Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru TĂCUT
Rezultatele 211 - 220 din aproximativ 722 pentru TĂCUT.
Cincinat Pavelescu - Toamna (Pavelescu)
Cincinat Pavelescu - Toamna (Pavelescu) Toamna de Cincinat Pavelescu Uite toamna cum se stinge! Umbra plopilor tresare. Și amanții pe cărare Plâng sub frunza care ninge! Slabă, tristă, -ngălbenită, Între vis și adevăr , Trece toamna despletită Și cu frunze moarte-n păr! Pe când umbra cade multă, Tu, ce-ți porți alături doamna, Lasă vorba, taci și-ascultă Cât de dulce moare
Cincinat Pavelescu - Trecătorului
Cincinat Pavelescu - Trecătorului Trecătorului de Cincinat Pavelescu În fața casei mele te afli. Intră dacă Măcar o dată viața un dor ți-a sugrumat, Și-n chinuri al tău suflet de-a trebuit să tacă, Aici vei ști cât doare un țipăt nestrigat. Căci cine valul vieții nu l-a simțit într-însul Cum urlă și se zbate ca marea când e rea, Și n-a știut ce-i visul, ce-i dragostea și plânsul, Acela o să fie străin în casa mea. Dar, dacă vii la mine cu fruntea înnorată, Simțind și tu că visul e greu să-l faci cuvânt, Atunci împinge poarta și intră: o să bată O inimă de frate în oaspetele sfânt. Trecutul meu va crește din umbra ce se lasă. Îți voi întinde jețul să stai. Vei asculta Și-ți va părea o clipă că ești la tine-acasă Și versul meu că spune povești din viața
Cincinat Pavelescu - Vulturul (Pavelescu)
Cincinat Pavelescu - Vulturul (Pavelescu) Vulturul de Cincinat Pavelescu Pe lângă râul ce se pierde în umbra sălciilor sure, Pe când amurgul întristează singurătatea din pădure, Se duce-alături o pereche de-namorați tăcuți și dragi Să-și piardă urma pe cărarea șerpuitoare de sub fagi. Ea, zâmbitoare și senină ca răsăritul blond de soare, Cu fruntea ca petala albă a unui crin abia în floare; El, melancolic ca amurgul, cu ochi adânci, de visător, Părea că urmărește-n treacăt al visurilor sale zbor. Dar nu ești fericit? răspunde! îi zice ea învăpăiată; Când vezi ce farmec împresoară iubirea noastr-adevărată, Și când citești în al meu suflet atâta dor nețărmurit, De ce nu lepezi întristarea ce fruntea-ți largă a cernit? O, fii mai vesel și alungă melancolia ta, stăpâne, Și-ngenuncheată înainte-ți, supusă, roabă voi rămâne! El o sărută, și cu mâna i-arat-un vultur ce din zare Venea plutind în zboru-i falnic cu-o maiestuoasă nepăsare. Și-i zice trist: Îl vezi, copilă, e cel mai mare împărat, Căci țării lui, dumnezeirea hotare strâmte nu i-a dat. El are-un cuib pe-un vârf de munte și- ...
Constantin D. Aricescu - Un privighetor în colivie
Constantin D. Aricescu - Un privighetor în colivie Un privighetor în colivie de Constantin D. Aricescu Publicată în volumul Flori de la Tușnad , București, 1872 Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 VIII 9 IX I "— O bard al armoniei Cu cîntec îngeresc, Simbol al poeziei, Misionar ceresc, II Cum poți în colivie Să cînți tu tot mereu? N-ai tu copii, soție? Îți place lanțul tău?" III "— Nu cred a fi sub soare Vre o ființă vie Să-i placă a sale feare, S-adore-a sclavie. IV Lipsit de libertate Și eu la început Am fost ca tine, frate, Mult timp trist și tăcut. V P-o noapte înstelată Cînd luna lumina, Durerea-mi comprimată În cînturi s-exala. VI D-atunci a mea durere Prin cînturi o alin, Cînd cînt, tu simți plăcere; Iar eu gem și suspin. VII Gîndesc l-a mea soție, Și la copiii mei, La cuib, și la cîmpie Știi tu ceva de ei?" VIII "— Decît miere și lapte, Sub jugul de despoți, Mai bine-n libertate Să viețuiești cum poți. ...
Constantin Negruzzi - Anecdote (Negruzzi)
Constantin Negruzzi - Anecdote (Negruzzi) Anecdote de Constantin Negruzzi Un om care iubea desfătările mesei zicea: tatăl meu mânca mult, și maică-mea ședea mult la masă; eu li samăn amândurora. Dionisie tiranul a poruncit să taie barba cea de aur care era la idolul lui Asklepios, zicând că nu era potrivit ca feciorul să aibă barbă, când Apolon, tatăl său, nu avea. Un guraliv, povestind multe lucruri lui Aristotel, l-a întrebat în sfârșit dacă poveștile sale nu-l supărau. — Nicidecum, au răspuns Aristotel, căci nici nu iau sama. Un curtezan au zis împăratului August: — Huietul umblă că ai să-mi dai un dar. — Nu crede, i-au răspuns August. Un soldat, aflându-se pe mare cu femeia sa în vremea unei furtuni, au văzut că corăbierii aruncau cu grabă orice puteau găsi, neluând sama la nimic, și, cum ei strigau ca să arunce fieștecare orice avea greu, de voiesc să nu piardă împreună cu averile și viața, soldatul auzind, și-au luat îndată femeia și-au aruncat-o în mare, zicând că n-are nimic mai greu și mai supărător decât pe femeia sa. Împăratul Conrad al III-lea, luând cetatea ...
Constantin Negruzzi - Noapte Noapte de Constantin Negruzzi Noapte tăcută, cu ce farmăc vii să mă prinzi la poalele aceștii stânci îmbrăcate cu mușchi! Am văzut încă pe Febus, în menunt ce să perdĂ© în dosul treptilor munților acestora. El au aruncat o de pe urmă zâmbiri printre pâcla ce ușoară, cari, asămine unii gaze de aur, era întinsă piste vii, piste livezi, și piste câmpii. Toată fire, înflăcărată de dulce oglindire a purpurului ce strălucĂ© pe brâile nourilor, sărba purcedire sa. Păsările îl făcĂ© să asculte cântare lor ce de pe urmă și căuta cu tovarășii lor siguranțâia cuiburilor sale. Păstoriul, întovărășit de umbra sa ce se prelunge, cânta, întorcându-să la coliba sa, cânticul său cel de sară, în buciumul său, când eu, tras de-o parte, am adormit cu dulceață. Tu ești, filomeli, cari prin duioasile tali axenturi m-ai dișteptat? Oare ești un fon ce pândești? Sau îi o nimfă fricoasă, cari mergi prin rădiurile acești tufoasă? O! Cum toate celi ce mă împregiură sunt frumoasă! Cum acești lăcuinți dormitează în liniște! Ce dulce îmbătare să împrăștii în inima me ce săltătoare! C-un aer sfânt ochii mei privesc lunca ce posomorâtă și să ...
Constantin Stamati - Crucelița soției mele
Constantin Stamati - Cruceliţa soţiei mele Crucelița soției mele de Alphonse de Lamartine Traducere de Constantin Stamati O, cruceliță sântă! eu plângând te-am luat De pe-a ei buze arse la cea de-apoi suflare; Simbol dumnezeirei, de ea mie lăsat, Să-mi fie mângâietoare. Cu câte fierbinți lacrimi te spăl, o, cruceliță, De când mi te-au dat mie, ca să te port la sân, Așa cum te purtară amata muceniță A boalelor cu chin! O, Doamne, ce durere simți sufletul meu Când preotul rostiră molitva de iertare, Întocmai ca și maica cântând pruncului său, Cântec de dormitare! Atunci pe a ei frunte speranța se iviră, Pe a soției față grații au seninat, Și pare că și moartea ceva îngăduiră, Al său lacom vânat. Vântul îi clătea părul lung pân’ la pământ, Aruncând câte o viță pe palida ei față, Precum și chiparosul își mută pe mormânt A sa umbră măreață. Din patul ei căzuse una din mânușițe, Iar cealaltă gingaș pe piept o îndoia, Și ridicând la gură draga sa cruceliță, S-o sărute vroia. Ea buzele gătise pentru acel sărutat... Dar cu-acea sărutare sufletul ei ...
Constantin Stamati - Dorul de patrie
... drept și nalt; Cu ochișorii ca mura, Sprinceana pană de corb, Fiindu-i întocmai gura Pe omăt de sânge strop; Mândră era copilița, Nu-i tăcea un ceas gurița, Și prin luncă alerga, Și fluturași alunga. IV Ah, dar cum se poate oare Să m-aprindă desfătare, Ce mă îndeamnă să ...
Constantin Stamati - Imnul lăutei românești
... cu putere biruințele faimoase, Tu frăgezeai ca un farmec pe românii cei mai aprigi, Tu umpleai de bărbăție pe cei fricoși în răzbeluri; Iar când tăcea lăutarul, toți se cufundau în gânduri, Căci ca tine cine altul, o, lăută mângâioasă, Putea serba mai bine statornicia fecioarei Ș-a eroului ...
Constantin Stamati - Lupul și păstorul
Constantin Stamati - Lupul şi păstorul Lupul și păstorul de Ivan Andreievici Krâlov Traducere de Constantin Stamati Lupul oarecând, Lângă stână stând Și prin gard privind, Au văzut ciobanul alegând un miel, Ce au fost mai gras, Și tăindu-l făr’ de milă, l-au pus frumos în frigare, Iar câinii se uita stând lângă el. Deci lupul, oftând, în lături s-au tras, Zicând către câini cu ciudă prea mare: „O! să fi mâncat eu mielul, ce calabalâc ați face, Iar păstorul îl și frige și stâna cată și tace!â€� Așa și stăpânitorii dau porunci cu strășnicie, Să nu jăcuim poporul, că vom cădea în urgie. Așa și sânții călugări ne spun din amvon cuvinte, Să nu iubim avuție, că iadul ne va înghite. Și apoi ei însuși fac Cu noi cum li-i mai pe plac. Deci și noi dup-a lor pildă pe cine putem jupim, Iar în Săptămâna Mare câteodată ne spăsim, Și iarăși
Constantin Stamati - Sentinela taberei de la Copou la 1834
Constantin Stamati - Sentinela taberei de la Copou la 1834 Sentinela taberei de la Copou la 1834 de Constantin Stamati Luna răspândește rază galeșă și luminoasă În senina atmosferă pe cerul prevăzitor, Iar spre Moldova se uită cu cătătură duioasă Și dorește să găseacă pe mâhnitul muritor, Ca să-i trimită o rază mângâietoare și lină, Ce răzbate pân-la suflet și durerile alină. Una dintr-acele raze strălucind înseninează Peste fața soldățească custodiului oștean; Dar întâmpină cu milă o lacrimă ce picase Pe răsucita musteață frumosului flăcăuan. Iar pe curelele negre și arma strălucitoare Se par ale lunii raze fulgere îngrozitoare. Mai încolo scânteiază ca niște piscuri de gheață Grămezile de sinețe oștenilor adormiți. Mai încolo șir de corturi ca troienele s-înalță, Care adăpostesc bravii de cu ziuă osteniți, A cărora fioroase și dogorite obraze Îngălbenindu-le luna și când dorm înfiorează. Așa era într-o sară ceata acea ostășească, Ce se părea că și lunii privind-o i-au plăcut, Că putu iarăși să vadă o tabără românească, Ca din pământ răsărită după timpuri ce-au trecut... Iar soldatul de la strajă de armă se sprijinește Și cu vers plin de-ntristare lăcrimând își hăulește: ...