Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru LACRIMI
Rezultatele 211 - 220 din aproximativ 667 pentru LACRIMI.
Cincinat Pavelescu - Veșnicei iubite
... ochii-mi Sclipea un suflet de erou! Era o toamnă-ntârziată, Tu stai cu amforele goale Lângă fântâna unde seara Veneau mioarele să bea. O lacrimă picând din ochii-ți Brăzdă în apă rotocoale, Și-n clipa sărutării tale Pe cer s-a mai aprins o stea! D-atunci ...
Constantin Mille - Drept prolog
... Că a produs în piepturi un lung oftat de dor Și cum un pic de rouă destul e pentru-o floare Cu-o lacrimă
Constantin Negruzzi - Floarea, Florărița româncă
Constantin Negruzzi - Floarea, Florăriţa româncă Floarea, Florărița româncă de Constantin Negruzzi Româncă copiliță, nu-ți e destul podoaba Ce-ți dărui natura atât de-mbelșugat? La ce-ți slujește salba și scumpele mărgele Ce-mpregiurâ cu fală frumosul tău grumaz? L-a lumei obiceiuri voiești a te supune Prin lucea minciunoasă deșartelor gătiri; Nu știi că-mprumutata podoabă nu-i plăcută. Nici este ca lumina ce varsă ochii tăi? Tu duci la târg a verei frumoasele dulci poame, Și flori mirositoare. Eu când văd al tău trup Ca bradul de subțire, atunce cred poveste! Că poamele și roza surori cu tine sunt. Al tău păr este negru și-ntunecos ca ceasul Când intră-n inimi fragezi păcatul fioros; Pe buze-ți stă garofa. — Spune, frumoasă, oare Gurița ta nu este făcută din garofi? Ai tăi obrazi sunt rumeni ca roza-mbobocită; Ferbinte ca un soare e rumenul tău ochi; Dinții tăi precum perle; precum sunt două persici E peptul tău cel fraged și sânul fecioresc. O, jună copiliță! Nu aibi nici o sfială, — Îți spun cu-ncredințare, căci și eu florist sunt Producturile verei tu poți la târg aduce, De vreme ...
Constantin Negruzzi - La Maria (Negruzzi)
Constantin Negruzzi - La Maria (Negruzzi) La Maria de Constantin Negruzzi Curier de ambe sexe , nr 10, august 1839 Cât e de crud, să te-afli între ai tăi străin! Eliad , Visul Copilă tinerică, frumoasă ca plăcerea, De ce voiești să afli cumplitul meu necaz? Ah! numai aste lacrimi îmi pot curma durerea. Când vin ca roua dulce de-nundă-al meu obraz. Întrebi care e chinul ce darmă-a mea junie? De ce privirea-mi tristă se pleacă spre pământ? Amara mea durere, ah! nime nu o știe, Și nime nu va ști-o păn-voi intra-n mormânt. O inimă ce simte e vrednică de jale, Ca floarea cea plăpândă ce crește pe-un țărm sec, A patimilor vifor uscând frunzele sale, O lasă veștezită de-o calcă toți câți trec. Nici ura, nici amorul, nici lumea-nșelătoare Ce ne-ncetat m-adapă cu fiere și venin, Nu pot să facă altă decât să mă omoare. Dar însă... nu-s aceste ce-mping al meu suspin. Aceea care trista-mi viață-nourează, E un secret ce zace în inimă-mi ascuns, Iar raza bucuriei în veci nu-l luminează, Și dulcea mângăiere în ea ...
Constantin Negruzzi - Princesei Catinca Conaki Vogoride
Constantin Negruzzi - Princesei Catinca Conaki Vogoride Princesei Catinca Conaki Vogoride de Constantin Negruzzi 24 ianuarie 1856 Afară este vicol, austrul vâjâiește Și zguduie coliba sărmanului lipsit, El tremură și geme, suspină și hulește Palatul de alături ce-l vede strălucit. “Acolo — el gândește — bogatu-n desfătare Petrece, d-ale lumei plăceri încungiurat! Nu vede pre săracul ce pâine macar n-are, El lipsei și nevoiei de ceri e condemnat!â€� Așa nenorocitul cârtea, și-n desperare Pleca în jos privirea cu jale și cu dor, Când iată i s-arată un înger de-ndurare Ce vine cu grăbire să-i deie ajutor. O! multe ai șters lacrimi și multă mângăiere A dat nenorocirei frumosul tău îndemn! Fii veselă, o doamnă! căci poți s-alini durere, Și poți de îndurare să dai un mare semn. Bogatul și săracul te binecuvântează; Bogatul, căci ia pildă de nobile simțiri, Săracul, căci prin tine de chin se ușurează, Și scapă de a lipsei cumplite
Constantin Stamati - Însuși în singurătate
Constantin Stamati - Însuşi în singurătate Însuși în singurătate de Constantin Stamati Însuși în singurătate, Strig, mă vaiet, cine-aude? Inima mea, ticăloasa, Mii de dureri o cuprinde. Moarte, a mea mângâiere, Ce zăbovești de nu vii, Să mă mântui de durere, Să scap de nenorocire, De osândă-ngrozitoare, De-o jalnică chinuire, Nenorocire mai mare? Numănui nu pot să spui Duioasa mea întâmplare. Nu găsesc om cu simțire, N-am prieten credincios Să-i spui a mea chinuire, Să-i spui starea ce-am ajuns, Că sunt mort între cei vii Și trăiesc oftând pe-ascuns. Lacrimile-mi feresc, Ca să nu-nțeleagă nime Că plâng și mă tânguiesc. Aleargă, moarte, grăbești, Dă sfârșit unei vieți Ce cumplit se chinuiești. Mângâierea mi-i mormântul, Nesimțirea mi-i scăpare, Să m-ascunză dar
Constantin Stamati - Lauda lui Dumnezeu
Constantin Stamati - Lauda lui Dumnezeu Lauda lui Dumnezeu de Gavril Romanovici Derjavin Traducere de Constantin Stamati O! preaputernice și nemăsurate! Cel ce învii firea lumii nemărginite, Tu izvorăști secoli, vremi nenumărate, Față nevăzută, în trei fețe sânte. Spiritul, mișcarea de la tine vine, Tu început nu ai, te-ncepi de la sine, Nici că te pricepe mintea omenească, Te afli-n tot locul, plinești lucrul tău Și ai privighere nimic să lipsească, Căci tu ești stăpânul, unul Dumnezeu! Măcar să se poată omul prin ispite Să măsoare marea, să-i găsească fundul, Să numere colbul, stele și planete, Dar a ta măsură nu ajunge gândul; Omul cu-a sa minte, de-i și luminată, Ce chiar ca o rază de sus i-au fost dată, Să afle nu poate hotarele tale, Căci de îndrăznește ca să te-nțeleagă, În a ta mărire, părerile sale Se pierd ca un abur: nimic nu încheagă. Din haos lumină cu securitate, Și din noian secoli ai însemnat lumii, Căci mai înainte fu eternitate, Tot a ta ființă, o, Domnul vechimei, Pe sine cu sine te-nființezi, sânte, Singur de la sine ești, preastrălucite, Din tine ...
Constantin Stamati - Sentinela taberei de la Copou la 1834
... lină, Ce răzbate pân-la suflet și durerile alină. Una dintr-acele raze strălucind înseninează Peste fața soldățească custodiului oștean; Dar întâmpină cu milă o lacrimă ce picase Pe răsucita musteață frumosului flăcăuan. Iar pe curelele negre și arma strălucitoare Se par ale lunii raze fulgere îngrozitoare. Mai încolo scânteiază ca ...
Costache Conachi - Jaloba mea Jaloba mea de Costache Conachi 1821, Basarabia, la Sângera Lume! astăzi se desparte de tine un muritoriu, Nu prin moarte, ci prin jale și durere de amoriu; Se desparte și te lasă, că nu mai poate răbda Atâtea ș-atâtea răle de la o supus-a ta. Ascultă, maică miloasă, ce pătrunzi la adevăr Și despici faptele noastre pănă la un fir de păr, Ascultă și pedepsește cu a tale giudecăți, Dintre noi pe cel cu vină la a dragostei dreptăți. De nouă ori pănă astăzi pământul colindătoriu Au călătorit pe crugul soarelui nemișcătoriu. De nouă ori primăvara cu veșmântul înflorit Și iarna cu cărunteța pe pământ s-au învârtit, De când am văzut cu ochii o muritoare a ta, Cu frumuseța și nurul vărsate în fața sa - Am văzut-o!... și îndată ca săgeata pe ascuns O simțire de iubire în inimă m-au pătruns! - M-au pătruns... dar nu cu focul acel înfierbântătoriu Ce-l fulgeră și-l aprinde numai aprigul amoriu; Ce cu para acea lină, acea dulce la simțiri, Ce viind din potrivirea ce pot avea două firi, Trage, pleacă și supune pe ...
Dimitrie Anghel - În Luxemburg
... peritoare? Deasupra lor porumbii vineți roteau voioși din vreme-n vreme! Părea că lor li este dată grădina asta toată-n pază, Și-arar o lacrimă de ploaie, ca un diamant aprins de-o rază, Se desprindea, vuind un zgomot, din naltul unei diademe. În straturi florile-nclinate iar se-nălțau ...
Dimitrie Anghel - Într-un amurg de toamnă (Anghel)
Dimitrie Anghel - Într-un amurg de toamnă (Anghel) Într-un amurg de toamnă de Dimitrie Anghel Ca un gând rău noaptea se târăște și o mâhnire neînchipuită urcă din lumea plantelor. O umbră umedă și verde, ca răsărită din adâncul unei mlaștini, topește formele și în toată mâhnirea aceasta sufletul meu dornic de lumină luptă și el, ca o flacără ce stă să se stângă… Așa trebuie să fi fost la începutul lumilor, pe atunci când regnul vegetal stăpânea pământul. Arbori și plante uriașe, ierburi ori flori monstruoase, în aburii ce stăpâneau de-a pururi, trebuie să se fi strevăzut ca în fundul unui vis, sau ca o natură zămislită și căzută în adâncul unei ape. Și cum nu se auzea un cântec pe atunci, ori un tril sfios de pasăre, cum nu bătea un fluture din aripi și nici pas nu suna ca să trezească ecouri, astfel e și în colțul acesta de natură, unde ne găsim amândoi după o dulce zi de dragoste… Singurele puncte de senin sunt ochii tăi; dar nu știu cum, prin ce misterioasă ambianță cu cele ce ne împresoară, s-au îndepărtat și s-au făcut străini, de parcă nu mai ...