Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CE!
Rezultatele 2151 - 2160 din aproximativ 3689 pentru CE!.
George Topîrceanu - Șt. O. Iosif: Patriarhale și cântece
... a rămas. El a fost definitiv categorisit în conștiința publicului, după critica grăbită de atunci, sub această etichetă sumară și precisă. Ceea ce părea că justifică această apropiere a fost faptul că amândoi poeții aduceau în opera lor subiecte și atmosferă de la țară, și anume ... de două ori în același veac. Și nu e nevoie să străbatem șirul de cauze până la nebuloza primitivă, ca să ne dăm seama pentru ce melancolicul și timidul dezrădăcinat care a fost Iosif nu putea să aibă nu numai seninătatea sufletului mândru, sprințar și înalt al țăranului din ... de înstrăinare și melancolie. Fără să se fi „învechitâ€� propriu-zis, poezia lui Iosif pare departe în timp. De ea, ca și de tot ce-a fost atunci, ne-a despărțit războiul, cât un veac de întuneric. N-am găsit în aceste pagni cele mai bune ...
George Topîrceanu - Acceleratul
... Scade-n depărtare... Piere... Iar în urmă-i, din tufișuri, De prin tainice-ascunzișuri, Se ivesc pe jumătate Păsărele ciufulite, Alarmate Și-ngrozite: Cine-i?... Ce-i?... Ce-a fost pe-aici?... Ciripesc cu glasuri mici Cinteze și pitulici. Doar un pui de pițigoi, Într-un vârf de fag pitic, Stă ...
George Topîrceanu - Deschiderea stagiunii. Săptămâna Caragiale
... stare să-și dea samă de situație. El e acela care într-un moment se ia cu mâinile de cap și exclamă: „Ce lume, ce lume!â€� În lumea aceasta el pare un expatriat. Tipătescu e mai general, mai puțin local și tocmai de aceea mai puțin intens decât Pristanda ... demodate, fiindcă tipurile lui au dispărut... S-ar părea că marele Caragiale trebuie să se supună acestei fatalități. Că opera lui pierde în durată ceea ce a câștigat în intensitate. S-ar părea că Tipătescu trăiește și astăzi, tocmai pentru că are prea puțină viață personală. Că Pristanda a ... suflete. Cinstea sau „fameliaâ€�! Din această dilemă, cred că 90 la sută dintre oameni n-ar ieși mai curați decât bietul Pristanda. Iată pentru ce cred că el are destul fond general-omenesc, ca să poată trăi. Și tot astfel și celelalte personagii din comediile lui Caragiale (afară de două ...
George Topîrceanu - Panait Istrati (Topîrceanu)
... pătrunde, poate, în marea incintă, trăgând în urma lor și pe alții mai mărunți care vor avea norocul să poată prezenta străinilor altceva decât ceea ce străinii aveau deja la ei acasă. Iată pentru ce, în loc să-l îndepărtăm definitiv de la noi prin zeflemeaua de vulpe care nu ajunge la struguri sau (breaslă păcătoasă ce suntem) prin graba cu care-i aruncăm piatra din mâna altora, — ar fi mai bine să-i trimitem lui Istrati salutul nostru unanim de ...
... George Topîrceanu - Proză Proză de George Topîrceanu Ce muritor e omul din popor! De când există aburi și benzină, Eu nu cunosc ceva mai muritor Ca omul, când îl calcă o mașină... Își ... a isprăvit cu el. Te uiți la altul cum adună bani, Parc-am trăi un milion de ani. Dar într-o bună zi, te miri ce-l doare, Și când să zică bodaproste, — moare. Ce
... dorul tău, de dragul suferinței, Când amăgit mi-oi pierde rostul minții, — Tu vrei să-mi las și frații, și părinții? Să leg acum ce nu se mai dezleagă, Să ispășesc viața mea întreagă Păcatul greu că mi-ești atât de dragă? Decât să fug cu tine-n largă lume ... mai ține ușa zăvorâtă! Că tu ți-nconjuri viața cu zăvoare Și clipele de-acum le lași să zboare, Când duclea tinerețe-i trecătoare... De ce nu vrei să lași în prag veșmântul De datini grele ce-mi ucid avântul, Că nu ne-ar ști nici vântul, nici pământul! Când umbra nopții cade peste vale, Tu să m-aștepți în pragul casei ...
Gheorghe Asachi - În amintirea de 30 ianuarie
... Lupu, domn Moldovei, restauratorul literilor române în biserică și în curte, fondator Academiei naționale la 1644 Trecut-au secoli cu a lor fortune Ce preste Patrie au suflat pieire; Puternici domni, frumsețe de minune, Averi, invidia, frageda mărire, Toate au rămas a timpului pășune, De ele urmă ... virtutei fapta nu răspunde Și să păstrează giune-n nemurire. Alți domni cu arme țara mântuise, I-au păstrat drepturi, viață, autonomie, Pentru mari sorți ce în destin sunt scrise. Tu-ntăi sfărmași obeze de sclavie, Ce
Gheorghe Asachi - Învățătorul și urmașii săi
... Gheorghe Asachi - Învăţătorul şi urmaşii săi Învățătorul și urmașii săi de Gheorghe Asachi Alegorie Cătră-apostolii săi zis-au dinioară Domnul lor: Cel ce vra a fi cu mine de-astăzi fie-mi următori. Calea noastră va să fie Spre cerească-mpărăție... Un stol mare, strigând, vine ... Preste râpi și preste vale, Pe loc unde rareori A pășit cu călători. Următorii suspinau, De spini unii s-aninau, Zicând: Pasă cel ce-a vre Pe această cale gre! Altul șede peste-o piatră Cugetând la a sa vatră, Unul pe iarbă s-întinde ... a se-ntrece, Văzu numai doisprezece. Adevărul vouă zic, Zis-atunci cu duioșie, În astă călătorie Numărul nostru e mic. Mulți chemați, aleși puțini! Cel ce
Gheorghe Asachi - Amorul plagat
... Amorul plagat de Gheorghe Asachi Dupre Anacreon Culegând Amor odată Flori de roze în grădină, N-au văzut că tupilată Era-n frunze o albină, Ce cu ghimpul ei ascuns La un deget l-a împuns. Întru cruda sa durere Începu cu plâns să țipe; Cătând balsam, mângâiere, Se ... zburători, De corp iute, deși mic, Țăranii albină-i zic. Însă Vinerea-i răspunde: Dacă-albinei micul spin De atât rău te pătrunde, O, Amorule, ce chin Simte-o inimă-ncruntată, Ce
Gheorghe Asachi - Anul nou 1847
... învie Un nou fenix, ș-a lui aripi le-au întins acum în ceri. Toată lumea îl salută cu urări, cu bucurie; Oare ce în an acesta pentru mine să mai cer? Poate trai voios și dulce? Știu lucoarea trecătoare, Care fulgerând se pare c-a deschide ... numai spini putui culege; Nu, nu cerc eu Elicona, nu, nu vreu d-acum amor. Amiciția? Oare cine n-ar dori cu duioșie! Decât zâna ce ideea pre pământ a fost urzit, Mai frumoasă, mai plăcută ceriul n-are altă fiie, Dar mai crudă nu-i tirană, când o ...
Gheorghe Asachi - Asupra corupției secolului
... nelege a tuna ori nu se poate? Să audă farizeii și a vițiilor gloate, Critico nemituită, adevărul cel curat La acii ce vreau s-asculte spune-l astăzi dizghețat. Unde-i legea cea sfințită și dreptatea nevândută, Între noi din vechi aflat-ați o petrecere plăcută, Pre ... p-un nesigur viitor. Unde-s oameni de parolă, amici unde-s cu tărie, Unde giunii care patriei razim, vânta ei să fie? Soții giugul ce-l giurasă nu voiesc a-l mai purta, Pana nu cată alt merit decât cel a defaima; Patrioții între sine un ...