Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru OR
Rezultatele 2161 - 2170 din aproximativ 2512 pentru OR.
Gheorghe Asachi - Vulpea, momița și fiarele
Gheorghe Asachi - Vulpea, momiţa şi fiarele Vulpea, momița și fiarele de Gheorghe Asachi Murind Leul împărat, Fiarele s-au adunat Pe temeiul legei lor Să-și aleagă-un domnitor. Deci corona din cutie, Ce-avu șerpele-n păstrare, S-au fost scos în adunare Să o cerce cui să vie. Îns-oricâți o probuia, Nici unuia nu-i venea. Că deși toți aveau gust, Având unii cap îngust, Corona pe nas cădea, Alții gros și cap cornut, Încât ea n-au încăput. Deci momița cea bufonă Vru să cerce-acea coronă, Face șegi și mii grimase, Coțcării cu toate clase, Încât cap-au lunecat Și corona i-au întrat. Asta aleasă ghibăcie Minței sale dând protie, Toate fiarele o urează, Domnitoare o proclamează Numai vulpei n-au plăcut Lucrul care s-au făcut. Tăcând a ei sentiment, Ea-i face un compliment Ș-au zis: Doamnă, o comoară Zace-ascunsă lângă o moară. Cred că altul nu o știe; Deci aceasta după legi Se cuvine, doamnă, ție! Deși doamna iubea șegi, Cu argint nu șuguia, Ce supt stâncă-l încuia. Spre-a nu fi deci înșălată, Cu vulpea aleargă-ndată Să apuce-acel odor. Dar, ...
Gheorghe Asachi - Vulpea și țapul
Gheorghe Asachi - Vulpea şi ţapul Vulpea și țapul de Gheorghe Asachi Un bărbos țap cornuratic, Cu o vulpe, dineoare Se dusesă la varatic Ca să facă-o vânătoare. Țapu-i tont, dar fumuratic, Soțul său e viclean practic. Însetați ambi de căldură, Într-un puț s-au coborât; După ce prin beutură Pofta lor au răcorit, Zis-au vulpea: En, cumătre, Nu-i destul a s-adăpa; Dintr-aceste oable petre Oare, zi-m, cum vom scăpa? Deci eu cred ca să te faci Țap cu minte și ghibaci Și-n a puțului părete Brâncele-ți întinde drept, Apoi eu pe a tale spete Și pe cornul înțălept Voi sui și pănă-n sară Teafăr te voi scoate-afară. Atunci țapul au strigat: Bravo, ce plan minunat! La aceste câtu-i Prutul Nu m-agiungea priceputul! Însă vulpea nu se-ncurcă, Ce din puț pre țap se urcă Și agiungând sus pre pământ Face țapului cuvânt Prin îndemn cătră răbdare, Ce-i virtute foarte mare, Zicând: Dacă maica fire Dramuri ț-ar fi dat de minte Măcar cât în barbă-ai fire, Apoi în puț mai nainte De-a intra tu ...
Gheorghe Asachi - Zâna fabulei
Gheorghe Asachi - Zâna fabulei Zâna fabulei de Gheorghe Asachi La cetitorul român Prin rostiri de adevăruri, ascunse-n cimilitură, Aduc ție-ntăia oară cu plăcere-nvățătură; În a vieței strâmba cale pe român să îndreptez, Prin lupi, corbi, furnici și broaște a vorbi mă disfătez. Adevărul salt nu place, de-i și bun, e plin d-asprime, Dar când vitele l-or spune, n-a să supere pe nime. De aceea a lor zise, cu gând binevoitor, Să asculți, să ierți cutezul, prețuind țintirea
Gheorghe Săulescu - Momîţa Momîța de Gheorghe Săulescu Apărută în volumul Fabule în versuri sau poezii alegorice , 1835 Momîța precum să știe Din fire atîta isteață Cu ageră ghibăcie Și nu mai puțin măreață, Orice vede precum omul Vre să facă și ea-ndată, Ia seamă la lucru, cată, Pîndește ce face omul, S-apucă ca să lucreze Vre-ntocma să-l imiteze, Și l-asta are dreptate, Toate ale ei cercetate Fiind de om mai aproape Decît bestiile toate Cu mîna ei să se-ndoape Pe două a umblare poate. Di-ar ave orangotanul Gură atît de omenească Cum e barba și gîtlanul Ar putea să-mpărățească. În casa unui om mare Aflîndu-se o momîță Și-ntr-o zi de sărbătoare Văzînd pe-o cuconiță Cum făcea parura sa, Rămîind singură-n casă Momîța pe teapa sa Nu vru mai gios să se lasă. După ce întîi se unse Cu profumuri, cu pomadă Pe la locurile-ascunse, Pe la cap și pe la noadă, Puse-n capu-și o bonetă Și la gît o cordeletă. Vrînd apoi a se și rade Cu briciul rade și nasul, Și vrînd ca să fugă, cade, Călcînd cordela ...
Giosu%C3%A8 Carducci - Către copaci
Giosu%C3%A8 Carducci - Către copaci Către copaci de Giosuè Carducci Traducere de Ștefan Octavian Iosif . Umbrești culmi repezi, largi singurătăți, Dar nu-mi ești drag, întunecat stejar: Cu ramuri verzi tu-mpodobeai barbari Pustiitori de tronuri și cetăți. Tu, laur sterp, și mai prejos îmi pari: Tu minți, oricât de falnic verde-arăți Pe câmpul veșted, sau când, alte dăți, Luceai pe frunți pleșuve de chesari. Mi-ești dragă, viță, tu ce crești bogată Din lut pietros, ca să-mi îmbii paharul Uitării înțelepte-n vremuri grele. Mai scump mi-e bradul: el va-nchide-odată În patru scânduri, neted, tot amarul Și zbuciumul, și visurile
Grigore Alexandrescu - În iad mai dăunăzi, câțiva răposați
Grigore Alexandrescu - În iad mai dăunăzi, câţiva răposaţi În iad mai dăunăzi, câțiva răposați de Grigore Alexandrescu În iad, mai deunăzi, câțiva răposați, Care în viață treceau de-nvățați, Dăduseră jalbă,arătând că cer Să se pedepsească jupânul Voltaire, Pentru câte rele de dânșii vorbea, Atunci când trăia. "Domnilor, strigă Voltaire mânios, Jalba ce ați dat este de prisos; Ce pedeapsă-mi vreți? ce rău îmi doriți? Eu vă socoteam destul mulțumiți, Când în București, după cum v-am spus, Doi vrăjmași ai mei știți cum m-au
Grigore Alexandrescu - Adio. La Târgoviște
Grigore Alexandrescu - Adio. La Târgovişte Adio. La Târgoviște de Grigore Alexandrescu Culcat pe-aste ruine, sub care adâncită E gloria străbună și umbra de eroi, În liniște, tăcere, văd lumea adormită Ce uită-n timpul nopții necazuri și nevoi. Dar cine se aude și ce este ăst sunet? Ce oameni sau ce armii și ce repede pas? Pământul îl clătește războinicescul tunet, Zgomot de taberi, șoapte, trece, vâjâie-un glas... . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Dar unde sunt acestea? S-au dus! Au fost părere. Căci armele, vitejii și toate au tăcut. Așa orice mărire nemicnicită piere! A noastră, a Palmirei și-a Romei a trecut. Și pe țărâna-aceea, de care-odinioară Se spăimântau tiranii, de frică tremurând, Al nopții tâlhar vine și păsări cobe zboară, Pe monumente trece păstorul șuierând. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Mă scol, mă mut de-aicea; duc pasurile mele, Ce pipăiesc cărarea, în fundul unui crâng. Și las aste morminte cu suvenire grele, Pe care nu am lacrimi destule ca să plâng. Aicea am speranță să aflu mulțumire; Eu voi să aud unda și cerul să-l privesc, Să văd a aurorii mult veselă zâmbire, Razele dimineții ce norii auresc; Aci stejari ...
Grigore Alexandrescu - Atelajul eterogen
Grigore Alexandrescu - Atelajul eterogen Atelajul eterogen de Grigore Alexandrescu Un om avînd un armăsar Îl înhamă la jug C-o vită de măgar Și cu un bou de plug. Boul fiind sacat, La un picior rănit, Măgarul nenvățat Și prea rău nărăvit, Stăpînul lor, din car, Striga, plesnea-n zadar; Calul se asvîrlea, Dar boul îl oprea, Măgarul îl lovea, Și carul nu mergea. „Prea rău i-ai potrivit“, Zice un trecător. „Ești foarte amăgit, Domnule privitor — Răspunse omul — eu Lumea am vizitat, Și, daca vrei să știi, Într-însa am aflat Multe dregătorii Tot astfel întocmite ca atelajul meu.“ („Păcală“, 17 septembrie
Grigore Alexandrescu - Buchetul
Grigore Alexandrescu - Buchetul Buchetul de Grigore Alexandrescu Dorită odată era a lui soartă, Pe când altă mână de el îngrijea; Dar astăzi se stinge, zâmbirea-i e moartă Și piede colora ce ochii-ncânta. Sfârșitu-i cel jalnic îl văz cu-ntristare, Căci eu pe viața-i puneam un preț mare. O singură frunză acum mai plutește; Ea plânge atâția tovarăși de flori: Srăină, uitată, de ce mai trăiește, De ce, dragă frunză, tu nu poți să mori? Când pierzi o ființă, obiect de iubire, O lungă viață e nenorocire. Când florile-acelea în mână-mi căzură, Favor ce-n credință eu n-am meritat, Trei tinere nimfe pe rând mi-l cerură, Și mult se rugară... iar eu... nu l-am dat. Îmi pare că încă le văz, câte trele, Jaluze, privindu-l în mâinile mele. Să vedeți acuma de-a fost cu putință Acea prețioasă dorință s-ascult: Că lor li se cade, a mea conștiință Îndată mi-o spuse, eu nu gândii mult. Ca Paris cu poama cea fabuloasă, Hotărâi buchetul la cea mai frumoasă. Dar atunci nevoie, atunci greutate. Să fac osebire în zadar am vrut: Așa din trei ...
Grigore Alexandrescu - Bursucul și vulpea
Grigore Alexandrescu - Bursucul şi vulpea Bursucul și vulpea de Grigore Alexandrescu Bursucului îi venise rîndul și el să domnească Peste un pogon de tufe, în pădurea părintească, Pe marginea unei ape. Rigatul îi era mic Și acei ce îl văzură Toți într-o unire zic Că nu era alt nimic Decît o miniatură. Dar riga voiajase, Și-n streinătate-aflase Că un bursuc domnitor, Ce va să-și facă un nume Mare și faimos în lume, E neapărat dator Să ia un tron de mărire, Să dea porunci pe ostire, Chiar de n-ar avea soldați, Căci astfel obișnuiesc Toți acei care domnesc, Duci sau regi sau împărați. Așa el și slobozi Patru ordine de zi Într-acest chip redijate: „Către armiile noastre de linie și de mare, Cavalerii, infanterii și-artileriei ușoare, Poruncim… și celelalte.“ O poruncă din acestea, nu știu cum s-a întîmplat, De vînt a fost aruncată În țara învecinată, Unde domnea leopardul; acest domn s-a îngrijat Văzînd că bursucul are Armie așa de mare; Spre a fi încă mai sigur, el într-acolo porni Pe ministru Dinafară, pe vulpe, și-i porunci ...
Grigore Alexandrescu - Câinele soldatului
... milă voiește A-l trage deoparte și hrană a-i da, El își pleacă capul, în pământ privește, Și nimic nu vrea! De două ori noaptea cu umbrele sale Emisferul nostru l-a învăluit, Și sărmanul câine din locul de jale A fost ...