Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru MORȚII
Rezultatele 211 - 220 din aproximativ 574 pentru MORȚII.
George Coșbuc - Cântec ostășesc
... și frâu-și mușcă Jos prin văi e fum de pușcă, Corbi s-arată croncănind. Stau de-atac dușmanii gata Uite-o-n zbor întunecata Moarte-acum spre noi venind! Știm cu toții ce ne-așteaptă! Sus spre Domnul mâna dreaptă Ridicați-o dar, jurând! Pentru sfânta noastră lege, Pentru neam ...
George Coșbuc - Cântece (Coșbuc)
... XLIV Tu, ulciorule de lut, Am avut aceeași soarte Amândoi dintru-nceput Eu din tine m-am născut Și de-a pururi după moarte Iar vom fi același lut! Astăzi plâng și te sărut, Că-mi ești singurul meu bine Și ești lut și tu ca mine. Din etern ...
George Coşbuc - Dorobanţul Dorobanțul de George Coșbuc Publicată în Albina , 1900, nr. 1 (1 oct.) Strecurați prin plumbi și săbii, dorobanții drum deschid. Inimoși s-azvârl prin șanțuri și de-a valma sar pe zid. Și era prin șanț pierire și văzduhul tremura, Iar dincolo, prin redută, moartea cea de veci era. Tropot de picioare multe, fum și abur ca-ntr-un iad, Vuiet cum îl fac prin baltă cei ce-alunecă și cad. Dar roiau mereu flăcăii răsăriți ca din pământ, Valuri ce-necau reduta, scufundându-se-n mormânt. Unul singur în roirea de viteji, un dorobanț, Zăbovea trudit pe-o scară, răsărit și el din șanț. Cei sosiți, cu scări, în juru-i își făceau în grabă rost Și treceau, urmându-i alții, iar el tot pe unde-a fost. Apucase strâns cu dreapta parapetul, ca-n asalt, Dar era prea slab, pesemne, zidul lunecos și nalt. Iat-un căpitan, din urmă, aducând în foc pe-ai lui, Dă de el. Cu sârg, băiete! Ce-ntârzii de nu te sui? El abia-și întoarce capul. N-am putere să mă urc. Mă trudesc cu stânga numai! Bată-l Dumnezeu de turc! Ții la ...
George Coșbuc - Golia ticălosul
George Coşbuc - Golia ticălosul Golia ticălosul de George Coșbuc Publicată în Sămănătorul , 1902, nr. 16 (17 mart.) La Cahul, pe câmpie, din marginea poienii Se-ntinseră-n coloane de luptă moldovenii, Și-aveau cu ei pe vodă, iubitul domn al lor, Iar Golia, el plecat-a din faptul dimineții Prin vale să-și reverse din lături călăreții Ca vânturi iuți ce scurmă și-mpart cumplitul nor. Iar când veni și vremea să urle-n zare tunul, Mișcatu-s-au românii cu miile, ca unul O lamur-a Moldovei prin sutele de ani! Dar Golia ticălosul alt gând avea cu soții, Și-n suliți ridicându-și căciulele cu toții Lăsând câmpia noastră trecură la dușmani. O clipă stete vodă cu inima trăsnită. Întors apoi, strigat-a spre oastea-nmărmurită, Pe Golia arătându-l cu pumnii, cu-amândoi: Oșteni ai țării mele! priviți-l cum se duce, El vinde sfânta țară și vinde sfânta cruce, Mă vinde, ticălosul, pe mine și pe voi! Cumplit se-ntoarse vodă cu-ntreaga sa mânie Spre partea de-unde Golia venea cu dușmănie Spre frații săi, în fruntea grozavilor spahii. Să dați fără de milă, că-i inimă de ...
George Coşbuc - La paşti La paști de George Coșbuc Prin pomi e ciripit și cânt, Văzduhu-i plin de-un roșu soare, Și salciile-n albă floare E pace-n cer și pe pământ. Răsuflul cald al primăverii Adus-a zilele-nvierii. Și cât e de frumos în sat! Creștinii vin tăcuți din vale Și doi de se-ntâlnesc în cale Își zic: Hristos a înviat! Și râde-atâta sărbătoare Din chipul lor cel ars de soare. Și-un vânt de-abia clătinitor Șoptește din văzduh cuvinte: E glasul celor din morminte, E zgomotul zburării lor! Și pomii frunțile-și scoboară Că Duhul Sfânt prin aer zboară. E liniște. Și din altar Cântarea-n stihuri repetate Departe până-n văi străbate Și clopotele cântă rar: Ah, Doamne! Să le-auzi din vale Cum râd a drag și plâng a jale! Biserica, pe deal mai sus, E plină astăzi de lumină, Că-ntreaga lume este plină De-același gând, din cer adus: În fapta noastră ni e soartea Și viața este tot, nu moartea. Pe deal se suie-ncetișor Neveste tinere și fete, Bătrâni cu iarna vieții-n plete; Și-ncet, în ...
George Coșbuc - Legenda trandafirilor
George Coşbuc - Legenda trandafirilor Legenda trandafirilor de George Coșbuc O mamă tânără-ntr-un sat Al Indiei, trăia iubită De soțul ei și fericită De multe câte i s-au dat. Statornică-i trecea viața, Cum trece-n farmec dimineața P-un câmp frumos și plin de flori. Și i-au dat zeii-ndurători Un copilaș, ca el să fie Cea mai înaltă bucurie În traiul ei de rău scutit. Dar într-o zi s-a-mbolnăvit Cel dezmierdat din mână-n mână, Și s-a zbătut o săptămână Și-a opta zi el a murit. Din lut era; s-a-ntors în lutul Creării noastre-a tuturor! Și mama-și blestema trecutul Și se-ngrozea de viitor: Vedea întreaga ei viață Un câmp pustiu, prin care ea Cu multă plângere-și ducea Durerea timpului de față. Și cu copilul mort la piept, Aleargă nebunită mama Și la picioarele lui Brama În templu ea se duce drept. Cuprinde gleznele mărețe A zeului cu patru fețe Și-n hohot tânguios de plâns, Obrazul și-l lipește strâns De piatra cea din veac cioplită. Tu, patimă ...
George Coşbuc - Lupta vieţii Lupta vieții de George Coșbuc Gazel Copiii nu-nțeleg ce vor: A plânge-i cuminția lor. Dar lucrul cel mai laș în lume E un bărbat tânguitor. Nimic nu-i mai de râs ca plânsul În ochii unui luptător. O luptă-i viața; deci te luptă Cu dragoste de ea, cu dor. Pe seama cui? Ești un nemernic Când n-ai un țel hotărâtor. Tu ai pe-ai tăi! De n-ai pe nimeni, Te lupți pe seama tuturor. E tragedie nălțătoare Când, biruiți, oștenii mor, Dar sunt eroi de epopee Când brațul li-e biruitor. Comediant e cel ce plânge, Și-i un neom, că-i dezertor. Oricare-ar fi sfârșitul luptei, Să stai luptând, căci ești dator. Trăiesc acei ce vreau să lupte; Iar cei fricoși se plâng și mor. De-i vezi murind, să-i lași să moară, Căci moartea e menirea
George Coşbuc - Nebuna Nebuna de George Coșbuc Publicată în Tribuna , Sibiu, 1889, nr. 14 (19/31 ian.) Voi o vedeți fugind prin sat, Cu zdrențele șiroi, Desculță-n ger, cu ochii supți De cine râdeți voi? Și după dânsa curioși, De ce fugiți în roi? Ce fel de rău v-a făcut ea De-i faceți rău? Scuipând În urma ei, o huiduiți Când iese-n drum, și când Vă vine-n prag flămândă, voi O bateți înjurând. Îi știți povestea ei? De-o știți, Ce mult vă cred mișei. Dar nu! Atunci ați fi miloși, Cu dânsa, dragii mei, Veniți dar, vreau azi să vă spun Povestea vieții ei. Pe deal, în revărsat de zori, Un bucium repetat Da sunet, și lătrau zăvozi; Bărbat lângă bărbat Ieșea din văi, suia pe culmi Cu groful la vânat. Sărmani iobagi! Un sat întreg Cu sila-n codru dus, Pe placul unui domn nebun! Și sus și tot mai sus Treceau, purtând în ochi grăbiți Un cerb pe goană pus. Și șir de șir gonaci stăteau În umbră de copaci, Și contele pe-un tânăr cal Da frâu ca dus de draci, Dar iată! Calul sub picior ...
George Coșbuc - Non omnis moriar
George Coşbuc - Non omnis moriar Non omnis moriar de George Coșbuc La mormântul lui Timotei Cipariu Clădit-au grecii doară cetăți de fală pline Și temple mari și ziduri ciclopice-au zidit, Dar toată măiestria clădirilor eline, Columnele de marmur și templele divine, De mult s-au năruit. Trăiesc numai imagini, hrănite de-amintirea Condeiului istoric, ca vis numai trăiesc: Dar cine poate zice că le-a pierit mărirea? Ce cap va fi-ndărătnic să nege nemurirea Poporului grecesc? Nu murii țin pe-o gintă, căci murii pot să cadă; Nu oamenii fac neamul, căci ei se nasc și mor: Bărbații numai poartă putere și dovadă, Dar nu prin fier și lance, ei nu înving prin spadă, Ci-nving cu mintea lor. Se nasc, având în suflet mari, nobile destinuri; Trăiesc, ca să creeze, și trec ca niște regi. Umplând a lumii goluri, golind a mării plinuri, Ei mor deplânși de-o gintă și, chiar să moară-n chinuri. Nicicând nu mor întregi! Aceia sunt bărbații, cari pot s-alunge norii Națiunilor uitate prin noapte și sub fier, Bărbați superbi cari poartă menirile-Aurorii, Au larg avânt de vultur și-n șir, ca ...
George Coșbuc - O scrisoare de la Muselim-Selo
... l vezi, că-ți vine plânsul, Că numai oasele-au rămas Și sufletul dintr-însul. Apoi, să știi c-a fost război Și moarte-aici, nu șagă: Cădeau pe dealuri, dintre noi, Ca frunza, mamă dragă. Și-acolo-n deal, cum fulgera, Un plumb simții că vine Și n ...
George Coşbuc - Pe Bistriţa Pe Bistrița de George Coșbuc 1893 Pe Bistrița, cântând O tânără fecioară, În vânt având vestmântul Și-n păr vuindu-i vântul, Cu pluta ei ușoară Trecea-n amurgul zilei — Pe Bistrița cântând. Închise între stânci Sălbaticele ape Gemeau ca-n agonie Albastre de mânie, Izbindu-se să scape Cu vuiet și cu vaiet — Închise între stânci. La cârma plutei sta Copila zâmbitoare: Mireasă-i astă fată Cu moartea cununată Și-n stingerea de soare Părea un chip din basmuri — La cârma plutei sta ! Privind în urma ei, Vedeam cum dânsa trece Râzând pe lângă stâncă — De nu venea adâncă Din ceruri noaptea rece, Și-acum aș fi acolo Privind în urma