Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru SCĂPA DE

 Rezultatele 211 - 220 din aproximativ 562 pentru SCĂPA DE.

Vasile Alecsandri - Sentinela română

... Și de-acolo-n depărtare Pân în Nistru, pân în Mare. Iar pe cel amar pustiu Cu văzutul ce-ntâlnii? Întâlnii viteaz oștean, Purtând semne de roman, Falnic, tare ca un leu Și cu chip frumos de zeu. Brațu-i stâng era-ncordat Sub un scut de fier săpat Ce ca soarele sorea Și pe care se zărea O lupoaică argintie Ce părea a fi chiar vie, Și sub fiară ... nu se clătina, Frunza nu se legăna. Pasărea la munți zbura, Fiara-n codri tremura, Căci prin lumea spăimântată, În uimire cufundată, Treceau reci fiori de moarte, Presimțiri de rele soarte! Iar pe cer un vultur mare, Făcând cercuri de zburare, Se vedea plutind cu fală, Și-n rotirea-i triumfală Ținea ochiul său măreț Pe viteazul călăreț. Cine ești? de unde ești? Pe la noi ce rătăcești? Sunt roman și sunt oștean De-a-mpăratului Traian! Maica Roma cea bătrână Mi-a pus arma asta-n mână Și mi-a zis cu ... cerul sfânt Și cu alta pe pământ! Dar s-au dus cum n-au venit În pustiul lor cumplit, Părăsind în urma lor Câmpul luptei de omor! Lat e câmpul celei lupte, Lat și plin

 

Alexandru Macedonski - Lui Cetalo Pol

... Alexandru Macedonski - Lui Cetalo Pol Lui Cetalo Pol de Alexandru Macedonski Străvezie palpitare de noblețe sufletească, Scump copil furat de moarte printr-un gest fermecător, Barca soartei, când te duse peste granița lumească, A schimbat pe-nvinsul jalnic în măreț învingător. Liliac cu ... cât nu se poate, -- N-ai știut nici chiar simțirea ce în mine-ai deșteptat, -- Însă cel puțin mormântul te-a scăpat acum de

 

Ion Luca Caragiale - Tot Mitică

... Ion Luca Caragiale - Tot Mitică Tot Mitică de Ion Luca Caragiale Apărut în 1901 - De ce trage clopotele, Mitică? - De frânghie, monșer. * Doi jucători de biliard, unul mult mai forte ca altul, fac o partidă. Mitică s-a încurcat la privit și numără punctele. După o serie a ... muște. * Mitică, plecând foarte de dimineață de la berărie: - Tot m-am hotărât eu să merg acasă... încai să-mi iau și pălăria. * În trenul de plăcere. Vagonul este plin de lume. O doamnă, intrând: - Nu mai e nici un loc liber pentru mine... - Ba da, doamnă, mai este unul, cel mai comod... - Unde?... - În inima ... Sinaia, se oprește în stația Buda. E foarte cald. O damă întreabă: - Musiu Mitică, nu s-o fi găsind apă la stația asta? că mor de sete... - Ba da... dar aveți gazete? întreabă Mitică cu un surâs plin de aluziune depărtată. - Da' de ce? - Fiindcă, madam... dacă n-aveți gazete, nu v-aș consilia să beți... Mai avem vreo două ceasuri până la Sinaia... și știți... apa de ... nu face mofturi... Mitică: O fi abonată la Moftul , monșer! * E serată literară la amicul Costică. Un poet citește o poemă, care cuprinde o sumedenie de flori. La un moment dat, Costică zice autorului: - Pardon, monșer, da' floarea asta e

 

Dimitrie Bolintineanu - Apa Bârsei

... Dimitrie Bolintineanu - Apa Bârsei Apa Bârsei de Dimitrie Bolintineanu Ca un fluviu d-aur, splendidă lumină, Peste patru taberi, varsă luna plină. Turcii și tătarii somnului se dau; Ungurii, la mese, grijile ... cu plânsul celui ce se stinge, Astfel cum bacanta, l-al plăcerii loc, Vine despletită și cu ochii-n foc, Și cu voluptate, și nesăturată, De plăceri sălbateci și de vin se-mbată. Secheli s-abate. Zilele-i se curmă, Patru mii de

 

Emil Gârleanu - Bolnavii

... — Capul, mai băiete, capul mă omoară. Apoi dădu drumul povestei, pe care-o spunea la toți ce-o întrebau: Și, să vezi, mă ține de la Sân Petru. M-o apucat așa deodată, m-o fulgerat prin ochi, și de-atunci întruna mă taie înăuntru... Gemu de câteva ori și adăugă: Am venit să-mi deie ceva doftorul, c-o fi știind el ce am. Ciobanul lovi cu mâna în vânt, ca ... — Te taie așa din când în când. Ori parcă te împunge. Ha? Bughea îngăimă: — Da, așa, chiar așa, domnule doftor. — Ești bolnav de mai, băiete, de mai. Dar pentru asta n-am doctorii cu mine. Trebuie să-ți iei de la târg. Ai cu ce? Să-ți dau o însemnare. — Dați-mi, că eu și mâini mă răped până la Cheatra. Doctorul luă un ... Bughea luă repede însemnarea de pe masă, iar flăcăii începură să râdă cu hohot. Primarul țipă la ei. Dar doctorul se înfuriase: — Ia stați, de ce râdeți, de ce râdeți, nepricepuților? Atunci unul mai mehenghi răspunse: — Dă, râdem și noi, c-am pus un rămășag cu ist ...

 

Vasile Alecsandri - Chirița în provincie

... vă știu eu de mult că sunteți buni de gură și răi de lucru... Afară! ȚĂRANII: Cucoană... CHIRIȚA: Pieriți din ochii mei... că vă iau de fugă cu calul. (Repede calul spre ei.) (Împreună.) ȚĂRANII (fugind) Dreptate, dreptate Ne fă. Cucoană, dreptate Ne dă! CHIRIȚA (furioasă) Cu biciul pe spate V ... habar. Hop, hop, hop, La galop Etc., etc., etc. Ș-apoi trebuie să știi, cumnățică, că de când m-am dezbărat de Calipsița și Aristița... de când în sfârșit le-o măritat bărbatu-meu cu Brustur și cu Cociurlă... pare c-am întinerit de 20 de ani... îmi vine tot să zburd... că, Doamne!... mult m-am mai necăjit prin Ieșu cela ca să-mi găsesc gineri... știi?... SAFTA: Știu... căzuseși ... SAFTA: Tras, soro... că alta nu fac toată ziua... CHIRIȚA: Și ce zic cărțile? SAFTA: Menesc a bine... Mi-o ieșit zece ochi de caro... bucurie... lângă riga de trefli... frate-meu, și dedesubt trii ochi de cupă... drum... trebuie să vie negreșit astăzi... și să-ți aducă veste bună. CHIRIȚA: Să te-audă Dumnezeu... Atunci să vezi, soro, căpățâni de

 

Dimitrie Anghel - Alaiul vechiturilor

... la iveală, și atunci numai mi-am putut da seama ce repede pas a făcut civilizația. Era o adevărată procesie, un nesfîrșit monom de lucruri eteroclite, cel mai bizar caleidoscop retrospectiv al tuturor mijloacelor de comunicație. Scuturate de praful ce le acoperea de cine știe cîte decenii, vechile rădvane, cu mușamalele coșcovite de ploi și cu pernele mîncate de molii, au duruit mirate văzînd lumina soarelui. Diligențe hîrbuite care au stîrnit atîția nouri de praf în vremea lor, ducînd cu ele atîtea vești bune și rele, vechile diligențe, care au semănat poate atîtea leșuri de cai morți de-a lungul drumurilor, zgomotoasele bunici ale frumoaselor trăsuri de astăzi, care scîrțîiau pe arcurile lor neelastice și dîrdîiau din geamuri pe caldarîmul sunător al orașelor cînd intrau în pocnetele de bice ale surugiilor, au ieșit și ele, privind cu ochii lor somnoroși civilizația și au scîrțîit prelung, avînd aerul de a spune : "Da' greu somn am dormit !" Și iată și vechile tramcare, de cari stă legat numele lui Toma Blîndu, încăpătoarele căruți în care s-au plimbat toți bucureștenii și care mai ies la iveală și astăzi, prefăcute ... ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Spre ideal

... Ştefan Octavian Iosif - Spre ideal Spre ideal de Ștefan Octavian Iosif Când am pornit cu mult avânt pe-un drum Pe care îl urmez, ați râs de mine. Dar eu urmez și-acum același drum, Cu ochii duși în zările senine. Îmi urmăresc și-acuma drumul meu Pe care pas de om nu-i pomenit, Și de prăpăstii m-am ferit mereu Oricât de mult m-ar fi ademenit. De fiare mă feresc în drumul meu, Nu că m-aș teme doară eu de ele, Dar ținta-naltă a vieții mele Era spre culmi, spre culmi să urc mereu. Și dacă bat azi drumuri nebătute Și sângeră ...

 

Alecu Donici - Guraleiul

... de-aice acum numai s-au dus; De astăzi dimineață un milion mi-au spus. Văzând că nu-i alt chip mai sigur spre scăpare De guralei așa nesuferit de mare, Eu înadins cu trebi m-am și însărcinat Și-așa abia-abia de dânsul am scăpat. ZOIȚA Cucoană, cum de n-am și eu ceva crezare, Când zic că dumnealui tăcere nici nu are, Spuind necontenit și vrute și nevrute La cei ce au păcat ... o slăvesc, Nădăjduind curând soție s-o numesc. Și întru adevăr, boier așa ca mine, Pereche orișicui la socotință vine. Dar eu am auzit ceva de Nouleț! Îmi pare însă greu să mă alăturez C-un om așa de mic și foarte neștiut, Ce nu-i prin casă mare la nume cunoscut. De dânsul nu mă tem nici cât de puțintel. (Se uită spre ușă). Dar cum s-au nimerit de vine singur el! ZOIȚA Apoi fiindcă eu acum sunt de prisos, Mă duc, lăsându-te la gură sănătos. (Se duce.) ÎNFĂȚOȘAREA IV POSTELNICUL ȘI AGA NOULEȚ NOULEȚ (într-o parte) Se vede cum că nu ... că nu-i bun ...

 

George Coșbuc - Pe Bistrița

... George Coşbuc - Pe Bistriţa Pe Bistrița de George Coșbuc 1893 Pe Bistrița, cântând O tânără fecioară, În vânt având vestmântul Și-n păr vuindu-i vântul, Cu pluta ei ușoară Trecea-n ... Cu vuiet și cu vaiet — Închise între stânci. La cârma plutei sta Copila zâmbitoare: Mireasă-i astă fată Cu moartea cununată Și-n stingerea de soare Părea un chip din basmuri — La cârma plutei sta ! Privind în urma ei, Vedeam cum dânsa trece Râzând pe lângă stâncă — De ...

 

George Coșbuc - Ziua-nvierii

... glas de ciocârlii: El, El dă zilei farmec și farmec dimineții, El morții dă repaos, dă dragoste vieții! Dar colo într-o casă la margine de sat Nevasta nu-și găsise nici vreme de-mbrăcat, Nici loc măcar de-astâmpăr în ceasul Învierii. Cu fața pustiită de viforul durerii Ea stă-n genunchi de pază bolnavului culcat În leagăn. Capu-i veșted îi geme răzimat De-o dungă răbdătoare, cu mâinile sub dânsul. Ea, veselă de-a pururi, abia știu ce-i plânsul În zilele fetiei, și-un gând o-nsenina De când e măritată: că Domnul îi va da O fată, drăgălașă, cu ochii de cicoare Ca tată-său, și blândă și vecinic zâmbitoare Ca mă-sa! Puișorul! Oh, bine ce va fi! Și va zâmbi copila când mă-sa ... toate pentru dânsul! Că zece bani de are un biet de pe cărări În loc să-și ieie pâine, îi dă pe lumânări, Pe fumuri de tămâie; el toate ni le cere Și-n schimb ne dă-ntuneric și foame și durere. Muriseră creștinii în jur de

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>