ardealul, se zice: jus utendi et abutendi . Cu aceasta nu credem a fi români răi, nici care cearcă neunirea. Naționalitatea și patriotismul nu stau în numele unora și al altora, nu se slăbesc cu critici literare și nu se întăresc cu feticismul persoanelor. Norocire că în Moldova se găsesc critici, adică oameni care se uită înapoi, să vadă ce au făcut pedanții, și se uită înainte ... numai nenorocirea poziției fraților noștri i-a ferit până astăzi de fruntășie. Moldovenii și muntenii nu sunt mândri de fruntașii lor, că e un ...
Mihail Kogălniceanu - Soir%C3%A9es dansantes (Adunări dănțuitoare)
... mă mișc posomorât ca o cârtiță ce se întoarce. Câteodată iarăși zic o vorbă, două la femeile cele bătrâne, și ele mă împacă câteodată și cu cele tinere. În altele, sunt făcut dintr-un aluat destul de nemulțumitor și puțin însușit spre a face din mine un om căruia-i zicem că este plăcut . Plăcut? Ce însemnează acest cuvânt? Un om plăcut, pentru multe femei, este acela care într-un bal joacă totdeauna și nu se odihnește niciodată, jucând deopotrivă cu toate, cu cele frumoase și cu cele urâte, bun, tânăr și de treabă, care face filantropie la mazurcă spre slujba fetelor celor bătrâne și care crede că are vreo îndatorire către ... de atlaz albă, cu cordele pempe, cercetez și privesc. Iartă-mi vro câteva portreturi. Dintâi acea tânără persoană a căreia cap este încărcat cu un braț de flori și de spicuri poleite, ca zeița Ceres ; fată mare cu pielița palidă și cu zâmbirea netocească, care la vârsta de optsprezece ani a ieșit din pansion, unde a câștigat toate premiile clasei sale. Ea a ... trupuri goale; ...
Alecu Russo - Cugetări (Russo)
... 8 XV Partea întâi I Oamenii care au ieșit la rând astăzi, literați, oameni politici, artiști și alții, în țara Moldovei, sunt acei tineri care cu vro douăzecide ani mai înainte era cunoscuți sub nume de nemți, sau capetestropșite, și cu denumirea de franțuzi, introdusă mai târziu. Nici olimbă în lume nu are un cuvânt destul de puternic, ca să exprimedisprețuitoarea semnificare a numelui de franțuz, cu care uniibătrâni din Moldova porecliseră tinerii de pe la 1835, oamenii deastăzi. Acei bătrâni, ce se născuseră în giubele și caftane, încet câte încet au ... care părinții noștri se rezemau în ziua luptei!... Multe din eleau rămas, dar, sărmanele! rușinoase și ascunse. Franțuzii zic că oamenii cei mari nu au nici părinți, nici urmași!... Poate am putea să zicem și noi ca dânșii, deși nu suntem mari. Nimica nu mai leagă Moldova de astăzi cu trecutul, și, fărătrecut, societățile sunt șchioape. Națiile care au pierdut șirul obiceiurilor părintești sunt nații fără rădăcină, nestatornice sau, cumse zice vorba cea proastă, nici ... și prăpastia aceea se cheamă știința . Pe cât boierulcrește în idei și în învățătură, pe atâta poporul rămâne în urmă. Învremea trecută, boierul vorbea, trăia cu ...
Alecu Russo - Iașii și locuitorii lui în 1840
... sfârșit de la cel din urmă război împotriva turcilor, orașul nostru ieși puțin din adâncul întuneric, din care nu l-a putut scoate nici moartea lui Potiomkin. Tradițiile populare, fragmentele informe și risipite ale câtorva cronici vechi se contrazic fără încetare, și se contrazic mai ales cu un rest de inscripție găsită, nu de mult, pe o marmură ciuntită, în săpăturile vechiului fort roman Caput Bovis , la Galați. Tradițiile duc întemeierea lui la ... târgul. Dintre biserici, vrednică de luare-aminte e Trei Ierarhi, prin îndrăzneața-i structură gotică, și prin sculpturile bizare care-i împodobesc zidurile dinafară — cu atât mai mult, cu cât asemenea monumente sunt rare la noi. Cu privire la biserica aceasta, se povestește de un fapt destul de curios: Evlavia domnilor și boierilor împodobise Trei Ierarhii mai cu osebire între toate celelalte biserici. Zidurile pe dinlăuntru erau bogat zugrăvite și aurite. Pe vremea Eteriei grecești, turcii, pătrunzând cu puterea înlăuntru, îi dădură foc, socotind în neștiutoarea lor lăcomie că zidurile erau de aur masiv; dar văzând că aurul nu curge, stinseră ei singuri ... aspre, originale, felurit îmbrăcate, ca pentru ...
Titu Maiorescu - Asupra poeziei noastre populare
... va rămâne pentru tot timpul o comoară de adevărată poezie și totdodată de limbă sănătoasă, de notițe caracteristice asupra datinelor sociale, asupra istoriei naționale și, cu un cuvânt, asupra vieții poporului român. Dl Alecsandri împarte poeziile, culese și întocmite de d-sa din gura poporului, în balade (cântece bătrânești), doine și hore ... mea la soare. Ostenit mereu de ducă, Noaptea-n codri mă apucă, Copacilor sunt nălucă. (Doina din Valahia, pag. 277) Sub tufe de clocotel Zace-un tânăr voinicel Cu mândruța lângă el. — Scoală, scoală, măi bărbate, Nu mai tot zace pe spate, Că mi-am urât zilele Mutând căpătâiele Când la cap, când ... Mie-mi pare că-i ca fierea. (pag. 405) Când eram la mama fată Purtam rochii de bucată, Dar de când m-am măritat C-un moscal din cela sat, Nici n-am fustă de purtat, Nici papuci de încălțat! Inima-mi e cu lăcată; Când aș discuia odată, Ar cunoaște lumea toată, Cât amar și cât venin Bea inima la străin. (pag. 406) DOINĂ HAIDUCEASCĂ Murgule, coamă rotată ... las de lângă mine Și s-o apăr de oricine. Sau când spune în Doncilă (pag. 113): Rămâi, soro, sănătoasă, Ca o viorea frumoasă Într- ...
... a 12 oră a miezului nopții. P-ici, pe colea pe lângă mese se zăreau câte-o grupă de jucători de cărți cu părul în dezordine, ținând cărțile într-o mână ce tremura, plesnind din degete cu cealaltă înainte de-a bate, tăcuți, cu ochii ficși, mișcându-și și mușcându-și buzele făr-a zice o vorbă și trăgând din când în când cu sorbituri zgomotoase câte-o gură din cafeaua sau berea ce le sta dinainte... semn de triumf! Un june aplecat asupra unui biliard scria cu creta pe pănura verde vorba Ilma. Cugetam că e din vița lui Arpad și că și-o fi scoțând din rezervorul memoriei sale vrun dulce ... nu mai e în cer. Repedea umflare a nărilor și vioaia sclipire a ochilor lui semnala o inimă din cele nebune, un caracter pasionat. Talia sa subțire, fină, și mâna sa albă cu degete lungi și aristocrate semăna cu toate astea a avea o putere de fier. Toată expresiunea în sine era d-o putere generoasă, deși infernală. Luă un ziar românesc. La pagina anunțurilor citi ...
Constantin Negruzzi - Parte întăi
... me, m-am dus drept la locul ci-mi era însămnat. O matroană bătrână țâne această casă. Ea șâde lângă o masă pe cari era un mare izvod, pe care să vide însămnati după aflavita un nenumărat număr de adresuri. M-am apropiet de această cinstită persoană cu ochii plecați, cu multă cucernicii, trecând printr-o mare mulțâmi de oameni cari era adunați tot pentru ace pricină. I-am făcut o giumătate de duzină de complementuri ... de țară, arătându-i plecata me ceriri. Ea mi-au dat audienții cu toată îngâmfare și seriozitate unui mic ministru de stat și, cântărindu-mă cu ochiul, ea mi-au răspuns, după ce m-au făcut întăi să dau un șiling, că condițiile pentru fimei era foarte rari și mai vârtos pentru mine cari nu sămănam vrednică pentru lucrurile celi de ostineală. Cu toate aceste, va căuta în carte sa de era vrun lucru de care să fiu vrednică, după ce va da drumul unora din muștereii săi ... norocită că am căzut în niște mâni așa bune; că nu era cu putință să întâlnesc mai bun; că să vedi că m-am născut cu cunună; că mă pot lăuda că am făcut
... ar fi de prestigioasă, și s-a necăjit rău când Bremond a spus că poezia n-are a face cu rațiunea. Souday s-a grăbit să înțeleagă și aici pare c-a fost nedrept că Bremond consideră poezia ca un fel de divagație absolut certată cu mintea sănătoasă. Se poate zice și aceasta despre poezie, dar în cazul special nu se zisese. Cearta s-a îndărătnicit asupra unui vers ... poezie pură nu depinde nicidecum de înțelesul său verbal. În general, ideile, sentimentele și imaginile nu sunt poezie, deși poezia se servește de dânsele. După un lung șir de lămuriri polemice, academicianul ajunge să identifice poezia cu rugăciunea: starea pur poetică e una și aceeași cu starea mistică. Concluzie foarte frumoasă și potrivită pentru un preot care ține mult la poezia modernă. De aceea, unii colegi serioși l-au întrebat dacă e dadaist. În adevăr, înțelesul cuvântului poezie e greu ... Când Minulescu a scris într-un vers cuvintele maladii molipsitoare, era sigur de ilaritatea dezaprobatoare a oamenilor de bun-simț și
Radu Greceanu - POVESTE DE JALE ȘI PRE SCURT asupra nedreptei morți a preacinstitului Costandin Cant
... la unchiu-său, că să-ș găsească bine, Ca să slujască, mult-puțin, să dobândească minte. Și unchiu-său l-au priimit cu bine și cu cinste, Și între coconii lui îl avea, la mare socotință, Ca pre un fiiu îl iubiia, cu bună cuviință, Cu totul nevoindu-să ca să să pedepsească, Și de rele ce avea el să se pedepsiască. Iar încăș și mătușă-sa, acia dă bună viță ... pre un fecior, de pururea îl iubiia, Nicidăcum uitându-să la cele ce auziia, Nici de lângă dumnealui atuncea l-au lăsat, Ci ca pre un bun credincios, cu dânsul l-au luat. [...............................................................] Atuncea, dar, Ghica-vodă țara că au domnit, Care mai nainte vreme Moldova au stăpânit, Și pre acestu boiar, ce am ... Așa fac și năpârcile, mumăni-le-ș omoară, Că daca crescu, le găurescu, și ialele omoară! Foarte peste putință mi-e să ți le povestescu, Cu graiul și cu scrisoarea să și le dovedescu, Cu câte slujbe acestui domnu el i s-au arătat, Și la câte boiarenul acesta s-au aflat, Cu slujbe și cu sfaturi bune, cu driaptă credință, ...