Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ÎN CE PRIVEȘTE

 Rezultatele 221 - 230 din aproximativ 872 pentru ÎN CE PRIVEȘTE.

Grigore Alexandrescu - Epistolă către Voltaire

... acestea le știi, dar furia-ți te-a orbit. Tu, ca odată Satan, pe om din rai l-ai gonit, Nădejdea, rodul ceresc, în inimi o ai călcat, Și care despăgubiri în locul ei ne-ai lăsat? Ucideri și desfrânări, iată ce-ți suntem datori! Viața-ai făcut-o grea sărmanilor muritori, Iar pe șcelerați i-ai scos din jugul lor neplăcut. Vor în zadar a-ți găsi un cuget ce n-ai avut, A zice că te-ai luptat abuzul să războiești; Nu, temelia-ai surpat în dogmele creștinești. A! dacă talentul tău, mai bine-ntrebuințat, Cu soarta-i a se lupta pe om l-ar fi înarmat ... și osândim, ne facem legiuitori, Ne credem pe cât putem ai lui Apolon nepoți, Râdem de unii câțiva, și publicul de noi toți. Amestecul întâmplat în limbile omenești, Când s-a zidit acel turn, în vremile păgânești, N-a fost atât de pestriț, n-a putut fi mai ciudat Decât acel ce aici urmează neîncetat. Uniți am face ceva, am fi de vreun folos: Avem un dialect bun, ușor și mlădios; ...

 

Mihai Eminescu - Cine-i%3F

... Mihai Eminescu - Cine-i%3F Cine-i? de Mihai Eminescu Norul țipă, dunii latră, Marea se zvârcole-n veci, Prin scheletele de piatră, Ce-n natura cea maratră, Stau bătrâne, slabe, seci. În castelul trist și mare, Ce se nalță rece, sur, Cu fantasticul lui mur, Printre stânci cu poala-n mare Și cu fruntea-n cer de-azur; În castel izbind de nouri, Stă-n fereastra ca un arc, Într-a mărei lungi ecouri, Fața-n văl de gând și nouri  ... Și cu păr de-un aur blond, Iar în ochiu-i, vagabund, Vezi lumina matinală ­ Stele-albastre fără fund. Cine-i îngerul pe maluri, Ce visează în castel, Când al mărei vis rebel Sfarmă lumile-i de valuri De pământul eternel? Cine-i zâna fără nume Ce privește tot în veci, Printre stânci de pietre seci, Cum se scutură de spume Ale mărei unde reci? Ea privește ca o lună Dintr-un nor de piatră ...

 

Constantin Stamati - Eroul Ciubăr-Vodă. Fabula fabulelor vechi populare sau Rolando furios moldovene

... a se pleca; Aerul se limpezi Ca cel mai curat cristal; Și-n acel timp liniștit Altă nu se auzea, Decât numai sfârâind Nisipul ce arunca Calul cu al său picior Sau vreun țânțar flămând Bâzâind pe la urechi. Însă deodată zări Obositul călăreț, În pustiul acel sterp, Pe un troian de nisip, Înălbind un șirag lung De călăreți înarmați; Deci scuturând din dârlogi, Dă știre negrului său Ce are de petrecut; Și nepregetatul cal Îndată s-au încordat, Forăind cumplit din nări Și din ochi scântei vărsând; Iar inimosul Bogdan, Buzduganul său luând ... ce-au atins Șiragul de călăreți, Cu toții s-au povârnit Și s-au risipit sunând În ale lor zale de fier, Chiar ca nucile în sac; Iar din a lor căpățâni, Curgea pârâu de nisip Pe unde fusese ochi, Gură, nasuri și urechi. Deci Bogdan, bun sănătos, Pânâ ... trecea Peste nourii ușori, Iar cu temelia sa Pân-în al mărilor fund. Deci soarele au apus După muntele înalt, Și stelele începu Să clipească în senin Ca niște de aur ochi, Ce ...

 

George Coșbuc - Cântece (Coșbuc)

... Așa nepăsător rămân, Mi-a zis naiv și cu mustrare: Da ce? matale ești păgân? A fost un fulger mititica Și în genunchi eu am căzut Ca un fricos în fața morții; Și-n clipa asta am crezut! XXXVII Când vii, la pălărie port Și eu o floare; Când îmi zâmbești, în pieptu-mi mort Răsare soare; Neliniștit când te aștept, Ah, cum mă doare; Și când nu vii, simțesc în piept Că viața-mi moare! XLII Pe Bistrița, cântând O tânără fecioară, În vânt având vestmântul Și-n păr vuindu-i vântul, Cu pluta ei ușoară Trecea-n amurgul zilei Pe Bistrița cântând. Închise între stânci, Sălbaticele ape ... sta Copila zâmbitoare: Mireasă-i astă fată Cu moartea cununată, Și-n stingerea de soare Părea un chip din basmuri La cârma plutei sta! Privind în urma ei, Vedeam cum dânsa trece Râzând pe lângă stâncă De nu venea adâncă Din ceruri noaptea rece, Și-acum aș fi acolo Privind în ... ntâmplătoare Te-a făcut ulcior pe tine: Om pe mine m-a făcut; Ah, întors era mai bine! XLV Toamna târziu, În

 

Paul Zarifopol - Poezia românească în epoca lui Asachi și Eliade

... elemente a căror moarte e cu totul regretabilă, atât pentru sonoritatea cât și pentru funcțiunea lor lexicală. Urmând a aminti scriitorii aceia în care, precum am amintit la început, o poezie nouă apare, trebuie să amintesc pe Iancu Văcărescu, ultimul din celebra formație de poeți. În treacăt, pomenim că acest Văcărescu a scris și sonete Eliade Rădulescu notează în cursul său de poezie generală că nu cunoaște decât 3 sonete în limba română, și anume de Iancu Văcărescu și acest amănunt ne arată clar că, în acest membru al familiei, ne găsim în fața unei generații literare cu totul nouă. Interesant e, de asemenea, că la acest poet întâlnim, în poezia Caleidoscopul, strofa Luceafărului lui Eminescu: ...Câte dureri pricinuiești, Ce lacrimi de-ntristare La toți: ce mult nenorocești Prin mica-ți depărtare. Iar iubitoare-aievea-n vis Voind a fi în viață, Ca liliacul cel închis Albul câștigă față. Dar duhul tău eu socotesc Că i-ar da mii de fețe, Prin acei ochi ce mult vorbesc; Și poate mult să-nvețe. Și-albu-ți arată-n adevăr Acum pe neașteptate Cadre de raze cum răsar Din doru-ți, minunate ...

 

Ion Luca Caragiale - Slăbiciune

... punctul de vedere economic, fiindca muscalul nu vrea să știe de regulamentele noastre polițienești, nu admite tarifele noastre oficiale; muscalul ține la tariful său autonom. În adevăr, ia să vedem. Tariful birjarilor de piață sună astfel: „2 lei o oră în raza orașului; 1 leu o cursă ce nu trece peste ceas; 2 lei cursa de la și până la gări." Aș! crezi că vrea să știe muscalul de asta! Dar putem noi ... bani fără ceva pe zi, în anii comuni, iar în anul bisextil câte 4 lei și 42 de bani și ceva. E cam prea puțin, ce e drept; dar pentru un tânăr fără viții și cu socoteală, poate să ajungă. Ia, să-l privim, mă rog. Unde-o fi mergând așa ... fața cofetăriei Riegler să-și așeze încă o dată cravata, care arde ca focul; își scutură cu batista pantofii de lac, își potrivește țilindrul, după ce-i trage apăsat o mânecă împrejur; se-nțepenește în călcâie si se uită spre fațada Teatrului Național... La ce se uită? Ei! la ce! la muscali... După multă dezbatere interioară, își alege unul foarte maladeț, îmbrăcat în ...

 

Alexandru Macedonski - Noaptea de noiembrie

... ntreagă din zilnica ei hrană, Nevrând ca să mă-ngroape orașul de pomană. Dar iată că prin geamuri, privind din cafenele, Pe când își beau în tihnă știutele cafele, Samsarii se întreabă să afle de-a murit Vrun negustor de bursă or vrun lipscan falit?... Pe loc ce li se spune de mine, — își urmează Vorbirea ce-ntr-un singur cuvânt se însumează Câștigul!... — Epopee de-atâtea mii de ani, Divină Comedie având ca titlu: Bani! Poemă ce cuprinde amor, dureri, plăcere, Cu Raiul în urcare, cu Iadul în cădere; Câștigul, — ce se-nalță pe-același piedestal, Moral întotdeauna și vecinic imoral; Câștigul, ce-n picioare călcând virtute, lege, Trufaș înaintează spre tronul său de rege, Și-n templul Bogăției intrând, triumfător, În hohotul monedei sub bolte se așează, Iar galben ca metalul din care se formează Apasă-asupra lumii ș-o ține sub picior. Mulțimea, fermecată de ... — pătrunsă de uimire... Uimire trecătoare că iată-mă-ngropat Și omul care cade e repede uitat... Furtuna când pe aripi de vânturi se aduce Ce-i pasă unei frunze de frunza ce se duce? E oare mai puțină verdeață

 

Mihai Eminescu - Odin și poetul

... lăieți Ce stau deocamdată numai pre pământul Ce l-au cuprins, spre a fi alungați De alt popor mai tare, iubitor De cele ce-au trecut, ce-s rădăcina Și gloria celor ce sunt." ­ ,,Ah! ce-am dori în ora morții mele, Roma să guste pân-în fund păharul Mizeriei și-a decăderii, într-atât Încât să se desprețuiască ei pe sine ­ Asta s-a împlinit... Romanii ... ar fi vrut ei să mi-o deie... Dară De la pitici eu nu primesc nimica." ­ ,,Sărman copil ­ zice bătrânul zeu ­ De ce răscolești tu toată durerea Ce sufletul tău tânăr a cuprins? Nu crede că-n furtună, în durere, În arderea unei păduri bătrâne, În arderea și-amestecul hidos Al gândurilor unui neferice E frumusețea. Nu ­ în seninul, În liniștea adâncă sufletească, Acolo vei găsi adevărata, Unica frumusețe...        (Fruntea-i înaltă, De neauă coperită, și coroana-i De stele-albastre strălucea în hală, Și vorba lui blândă era duioasă.) ... Din cupa mea de aur bea auroră S-între seninul blândei diminețe

 

Ion Luca Caragiale - Criza de cabinet

... fel sau într'altul și atunci numai vom avea a zice și noi cuvântul nostru. Astăzi voim a face numai ceea ce s'ar putea numi diagnosis crizei ministeriale, fără a ne preocupa dacă boala este mortală sau cine va fi moștenitorul, în caz de moarte. Spectacolul ce ne este dat a privi este, fără îndoială, din cele mai extraordinare. Vedem pe d. Brătianu dispunând în Cameră aproape de unanimitatea voturilor, și de o mare majoritate în Senat, amenințat de a pierde o bună a treia parte din deputați și a rămâne poate în minoritate în Senat. Ce s'a întâmplat oare acum de curând care să facă a periclita într'un mod așa de neașteptat o pozițiune până ... și reîntărirea cabinetului, d. prim-ministru nu a consimțit a se despărți de colegul său dela externe. Nu simpatia sau armonia în vederi leagă, de o vreme încoace, pe d. Brătianu de d. Cogălniceanu. Cine, în adevăr, nu cunoaște sfâșiările intestine ce existau între acești doi bărbați, și fățișa neîncredere mutuală cu care se păzeau unul pe altul; între altele în

 

George Coșbuc - Tulnic și Lioara

... va fi copila mai veselă, dodată S-o fure și s-alerge prin zarea depărtată. III Prin dalba grădinuță cu strat de toporași Și crini, ce poartă rouă pe sânul drăgălaș, În zorii zilei dalbe când cerul rumenește Noptatecile piscuri și-n aur le-nvelește, Se plimbă râzătoare cu pasul legănat Lioara, mândră fata lui Stâlpeș Împărat ... argint strălucitor, Cioplit ciudate-n formă de aripi de bălaur. Pe moale iarbă calcă papucul ei de aur, Și stropii mari de rouă, sub pașii ce se plimb, În mari mărgăritare și salbe mari se schimb. Pe largi cărări, ce-n umbră de pomi cruciș se taie, Copila trece blândă și pletele-i bălaie Le-alunecă pe vântul frumoasei dimineți, Iar vântul le resfiră mai ... de diamante, și-atât îi stă de bine, Și unde se-ncopciază, stau copcii de rubine. Și, cum se duce fata mereu privind la straturi În urmă dă spre stânga și-apucă drum în laturi Și merge la izvorul ce-n murmurul alin Prelinge clarii picuri pe lespezi de rubin. S-apleacă preste fața izvorului, voioasă În ...

 

Mihai Eminescu - Făt-Frumos din tei

... iubesc vânatul, jocul; Traiul lumii alții lese-l. Nu voi părul să mi-l taie, Ce-mi ajunge la călcâie, Să orbesc cetind pe carte În fum vânăt de tămâie." - "Știu mai bine ce-ți priește, Las' de-a lumei orice gând, Mâni în zori de zi pleca-vom Cătră schitul vechi și sfânt." Ea aude - plânge. - Parcă Îi venea să plece-n lume, Dusă de pustie gânduri Și ... roșii Asfințind din ceruri scapăt. Umbra-n codri ici și colo Fulgerează de lumine... Ea trecea prin frunza-n freamăt Și prin murmur de albine; În mijloc de codru-ajunse Lângă teiul nalt și vechi, Unde-isvorul cel în vrajă Sună dulce în urechi. De murmur duios de ape Ea trezit-atunci tresare, Vede-un tânăr, ce alături Pe-un cal negru stă călare. Cu ochi mari la ea se uită, Plini de vis, duioși plutind, Flori de tei în păru-i negru Și la șold un corn de-argint. Și-ncepu încet să sune, Fermecat și dureros - Inima-i creștea de dorul Al străinului ... Zugrăvește umbre negre Pe câmp alb ca de zăpadă. Și mereu ea le lungește, Și urcând pe cer le mută, Dar ei trec, se pierd în

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>