Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru VECI
Rezultatele 211 - 220 din aproximativ 505 pentru VECI.
Elisabeta de Wied - Fluturi sărutându-se
Elisabeta de Wied - Fluturi sărutându-se Fluturi sărutându-se de Elisabeta de Wied Cu gene 'ncins-a ochii tăi Cel ce-a creiat din veci iubirea, Iar ei sclipiri de soare-au prins Și-un fulger umed li-e privirea. Cu drag eu genele-ți ating Cu genele-mi de tremur pline, Din ochi clipesc aprins și des – Și ast-fel te sărut pe tine. Bătând din aripi, când ne sunt Unite-aprinsele pleoape, E par' că soarele-ar luci Și 'ntr 'însul ne-am uita de-aproape. Atunci eu sorb în ochii mei Privirea ta, și mă 'mpresoară Scântei, un râu adânc de foc – Iar genele mi se scoboară. Se face noapte 'n jurul meu! Eu pier în stângerea clipirii, Bătând din ostenite-aripi, Topit de flacăra
Elisabeta de Wied - Sonet (Elisabeta de Wied)
Elisabeta de Wied - Sonet (Elisabeta de Wied) Sonet de Elisabeta de Wied Precum lumina unui singur soare Prin lumea 'ntreagă-și răspândește focul, Chemând la viață nouă pe tot locul Puterea cea'n etern renăscătoare, Se luptă 'n veci prin nori să se strecoare Și' n văi și munți și 'n codrii vezi tu jocul Lucorii ei ce-aduce iar norocul Bogatei toamne-a-tot-dăruitoare: Un suflet mare tot așa învie Cu sfântu-i foc ce 'n juru-i răspândește Pe cei ce stau pierduți în letargie, Nu vrea să facă robi și nu orbește, Că el e creator nici el nu știe, Dar singur Domn el totul
Enric Winterhalder - Dîmbovița
Enric Winterhalder - Dîmboviţa Dîmbovița de Enric Winterhalder Informații despre această ediție Pusă pe muzică de d. profesor I. Wachmann Sus din munte curge-n vale Apă dintr-un mic izvor, Care șărpuind pîn țară Murmură încetișor : Dîmboviță, apă dulce, Cine-o bea, nu se mai duce. Vremea trece, apa curge, Numai bine ce-a trecut, Dar ăst rîu a fost și este Și va fi în veci plăcut. Dîmboviță, apă dulce, Cine-o bea, nu se mai duce. Dîmboviță, undă dulce, Undă cu cerescul dar, Cine te-a gustat vreodată, Va să plece în zadar. Dîmboviță, apă dulce, Cine-o bea, nu se mai duce. Rîulețe ! după tine Simț departe mare dor ; Facă ca patria să-și uite Un străin și călător. Dîmboviță, apă dulce, Cine-o bea, nu se mai duce. Rîu, cu unda sa cea dulce, Cu dreptate lăudat, Tu pe matca-ți nisipoasă Murmură neîncetat : Dîmboviță, apă dulce, Cine-o bea, nu se mai
Friedrich Schiller - Cuvintele credinței
Friedrich Schiller - Cuvintele credinţei Eu știu trei cuvinte — și rostul li-i sfânt Trec ele din gură în gură, Nici răul, nici jalea acestui pământ Sfințenia lor nu le fură; Și cel ce în ele mai mult n-a crezut, Credința și cinstea de mult și-a vândut. Voința ni-i slobodă, — așa ne-a zidit Cel sfânt, — și în neagra robie, Și cel ce dreptatea pe lumea-a iubit Aceasta prea bine o știe. De vrei să-l urmezi — apoi fugi de păcat Și sufletul tău îl păstrează curat. Dreptatea pe lume nu-i sunet deșert, Își are ea rost în viață: Cei drepți și-n robie norocul nu-și pierd, Viața așa ne învață. Acest adevăr pentru noi îi ascuns, Dar pruncii cei mici mai demult l-au pătruns. Căci Unu îi Domnul — Preasfântă voință În toate voințele noastre, Și una-i în toate Preasfânta Ființă Mai sus de-nălțările-albastre; Pe rând trec schimbările-n vecinic lanțuh, Același rămâne în veci Sfântul Duh. Păziți trei cuvinte, și rostul lor sfânt Îl treceți din gură în gură, Căci răul și jalea acestui pământ Sfințenia ...
Gavril Romanovici Derjavin - Dumnezeu
Gavril Romanovici Derjavin - Dumnezeu Dumnezeu de Gavril Romanovici Derjavin Traducere de Alexei Mateevici - Noiembrie 1911 O Tu, ce ești Nemărginire În viețuirea vie a firii, În veacuri fără despărțire Treime a dumnezeirii! Duh unu-n toate aflător, Duh nezidit, dar ziditor, Ce nu-L pătrunde duhul meu, Ce toate-n Sine împlinește, Zidește, cuprinzând păzește, Al Cărui nume-i Dumnezeu! A măsura adânca mare, A număra a Ta făptură, Chiar de-ar putea o minte tare, Tu n-ai nici număr, nici măsură. Nici duhurile luminate De Tine-n ceruri așezate, Nu cercetează a Ta fire. Gândirea doar spre Tine zboară, Ca în măria Ta să piară, Cum piere-n veacuri o clipire. ,,Naintea vremilor chemat-ai Din bezne-a lumii plămădeală, Iar vecinicia-ntemeiat-ai În Sine, spre a noastră fală. În Sine toate împlinind, Din Sine vecinic strălucind, Tu toate-ntreci, ce ai zidit; Căci le-ai zidit cu un cuvânt Și tot zidind și mai zidind, Ai fost și-i fi în veci mărit. Un rând de firi în mâine ții Și cu puterea Ta le-nvii, Unești începere, sfârșit, ...
George Coşbuc - În zori În zori de George Coșbuc Supt un mal legata plută, Se mai mișc-abia. Duios Geme apa-n veci zbătută Ca prin vis, sub iaz la moară. Luna tot mai jos scoboară Tot mai jos, mai jos. A, apus! Și dintr-o dată Nu mai vezi nici deal, nici drum, Totu-n zarea-ntunecată Și-a pierdut și loc și nume, Nu cred c-a mai fost pe lume Noapte ca acum. Parcă-i mort de veacuri satul Și trudit de-atâta clint Doarme-adânc întunecatul Codru-n văi, iar la răstoace Plopii-au început să-și joace Frunzele de-argint. Dar din aripi bat cocoșii, Răscolind văzduhul mut. Albe-ntâi și tot mai roșii Zorile și-ntind lucoarea – Din zăvoi, privighetoarea Iarăși a-
George Coșbuc - Șarpele-n inimă
George Coşbuc - Şarpele-n inimă Șarpele-n inimă de George Coșbuc M-ai strâns ieri cu mânie-n crâng De brațul stâng — De ce mă spui la toți că plâng? "Să nu te văd cu vrun flăcău, Că dai de rău!" Dar ce, mă rog, sunt robul tău? N-am plâns și nu te lăuda! Am plâns, ba da, Dar nu pentru mustrarea ta! M-au întâlnit așa pe drum, Mai știu eu cum, Iar tu ești mânios și-acum! Și-a fost și soră-ta cu ei; Veneau tustrei, Și-am stat puțin, și ce mai vrei? N-am voie nici atât, eu nu? Dar ce crezi tu, Și ochii să mi-i scot de-acu? Ai răsărit ca din pământ — Ei, Doamne sfânt, Îți sunt nevastă, soră-ți sunt, De nu mă lași din ochi mereu? Nu pot și eu Să mă-ntîlnesc cu cine vreu? "De unde viu? Ce cat în prund? Ce flori ascund?" Ești mamă tu, ca să-ți răspund? Și-uitându-te și-n jos și-n sus Scrâșnind mi-ai spus: „Săracă fată!“ și te-ai dus. Săracă! Dar de ce să fiu? Pe suflet ...
George Coșbuc - Brâul Cosânzenii
George Coşbuc - Brâul Cosânzenii Brâul Cosânzenii de George Coșbuc Avea Ileana ochi de soare Și galben păr, un lan de grâu; Vestmânt avea țesut în floare Și-un brâu purta pe-ncingătoare, Cum n-a mai fost pe lume brâu. Era de aur pe tot locul, Un fulger pe-al ei trup încins. El noaptea da lumini ca focul, Și-n brâu sta fetei prins norocul Precum e-n talismane prins. Vrăjit era că, de-l va pierde, Norocul ei să piară-n veci, Nici flori mai mult să n-o dezmierde, Să n-afle umbră-n codrul verde Și verile să-i fie reci. Dar Sfântul Soare ziua-ntreagă Pândește brâul l-ar fura. Că lui de mult i-e fata dragă, Iar fata nu vrea să-nțeleagă, Și el acum și-ar răzbuna! Ea trece-n dulce nepăsare Prin lunci cu flori și doarme-n văi, Iar păzitor pe vânt îl are Întreaga viață vis îi pare Și joc își bate de flăcăi. Dar Făt-Frumos zâmbind s-arată, Și-n drumul lui umblând de-atunci Simțea de-ajuns frumoasa fată Că viața noastră nu ni-e dată De dragul unor flori din lunci. Din ...
George Coșbuc - Coloana de atac
George Coşbuc - Coloana de atac Coloana de atac de George Coșbuc Publicată în Tribuna poporului , Arad, 1900, nr. 62 (1/14 apr.) Porniserăm din văi adânci Și ne târam acum pe brânci Să nu ne prind-Osman de veste, Că năzuim la deal spre creste, Căci veste de-ar fi prins ai săi, Noi n-am mai fi ieșit din văi. Și-așa cu-ncredere vegheată Noi răsărim pe deal deodată. Ne văd păgânii, sar pe zid, Potop de foc spre noi deschid. Dar noi prin foc o rupem iute, Crezându-ne pe sub redute. Și nu eram! Vedeam de sus Că altfel e de cum ne-au spus, Că pân-acolo-i lungă cale, O râpă-n drum și-adânca vale. O clipă ca-mpietriți am stat; Maiorul însă-a și plecat Și ne-am făcut cu toții cruce: Ei, ducă-ne-n ce foc ne-o duce! La vale,-acum, pe râpi curând Un rând e mort, mai moare-un rând. Cad bombele-n pământ și scurmă Și altele mai vin pe urmă; Ca grindina și plumbii cad, Se-ntunecă și-i vai ca-n iad! Și-un plumb veni cumplit cu zborul Și fără ...
George Coşbuc - Dorobanţul Dorobanțul de George Coșbuc Publicată în Albina , 1900, nr. 1 (1 oct.) Strecurați prin plumbi și săbii, dorobanții drum deschid. Inimoși s-azvârl prin șanțuri și de-a valma sar pe zid. Și era prin șanț pierire și văzduhul tremura, Iar dincolo, prin redută, moartea cea de veci era. Tropot de picioare multe, fum și abur ca-ntr-un iad, Vuiet cum îl fac prin baltă cei ce-alunecă și cad. Dar roiau mereu flăcăii răsăriți ca din pământ, Valuri ce-necau reduta, scufundându-se-n mormânt. Unul singur în roirea de viteji, un dorobanț, Zăbovea trudit pe-o scară, răsărit și el din șanț. Cei sosiți, cu scări, în juru-i își făceau în grabă rost Și treceau, urmându-i alții, iar el tot pe unde-a fost. Apucase strâns cu dreapta parapetul, ca-n asalt, Dar era prea slab, pesemne, zidul lunecos și nalt. Iat-un căpitan, din urmă, aducând în foc pe-ai lui, Dă de el. Cu sârg, băiete! Ce-ntârzii de nu te sui? El abia-și întoarce capul. N-am putere să mă urc. Mă trudesc cu stânga numai! Bată-l Dumnezeu de turc! Ții la ...
George Coşbuc - Faptul zilei Faptul zilei de George Coșbuc Publicată în Literatură și artă română , 1900, nr. 3 Ca lacrima-i limpede cerul Și-aproape de ziuă. Frumos Stă-n mijlocul bolții Oierul, Luceafăru-i gata s-apuie, Iar Carul spre creștet se suie Cu oiștea-n jos. Și doarme și apa și vântul. Iar spaima și oștile ei Țin mort, subt călcâie, pământul. Și-atâta e roua ce-o plânge Câmpia, că-n palme-o poți strânge Ca-n cupă s-o bei. Pe-ncetul tăria-nflorită Cu galben ca strugurii copți S-albește din clipă-n clipită. Pe culmi întunerecul piere, Dar valea e-n neagra putere, A umedei nopți. Pe sus, pe pustiile zgheaburi, Prin râpele munților suri, Zac zmeii cu trupul de aburi, Și ceața prin noapte-nchegată Stă-n hainele morții-mbrăcată Pe-albastrele păduri. Dar vântul cel fără de pace Începe să cânte-n brădet - Și tot mai lumină se face; S-albește strâmtoarea cărării, Pe rând depărtările zării S-apropie-ncet. Văd clăile-n câmp, pe coline Cunosc singuratecii ulmi, Și-acum, la lumina ce vine, Încep să se miște greoaie, Făpturi purtătoare de ploaie, Se urcă pe culmi. Din ...