Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru RIDICA ÎN DOUA PICIOARE
Rezultatele 211 - 220 din aproximativ 368 pentru RIDICA ÎN DOUA PICIOARE.
Vasile Alecsandri - Prietenii românilor
... dl Colson sfârșește prefața cărții sale: „În fața atâtor umiliri și atâtor suferințe necunoscute Europei, conștiința mea îmi impune datoria de a ridica glasul în favorul românilor!“ Dl I. A. Vaillant, care la 1844 a scos la lumină un uvraj mare în trei tomuri, sub nume de: La Romanie ou histoire, langue, littĂ©rature, orographie, statistique des peuples de la langue d’or, Ardialiens, Valaques et Moldaves ... a știut a ghici chiar din poeziile sale poporale comorile sufletului român. Dl Ubicini, autorul Scrisorilor asupra Turchiei, un uvraj de mare preț în ochii tuturor oamenilor de stat, și director unei publicații ce iese în Paris sub titlul de Revue d’Orient. Dl Ubicini s-a aflat în București în vremea revoluției de la 1848 și, cunoscând prea bine țările noastre, a scris multe articole prin gazete în favorul drepturilor românilor. Am început această enumerație prin dl Girardin și vom sfârși-o iarăși prin dl Girardin, arătând că acest înalt scriitor a ... cu civilizația Europei, va lua în
Ion Creangă - Ioan Roată și Vodă Cuza
... simțit atinși; cel cu pricina... a rămas ca opărit. Iar colonelul Alexandru Cuza a dat mâna prietenește cu moș Ion Roată. În sfârșit, după multe dezbateri furtunoase urmate în Divanul ad-hoc, s-a încuviințat "Unirea", și apoi deputații s-au întors fiecare pe la vetrele lor. Peste câțiva ani după aceasta ... ce le-am zis și eu atunci, într-un necaz. Numai Dumnezeu să-i dea sănătate și bine, dar amarnic m-a lovit în avere și în cinste! Crede, măria-ta, că nici eu n-am fost așa de sec, între cei de-o seamă cu mine. Dar, de cum am ajuns ... o vreme că nu mai încetează cu jafurile, mi-am luat inima-n dinți și m-am dus la boier să mă jeluiesc. Și boierul, în loc de un cuvânt bun, m-a scuipat drept în obraz, de față cu slugile sale și cu alți oameni ce se aflau atunci la curte, încât am crezut că a căzut cerul ... călca piciorul în
Alexandru Odobescu - Doamna Chiajna
... de boier sau boiernaș ajuns; trecu și prin Piața Mare, unde șetrele precupeților, scaunele măcelarilor și tarabele gelepilor [5] turci, armeni sau greci erau închise în ziua aceea, și se întoarse iarăși în Curtea domnescă, unde răsunau clopotele bisericii, pe care o zidise chiar Mircea Vodă Ciobanul [6] , și în care, dintre toți Domnii, el mai întâi s-a îngropat. Toți pe rând intrară în sfântul lăcaș; năsălia fu așezată jos, chiar lângă strana domnească; se zise prohodul, și slujba se urmă toată după rânduiala sa; dar când, pe la ... cei mici să se apropie de mort și să-i sărute mâna dreaptă și crucea dintr-însa, câțiva boieri, mai mult tineri și noi poposiți în biserică, ai căror cai și arme se auzise tropotând și zornăind p-afară în vremea slujbei, înaintară cu semeție, și, punându-se drept în fața sicriului, începură să strige în gura mare către obștea spăimântată din biserică: – Fie-vă rușine, măi fraților, să vă spurcați buzele pe așa mâini pângărite! Scârbă să vă fie ... Socol, boier odinioară mare și tare în ...
Nicolae Filimon - Roman Năzdrăvan
... zi își ascuțiră coasele și plecară pe o cîmpie. După ce merseră și iar merseră, dederă peste o livede de fîn mare. Ei se opriră în loc și o priviră; dar fratele cel mai mare zise: — Știți voi una, mă? — Știm, daca ne vei spune, răspunseră ceilalți doi frați. — Ai, mă, să ne-ncercăm coasele pîn ăst fîn verde. — Bine zici tu, mă, răspunse cel d-al doilea frate, și îndată ... dupe geam și trimise pe vătaful de curte să-i întrebe ce caută. Vătaful spuse împăratului cererea lor, iar el porunci să puie pe cei doi rîndași la grajd, iar pe Roman Năzdrăvan să-l îmbrace bine și să-l facă copil în casă. Nu trecu mult timp și împăratul făcu pe Roman Năzdrăvan mai mare peste toate slugile curței împărătești. Frații lui, cum auziră aceasta, hotărîră să ... Roman Năzdrăvan e mare voinic, el poate să spargă butoiul și să scape, și atunci ne prăpădește pe toți; fă bine de intră măria-ta în butoi și, după ce l-oi înfunda, pune-ți toată puterea să vedem, poți să-l spargi? Zmeul se supuse și intră ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Sorcova
... Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Sorcova â†�� Wikisource:Colinde Sorcova de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Publicată în 1885 în ziarul Drepturile omului I Troienele se ridicau namilă până în tinda creștinului. Vântul spulbera fulgii de zăpadă în vârteje și stoluri, repezite în lungul ulițelor, sparte la răspântii și împrăștiate fără căpătâi în largul maidanelor de la Olănita . Pârtia nu se mai cunoștea. Zăpada îți trecea de glezne și mai bine. Fumul căminelor, zăpăcit de bătaia crivățului, se ... și e mai mare păcatul să știi pe femeie cu copilașul ăla pocâltit și degerat la o zi așa de mare! II Zăpada îi pătrunsese în tindă; vântul îi cânta prin crăpăturile ușii parc-ar fi vuit în duba mare; și Bălașa era întinsă în pat, învelită c-o plapumă veche, soioasă și ciuruită cu găuri prin care ieșeau ghiomotoacele de lână neagră. Pe picioare își trântise două scovergi. La ... și-ți îneca răsuflarea. Cercă să facă un pas din prag și nu văzu înaintea ochilor. O pală groasă de zăpadă îl izbi peste ochi. În acea frământare cumplită, un singur gând îi licări în mintea lui de copil: "Vreau să aduc pâine caldă mamei, pâine caldă de la Iane brutarul!" Și intră în
Vasile Alecsandri - Istoria unui galben
... Vasile Alecsandri - Istoria unui galben Istoria unui galben de Vasile Alecsandri Publicată pentru întâia oară în revista Propășirea , în 1844 În noaptea trecută, pe la un ceas după douăsprezece, am fost trezit din somnul dulce ce gustam, prin un zinghet metalic care m-a mirat ... înfocata atingere a monedelor se schimbă încet-încet într-o zuruire slabă sau, mai bine zicând, într-o suspinare metalică care se pierdu în deșerturile lumii și al cutiei. O tăcere drăgălașă urmă după aceasta, tăcere ce dovedea o mare câtime de simțire în sânul monedelor; tăcere scumpă și mult mai glăsuitoare decât însăși vorba; tăcere care mi-a atins până și mie, un străin, coardele inimii ... 1820 încoace!... De câte ori am trecut de la treptele cele mai nalte ale societății la cele mai de jos, din mâinile cele mai curate în labele cele mai mârșave, de la sânurile cele mai nobile la piepturile cele mai deșarte de oricare simțire! Nu este soartă în lume mai curioasă și mai vagabondă decât a ființei nenorocite ce se numește monedă . În ...
Constantin Negruzzi - Alexandru Lăpușneanu
... nu se va clăti din capul înălțimei-tale; și de-ți vor trebui oști, ne vom înarma noi cu femei și copii, vom rădica țara în picioare, vom rădica slugile și vecinii noștri. Încredi-te în noi! — Să mă-ncred în voi? zise Lăpușneanul înțelegînd planul lui. Pesemne gîndești că eu știu zicătoarea [4] moldovenească: „Lupul părul schimbă, iar năravul ba“? Pesemne nu vă ... Acesta era planul lui Moțoc ca să se poată lipi de Lăpușneanul. Voia li se dete. Ai să dai samă, doamnă!… Tomșa, nesimțindu-se în stare a se împotrivi, fugise în Valahia și Lăpușneanul nu întîlnise nici o împiedicare în drumul său. Norodul pretutindene îl întîmpina cu bucurie și nădejde, aducîndu-și aminte de întăia lui domnie, în care el nu avusese vreme a-și dezvălui urîtul caracter. Boierii însă tremurau. Ei aveau două mari cuvinte a fi îngrijiți ... Ruxandra. La moartea părintelui ei, bunului Petre Rareș, care — zice hronica — cu multă jale și mîhniciune a tuturor s-au îngropat în sf. monastirea Probota, zidită de el, Ruxandra rămăsese în fragedă vîrstă, sub tuturatul a ...
Ion Luca Caragiale - O scrisoare pierdută
... și membru al acestei societăți POPESCU , asemenea GHIȚĂ PRISTANDA , polițaiul orașului UN CETĂȚEAN TURMENTAT ZOE TRAHANACHE , soția lui ZAHARIA TRAHANACHE UN FECIOR ALEGĂTORI, CETĂȚENI, PUBLIC În capitala unui județ de munte, în zilele noastre ACTUL I (O anticameră bine mobilată. Ușă în fund cu două ferestre mari de laturi. La dreapta, în planul din fund o ușă, la stânga altă ușă, în planul din față. În stânga, planul întâi, canapea și un fotoliu) Scena I TIPĂTESCU, puțin agitat, se plimbă cu „Răcnetul Carpaților" în mână; e în haine de odaie; PRISTANDA în picioare, mai spre ușă, stă rezemat în sabie TIPĂTESCU (terminând de citit o frază din jurnal) : „...Rușine pentru orașul nostru să tremure în fața unui om!... Rușine pentru guvernul vitreg, care dă unul din cele mai frumoase județe ale României pradă în ghearele unui vampir!..." (indignat) Eu vampir, 'ai?... Caraghioz! PRISTANDA (asemenea) : Curat caraghioz!... Pardon, să iertați, coane Fănică, că întreb: bambir... ce-i aia, bampir? TIPĂTESCU ... a pus... Poate unul-două să le fi dat vântul jos... da' s-a pus... TIPĂTESCU: Patruzeci și patru? PRISTANDA: Patruzeci și patru în cap, coane Fănică. TIPĂTESCU (râzând): Nu umbla cu mofturi, Ghiță. Nu m-am plimbat eu la luminație
... Vasile Alecsandri - Borsec Borsec de Vasile Alecsandri Iarna a venit aducându-ne cu ea plăcerile strălucite ale balurilor, primblările în sănii, concertele încântătoare, petrecerile teatrului și mai ales priveliștea drăgălașă a focului în sobe. Dulci sunt minutele în care poetul, culcat pe un jilț elastic, dinaintea unui jăratic bogat, își simte trupul pătruns de o plăcută căldură, în vreme ce închipuirea lui plutește în visuri misterioase și dă viață întâmplărilor trecute. Iarna și bătrânețile sunt epocile suvenirelor. Când pământul este acoperit cu zăpadă, omul gândește cu drag la frumoasele ... și i-ar strâmba deopotrivă. Lobogo, după definirea unui prieten al meu, este tronul egalității în privirea fizionomiei ridicole ce câștigă fiecare, când se scaldă în el, și egalitatea este o plantă ce nu poate înflori decât în apă și mai ales în apa grozavului Lobogo . Borsecul e un ce care nu se poate numi nici târg, nici sat, pentru că n-are nici ulițe, nici magazii, nici ... a patului, pentru ca să meargă la fântână să-și răcorească trupul prin băutura borvizului . Acea fântână, ce este izvorul tămăduirii atâtor patimi, se află în ...
Ion Luca Caragiale - Dă-dămult... Mai dă-dămult
... mâncare! — Ce-a mâncat? întreabă Barlaboi. — Mai nimic: un broscoi. — S-o văz! — Nu se poate. — Voi. Un picior în ușă. Ușa de perete. Mititelul cântă duios din cimpoi. — De unde acest broscoi? strigă Barlaboi. — Dintr-un baboi. — Al cui acest broscoi ... a surâs la el; pe urmă a luat într-o mână hârdăul, într-alta săpunul, într-alta un pieptene, într-alta altul, în ailaltă p-ălălalt, și, sunând frumos din cimpoi, i le-a dat... I le-a dat. Lu Drăgan. Lu Drăgan i ... iar a leșinat. * Barlaboi, turbat, a urlat: — Care nu e dogar dintre voi să facă din pădure un butoi, să băgăm în el pe fii-mea, pe țigan și pe broscoi, și să le dea drumul pe ape, nici unul să nu scape! Și care nu era ... i mereu! — Aoleu! — Dă-i de tot. — E netot. — Ce facui eu, măi neiculiță? mă mir. — Dă-i la mir. * În ...
... ramuri și flori, își întregea gătelile. Dar într-o zi, cum era îmbrăcată într-o rochie galbenă ca aurul curat, plecată pe marginea unui havuz, în apa căruia se oglindea de obicei cînd își potrivea florile, rămase nedumerită, căutînd în mănunchiul cules ce floare i-ar sta mai bine și s-ar potrivi cu rochia ce-o purta. Cercă albăstrele și cicori, dar, după ce ... de sînge îi trebuia. Obosită atunci, se așeză lîngă o fîntînă și visă la podoaba ce n-o găsea nicăiri. Nălucitor gîndul acesta îi revenea în minte. În umbra pleoapelor lăsate, o pată rumenă se făcea și floarea lua trup, se clătina pe o ramură numai să întindă mîna și s-o frîngă ... cum floarea îi împrumuta sîngele ce-i pierise din obraji. Tremurătoare duse atunci floarea la gură, apoi, sărutînd-o prelung, dete fuga spre palat, lăsînd în urma ei ca o dungă de lumină... Veselie mare a făcut atunci împăratul, și în seara aceea, în fața curtenilor uimiți, crăiasa îmbrăcată în rochia cea galbenă ca aurul apăru cu roșul trandafir prins în ...