Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ȘI
Rezultatele 2141 - 2150 din aproximativ 4759 pentru ȘI.
Grigore Alexandrescu - Când dar o să guști pacea
... cupa desfătării amărăciunea naște; Din ochi frumoși durerea își ia al ei izvor; O singură privire viața veștejaște Cu lanțuri de amor! Amor care adoarme și legi și datorie, Ce slava umilește, ce n-are nimic sfânt: Antonie-i jertfește a lumii-mpărăție, Și află un mormânt. Nu sunt patimi mai nobili, mai mari, mai lăudate, Mai vrednici să s-aprinză în inimi bărbătești? Nădejdi, viață, cinste, simțirile-nfocate ... Eu lanțurile mele le zgudui cu mânie, Ca robul ce se luptă c-un jug neomenos, Ca leul ce izbește a temniței tărie, Și geme furios. Dar rana e adâncă și patima cumplită, Și lacrima de sânge, obrajii mei arzând, Răsfrânge frumusețea, icoana osândită, Ce o blestem plângând! O văz ziua și noaptea, seara și dimineața; Ca un rănit de moarte simt în piept un fier greu; Voi să-l trag; fierul iese, dar însă cu viața, Și
Grigore Alexandrescu - Castorul și alte lighioane
... Grigore Alexandrescu - Castorul şi alte lighioane Castorul și alte lighioni de Grigore Alexandrescu Mai multe lighioane, locuind într-o vale, Erau des vătămate d-un iute rîu vecin, Care, ieșind cu zgomot din ... zise un castor, Zidar de soiul lui — Eu asta socotesc, De mi-eți da ajutor, Să m-apuc să clădesc Zid tare de pămînt și apei să-l opui.“ — „Bravo! bine-ai gîndit, Strigară toți pe loc; Ești patriot vestit Și mare dobitoc.“ Castorul încîntat, Făr-a mai zăbovi, S-apucă de lucrat, Dar nu fu ajutat, Și pre rău izbuti, Căci rîul furios, De multe ploi umflat, Izbi ș-azvîrli jos Pămîntul înălțat. Atunci ceilalți fugînd Pe meșter blestemau Și toți îl defăimau Zicînd: „Ce ticălos, El a pricinuit Răul ce s-a-ntîmplat, Pentru că a cercat ...
Grigore Alexandrescu - Lișița, rața și gîsca
... Grigore Alexandrescu - Lişiţa, raţa şi gîsca Lișeța, rața și gîsca de Grigore Alexandrescu Spun că-n vara trecută o lișeță ș-o rață, Ai lebedei de baltă consilieri privați, Supt președința gîștei s-au ... adînc să chibzuiască Pentru un pește mare, cu ce sos să-l gătească. Căci lebăda gîtoasă Voia să dea o masă; Mare le fu gîlceava și lungă convorbirea: Prezidentul le zise: „Fraților senatori! Să lăsăm chibzuirea, Pricina, cum să vede, e foarte delicată, Și dup-a mea părere trebuie amînată: Veniți mîine în zori.“ Propunerea aceasta cu toți o aplaudară Și pentru-ntîia oară Pe gîscă lăudară Pentru a ei ideie, apoi se risipiră Și a doua zi iară l-același loc veniră. Pîn-a doua zi însă știți ce s-a întîmplat? Fiind ... a stricat Și racii l-a mîncat. Cuvintele-aci scrise să nu vă pară glume; Consiliuri d-acestea vedem destule-n lume, Și
Grigore Alexandrescu - Mângâierea
... ce urăști viața, tu, fiica Armoniei? De ce dintr-al tău suflet nădejdea ai gonit? Care dureri ascunse, vrăjmașe bucuriei, A vârstei nălucire și visuri ți-au răpit? Tu n-ai deșertat cupa ce încă este plină; Tu nu știi de-ți păstrează otravă sau nectar; Dar plângi! Zefirul ... mă crede vesel, dar astă veselie Nu spune-a mea gândire, nu m-arată cum sânt! E haină de podoabă, mască de bucurie, Și mâhnirea mi-e numai al inimii veșmânt. Dacă nu după zile, ci după suferințe Ni s-ar socoti vârsta, știi, mare Dumnezeu, Pentru care ani ... mea credință însă nu este încă moartă; Mângâietor tovarăș ea nu m-a părăsit: În umbră îmi deschide a veșniciei poartă, Și negura mâhnirii ades mi-a risipit. Dar tu, cărei nădejde s-arată aurită, Tu, cărei viitorul păstrează năluciri, Când nu ai nici o ... nsuflă daruri ce firea ți le-a dat. Eu când te-ascult, uit toate, uit chiar nenorocirea, Mă aflu-n altă lume uimit și încântat. Sub degetele tale, în sunete-argintose Clavirul când răsună, când dulce preludezi, Deștepți în al meu suflet acorduri fioroase, A patimilor stinse ...
Grigore Alexandrescu - Prieteșugul și amorul
... Grigore Alexandrescu - Prieteşugul şi amorul Prieteșugul și amorul de Grigore Alexandrescu Emiliei Zici c-ai vrea prietenește Să iubești, să fii iubită; Zici c-amorul te-ngrozește, Că e patimă cumplită; Zici ... cea bogată Vine iarna-ntărâtată, Bate vânt îngrozitor. Trandafirul din grădină, Înflorit de dimineață, Zace veșted pe tulpină, După ziua de viață. Dar căci iarna și durerea Sunt condiția vieții, Trebuie să las plăcerea, Bunurile tinereții? Căci zâmbirea-ți grațioasă Vremea o să ți-o răpească, Trebuie, cât ești frumoasă, Nimeni ... E o parte din vecie. Vezi, plăcerile ușoare, Împrejurul tău unite, Dănțuiesc fără-ncetare, De amor povățuite: Te-mpresor cu mulțumire, Fiecare ți se-nchină, Și amorul cu mâhnire Te privește și suspină. Dă-le, dă-le ascultare; Pentru tine adunate, Poezii și proză Sub colore de mirare, Vor ști lumea să-ți arate. Până n-ajungi timpul rece, Bucură-te de natură: Apoi când vremea va trece ... lua zborul Tinerețe, bucurie, De-i pofti atunci amorul, L-om numi o nebunie: Îți voi fi prieten, frate, Îți voi fi orice îți place, Și de lume și
Grigore Alexandrescu - Răspunsul cometei
... așa bune. E netăgăduit C-a lui desființare De timp nepomenit Mi-era în cugetare, În cerc tot vițios Văzînd că se-nvîrtește, Și omul păcătos În rele mult sporește, Văzînd că jos la voi mulți oameni mari și buni, Lumei folositor, au trecut de nebuni, Au fost persecutați În vreme ce-au trăit, Și foarte lăudați După ce-au murit. Eu prea rău am urmat, Cînd am lăsat odată Pe Noe d-a scăpat Cu luntrea-i ... Iar de atunci încoaci din el cîți s-au prăsit, Acei ce au fost tari pe cei slabi au robit; Soarele-au spăimîntat prin lupte și omor, Pentru globul pămînt, ce nu era al lor. Căci socotesc că știi, nevoie n-am să-ți spui, Că nu e-al vostru el ... voi sînteți ai lui. Apoi v-ați apucat Cerul d-ați spionat, Prin sticle cercetînd Ce avem noi de gînd, Ce fel ne preumblăm, Pînă și ce mîncăm. Ba încă ați scornit Feluri de secături, Și pe voi v-ați numit Alese creaturi! Acestea, drept să spui, eu nu le sufeream, Dar fiindcă îmi scrii că sînteți ocupați Proastelor voastre legi ...
Grigore Alexandrescu - Rugăciunea
... Dacă la cer s-aude glasul făpturii tale, Fă ca întotdeauna pe a virtuții cale Să merg nestrămutat. Când soarta mă apasă, cum și când îmi zâmbește, Când veselă m-ajută, când aspră mă gonește, Sa pot fi neschimbat. Mândria-n fericire să nu mă stăpânească, Mâhnirea în restriște ... tu mă-ndreptează, și când greșesc mă-nvață Cum trebuie să fiu. Fă să doresc de obște al omenirii bine, Să mă cunosc pe însumi, și altul decât tine Sa nu am Dumnezeu. La oameni adevărul să-l spui fără sfială, De cel ce rău îmi face, de cela ce mă ... plan, Nimica înainte-ți nu poate să se crează, C-așa de puțin este ș-atâta însemnează Un val în ocean. Cunosc cu toate-acestea și văz cu-ncredințare Că-n fapta cea mai mică și-n lucrul cel mai mare Deopotrivă ești, Că la a ta dreptate nu este părtinire, Că îngrijești de toate, că fără osebire Și ... tău să-mi fie Comoară de nădejde, de dulce bucurie, Izvor de fericiri; El singur să-mi stea față în acele minute, Când planuri viitoare și
Heinrich Heine - Amurg (Heine)
... Amurg de Heinrich Heine Traducere de Ștefan Octavian Iosif Publicată prima oară în Convorbiri literare , 15 iunie 1900 Pe prundul spălăcit al mării Stam solitar și dus pe gînduri. Mărețul soare scăpăta azvîrlind Pe apă vîlvătăi de pară, Și albele talazuri De flux îmbrîncite Năvăleau mai aproape și tot mai aproape, Spumegînd în ropot mereu... Un ropot bizar; un șopot și-un plînset, Un hohot și-un murmur, un freamăt și-un geamăt, Pe-alocuri o muzică dulce de leagăn Tresărind pe furiș dintre valuri — Părea c-ascult epopei dispărute, Străbune povești năzdrăvane pe care ... pe de rost le știam pe vremuri Din rostul altor copii din vecini, Pe cînd ne strîngeam, în amurguri de vară, Pe scara de piatră, Și toți ascultam tiptil și cuminte, Cu ochii mari și
Heinrich Heine - Copii eram...
... Copii eram pe-atunci, copilă, Copii drăguți, copii vioi; Ne cocoțam printre cotețe, Dormeam în paie amândoi... Iar oamenii veneau afară Când noi cucurigam drăcoși, Și ei credeau de bună seamă Că este cântec de cocoș... Cu lăzile din curtea noastră, Grămadă una peste altă, Întruchipasem noi o casă: Gospodăria laolaltă ... doi bătrâni din vremi uitate, Ne tânguiam că-n vremea noastră Erau așa frumoase toate; Că dragostea, credința, cinstea Pe zi ce merge, tot dispar, Și cât de scumpă e cafeaua, Și banul cât e azi de rar!... S-a dus copilăria noastră, Și toate-s de vârtej furate — Și bani, și vremuri, și credință, Și cinste, și
Heinrich Heine - Frumos e pe lume...
... Heinrich Heine - Frumos e pe lume... Frumos e pe lume... de Heinrich Heine Traducere de Ștefan Octavian Iosif Din Romanțe și cîntece , 1901 Frumos e pe lume și-n cer e senin, Și vîntul adie șagalnic și lin, Și rîd fericite cîmpiile-n floare, Și tremură-n roua bătută de soare, Și-i tot veselie, și-i tot sărbătoare, Și
Heinrich Heine - Furtuna (Heine)
... Furtuna de Heinrich Heine Traducere de Ștefan Octavian Iosif Publicată prima oară în Convorbiri literare , 15 iunie 1900 Turbează furtuna, Dă bice gloatei de valuri, Și ele, spumegînd de mînie-n răscoală, Se-ncalecă-n goană, urnind și-mbrîncind Munți albi și mișcători de apă: Micuța navă-i suie Cu trudnică pripă, Ci fără de veste-alunecă În negre prăpăstii căscate... O, mare !... Mama Frumuseții, Din spumă ... De slava zeiței din tine născută; Adulmecă inima mea, jucăria, Nepotului tău zburdalnic ! De-a surda implor ! Dispare strigarea-mi în larma furtunii Și-n tumultul de vînturi ! Uraganul se sparge-n gigantic delir De sunete oarbe ! Eu însă prind lămurit în auz O dulce-aiurire de harfă; Un ... Dasupra năprasnicei mări; Acolo, subt arcul înaltei ferești, Veghează o mîndră femeie bolnavă — Ca umbra ușoară, ca marmura albă, — Ea cîntă din harfă și cîntă din gură Și vîntul îi flutură pletele-i lungi Și