Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru FI DE FATA
Rezultatele 211 - 220 din aproximativ 557 pentru FI DE FATA.
Ignacy Krasicki - Dialogul unui holtei cu un boierenaș avut, însoțit cu o cucoană de înalt neam
... Ignacy Krasicki - Dialogul unui holtei cu un boierenaş avut, însoţit cu o cucoană de înalt neam Dialogul unui holtei cu un boierenaș avut, însoțit cu o cucoană de înalt neam de Ignacy Krasicki Traducere-adaptare de Constantin Stamati Holteiul Ca să te urez dă-mi voie pentru tânăra soție, Cu care te-ai însurat, De neam mare și-nvățată, frumoasă cu avuție. Iată dar c-ai căpătat Ce doreai cu fierbințeală. Mulțumește soartei tale... Și nu sunt la îndoială, Că ... al meu tot calabalâc. Bărbatul (Eu pân-acum nu-nțeleg dacă sunt serv sau bărbat.) Spune-mi la drum ce să iau, să m-apuc de încărcat? Cucoana Tot ce trebuie să aibă o damă de neam înalt; Oh! dar cât sunt de mâhnită, și mamzela m-au lăsat, Dar prințului Furtunatic nu te-ai dus să dai de știre De-a mea în grabă pornire? Dar mai ales cu cuzinul' ce și ție ți-au plăcut? Bărbatul Ca să mă fac eu și ... luat după dânsa, ca un bărbat mangosit. Deci ajungând la moșie, chelarul ne-ntâmpinează: „Bine-ai venit, cuconiță!â€� pe ea o felicitează... Cucoana Fi
... Vasile Alecsandri - Cătana Munte, munte, piatră seacă, Lasă voinicii sa treacă, Să treacă la ciobănie, Să scape de cătănie. Decât cătană la rând Mai bine-n codru flămând, Decât cătană-n șireag Mai bine-n codru pribeag, Decât la străini cătană Mai bine ... loc și pomană Cine m-a făcut cătană. Mi-au dat haine mohorâte Cum îs mie mai urâte, Și mi-au tăiat pletele De mă râd fetele, Românaș, sârman de eu! Căci a fost norocul meu Să mă văd cu arma-n mână În loc să petrec la stână, Ziua ca să mulg ... ar fi oaste romană. Dar decât să fiu la nemți, Mai bine să mor în tremți; Decât să fiu la husari Mai bine-n furci de
... Pe timpul romanilor, amorezii mai cu deosebire dau o mare însemnătate unor crederi copilărești. Lucrurile cele mai nedemne de băgat în seamă le umpleau inimile de bucurii sau de descurajare. De pildă, pocneau în mâini foi de trandafir sau de mac, sau de alun, și dacă foaia plesnea cu vuiet, mulțumirea lor era mare, căci ei considerau pocnetul frunzelor de bun augur. Flăcăii români au încă obiceiul de a face să plesnească în palme frunze de alun. În vechime, amorezii cercau iară să facă a sări pân-în podul casei sâmburi de măr, strângându-i între degete. Sâmburii de măr, curățiți de coajă, serveau la părinții noștri ca un mijloc de galanterie către dame. La mese mari boierii prezentau cucoanelor sâmburi de măr pe vârfurile cuțitelor. Romanii vechi considerau ca presagiuri de fericire scânteierea lămpilor sau a frunzelor de laur în foc. Unele mișcări ale trupului erau observate cu o luare-aminte serioasă. Palpitările de inimă treceau ca semne de trădare. Baterea ochiului și a sprâncenei drepte vestea a bine, însă amorțirea degetului cel mic și a degetului cel ... ...
Constantin Negruzzi - Muza de la Burdujăni
... puțin decât cum e în ființă. TEODORINI. Mări, ce spui? DRĂGĂNESCU. Te-i încredința când îi vide-o. TEODORINI. Planul meu e gata. Sub numele de neamț o să atac simțitatea ei, cochetăria sa sub acel de italian, și s-o fac s-o apuce năbădăicile sub acel de grec; las-pe mine, și haidem acasă la tine, trebuie să-mi fi adus costiumele; și fiindcă și casa ta e chiar alăture, n-a să urmeze zăbavă între vizitele mele. DRĂGĂNESCU. Toată nădejdea mea-i ... văz Olimpul, tot ce este sublim și mare la poalele tronului meu... zeița mea! ah, gust ambroziune, beu nectar! asta mă-mbată! STĂNICĂ: (cetind) . "Vei fi zeița mea, și eu îți voi fi sclav..." CALIOPI: (curmându-l). Eu îi voi fi zeiță, și el îmi va fi sclav. Ce antiteză! o zeiță și îndată un sclav! O, cât de ușoare vor fi lanțurile sale! Nu te teme, gingașe străine! Îți voi sămăna viața cu roze, toate zilele tale se vor petrece în lângori amoroase, și puterea mea ... Destul, Stănică fătul meu, nu mai urma, că mă prăpădești. — Dă-mi biletele. STĂNICĂ Da să nu cetesc pe acel a grecului de ...
George Coșbuc - Somnul codrilor
... și-aproape-n urmă stând Viteazului în față, ea lung la el privește, Domol, apoi cu glasul abia-nțeles, vorbește: „Tu cine ești, străine? De tulburi somnul meu? Cu gândul morții-n suflet, s-alergi murind mereu, Să n-ai de gânduri pace, cum n-am de tine eu!â€� Arnulf aude glasul, voinică-i este firea Și râde, râde-n hohot s-alunge nălucirea. Atunci bătrânul Codru, de hohot deșteptat, Încet deschide ochii, ca două sălcii crunte, Iar pletele-i cu freamăt îi tremură pe frunte Și-i tremură-n mânie sprâncenile cărunte ... râsul tău, păgâne? Tu somnul veciniciei sub mine să-l petreci! Sub brazi la rădăcină tu fruntea să ți-o pleci Să dorm și eu de-a pururi, să dormi și tu de veci!â€� N-a râs acum viteazul; sta codrului în față Cu ochiî mari și tulburi, cu sufletul de ghiață. Și când clătește Codru pletosul cap al său, Năvalnic dintre plete-i vuind răsare Vântul: El vâjâie din aripi și-și flutură veștmântul Și ... meu? Furtună-ți fie gândul, și moartea o furtună; Sărac, pe căi să-ți mântui visarea ta nebună!â€� Arnulf aude, sare pe cal, înfiorat ...
... bine. A trecut de cotul dealului la câmp deschis. E a doua zi de sfântul Gheorghe. Ceru-i fără pată cât de slabă în tot largu-i de jur împrejur. La vale, în zare adâncă, sclipește undoind aerul dimineții calde, iar în păduriștea de mesteacăni de pe poala din bătaia soarelui, păsările primăverii se-ngână și care de care se-ntrec în feluri de glasuri. - Da-ncotro, -ncotro, flăcăule? întreabă cineva din urmă pe tânărul călăreț. Acesta întoarce capul. Din urmă îl ajunge un alt călăreț. De unde a răsărit omul acesta? fiindcă, tot drumul, tânărul, măcar că și-a întors privirile de multe ori pe calea umblată, nu a luat seama să mai vină cineva după el; chiar a gândit: câtă singurătate de ... bat în masă și strigă: nimeni nu-i aude. E îmbulzeală mare înăuntru în prăvălie și afară sub umbrar. Pierzându-și răbdarea, negustorul se scoală de la masă și merge-n cârciumă. Tânărul stă foarte aprins la locul lui, se șterge de sudoare și suflă din adânc. Celălalt se-ntoarce mânând înainte o
Ștefan Octavian Iosif - Lenore (Iosif)
... este mort! E mort de bună seamă! Să piară lumea! piară tot! Ar fi cu mult mai bine. Nedrept și crud e Dumnezeu, Amar, amar de mine! — Copilă, vino-ți în simțiri! Fă-ți cruce și te roagă; Ce face bunul Dumnezeu E drept și bine, dragă! — Ah, mamă ... Mâini! În zadar vă frământați; Ochi! în zadar mai plângeți. Ah, viața mea! Lumina mea! Apuneți și vă strângeți! — O, Doamne, nu te îndura De vorbele-i nebune! În deznădejdea-i fără frâu Nu știe, vai, ce spune! Ascultă, fată, sfatul meu! Te du la mânăstire Mireasa fără de noroc În cer găsește mire! — Ah, mamă, ce mi-e cer și rai! Ah, mamă, ce mi-e raiul? Cu el, cu el e ... la sânul meu... Cum geme-afară vântul! — Hei, geamă vântul, cât o vrea, Iubita mea, nu-mi pasă! Fugarul sforăie grăbit, Nu-i chip de stat în casă! Încinge-te de drum curând Te-oi duce-n goană cruntă Și jur că noaptea asta chiar Dormim în pat de nuntă! — Ah, dar porni-vom chiar de ...
Gottfried August B%C3%BCrger - Lenore (Iosif)
... este mort! E mort de bună seamă! Să piară lumea! piară tot! Ar fi cu mult mai bine. Nedrept și crud e Dumnezeu, Amar, amar de mine! — Copilă, vino-ți în simțiri! Fă-ți cruce și te roagă; Ce face bunul Dumnezeu E drept și bine, dragă! — Ah, mamă ... Mâini! În zadar vă frământați; Ochi! în zadar mai plângeți. Ah, viața mea! Lumina mea! Apuneți și vă strângeți! — O, Doamne, nu te îndura De vorbele-i nebune! În deznădejdea-i fără frâu Nu știe, vai, ce spune! Ascultă, fată, sfatul meu! Te du la mânăstire Mireasa fără de noroc În cer găsește mire! — Ah, mamă, ce mi-e cer și rai! Ah, mamă, ce mi-e raiul? Cu el, cu el e ... la sânul meu... Cum geme-afară vântul! — Hei, geamă vântul, cât o vrea, Iubita mea, nu-mi pasă! Fugarul sforăie grăbit, Nu-i chip de stat în casă! Încinge-te de drum curând Te-oi duce-n goană cruntă Și jur că noaptea asta chiar Dormim în pat de nuntă! — Ah, dar porni-vom chiar de ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Palatul de cleștar
... sărută părintește copilele și opri lângă dânsul pe sora lui cea mai mare, care era și cea mai înțeleaptă, și-i zise încet, că zidurile de-ar fi auzit, nu l-ar fi auzit: — Surioară, surioară, lipește urechea ta de inima mea, și ce-i auzi auzit să rămâie... Pe mine m-a ajuns grea bătrânețe, că uneori stema din frunte crește, crește ... îi luă ochii cu sclipirile de toate fețele. Când se trezi, se feri în lături. Lângă ușă, trei femei, în cătușe și priponite la zid de trei belciuge groase. Cea dintâi ar fi fost frumoasă de n-ar fi zâmbit și n-ar fi mișcat gura necontenit, clevetind fără noimă. A doua bolboșea ochii săi verzurii, scăpărând scântei de mânie. A treia, groasă ca o butie, rumenă și voinică, și tot semăna, ca o soră bună, cu celelalte două costelive și pițigăiate ... buștean. Se strecură pe lângă toate tainele încătușate în cruci, până în dreptul altor trei, cu părul din frunte zbârlit, cu coamele despletite, care zbierau de se zguduia din temelie peștera de diamant, mușcând din carnea lor
Ioan Slavici - Budulea Taichii
... el zicând Tatăl nostru , citind irmosul ori cântând Apostolul în biserică, inima îmi bătea mai tare, căci un glas tainic îmi șoptea: "Și tu vei fi odată ca dânsul". Mergeam dar totdeauna cu el, de el ascultam totdeauna și la dânsul căutam scăpare când eram năpăstuit. Căci Huțu era puternic, pentru că dascălul nu ținea la nimeni mai mult ca ... ședea între băieți și se cotea cu ei, iară Mili abia știa să umble și nimeni n-avea voie s-o poarte în brațe afară de Huțu, pe care dascălul îl însărcinase cu purtarea de grijă pentru dânsa. Pentru aceea nici Mili nu voia s-o poarte altul de mână ori s-o ție în brațe și plângea când el se depărta de dânsa; câteodată numai, când Huțu voia să se joace de-a mingea cu ceilalți băieți, mi-o lăsa mie, iară eu vorbeam cu ea, o purtam de mână, o țineam în brațe și eram foarte fericit. Eu m-am dus apoi la școlile cele mari din oraș, iară când m-am întors ... l-a scris de ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Marele duce
... facă atâtea minuni, că te prăpădeai de râs. Da în genunchi, da din cap, murea, învia după porunca cazacului. Lomiliev bea ca un adevărat cazac. De obicei intra cântând, cu ghiozdanul de hârtii, în curtea consulatului rusesc. Într-o zi mă plimbam prin pădurea Băneasa cu bunul meu amic E. Discutam pe Zola. Amicul meu susținea că ... pârlite. - Lomiliev, ai văzut tu pe țarul? Cazacul făcu trei cruci și răspunse: - Da, l-am văzut peste Dunăre. Era ca un sfânt, ca moaștele de la Kiev. - Dar pe Țarievici? - Și pe Țarievici... se uita parc-avea un nor sub sprâncene. - De ce? - O... era mâniat... ți-era frică să-l privești drep în ochi. - De ce? - Dumnezeu știe... - Dar pe marele duce? - Pe care? Lomiliev începu să râză, apoi se închină șoptind: „Bogu! Bogu!â€� Și începu să ne ... mal. - Și p-al doilea! strigă marele duce. - Să trăiești, batiușca Kneaz! răspunse cazacul. Un alt soldat încălecă p-al doilea cal. Marele duce bătu de trei ori în palme. Cazacul ajunse cel dintâi. Marele duce bău un pahar de