Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ARUNCAT
Rezultatele 221 - 230 din aproximativ 913 pentru ARUNCAT.
Alexandru Vlahuţă - Ce dor... Ce dor... de Alexandru Vlahuță Publicată în Lupta , an III, nr. 117, 23 noiembrie 1886 Ce dor trebui să te cuprindă De dragostile din povești Cînd te privești toată-n oglindă Și vezi cît de frumoasă ești !... Cînd singură parcă te sperii De patima ochilor tăi, Ce ard de farmecul durerii, În spasmul visului dintîi. Căci ești în vîrsta cînd fioruri Te-apuc-așa, ca din senin, Cînd te frămîntă mii de doruri, Și nici nu știi de unde-ți vin... Iată că prinzi să cazi pe gînduri, Ți se lungesc ochii a drum Cîte-ți plăceau în alte rînduri Încep să-ți facă rău acum. Te simți străină-ntre ai tăi, Și stai, tînjind, într-un ungher, Biet suflet fără căpătîi, Atît de trist și de stingher ! Ți-e greu de lume și de tine; O jale-adîncă te pătrunde. Parc-ai iubi, și n-ai pe cine, Parc-ai pleca, și nu știi unde. Iar noaptea, cînd te culci în pat, Ca-n friguri, te cuprind călduri. Și piept și tîmple ți se bat De-a gîndurilor dulci torturi. Cu fața-n sus, în întuneric, Încremenești ceasuri întregi, Robită ...
Alexandru Vlahuţă - Delendum Delendum de Alexandru Vlahuță Haide, suflete, ridică-ți leghioanele de gânduri, Și-mbrăcate-n za eternă întocmește-le în rânduri, Bate-te cu tine însuți, zbuciumă-te nopți întregi, Ca durerea ta în ritmul sfânt al versului s-o legi! Și m-așez să scriu la masa de hârțoage încărcată... Mintea-mi arde-nvălmășită tâmplele încep să-mi bată. Am atins abia condeiul, și m-au apucat fiori... Parcă văd cum stau la pândă, pătimași și cârtitori, Nevoiașii noștri critici spadasinii damblagii, Cari, neputând să muște, morfolesc arta-n gingii! Trebui să respecți bontonul, să-ți gătești versul în frac, Dacă ții ca prin saloane să poți fi lumii pe plac. Nu-ți lăsa simțirea caldă, plină, vie și întreagă Să zbucnească, și veșmântul, care-i vine, să-și aleagă; Ci ți-o-mbracă-n floricele, și-i dă-ncunjur pe departe. Plângi, urăște și blestemă după regula din carte. Fii galant nesocotește-ți patima-n care te zbați, Nu cumva să superi nervii criticilor delicați: Poezia e un cântec dulce, un parfum ceresc!... De-așa artă parfumată, o, vă foarte mulțumesc! Când mi-i inima-ncărcată, și când gândurile-n muncă Bat și rup zăgazul ...
Alexandru Vlahuţă - La icoană La icoană de Alexandru Vlahuță Noaptea s-a lăsat pe vale, și cătunu-i adormit. În bordei sărac, la vatră, suflet trist și chinuit, Fără somn, tânăra mamă copilașu-și ține-n poală, Și plângând îl netezește pe obrajii arși de boală. De cu sară mititelul încetase să mai țipe: Se ducea, văzând cu ochii, viața-i fărâmită-n clipe. Peste ochii mari și tulburi cad pleoapele-obosite, Somnu-l biruie adoarme. Suflări repezi, ca gonite De al morții frig, din urmă, trec mai slabe, mai curmate... Ea tresare; cum le-ascultă, șir de fulgeri îi străbate Întunericul din suflet. Pe păreți, în bezna rece, Fâlfâind ca o aripă, para focului se trece. Iat-o scoborând la vale, galbenă și istovită, Cu odorul strâns la sânu-i; cu privirea ațintită Spre biserica cu sfânta, ea-și silește-ncetu-i pas. De trei nopți și două zile bate drum făr de popas; Ș-ar fi ocolit pământul făr-a se simți trudită: Ea credea profund, orbește... Mare și nenchipuită E credința ce-ntr-un suflet înnoptat și trist încape! Nu se poate făcătoarea de minuni să nu mi-l scape, Își zicea ...
Alexandru Vlahuţă - No. 3 No. 3 de Alexandru Vlahuță Publicată în Naționalul , an II, nr. 39, 28 iulie 1891 Dancu zvîrle jos gazeta Cu mutări și-naintări: Se mai scarpină la ceafă, Trist se mai scobește-n nări, Apoi cheamă vistavoiul, Două palme-i dă strigînd: "Dă-mi chipiul de pe masă... Drrace ! Dă-mi-l mai curînd. Și ce-mi umbli-așa zănatic, Și-mi tot cați posomorît? Cască-ți ochii, mii de bombe ! Că-ți bag sabia pe gît." Văd și eu că mi-i eroul Cam nervos, cam zurbagiu; Dar ce vreți? de-atîta vreme, Tot trei firuri la chipiu !... Nu-ntrebați unde se duce: E așa de necăjit ! Numai nasul lui priviți-l, Și pricepeți, negreșit. Bietul om, sărac și vecinic Prigonit de creditori, Doar în păhăruț mai află Mîngîiere uneori ! La o bună-nsurătoare, El, nici vorbă, s-a gîndit, Ca să puie burlăciei Și nevoilor sfîrșit; Și mereu a dat tîrcoale, Dichisit, pe sub ferești; Ochii lui păreau a zice: "Ce frumos sunt ! Mă iubești ?" Din înalta nobilime A acestui orășel, Multe fete, se-nțelege, Au cătat cu drag la el. Însă Dancu e om ...
Alexandru Vlahuță - Par basme...
Alexandru Vlahuţă - Par basme... Par basme... de Alexandru Vlahuță Publicată în Vieața , an I, nr. 44, 11 decembrie 1894 Par basme cîte ți le-nșir, Și-i propria-ți viață, Ce-n pulberea de amintiri O vezi, ca printr-o ceață. Cum te-ai înstrăinat de-ai tăi ! Te mai cunoști tu oare? Unde ți-e inima dintăi În toate-ncrezătoare?... N-o mai căta, că te-nfiori, În urma ta e jale: Tu ai murit de-atîtea ori În zbuciumata-ți cale, Și-n van privire-ți arunci Să te mai vezi pe tine, Să simți cu inima de-atunci, Căci toate-ți sunt străine... Din ce-ai iubit, din ce-ai visat, Te-ntrebi azi ce mai este? Eștu tu — de-atîtea ori schimbat — Eroul din
Alexandru Vlahuță - Sămănătorul
Alexandru Vlahuţă - Sămănătorul Sămănătorul de Alexandru Vlahuță Pășește-n țarină sămănătorul Și-n brazda neagră, umedă de rouă, Aruncă-ntr-un noroc viața nouă, Pe care va lega-o viitorul. Sunând, grăunțele pe bulgări plouă: Speranța, dragostea lui sfântă, dorul De-a-mbelșuga cu munca lui ogorul, Le samănă cu mâinile-amândouă. Trudește, făcătorule de bine, Veni-vor, roiuri, alții după tine, Și vor culege rodul bogăția. Tu fii ostașul jertfei mari, depline: Ca dintr-un bob să odrăslească mia, Cu sângele tău cald stropește
Alexandru Vlahuță - Tactică...
Alexandru Vlahuţă - Tactică... Tactică... de Alexandru Vlahuță ...De ce-mi stai pururea în cale, Cu-același aer trist, pierdut? Ce vânt vrăjmaș te-a abătut Și de ai tăi te-a rătăcit? E-atâta-ntunecată jale În tremurul privirii tale, Și pari așa de ostenit!..." Peste viața mea pustie, Zvârlită-n vijelii pe veci, Ce milă te-a cuprins să-ți pleci, Copilă, ochii tăi frumoși? E o cumplită nebunie În taina care mă sfâșie... Nu te-ncerca s-o mai descoși. Pe mine-o nendurată soartă De-a pururea m-a prigonit, Și nimenea nu m-a iubit. E noapte-n juru-mi și pustiu, Și nu știu ce blestem mă poartă Pe-o lume sarbădă și moartă, În care n-am cerut să fiu!... Vezi, tânărul știuse bine Cum s-o aducă din cuvânt... Plecându-și ochii în pământ C-un lung suspin tremurător, El aștepta... O simt cum vine: Un pas e între ea și mine... Cât e-ntre milă și amor. * Copila...-nvinsă...-nduioșată, La piept îi cade suspinând, Căci glasul lui, atât de blând, A fost un cântec fermecat. Deasupra ...
Alexandru Vlahuță - Vechilor ateneiști
Alexandru Vlahuţă - Vechilor ateneişti Vechilor ateneiști de Alexandru Vlahuță Acei ce v-ați legat viața De-un vis frumos și fericit, Pentru a cărui întrupare Cu-atâta dragoste-ați muncit, Voi toți, cari-ați păzit cu cinste Stindardul sfânt ce-ați ridicat, Și cari-ați pus întâia piatră Acestui strălucit palat, Puteți în adevăr fi mândri Și fericiți c-ați izbutit: A prins ființa visul nostru De-acuma drumul e croit!... Și ce răsplată glorioasă! În templul ridicat de voi Sărbătorim un sfert de secol Din lupta voastră de eroi! Desigur, a fost grea chemarea Și lungă cale-ați străbătut: Dar azi puteți întinde mâna Și zice: Iată ce-am făcut! Acestea-s luptele ce-aruncă Lumină-n calea tuturor, Și-acestea-s marile trofee Ce onorează pe-un popor. Aici de-a pururea vor curge Izvoarele de gânduri sfinte, De-aici va răsuna trivoga Deșteptătoarelor cuvinte; Și roiul generos de tineri, Această gloată de recruți, Ce umplu golurile triste Ale eroilor căzuți, Atâtea forțe risipite S-or încălzi de-același dor, Și-n larga tabăr-a vieței Își vor aduce jertfa lor, Vor pune pace și iubire În ...
Alexei Mateevici - Ţăranii Țăranii de Alexei Mateevici Când ziua luminile-și stinge Și cele din urmă-n câmpii le aruncă, Țăranii, veniți de la muncă, Își cântă viața și glasul le plânge. Își cântă necazul cel mare, Își cântă nevoile lor în robie, Și cântecul plânge-n câmpie, Suspină și cântă în versuri amare. Și cântă obidele sale, Iar seara albastră-i ascultă-n tăcere, Și cântecu-i plin de durere, Și inima-n piept ți se zbate de jale. Își varsă tot dorul și focul În plângeri prelungi de robie și chin, Și stelele serii rămân În jale. Și robul își plânge norocul. Și greu deznădejdea se lasă, Și neagră, ca noaptea ce vine, întinde Aripile, satul cuprinde, Și țărănimea-n aripi o apasă. Dar iată de-odată s-aude: Un glas de flăcău din țărani se desparte, Puternic — se duce departe, Deșteaptă câmpiile, văile mute. Și cântecul sună-n ogoare Și, mândru, vorbește de drepturi și voie, Și-ți pare aprinsă a țării nevoie De versuri cu foc arzătoare. Chișinău, 13 februarie
Alexei Mateevici - Câteva colinde de Sfântul Crăciun
Alexei Mateevici - Câteva colinde de Sfântul Crăciun (Adunate din norod) Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI I Doi boieri de cei mari, O! Leroi, Doamne [1]! Ca și doi drumari, O! Leroi, Doamne! Vin din Rusalim, Merg spre Vithleem. Dară cine sunt? Îi Iosif cel sfânt Și Maria sfântă, Care așa cuvântă: — Iosif, mi-i greu De acest drum rău. Vină să ne odihnim. Și să ne umbrim. De un plop au dat Și acolo au stat, De s-au răcorit. Plopul că s-o clătinat, Umbra că s-au tras, Soarele i-au ars... Sfânta Maria Mult se supără Și mi-l blestemă, Din gură-mi zicea: — Plop afurisit, Să nu fii rodit, Să crești tot în sus, Umbră nu mi-ai adus! Iară au plecat Și ei mi-au plecat Prin văi și vâlcele, Miriști, păpușoiști. Precista au picat, Căci s-au împiedicat De-o tufă din cale. Ea, oftând cu jale, Din gură-mi zicea Și mi-o blestema: — Tufă-afurisită, Să nu crești în sus, Cine de tine se va-mpiedica, Toți te-or blestema... Iar au mai plecat, Un măr au aflat. Și ei ...
Alexei Mateevici - Către Ioan G. Pelivan
Alexei Mateevici - Către Ioan G. Pelivan Către Ioan G. Pelivan de Alexei Mateevici Satul Zaim 6 octombrie 1906 Dragă domnule Ioane, Am primit scrisoarea d-tale și imediat m-am și așezat să-ți dau răspuns la ea, căci, deocamdată, n-am alte ocupații decât scrisul și cititul. Mare bucurie mi-a dat mie această scrisoare, mulțumită acelui ton călduros și cordial ce o pătrunde. Sunt convins că, cu toata rușinea la care am ajuns azi noi, băsărăbenii, ne trebuie mai mulți oameni de felul d-tale, și atunci Basarabia e scăpată de sclavie și poate cu dreptate visa la acel strălucit viitor de aur, ce i-a prezis poetul Bolintineanu și care, desigur, acolo, deja se împlinește. Însă la noi, în Basarabia, …parcă te iau fiorii, când începi povestea suferințelor poporului nostru moldovean și a acelor înjosiri, ce i-a fost scris să îndure. Însă poporul deja se deșteaptă; soarele renașterii a început să arunce și asupra românimii băsărăbene razele sale strălucitoare și înviorătoare. Și fără îndoială, la urma urmelor, cu ajutorul generoșilor și înțelepților săi conducători, și ea se va porni pe calea luminii și ...