Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ȘI
Rezultatele 2131 - 2140 din aproximativ 4759 pentru ȘI.
George Topîrceanu - Balada unei stele mici
... Pentru-a servi de paravan Iubirilor nevinovate Tinzând o ramură-n zadar Ca să ne apere de stele Fusese martor ocular La toate cele Și nu mi-ai spus atunci nimic Dar când mi-am coborat privirea Un deget mic Mi-a arătat Nemărginirea Un strop de-argint ... din cerul depărtat A nins pe fruntea ta zenitul? Ce gânduri tainice-ai schimbat Cu infinitul? Sclipind departe, prin frunziș O stea smerită și albastră Sta singuratică, pieziș Deasupra noastră Și ca un spin, Cu raza-i rece și subțire Mi-a strecurat un gând străin În visul meu de fericire. Zicea: - Subt cerul vast și mut V-a aruncat aceeași soartă Pe-un strop de lut Ce-n învârtirea lui vă poartă. Sărman atom sentimental Nu știi tu ... te-ai gândit Să-mi cânți o odă. De când poeții s-au prostit Amorul nu mai e la modă. Oricum, voi sunteți prea mărunți Și eu prea mare … N-ar fi mai bine să renunți Și
... Broaștele de George Topîrceanu Am ascultat din umbră cântarea lor înaltă. Buchetele de trestii dormeau cu foșnet lin. Era o lună plină în fiecare baltă, Și-n fiecare undă o piatră de rubin. Iar nuferii, pe care lianele-i dezgroapă Când i-a-nchegat în tremur lumina unui val ... umbră închipuiau corăbii, Iar papura, mișcată în treacăt de zefiri, Nălța mănunchi în aer tremurătoare săbii, Prin pânza de lumină a undelor subțiri. Și broaștele semețe cântau cu glasuri multe Pe când, din înălțime, privindu-și fața-n lac, Un nour singuratic stătea uimit s-asculte Cum bat ca toaca toate și-o clipă toate tac. Se ridicau departe prelungi bătăi din palme Și note-adânci de flaut ieșeau de jos, din stuh. Părea că lapidează tăcerea nopții calme O grindină de note zvârlite în văzduh. Și cum deasupra apei s-amestecau întruna Umplând singurătatea de freamăt viu, părea Că toate laolaltă apostrofează luna. Că fiecare broască se ceartă cu o stea ... și monoton... Cum le-ascultam din umbră acvatica fanfară, Sub cerul vast al nopții cu ele-am retrăit O noapte luminoasă din era terțiară. Nefericit și ...
... soare: Repezi, dar cu cât mai repezi Cu atât mai trecătore. Musafiri la mine-acasă, Fără să-i poftesc vreodată, Am un șoarec, doi păinjeni Și, din când în când, o fată. La fereastra ta-mi zâmbiră Toate florile din glastră, Numai floarea cea mai dulce A fugit de ... la război, iubito, Vii cu mine fără preget... O, dar cum plângeai asară, Când te-ai înțepat la deget! Greu mi-i, dragă, fără tine Și te chem de-atâtea ori, — Nu din zori și până-n sară, Cât din sară până-n zori... Multe-i spun când nu m-ascultă, Dar tresar și tac din gură Când, c-un zâmbet, își ridică Ochii de pe cusătură. Ochii negri, fața albă Păr întunecat și mare, Inima — un sloi de gheață. Alte semnalmente: n-are. Draga mea, fără cuvinte, Doar din ochi pricepe toate. Numai cât mă uit la ...
George Topîrceanu - Doleanțele unui cronicar teatral
... puncte, Trec efemere linii de lumină. Sub pasul meu întârziat, suspină Sonorul glas al frunzelor defuncte. Zadarnic luna mă petrece-n cale Pe bulevardul alb și singuratic, — Că subsemnatul, "cronicar dramatic", Acum e-n rolul misiunii sale. De-abia încerc un singur vers de odă, — Și-n capul meu vin stafii inedite, Cu gesturi largi, — cu răcnete cumplite: Moțoc, Spancioc, Ciubăr și Despot-vodă! "Sunt eu?... Sunt treaz?... Deschide-te, morminte!..." Deodată tace ritmicul meu pas: În scena a III-a, mi-am ... Pruteanu a strâmbat din nas. De ce-a strâmbat?... Probabil, o nuanță De fin dispreț, când vede pe Carmina, — Fiindcă-și pierde ultima speranță... De n-aș uita nuanța cu pricina! Și iar pornesc... dar mă opresc deodată. Ah, sunt dator să fiu cu mintea-n patru: De ce nu vin ieșenii toți la teatru?... O chestiune ... rasa și talentul... Deci, vasăzică, vor să se răzbune... Ce-i vinovat Onor. Direcțiune? Domnia-sa regretă incidentul... ...Vâr degetul în buzunarul vestii, Sunt plictisit și
... George Topîrceanu - Iubita Iubita de George Topîrceanu Pe un pat de nouri vineți, adoarme luna plină Și lacul doarme-n umbră. În adieri ușoare, când plopii rari suspină, Tresar și-ascult... Natura, din nevăzute strune, Înalță către ceruri o lungă rugăciune, Și porțile tăriei din neguri se desfac De vezi cum, între maluri cu sălcii plângătoare, A stelelor popoare Se oglindesc în lac. ... Și două bolți cu lună acum stau față-n față... Din umbra de pe maluri iubita-ncet răsare, Și parcă nici n-atinge pământul pe cărare, S-apropie de mine... acum îmi cade-n brațe... Și uit de lumea-ntreagă, sorbind curatu-i suflet În calda, nesfârșita, sublima sărutare!... Iar luna se deșteaptă, din nori ridică fruntea Și lung spre noi privește, — dar norii o cuprind În brațe moi de ceață, și ea, copila nopții, Adoarme iar, zâmbind... Atunci o umbră dulce se lasă peste fire... Un cântec, o poveste duioasă-ncepe vântul, De-o zână cu ...
George Topîrceanu - Noapte de iarnă (Topîrceanu)
... iarnă de George Topîrceanu Cad din cer mărgăritare Pe orașul adormit... Plopii, umbre solitare În văzduhul neclintit, Visători ca amorezii Stau de veghe la fereastră, Și pe marmura zăpezii Culcă umbra lor albastră. Iarna!... Iarna tristă-mbracă Streșinile somnoroase, Pune văl de promoroacă Peste pomi și peste case. Scoate-o lume ca din basme În lumini de felinare — Umple noaptea de fantasme Neclintite și bizare. Din ogeagul de cărbune Face albă colonadă Și pe trunchiuri negre pune Capiteluri de zăpadă, Iar prin crengile cochete Flori de marmură anină, — O ghirlandă de buchete Care tremură-n lumină. Reci ... Alteori uimit tresare, Dă din mâini șoptind grăbit — Parcă spune-o taină mare Unui soț închipuit... Ca o umbră din poveste Se strecoară-ncet, și iar Stă deodată fără veste Rezemat de-un felinar. Fața lui se lămurește, — Pare-nduioșat acum... Visător și lung privește Casele de peste drum: Poartă mică... pomi în floare... O fereastră luminată... Streșini albe de ninsoare... Toate-i par ca altădată! Și păreri de rău trecute Cad pe inima-i trudită, Ca un stol de păsări mute Pe-o grădină părăsită: „Bulgăraș de gheață rece, Iarna ...
Gheorghe Asachi - Moartea și nenorocitul
... Gheorghe Asachi - Moartea şi nenorocitul Moartea și nenorocitul de Gheorghe Asachi Un lemnar din cii sărmani, Plin de grijă și de ani, Cărând vreascuri grele-n spate Din pădure pe la sate, Se-nturna încetișor La săracul foișor. Obosit, neputincios, Pune sarcina sa gios Și ... născut Rele numai au văzut. Fără vipt de multe ori, Fără somn adeseori, Toată noaptea-n gânduri zace, Ziua nicicum are pace, Căci vatavul rău și tont, Boierescul peste pont, Birul greu și mii beilice, Doi ficiori și patru fiice, O soție sfăditoare Viața-i umple cu lungoare, Încât vrând a-și face seamă Ca să vie moartea cheamă. Nesățoasa deci bătrână, Țiind săcerea în mână, Repede s-au arătat Și ce vra l-au întrebat. Văzând fioroasa moarte, Spământat lemnariul foarte Zice: Rog agiută un pic Ceste lemne să rădic! Moartea curmă toate cele, Omul ...
Gheorghe Asachi - Privegherea ostașului moldovan
... stâncă înălțată singuratic priveghează A Moldovei militarul pentru-a țărei sale pază. A lui arme lucitoare prin tuneric fulgerau, Și a coifului său coame de zefir se legănau; Pasul lui în tact și graiul: cine vine? mpregiur tună Și eho în depărtare la puternic ton răsună. Deș-aiure cruntul Aris mii soții a văduvit, Iar Belona cu făclie secerișuri a stârpit ... Ș-a Igeei europee credincios apărător, Că-n obeze ferecate p-egipteanul monstru ține, Ce mugind se zbuciumează pe a Dunărei arine Și din gură-nveninată vărsând moarte-nfricoșat De mii sfere inocente undele s-a încruntat. Priveghind ostașul postul în a nopței tunecime ... eroii ce stătură în strămoșilor pământ, Ale cărora cenușă zace-acuma în mormânt. De respect plin de mirare cugetează l-a lor nume Și esemple de virtute care-a făptuit în lume. Dac-a soartei grea povară multe veacuri a purtat Și a patriei mântuire cu sânge-a răscumparat, Răzămându-să în Pronie ș-a părinților credință, Prin ei dacă țara ...
Gheorghe Asachi - Rânduneaua și paserile
... Gheorghe Asachi - Rânduneaua şi paserile Rânduneaua și paserile de Gheorghe Asachi Fabulă Călătoarea rândunică, Ce țări multe vizitasă, Și chiar pentru că e mică Multe bune învățasă, Nu ca alții, carii fac Un voiaj cu ochi-n sac. Rânduneaua, din cercare A tâmplărilor ... De pe semne totdeaună Prezicea orice fortună. Deci în timp de primăvară, Când ogoarele se ară, Văz-un om cu ceata sa Cânepă cum sămăna Și, temând de urme rele, Au zis cătră paserele: Feții mei, deși în pace Acest lucru azi se face, Nu e bun și-mi pare rău Despre voi, pentru că eu, La tot cazul neplăcut, Peste mări pot să mă mut. Videți acea blândă mână, Care samănă-n ... Iată cânepa s-au copt. Rânduneaua n-a-ncetat A da paserilor sfat: Ascultați, blem, vorba mea Iute crește iarba rea Și cu dânsa a voastră soartă Să-mi urmați amuși măcar, Păn n-agiungeți la amar, Dupre timpul cum se poartă Din câmp când ... Mute stați ascunse-n ripe, Păn va trece acel rău Ce v-amenință mereu! Însă paserile orbite, De sănin timp amăgite, Ciripea, în câmp zburda ...
Grigore Alexandrescu - Încă o zi
... de fericire, În dulcile extazuri ce simt, când te privesc: Încă un ceas... un zâmbet... Adânca mea iubire Izvoarele nădejdii mai mult nu o hrănesc. Și soarele mai palid din zi în zi îmi pare, Și coardele vieții în pieptu-mi obosit Se rup! nici tinerețea, nici scumpa-ți sărutare Nu pot ele să schimbe ce soarta a voit ... mi dureroasă, Ca cel din urmă-adio la tot ce am pierdut: Din ceața veșniciei, stea blândă, luminoasă, Te văz lucind departe, departe în trecut: Și tot ce e-n natrură, obiecte și ființe, PanĂ³rama de umbre, se-ntunec, se strecor; Iluzia mă lasă: ... și artă și silințe Sunt stăvile zadarnici l-al sufletului zbor? Aș vrea numai, blând înger, ca numele-mi să fie Scump, drag inimii tale, ades să-l ... a mea viață îți fu ea închinată, Căci alt decât iubirea-ți ea nu avu mai sfânt, Căci tu ești încă astăzi dorința-mi neschimbată, Și visu-mi cel din urmă aicea pe pământ. Eu știu că la povara-mi și tu ai luat parte, Eu știu că-n suferința-mi și ...
Grigore Alexandrescu - Când dar o să guști pacea
... cupa desfătării amărăciunea naște; Din ochi frumoși durerea își ia al ei izvor; O singură privire viața veștejaște Cu lanțuri de amor! Amor care adoarme și legi și datorie, Ce slava umilește, ce n-are nimic sfânt: Antonie-i jertfește a lumii-mpărăție, Și află un mormânt. Nu sunt patimi mai nobili, mai mari, mai lăudate, Mai vrednici să s-aprinză în inimi bărbătești? Nădejdi, viață, cinste, simțirile-nfocate ... Eu lanțurile mele le zgudui cu mânie, Ca robul ce se luptă c-un jug neomenos, Ca leul ce izbește a temniței tărie, Și geme furios. Dar rana e adâncă și patima cumplită, Și lacrima de sânge, obrajii mei arzând, Răsfrânge frumusețea, icoana osândită, Ce o blestem plângând! O văz ziua și noaptea, seara și dimineața; Ca un rănit de moarte simt în piept un fier greu; Voi să-l trag; fierul iese, dar însă cu viața, Și