Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru PUNE ÎN MIȘCARE

 Rezultatele 211 - 220 din aproximativ 254 pentru PUNE ÎN MIȘCARE.

Emil Gârleanu - Bolnavii

... Emil Gârleanu - Bolnavii Bolnavii de Emil Gârleanu Lui D. Nanu Ioan Bughea, ciobanul, venea nepăsător, cu sarica pe umeri, cu ghioaga în mâna dreaptă, iar în stânga c-o sidilă în care aducea un caș pentru cumătru-său, popa Eftimie. Bughea se cobora arareori din munte, ș-atunci sta o zi încheiată în sat, de se mai lua cu oamenii. În dreptul primăriei se opri. În ogradă se adunaseră o mulțime de oameni: moșnegi, femei cu copii în brațe, flăcăi; stăteau pâlcuri-pâlcuri și vorbeau. Vreo câțiva se așezară pe lavițe. Bughea își rupse din drum și veni dintr-o întinsoare între băietani ... de-a sila, pe gât. — Înghite, înghite, năucule! Dă-i apă, așa, dă-i apă! Câteodată se spărgea hârtia și amăreala se împrăștia în gura copilului, care începea să urle, de nu se mai auzea nici în cer, nici pe pământ. Ciobanul se uita întins la doctor. Când sfârși cu copiii, căută, în odaia de alături, câteva femei; după ce plecară acestea, veni rândul bărbaților; apoi, când sfârși și cu aceștia, se ridică, la urmă, și ciobanul, să ... groasă de-un deget. Pe cioban îl opreau toți: — Îl jucași, Bugheo! Flăcăul parcă simțea nevoie să spuie la toți că el rupe ghioaga

 

Ion Creangă - Povestea lui Harap-Alb

... ce are! Vorba ceea: La plăcinte, înainte Și la război, înapoi. Fiul craiului cel mai mic, făcându-se atunci roș cum îi gotca, iese afară în grădină și începe a plânge în inima sa, lovit fiind în adâncul sufletului de apăsătoarele cuvinte ale părintelui său. Și cum sta el pe gânduri și nu se dumerea ce să facă pentru a scăpa ... așa de iubit, de slăvit și de puternic. Acum, luminate crăișor, ca să vezi cât poate să-ți ajute milostenia, stai liniștit, uită-te drept în ochii mei și ascultă cu luare-aminte ce ți-oi spune: du-te la tată-tău și cere să-ți dea calul, armele și hainele ... ai să-l îndupleci. Hainele despre care ți-am vorbit sunt vechi și ponosite, și armele ruginite, iară calul ai să-l poți alege punând în mijlocul hergheliei o tavĂ  plină cu jăratic, și care dintre cai a veni la jăratic să mănânce, acela are să te ducă la ... deal cu deal se ajunge, dar încă om cu om! Și pe când vorbea baba aceste, o vede învăluită într-un hobot alb, ridicându-se ...

 

Nicolae Gane - Domnița Ruxandra

... întindeau covoare și se aruncau flori. Ajuns în curtea bisericii, domnul descălecă, și la ușă fu întâmpinat de norod și de mitropolitul țării cu crucea în mâini. El sărută crucea, spuse norodului un cuvânt bun, apoi intră în biserică și se așeză în strana domnească, care era mai înaltă decât celelalte, lucrată în săpături poleite și împodobită cu armele țării. Doamna se puse din a dreapta lui, iar lângă treptele stranei domnești stătea în picioare domnița Ruxandra, ca un înger de pază, cu o carte de rugăciuni în mâni. Mitropolitul începu slujba divină; bolta Trei Ierarhilor răsuna de cântări; frunțile credincioșilor erau plecate spre pământ, când, deodată, întocmai ca o nălucă venită nu ... numai povestea despre dânsul rămase la vetrele ostașilor. II Cine se zărește colo în depărtare, călare pe un cal negru, dar alb de spume, tăind în două apele Nistrului? Numai nările calului se văd uneori de printre valuri, însă pe nări el scoate suflet puternic care preface apa în stropi. Călărețul, înfipt în șea, se vede și el numai de la brâu în

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Bursierul

... și străvezii, ca niște pâlnioare de ceară... Libertatea mea era fără păcat, frumoasă, cu poteci șerpuite printre ciucuri de flori sălbatece, cu drumuri gălbui adâncite în depărtări, părând că fug și să înfig în fără-fundul cerului... Năluciri fermecătoare. În prima noapte de tortură mă simții înjosit, rob, năbușit de atâtea păreri de rău. Închideți un pui de leu în gratii de fer și îndopați-l cu carne proaspătă... va privi lung îngusta sa încăpere, va închide leneș și ofilit ochii și-și va pleca ... aritmetica, geometria și algebra, cu socotelile lor reci, simbolice, micșorară focul sufletului meu încet-încet, pe nesimțite. O ghiulea înroșită la foc, când o arunci în apă rece, azvârlă apa în lături, o turbură; apoi fierberea se liniștește; apa acoperă ghiuleaua răcită de jur împrejur... În mine nu mai rămăsese decât un pic de căldură, o fărâmă de viață din focul și nebunia de altădată. Trecuseră patru ani. Mă îmblânzisem. Slab ... Liniștit. Ascultam. Mă mișcam încet. Din tot avântul nu-mi rămăsese decât saltul mortal de la trapeze, în zilele de gimnastică. Când îmi desfășuram trupul în

 

Ioan Slavici - Moara cu noroc

... cale, căci altfel ea odată cu capul nu ar fi plecat. Încă sâmbătă dupăamiazăzi sluga trebuia să rânească grajdul, curtea și locul de dinaintea cârciumii, în vreme ce bătrâna și Ana găteau cârciuma pentru ziua de duminică. Duminică în zori bătrâna primenea copiii, se gătea de sărbătoare, mai dădea o raită prin împrejur, ca să vadă dacă în adevăr toate sunt bine, apoi se urca în teleagă. Ana și Ghiță îi sărutau mâna, ea mai săruta o dată copilașii, apoi zicea: "Gând bun să ne dea Dumnezeu!", își făcea cruce și ... un trunchi înalt, pe jumătate ars, cu crengile uscate, loc de popas pentru corbii ce se lasă croncănind de la deal înspre câmpie; fundul văii, în sfârșit, se întunecă, și din dosul crângului depărtat iese turnul țuguiat al bisericii din Fundureni, învelit cu tinichea, dară pierdut oarecum în umbra dealurilor acoperite cu păduri posomorâte, ce se ridică și se grămădesc unul peste altul, până la muntele Bihorului, de pe ale cărui culmi troienite ... răsucite asupra grumajilor goi; oameni erau și ei, chiar oameni cinstiți, care mănâncă, beau și plătesc. Într-o zi de luni au venit trei inși în ...

 

Vasile Alecsandri - Despot Vodă

... ta cu mine! Eu, un pribeag din lume, un zvânturat străin, În casa ta mănoasă căzut chiar din senin; Eu, piatră nestemată din splendidă cunună, În pulbere zvârlită acum de-o rea furtună!... Ah! Laski, multă lume călcat-am pribegind, Luceferi mulți în cale-mi văzut-am strălucind, Dar suflet bun și nobil ca scumpa ta soție Eu n-am văzut, mă crede, la nici o-mpărăție. LASKI ... c-am avut parte în lume de noroc? Carmina-i jună, însă de juni ea-și bate joc, Și numai pentru mine suspină ea. DESPOT (în parte, zâmbind) Sărmanul! LASKI Ș-apoi încă-o virtute: urăște pe sultanul. DESPOT În toate-i dar perfectă? LASKI (cu mândrie) În toate! DESPOT Om fericit! Nimica nu-ți lipsește din câte ai dorit. Mărirea? te alintă ca pe-un copil în fașe. Tu stăpânești în pace mulțime de orașe. Ești cap, ești om de cârmă, neștiutor de frâu. Averea?... la picioare-ți lin curge ca un râu. Norocul?... o soție ... ca un soare, Pe inima-i spaniolă lipindu-te iubit... Om fericit ești, Laski, de trei ori fericit! Iar eu, o biată frunză pe vânt în veci purtată, Putea-voi rădăcină să prind ...

 

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Decepționismul în literatura română

... de a înțelege pesimismul ne-ar veni mai mult la socoteală, dar totuși are un rău; căci, ducându-l la extrem, putem găsi în fiecare om sămânța pesimismului. Dacă după întâiul înțeles trebuie să zicem că pesimismul nu a existat în societatea greco-romană, dacă trebuie să zicem că nu numai în Sophocle, Euripid, Hegesias, [2] Lucrețiu nu se arată, dar nici chiar în Byron, Musset și câți alții din vremea noastră; apoi după al doilea înțeles ducându-l la absurd, trebuie să zicem că mai toți oamenii sunt ... e pricina strigătelor de durere, a deznădejdii, a decepțiunii ce caracterizează literatura noastră contemporană, care și-a găsit răsunet în Eminescu, Delavrancea, Vlahuță și-n o mulțime din scriitorii noștri, în cei care au ceva talent, precum și în cei care sunt cu totul lipsiți? Aceasta nu poate fi o întâmplare. Întâmplare nu poate fi când e vorba de întreaga mișcare literară a unei generații. Oare înrâurirea unui singur om, e vorba de Eminescu, să fi împins literatura noastră contemporană în ...

 

Mihail Kogălniceanu - Dorințele partidei naționale în Moldova

... mică judecată, în contra art. 358 și 433 din Organicescul Reglement. Terorismul dar astăzi domnește în Moldova, și moldovenii sunt osândiți a vedea în anul 1848 aceea ce niciodată, și în timpurile cele mai barbare, strămoșii lor n-au cugetat măcar. O țară întreagă este lăsată în libera și neîngrădita urgie a unui domn îmbătat de pofta răzbunării, aprins de setea de a desființa tot ce mai este ... adică partida națională , clevetiți și prigoniți, opriți pe la moșii, fugăriți de către zbirii domnești, văzându-și țara ocupată cu armii străine, și prin urmare în neputință materială de a se întruni în pace, de a se pune chiar în relație cu acei trimiși de către curți spre a cerceta nevoințele țării, se văd dar siliți a arăta prin lumina tiparului ... puterea protectriță, adică Epitropul, își însușește și unește către staturile sale jumătate din țara protegată, din averea orfanului, adică toată Moldova din stânga Prutului [4], în contra principiilor a orice drit public și privat. Actul separat al Convenției de Akerman, încheiat în privința Principatelor, cuprinde anume aceste cuvinte despre dritul românilor de a-și da legiuirile ce li s-ar cuveni: "Tulburările întâmplate ...

 

Victor Lazăr - Răsboiul pentru întregirea neamului românesc (1916 - 1919)

... nu-și piardă moșia și drepturile boierești. Deodată cu aceasta a început și iobăgia grea pentru poporul dela sate. înăsprită tot mai mult în veacurile următoare. Iobăgia a devenit tot mai aspră începând din secolul al 15-lea pâna în al 19-lea, când în anul 1848 am scăpat de ea. În veacul al 16-lea a mai dat și altă pacoste peste noi. În unele țări din Apusul Europei s'au iscodit legi religioase ereticești, pe cari le-au primit la not în Ardeal toți Sașii și partea cea mai mare dintre Unguri. Sașii s'au făcut luterani (evangelici), Ungurii calvini (reformați} și unitari. Căpeteniile Ungurilor au știut ... rilor de împrejmuire, Românilor nu le erĂ  iertat să se așeze. În Sibiu obișnuiau cei din Sfatul (consiliul) săsesc al orașului să poruncească din când în când să se dea foc caselor Românilor așezați în afară de ziduri, dacă li se părea că prea se înmulțesc. Carte rar de puteĂ  învățĂ  Românul și și atunci numai dacă aveĂ  să se ... cari să se învețe și ro­mânește după cum cereĂ  chiar legea votată de parlamentul unguresc, dar au închis sute și sute de școale românești, în ...

 

Vasile Pârvan - Datoria vieții noastre

... rival. Deprins a nu avea nevoie de inteligență, Socialismul face abstracție de ea, neputându-și-o închipui ca un eventual rival. Capitalismul biruitor în Apus, calcă disprețuitor în picioare toate idealurile pentru care intelectualitatea, solidară cu poporul, a crezut că trebuie să lupte în războiul cel mare. Socialismul biruitor în Răsărit - cel puțin ca experiență trecătoare politică - începe prin a distruge tot ce nu primitivitate și bestialitate de masă amorfă. Pentru că e ... a societății e mecanicizată industrial. De o sută de ani încoace nu s-a născut o singură idee epocală, deschizătoare de drumuri necunoscute, în arhitectură, în filozofie, în sculptură, în religie, în morală. Numai știința - și anume, în special, cea aplicată - a făcut progrese enorme: rezultatul marii majorități a acestor progrese e însă asasinarea savantă a milioanelor ... ori social-politice. Dar sub imboldul idealismului mistic popular, trezit întotdeauna puternic în epocile de mari răsturnări și revoluții, doi-trei oameni de inimă pot pune la cale, susținuți de acest ambiant încrezător și cald, mari reforme spirituale, pe care în

 

Titu Maiorescu - Răspunsurile "Revistei Contimporane"

... œ Cum rămâne cu Ammianus Marcellinus, pe care îl citează dl Ureche pentru timpul lui Attila? Sau cu Voltaire, care începe istoria de caracter filozofic în vârstă de 6 ani? Sau cu Cimabue, care devine celebru în arhitectură? etc., etc., etc. Cum rămâne cu aceste fenomenale... scăpări din vedere, aceste... mici erori strecurate într-o câtățime cam mare în primele două numere, numerele de recomandație, ale unei Reviste de literatură, artă și știință, publicată în anul 1873 în capitala unui stat care aspiră la cultură și nu este cu totul lipsit de viața literară? Iată singura întrebare la care se aștepta un răspuns ... Asemenea, suntem datori să recunoaștem că nu mai încape discuție asupra uverturii lui FreischĂ¼tz, pe care dl de la Ploiești o atribuia lui Mozart. În acceași zi (1 mai) în care a apărut critica noastră în Convorbirile literare din Iași, a apărut în no. 3 al Revistei din București rectificarea. Pasagiul criticat de noi din no. 2 al Revistei era: „Un caiet din Mozart se afla pe ... natural, mai natural chiar decât cea îndreptată, și par a se îndoi de istoria cu rândul cel sărit. Noi însă nu ne credem ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>