Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru PÂNĂ ACUM

 Rezultatele 211 - 220 din aproximativ 624 pentru PÂNĂ ACUM.

Ion Luca Caragiale - Literatura și artele române în a doua jumătate a secolului XIX

... — în care milioane de fire de toate culorile, tonurile și nuanțele posibile și imposibile, imaginate și imaginabile (de la un pembe cât mai spălăcit până la conabiul cel mai posomorât), ca sub mâinile fermecate ale unei țesătoare din basme, se întrețes, se împleticesc, se încârligă în zigzaguri fantastice, însă conduse ... Parnasului, către precipițiul de trei ori mortal al pesimismului; întrebuințând pentru scopul ei frumos și mare, cu aceeași dezinvoltură, de la genul cel mai badin până la grava odă, până la balada istorică și epopeea eroică, toate acestea apucate cu o egală putere, cu un egal avânt, cu o egală inspirație de către poetul român ... sub bolta azurie, cu mult dasupra piscurilor stâncoase ale Carpaților străvechi, se învârtesc în spirale gigantice, ascendente — sic itur adastra!- pătrund cu privirile lor până în zare departe, către miazăzi, unde, ca un brâu de argint, sclipitor sub razele soarelui, serpuiește anticul Istru, o veche cunoștință a persanului ... dulcele Paris Momuleanu și terminând cu pleiada din zilele noastre. Să-i iubim pe poeții noștri, să-i venerăm! — ei sunt sacerdoții cultului național! Acum ...

 

Emil Gârleanu - Înecatul

... Ia te uită, bădiță, colo, sub mal, ce buștean a adus apa! Călărașul privi într-acolo, apoi strânse calul în călcâie și intră până la mijlocul râului. După ce se uită, țipă deodată: — Ira, măi, un om înecat! Băiețandrul încremeni locului. Călărașul îi strigă: — Fugi până ici la moară și cheamă pe moș Vasile. Băiatul lovi cu funia căpăstrului în cal și o luă spre moară. Se întoarse repede înapoi. Morarul ... Mai stătu puțin pe gânduri și adăugă: Pai asta-i treaba premarului. — A lui, răspunse călărașul, mă duc să-l chem. Da până atunci dă un țol, o rogojină, să-l învălim. — Da lasă-l, că deghe s-o-mprimăvărat, nu arde așa soarele, bodogăni bătrânul și ... cu celalt în alta. Deodată, ca ieșită din pământ, se repezi o babă țipând: — Valeu, valeu, mămucuță! Babei i se înecase și ei, mai acum câțiva ani, feciorul de-abia întors din oaste. De atunci își ieșise din minți și bătea drumurile jeluindu-se tuturor. Se trânti la capul mortului ... prin sufletele oamenilor. O femeie se bătu cu mâna peste gură. — Păzește-mă, Doamne, că alta n-am ce zice! . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Au stat cu toții ...

 

Vasile Alecsandri - Borsec

... de figuri străine. Munții de pemprejur pierd sălbătăcimea lor, pentru ca să se prefacă în primblări misterioase, și în locul unde cârâiau cioarele mai înainte, acum o bandă de muzicanți de la Cronstat cântă fel de fel de simfonii: valțuri pentru nemți, ungureasca pentru maghiari și T u-mi ziceai odată ... reguleze ceasurile după un nou sistem. Somnorosul este silit a se scula odată cu soarele, și leneșul a umbla pe jos până ce nu mai vede bine. Aceste îndatoriri tiranice sunt neapărate pentru folosul curei. La șase ceasuri de dimineață, țipătul trâmbiței, miorlăitul clarinetei și bubuitul tobei ... Bre! da' ră-i apa astăzi! -- Nu-mi merge pe gât nici de frică. -- Eu mai bucuros aș bea șampanie. -- Câte pahare ai băut pân-acum, mademoazelă? -- Nouă, și mai am vro trei. -- Cum se poate! douăsprezece pahare, d-ta care ești atât de delicată!... -- Comment trouvez-vous l'eau ce ... de bătălie, unde mulți nenorociți rămân uciși de săgețile sarcasmului. Însă, o! ticăloșie omenească! Vine o vreme, un minut, unde fieștecare luptaș din acel război, până și cel mai mare erou, se vede silit a părăsi câmpul gloriei și a se face nevăzut ca un fugar... Grupele ...

 

Ioan Slavici - Spaima zmeilor

... unul, că nu sunt buruieni ori d-alde cânepă: îi leg unii de alții și iau pădurea întreagă și-o duc acasă. Zmeul se sperie acum și mai rău, și iar unul una, altul alta, până ce se învoiră ca să mai dea zmeul o găleată de galbeni, iar în schimb să poată duce el copacii în spinare și pădurea să ... pe zgripțuroaică și mai reci fiori. A sosit, în sfârșit, și ziua a treia, care e totdeauna cea mai grea, și- acum omul nostru încă prin crepetul zorilor a-nceput să se scarpine în creștetul capului și să mai suspine din când în când. â ... de care mai mare și mai greu. El le luă pe rând, de la cel mai mic, pe care numai gâfâind putea să-l ridice, până la cel mai mare. — Jucărele de copii, zise el. Mai mare n-aveți? — Nu! răspunse zmeul pus rău de tot pe gânduri. Ăsta ... în câmp. După ce ieșiră la câmp, zmeul aruncă buzduganul de se duse pâ- nă-n al treilea cer și așteptară peste jumătate de ceas până ...

 

Ion Grămadă - O noapte de groază

... să sară, iar porțile erau încuiate și, de aceea, după ce culcam copiii, mă răzimam cu spatele de soba fierbinte și citeam niște cărți sfinte, până ce mă pălea somnul. În cea din urmă seară, însă, după ce-am căutat ori de-s porțile închise și după ce-am pus sluga ... lângă fereastră și ascult, lângă zid, cu urechea și cel mai mic zgomot din ogradă, ca să pot desluși ce este. Vifornița se potolise și, acum, strălucea, afară, luna. Gangul începu să trosnească și, îndată, auzii bocănind pași de om. De bună seamă, sunt hoți, iar sluga doarme dusă. Trosc! trosc ... m-ar fi auzit în pustietatea asta? Câinele mănăstirii, însă, un câine ciobănesc mare și flocos, pe care-l dezlegam noaptea, nu-și afla loc, acum, așa lătra și se zbătea, sărind să rupă tâlharii din gang, pe care-i auzeam cum se apără suduind. Sluga, și așa surdă, dormea somnul ... nimic, mă furișai încet pe lângă pereți și trasei un chibrit pe perete ca să văd câte ceasuri sunt și ori de mai este mult până la ziuă, care parcă n-are să se mai zărească. Ceasornicul stătuse din mers, iar arătătorul arăta un ceas și un sfert după miezul nopții ...

 

George Topîrceanu - N. Davidescu: din Cântarea Omului

... am tăcut. Întoarcerea fiului risipitor Eu, tată, am plecat și te rog să nu fii supărat, căci dac-aș fi rămas n-ai fi tăiat acum vițelul cel mai gras. Am colindat flămând pământurile, și m-au bătut în față vânturile, și m-a pârlit soarele, și m-au ... plec iar. Eu sunt stâlpul de care inima ta se razimă. Poruncește să-mi aducă niște poame și o bucată mai mare de azimă, că până s-o frige vițelul mor de foame... Phi! câte lucruri ciudate am văzut pe unde-am trecut. De vreo două ori am fost chiar slugă ... că nicăieri nu te-am uitat, ci de câte ori vedeam pe alții stând la masă, eu m-am gândit: ,,Ce bine trebuie să fie-acum

 

Ion Creangă - Capra cu trei iezi

... ar fi mâncat ! și biata mamă nu știe de astă mare urgie ce-a venit pe capul ei ! Și bocește el și bocește până îl apucă leșin ! Dar ce era să le facă ? Vina nu era a lui, ce au căutat pe nas le-a dat ... aduce vouă : Frunze-n buze, Lapte-n țâțe, Drob de sare În spinare, Mălăieș În călcăieș Smoc de flori Pe subsuori. Atunci iedul mezin - care acum era și cel dintâi și cel de pe urmă - sare iute și-i deschide ușa. Apoi s-aruncă în brațele mâne-sa și cu lacrimi ... lui Dumnezeu ! Că știi că este o vorbă : "Nici pe dracul să-l vezi, da' nici cruce să-ți faci !" - Ba nu, dragul mamei ! "Că până la Dumnezeu, sfinții îți ieu sufletul." ș-apoi ține tu minte, copile, ce-ți spun eu : că de i-a mai da lui ... prilej ca să facă pe obraz cumătru-său. Se pune ea și stă în cumpene, cum să dreagă și ce să-i facă ? "Aha ! ia, acum i-am găsit leacul, zise ea în gândul său. Taci ! că i-oiu face eu cumătrului una de ș-a mușca labele !" Aproape ...

 

Mihail Kogălniceanu - Nou chip de a face curte

... numai fericirea casnică. La punerea cununilor, un nuntaș aruncă în toate părțile nuci și alune spre a arăta că mirii se leapădă de acum de jucăriile copilărești, având a se îndeletnici cu lucruri mai înalte. Întorcându-se acasă, masa este gata; în capul mesei se pun tinerii ... face următoarea orație: "Iată viind vremea vârstei căsătoriei și veseliei dumitale, frate, părintele nostru te pune la masă și mire te face, unindu-te de acum și cu alt neam străin; ci pururea să fii neuitător părinților și dragostelor frățești; și toată vremea să fii plecat la toate poruncile părintești, cu ... Dumnezeu, din osârdia inimii sale aleargă să vă mulțumească cu adăugirea bucuriei a tuturor fraților, și fii de fii a dumilorvoastre, până la al triele și al patrule neam. Rugându-se dumilorvoastre, împreună cu a dumisale soț, și de acum înainte să rămâie amândoi întru neschimbată dragoste a dumilorvoastre, luându-și ziua bună, sărută mâinile dumilorvoastre". Părinții răspund cu ochii înlăcrimați: "De vreme ... Iar tu, fiică, iată crescându-te în brațele dragostei și a durerei noastre cei părintești, și cu cele dintr-însele învățături hrănindu-te, ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Sultănica

... dată de când e fată mare, dar de atunci să nu-i mai pomenești: "Cui îi arde de zbenguit e săritoare pentru așa treabă". Că până se coace dovleacul în sobă, câțiva flăcăi dau iama prin fete. Le mai ciupesc, le mai sărută de le scot ruji în obraz. Ba unora ... sapa porumbului, cine știe ce i-a năzărit, că cu toate rugăciunile mă-sei, n-a voit să mănânce din zori până la amurg și n-a lăsat sapa din mână până n-a căzut ruptă de osteneală. A dus-o biata bătrână mai mult moartă decât vie acasă. A doua ... dau d-a dura petricelele din matcă și le sună ca pe niște zurgălii auzite din depărtare. Apoi culege flori și le azvârlă, până ce i se aprind obrajii și să trezește ca dintr-un somn adânc. Ochii îi sclipesc ca oțelul învârtit la soare. Joița Baciului ar fi ... gânduri, se întorcea spre casă cu căutătura-n jos, cu un nod în gât, cu gura friptă de sete. Și de întâlnea vrun izvor, bea până ...

 

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Decepționismul în literatura română

... vor putea vedea cât de încurcat și de nedeslușit este cuvântul pesimism . Noi am primi înțelesul al doilea, dar fără a-l duce până la extrem. Nehotărârea cuvântului e întâia pricină care ne-a făcut să-l înlocuim prin altul mai limpede, mai deslușit. A doua ... prin fraze goale și deșerte." ,,Științele pozitive — zic alții — filozofia pozitivistă, deschid înaintea omului largi orizonturi și în același timp îi zic: iată până unde vei merge, iată hotarul cunoștințelor tale; deșartăți va fi truda de vei cerca să afli absolutul, el e în afară de cunoștințele omenești. Filozofia ... într-un aer mai sănătos, ei vor avea poate o fire mai sănătoasă. Schimbarea ideilor cu vremea schimbă totul și lumina spiritului produce seninătatea inimii. Până acum judecam omul luându-ne după inspirați, după poeți și ca dânșii am socotit că mândrele visuri ale închipuirii și sugestiunile puternice ale inimii noastre erau ... s-a urmărit lumea fizică, se va transforma sub ochii noștri cum s-a transformat și cea fizică. Ea se transformă chiar acum ...

 

Ion Luca Caragiale - Leac de criză

... lapte și miere drăguță! Mai nainte de cinci zile, primele regimente rusești au apărut. Întâi, veneau câte puține, apoi din ce în ce mai multe, până ce, pornind în grămadă mare către Dunăre, au umplut Bucureștii. Și, în adevăr, previziunile băcanului meu s-au izbândit cu vârf și-ndesat. Sfinte Nicolae ... și plecau... Unde? unde poruncea împărăția. Cum pleca chiriașul, repede la loc biletul: Două odăi spațioase mobilate cu luna! Și iar: 15, 25 de poli. Până seara chichinețele erau închiriate din nou. În cârciume, în birturi de orice mână, în toate localurile publice, un minut nu se oprea deverul. Într-un ... masă, făcând semn ofițerilor să stea fiecare la locurile lor. Atunci ofițerii muscali și românii bătăuși au fraternizat și s-a băut șampanie până la ziuă de peste două mii de franci. Cine a plătit-o, nu trebuie să vă mai spun. Bucureștii erau acum în culmea prosperității. M-am dus la nenea Matache. L-am găsit foarte vesel. — Ai avut dreptate, neică Matache... — Așa-i că s ... cum îl trimete împăratul să-l prăpădească păgânii, pentru ca să ne apere pe noi creștinii! E lucru mare, drăguță! — Da încă, zic eu, ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>