Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CEL MAI DE SEAMA
Rezultatele 221 - 230 din aproximativ 461 pentru CEL MAI DE SEAMA.
Ion Luca Caragiale - Accelerat no. 17
... acesta se uită foarte distrat pe geam la mișcarea de pe peron. Mai sunt cinci minute... Domnul de pe peron se vede bine că fierbe de nerăbdare... În sfârșit, un om îmbrăcat modest, un fel de fecior de casă, făcându-și greu loc prin mulțime, sosește gâfâind cu un geamantan frumos de piele rusească, cu un tartan și cu un bilet de clasa întâia. — Dobitocule! era să mă faci să scap trenul!... Apoi, luându-și bagajul și biletul, trage la o parte pe fecior și îi ... a plecat din Periș. Negustorul scoate un măr din buzunarul șubei și începe să ronțăie. Deodată domnul se ridică: — Peste putință să dorm... teribil de cald! Apoi, dă geamantanul jos, îl deschide și scoate un șipușor elegant; deșurupează dopul și oferă negustorului. — Cognac... — Mersi... De zece ani nu mai pun spirtoase în gură... — E extrafin... — Mersi... Sunt oprit... Domnul, mâhnit de refuz, înșurupează la loc dopul, pune șipușorul în geamantan, pe care-l aruncă iar în plasă. Apoi, suflând greu de căldură, iese iarăși în coridor, unde se plimba de ...
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Asupra criticii
... ziarului, directorul îl pune să scrie și critică — nu —, ci vom lua un om cu talent, un om cult, care urmând altă metodă de critică ar putea ajunge critic de valoare. Vom lua pe confratele nostru Sphynx de la România liberă. Dacă stăruim îndeosebi asupra criticilor din România liberă , pricina mai este că ele sunt singurele care au vorbit mai pe larg despre scrierile lui Delavrancea, despre care voiam să scriem și noi; afară de aceasta, criticile lui Sphynx sunt scrise cu talent și cuprind o mulțime de observații și fine, și adevărate. Totuși, nici confratele Sphynx n-a putut scăpa de semnul caracteristic al criticii noastre, de exclusivism. Criticul găsește, de pildă, că tot ce-a scris Delavrancea e perfect, desăvârșit din toate punctele de vedere. De la început făgăduiește să facă oarecare rezerve, dar, afară de una mică de tot și formulată după o mie și una de explicări, cu privire la limba din Sultănica , criticul n-are nici o observație de făcut. Despre Sultănica ne spune: ,,Ar trebui să citez toată Sultănica , atât de frumos și de măiestrit e scrisă. E un șir neîntrerupt de mărgăritare, și scenele, care de care mai
... Curticiâ€�. Așa era! Lui nu i se punea nimeni în drum; însă Iorgovan era mai mult decât dânsul: feciorul lui Busuioc! - Bine băiete, dar bagă de seamă, răspunse tatăl. Și nici nu ar fi fost rău dacă Iorgovan, tot ca alte dăți, ar fi fost povățuit numai de gândul că-i va părea odată bine bătrânului. Era cu minte Iorgovan; însă mintea este și ea după timpuri și împregiurări; băiatul era de douăzeci de ani, și mai ales tot timpul secerișului ar fi slabă de tot mintea de douăzeci de ani, prin care nu trece, fie chiar și numai pe fulgerat, și câte un gând zburdalnic. Secerișul era o sărbătoare, și Iorgovan voia ca pentru ... la Arad și să treacă Mureșul în Banat. Sosind la Șiria, cetele trec de-a curmezișa prin sat și se opresc în bătătura de la marginea Câmpiei. Aici e începutul. Satul se-ntinde la poalele celui din urmă șir de dealuri. Din sus de sat locurile sunt presărate cu vii, și mai sus, coasta e acoperită cu târși, pe culmea plaiului se vede marginea pădurilor, iar într-un vârf ieșit înspre Câmpie, cel mai
Elena Liliana Popescu - Imn Libertății
... VII Ce-i nou sub soare? Doar o clipă, ce-ntruna se împrospătează când sub a vremilor risipă Iluzia o-nveșmântează. Și-atunci mai veche-i decât Timpul de-n ea se-ntâmplă tot ce este: demult, când se născu Olimpul, doar Clipei îi dădu de veste Ca Început să se numească – trezind la viață-ntreaga lume, prin evoluție să crească, să aibă formă, scop și nume. Iar clipa, chiar ... și prin durere să slăbească, nemaihrănind prin noi dorințe, o vanitate omenească.â€� Același glas, tăcut, rostește vestind intrarea în netimp, când mintea nu-i mai amăgește și vocea, nu e din Olimp: „Te-aștept!â€� șoptește Fericirea, fermecătoare, surâzând: „Pășește în nemărginirea cea neatinsă de vreun gând!â€� XI Purtat spre clipa ce-nfioară prin nesfârșitul ce-l ascunde și navigând – a câta oară? – pe nemișcatele ... este-acum învingătorul, necunoscutul Prometeu, Cel pe deplin cunoscătorul Titanului, vestitul zeu. Înlănțuirea, suferința nu le mai văd. O, Doamne, iartă de-atâtea veacuri necredința de Tine stând să mă despartă... Constrâns să-l port inel pe deget, Carpatul prins în fier, vrăjit, a dispărut și, fără preget, supus ...
Anton Pann - Tăcerea e ca mierea
... Anton Pann - Tăcerea e ca mierea Tăcerea e ca mierea de Anton Pann 0 muiere rea, limbută, Otrăvită, netăcută, Nu înceta cu certatul, Tot își judeca bărbatul. El iar cu firea neghioabă De bătăi o făcea toabă. Așa ea ce să gîndește, Într-o zi nu zăbovește, Merge la o vrăjitoare, Vestită fermecătoare, Să roagă cu bună plată ... atuncea ia îndată D-astă apă descîntată Și o ține strîns în gură, Să nu-ți pice picătură, Pînă cînd vezi că el tace Și de ceartă chefu-și face. Ș-așa cum zic făcînd, mamă, Scapi de rău cu bună seamă. Deci ea asfel învățată, Luînd ulciorul îndată Și ducîndu-se acasă, Veni bărbatul la masă, Care d-o mică pricină Începu să-i bage vină ... atinse cu mîna. Într-acestea oarecine Din rude la dînsa vine, La care ea să plînsese Și traiul rău îsi spusese. 0-ntrebă că ce mai face ? Are cu bărbatul pace ? Ea răspunse bucuroasă : -Sînt, leica mea, sănătoasă, De bătăi acum nu-mi pasă, Am toată pacea în casă, Că îmblinzii pe bărbatul, I-a lipsit acum turbatul. Ruda ei, vrînd s ... ...
... țanc! și durițele zbârnâiau în odăile mari, în care trichelurile jucau pe dușumelele lustruite apele lucii ale lumânărilor. Tot așa sclipea și dânsul, ca bucățelele de cristal ce clincheteau, atârnate ca niște cercei, în urechile de bronz ale policandrelor. Viața îi era o rază de soare! Nu dormea nopțile; pășea, odată cu pragul sălii de joc, pragul zorilor. Nu obosea; în fața escadronului trăgea sabia, ca un fulger, din teacă, și, strunindu-și calul, rotea ochii pe câmpul de mustru. Privind astfel portretul, bătrânul, sprijinit în cârjă, parcă întinerea, se îndrepta de șale, ridica în sus capul, își lăsa umerii în jos și trăia vremile acelea. Alteori se așeza, obosit, într-un jilț, în odaia de culcare, scăldată, mai mult ca toate celelalte, de lumină. Și acolo, sus, deasupra patului, un portret mai mic îl arăta căpitan; purta favoriți negri, lungi, mustăți bine răsucite; aceiași ochi sub fruntea-naltă. Atunci era însurat; o însurătoare din dragoste un roman ... când sunetul goarnelor vestea ziua în marșul voios al deșteptării; se culca la stingere, când odăile mari parcă se umpleau de cântecul duios al odihnei... De când zăcuse bolnav greu în pat, de ...
Ion Luca Caragiale - În vreme de război
... ca o lumină liniștitoare peste câtetrele hotarele bântuite. Către seară se întorcea acasă, călare pe buiestrașul lui, popa Iancu. Și calul și omul erau zdrobiți de umblet. De trei zile popa alergase după daraveri de negustorie, - vindea vite și cumpăra porci. Pe unde umblase n-aflase nimica de prinderea tâlharilor. Maică-sa îl aștepta cu masa; fiul n-avea poftă de mâncare; îi era degrabă să meargă la neica Stavrache, hangiul, fratele-său mai mare. Hangiul era foarte mulțumit: om cu dare de mână, cu han în drum – mare greutate i se luase de pe suflet. Câte nopți nu dormise el o clipă măcar cumsecade, trăgând cu urechea și așteptând cu inima sărită pe musafirii de noapte! Negreșit trebuia să-i vie și lui rândul odată și-odată. Preotul intră în cârciumă, tocmai când d-l Stavrache se pregătea să închiză ... e cal de popă, e cal haiducesc, să lase toate poterile-n urmă!" și pe urmă: "Bine-ți mai merge, părințele! mai cumpărași o sfoară de ...
... După ce și le întoarse pe dos, căzu dintr-unul cinci parale. Atâta; nu mai aveau nimic. Veniseră cu o zi înainte, vânduseră două perechi de gâște, și în loc să se întoarcă acasă, în Popriceni, ici, o palmă de loc, rămăseseră în târg să beie la han. Femeia se uită la cel de cinci parale, îl întoarse pe față, pe dos, apoi îl arătă lui bărbatu-său: — Merge? Neculai Lăptuc îl învârti și el, îl puse în ... barizul peste urechi; era o femeie înaltă, ciolănoasă, largă în spate; și cum vântul îi flutura fustele, i se vedeau pulpele subțiri în ciorapii albi de lână, bățoase, ca niște catalige, de care se părea că adevăratele ei picioare se legau mai sus. Mergea cu pași mari, cam șontâș, ca și cum vroia mereu să cârmească. Bărbatul, un prichindel, cu pieptul lipit de spate parcă, se ținea pe urma ei, gâfâind; în cap avea o pălărie grozav de mare, cu un fund cât un ceaun, care parcă-l apăsase pe om în jos, de-i intrase picioarele în pântece. Mai ...
... scu- tură din cap, își netezește părul pe frunte, ridică din umeri, își potrivește pieptarul pe trup. Iar dacă ea se apropie, dacă este aproape de dânsul, Toader îi zice: — Ce mai faci, Marto? Ea răspunde: — Mulțumesc de întrebare, bine! El apoi întreabă: — Nenea Mihu ce mai face? Ea răspunde: — Mulțumesc, face bine că-i sănătos. El iarăși întreabă: — Leica Safta ce mai face? Ea atunci răspunde: — Șade, Toderică. După aceste, ea își adună buzele și întreabă: — Ce mai fac ai voștri? — Ei! Ce să facă? răspunde el, iacă! mai una, mai alta... De aci înainte vorba trece la lucruri mai depărtate. Toader spune că a vorbit cu cumnatul, cu vărul, cu finul, în sfârșit, cu cutare și cutare dintre oamenii vrednici de a fi stat de vorbă cu dânsul; iar Marta îi spune cine a fost și cine nu a fost de curând la dânșii, cu cine a vorbit și cu cine nu, cine ce a zis și cine nu a zis ... drept, nici Mihu, nici Cosma nu sunt scoși din sat. Prea se simțeau străini în același sat și le plăcea să se mângâie cu nădejdea
Petre Ispirescu - Poveste țărănească
... Lupta fu crâncenă, căci duhul necurat, duh necurat era cel ce venea să dezgroape pe împărat, își pusese toate puterile ca să dovedească pe fiul cel mai mic al împăratului. Vezi că duhul știa că de nu va putea nici în a treia seară să izbutească, apoi trebuia să-și mute gândul; nu mai putea adecă să-l dezgroape, nici la amin. Fie însă că și băiatul nu se lăsă mai pe jos. Și cum spusei, se luptară pe capete; dară luptă nu glumă. Curgea sudorile de pe fiul împăratului șiroaie, și nu se da netezului nicicât. Lupta ținu, și o luptă de moarte, până despre cântători. Cum se auzi cocoșul, duhul pieri ca o nălucă, dară și băiatul căzu jos de ostenit. De mai ținea lupta, numai cât ai ațâța un foc, s-ar fi muiat, și cine știe ce se întâmpla. Cum căzu fiul de împărat pe mormântul tătâne-său, acolo și adormi. Atât era de rupt de oboseală. Când se deșteptă, ce să vedeți d-voastră? Soarele răsărise de mult și se urcase ca de trei sulițe. Ce să facă el? Să se întoarcă acasă ziua-n amiaza mare, să treacă prin oraș așa înarmat de
Paul Zarifopol - Poezia românească în epoca lui Asachi și Eliade
... aș numi balada Andrei Popa a lui Alecsandri: Cine trece-n Valea-Seacă Cu hangerul fără teacă Și cu pieptul dezvelit? Andrei-Popa cel vestit. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Zi și noapte de călare Trage bir din drumul mare, Și din țară peste tot Fug neferii cât ce pot... . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Andrei fuge făr de-o mână, Prinde murgul la fântână, Dă pieptiș, sare pe șa Și din gură zice așa: . . . . . . . . . . . . . . . . . . . În 19 strofe, datate din 1843, de la Ocna, tonul și ritmul popular ni se arată pentru întâia oară asimilate de un poet artist, cu un gust deplin sigur de sine afară doar de acel: Ura! Vulturul în nori Răcni falnic de trei ori din strofa finală, ce pare rătăcit acolo din vreun marș patriotic cum se obișnuiau pe atunci, și unde ne și întâmpină, neapărat, epitetul ... plăcută vreme, în astă tristă vale... sau (tot în aceeași bucată): Încet, încet și luna, vremelnică stăpână, Se urcă pe orizont câmpiile albind, Și plină de plăcere, c-o frunte mai blajină Își caută de cale adesea mulțumind. Mai trebuie să amintesc didactismul deplorabil din Rugăciunea, care ar fi fost să fie un fel