Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DREPT
Rezultatele 211 - 220 din aproximativ 1241 pentru DREPT.
George Coșbuc - Blestemul trădării
George Coşbuc - Blestemul trădării Blestemul trădării de George Coșbuc Cu sfărâmate catapulturi Turnul muced stă-nclinat, Iar în poartă surii vulturi Frântă-și au de mult aripa, Stând să cadă-n toată clipa Peste pragul fulgerat. Însă-n veci vor sta la poartă, Că-i din cer blestem de veci. Noaptea-nvie-o oaste moartă, Și-i de coifuri valea plină Fă o cruce și te-nchină. Călătorule, când treci. Noaptea din ruini răsare Tot castelul, precum fu. Șanț și ziduri de-apărare, Turnuri albe cresc deodată, O cetate-nfricoșată Unde-Agripa cuib avu. Iar din văi un prinț se suie Alb de arme, spre castel; E tăcere-n cetățuie, Dar stafiile pe coaste Repezi vin, o-ntreagă oaste, Toți ai prințului cu el. Lupi ce cască largul gurii Au pe coif, și parc-au strâns Toate fiarele pădurii. Sunt de-acei ce-au stat în cale, Varro tu, oștirii tale Și-au făcut pe-August de-a plâns. Când ajunge la cetate Albul prinț al celor morți De trei ori cu pumnul bate Repede-n arama porții Scări aduc în grabă morții, Cu berbecii bat în porți. Și-auzind cum vin barbarii, Ușa tainiții-o deschid ...
... șiret!... Ei, cine-mi ești! Tragi cu ochiul la neveste; Treci prin sate ca-mpărații Da te-or bănui bărbații Și-o pățești! Spune-mi drept: ți-au spus vrodată Popii că păcate-ți scriu Dacă-mbrățișezi vreo fată? Să nu-i crezi! Ei știu Psaltirea, Dar ce foc o fi ... bea să poarte seamă Să sărute pe stăpâna Olului... nu pune mâna, Că te bat! Ei, mă duc acum. Deseară Iarăși viu! Și spune-mi drept
George Coșbuc - Nu te-ai priceput
... te-ai priceput de George Coșbuc Nu te-ai priceput! Singur tu nu mi-ai plăcut, Că eu tot fugeam de tine? O, nu-i drept, nu-i drept, Sorine! Ți-am fost dragă, știu eu bine, Dar, să-mi spui, tu te-ai temut. Și eu toate le-am făcut, Ca să poți ...
George Coșbuc - Oltenii lui Tudor
George Coşbuc - Oltenii lui Tudor Oltenii lui Tudor de George Coșbuc Publicată în Universul literar , 1903, nr. 27 (7 iulie) Vine-un chiot dinspre munte, Vine freamăt din păduri Tudor domnul vine-n frunte, Cu mulțimea de panduri! Iar din Jiu, din apă sfântă, Iese cântec vitejesc, Și cu glas de surle cântă Tot poporul românesc. Las să-i sune surle-n țară, Să-și adune-olteni destui, Țara s-o vedem noi iară Veselă pe urma lui Mândra patrie română Nu sub braț de oameni slabi, Ci voinică și stăpână Cum a fost sub Basarabi. Zboară corbi pe sus, băiete, Cârduri negre se-nvârtesc, Și se zbat de-atâta sete Și de foame se izbesc: N-au s-aștepte-oltenii rugă Să le dea de hrană-n văi Oh, ciocoi, te-ajung în fugă Toți răzbunătorii tăi! Cine vrea părtaș să fie Dreptului pe-acest pământ După Tudorin să vie! Că-i trimis de Domnul sfânt Să ne scape-acum odată De ciocoi, căci Dumnezeu Însuși s-a pornit să-i bată, Cum ne bat și ei mereu. Ridicați, români, Dreptății Steag cu sfântul George-acum Sfintei Legi și libertății Faceți-i odată drum! ...
Gheorghe Asachi - Ochii și nasul
Gheorghe Asachi - Ochii şi nasul Ochii și nasul de Gheorghe Asachi Urma ceartă dineoare între ochi ș-un nas vecin, Cui din doi, după dreptate, ochelarii se cuvin? Advocat se făcu limba și pe nas îl apăra, Iar urechea, prezindentul, a ei ziceri asculta. Atunci limba, cu talent, Au zis cătră prezident: Dreaptă pleacă-ni, ureche, Să auzi dovezi o mie, Prin înscris și mărturie, Cum de epoca cea veche Neam de nas, tot necurmat, Ochelarii au purtat Și-i să cade ca moșie Trecută-n paragrafie. O comisie de mazâli, Rânduită chiar pe nas, Au găsit între movili Brazda ce-ochelarii au tras. Tribunalul va ierta, Se pot pilde arăta: Fața dacă ar fi rămas De-ntâmplări să n-aibă nas, Cine ar fi acel magar Ca să poarte ochelari? Din aceste, lămurit, După legi am dovedit Cum că pentru nas anume Ochelarii s-au urzit, Ș-ochelarilor în lume Post pe nas s-au rânduit! La această limbuție Bravo-n sală au răsunat, Iar nasul de bucurie De trei ori au strănutat. Dar ghibace a noastră limbă A ei sistimă o schimbă Și chiar pentru altă parte Paragrafuri tot din carte ...
... drepturi siluite, Despre rele trebi de stat, De hoții meșteșugite Ce să fac neîncetat; N-ai nici un cuvânt a spune; Nu ai drept de a lovi, Trebui să le iei de bune, Căci oricum dacă vei scri Nu-ți dau voie-a tipări. Fă ...
Grigore Alexandrescu - Bistrița
... de către Ștefan al II-lea Surdu, fratele lui Mihai Viteazul, prinț blând, dar necapabil și din marele număr de domnitori neînsemnați care slujesc numai drept date cronologice la repedele curs al întâmplărilor omenești. Banul Barbu, vrăjmaș neîmpăcat al tuturor prinților ce se alegeau fără voia lui, goni asemenea și pe ...
Grigore Alexandrescu - Cometei anosate pentru 13 iunie
... pentru 13 iunie de Grigore Alexandrescu Cometă cu lungi coade, însă cu scurtă minte, De ce vrei să arzi globul ce noi îl locuim? El, drept, mult nu plătește, dar tot avem cuvinte Viața-i păcătoasă cîtva să prelungim. De ne vei arde-acuma, să știi că or să nască În ...
Grigore Alexandrescu - Fericirea (Alexandrescu)
Grigore Alexandrescu - Fericirea (Alexandrescu) Fericirea de Grigore Alexandrescu O vedeți colo, colo în vale, Unde natura vesel zâmbește, Unde păstorul zilele sale În paza turmei le mărginește? Inimă simplă, nevinovată, Orice dorință lesne-mplinită. La câmp simțirea e-adevărată, La câmp viața e fericită: La câmp, nădejdea zice, veniți, În fericire de vreți să fiți. O vedeți colo, în palat mare, Înconjurată de bogăție Vedeți ce cinste, ce drepturi are, Vedeți pe fruntea-i ce bucurie? Relele-i fapte se schimb în bune, Orice dorință are-mplinirea, Numai mărirea toate supune, Numa-n palaturi e fericirea. Măriri, nădejdea zice, goniți, În fericire de vreți să fiți. O vedeți colo, colo-n războaie, De steagul slavei falnic umbrită? Ochii sunt groaznici, plini de văpaie, De morți, de sângiuri stă ocolită; Apără dreptul, legea, credința, Și răsplătirea-i e nemurire. A! ce plăcută e biruința! Ce fericire e la oștire! Nădejdea zice: războinici fiți, De fericire dacă doriți. O vedeți colo, colo pe mare, Cum își încrede soarta la vânturi, Cum se preumblă fără-ncetare, Și ce departe e de pământuri? Busola drumul la pol i-arată, Află lumi nouă, crește simțirea Măsoară-adâncul, lățimea toată: Numai pe mare ...
Grigore Alexandrescu - Iepurele, ogarul și copoiul
... Grigore Alexandrescu - Iepurele, ogarul şi copoiul Iepurele, ogarul și copoiul de Grigore Alexandrescu Calitățile noastre cele mai lăudate Ne sînt ades în lume drept crime reproșate; Aceasta se întîmplă de cîte ori prin ele Oprim executarea intențiilor rele. Iepurele odată Fu tras la judecată De un ogar. În tufe ... scos. Căci vrînd a-l întîlni, pe deal sau pe cîmpii, El fuge parc-ar fi gonit de vijelii; Ș-apoi n-aleargă drept, Cu el să poți da piept, Ci merge tot cotiș Și sare curmeziș; C-un cuvînt, n-are pas, nici umblet creștinesc. Dar ce să ...
Grigore Alexandrescu - O profesiune de credință
... cum îmi place, Fără a putea guvernul observație a-mi face. Cît pentru guvern și forma-i cea constituțională, Căci, vorbind drept, nu știu bine ăst cuvînt ce va să zică, Daca, cum mi-a spus un dascăl cu destulă pricopseală, Un guvern în constituții ...