Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE FATA
Rezultatele 211 - 220 din aproximativ 587 pentru DE FATA.
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Șuer
... la pământ ca la trei tălpi de grindă. De zăvorul ușii e priponit roibul, și suflă sperios pe nări răsfrânte, și bate cu copita iarba de sub picioare. În colibă mama Kira se dezmiardă între copiii săi: o fată mare ș-un flăcău. Fata e bălaie; flăcăul e oacheș și larg în spete. E Șuer-copilul, căpetenie de haiduci, ce poartă fulgere în priviri și glasul lui te îngheață ca bătăile crivățului, căci a sosit pe vânturi, pe fulgere și viscol ... grămezi de mahmudele ca jăraticul, zestre pentru sora sa, șaluri de Țarigrad și chihlimbare cât oul de găină; iar zestre sieși: carabine ferecate și hangere de seraschier. Acum, în toiul verii, ar dori să zboare la pândă, unde Șuercopilul, luând din cătare în cătare conacul isprăvniciei, își uită de trândăvia din răspântia căilor singuratice. Din depărtare s-auzi încetinel un cântec prelung: — La crucea de iatagane De te-aș prinde, cațaoane, Să-ți dau foc la fustanele, Să scape țara de ele, De lepră și de belele... — Vin! zise Șuer, sărind de lângă masă. — Vin, fătul meu, răspunse Kira. Spune-mi mie, Șuere, ce-ți lipsește? Ce nu ai? Când ăi lăsa focului viața
Nicolae Gane - Fluierul lui Ștefan
... gât mărgele; fetele din sat se uitau cam rău la mine, iar flăcăii mă jucau mai mult decât pe ele, fiindcă eram îmbrăcată ca o fată de târg. Era în sat un flăcău Ștefan, nalt și subțirel ca bradul, avea părul negru și niște ochi care ardeau la suflet. Dar era sărac ... — Sărmană copilă, o întrerupse Victor, tu simțeai pentru întăia oară în inimă acel foc care se numește amor și nu-ți puteai da seama de el. — Nu știu bine ce simțeam, dar eram neliniștită și slăbeam văzând cu ochii. De ce zilele treceau, de ce dorul mă cuprindea mai tare și un urât mă apăsa. Apoi într-o noapte auzii nu departe de casa noastră o doină din fluier; și era așa de mândră doina aceea, încât mi se păru că stelele o ascultă și văile o îngână, și parcă mă chema, mă chema mereu spre ea, încât ... fac! Pe de-o parte, Ștefan, pe care-l iubeam; pe de altă parte, tata care mă blăstăma. Ștefan aștepta răspunsul meu. Fluierul era semnul de ...
Gheorghe Asachi - Giudecată nouă a lui Paris
... Gheorghe Asachi - Giudecată nouă a lui Paris Giudecată nouă a lui Paris de Gheorghe Asachi Între timpul vechi ș-acuma, oare cine nu-nțălege Că e mare diferire la nărav, la gust și lege? Plin de gară și proțesuri neastâmpăratul om, Astăzi pentru milioane, dar atunce pentr-un pom. Ca femeia-atunci și zâna Să se laude au voit, De aceea s-au sfădit Iuno, Venus și Atina. Pentru asta, la un munte, care Ida se numea, Unde Paris, păstor tânăr, turma sa de oi păștea, Au venit pe-ascuns tustrele, Ca să giudece pre ele Și la mai mândră femeie Dorit pomul ca să deie. Deci l-acela ... giudecător Paragraf-ar fi pierdut. Chiar ș-al nostru matador, Pe când sta ca fermecat, Zân-a treia au intrat. Era asta grăsulie, De ani nu pre timpurie, Era-n rochie strălucită, Dar la față cam urâtă, Și în spate, ascuns de vel, Firea-i dădu un muncel. Mare nas, cam roșă coamă, Dar de tot îmbrilantată, Și-n casetă ferecată D-olandeji ducea o soamă. Toate aceste, ea zicea, Cu mine-mpreună ia! De departe apoi ținea De noblesă-un pergament Și-n rezervă, iată vine Un decret ...
... George Coşbuc - Rea de plată Rea de plată de George Coșbuc Ea vine de la moară; Și jos în ulicioară Punându-și sacul, iacă Nu-l poate ridica. Ți-l duc eu! Cum? Pe plată! Iar ea, cuminte fată ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Lene
... a le găsi; când nu mai ești iubit, o țigare, două, trei, patru, și tortura amorului să schimbă în senin și liniște. După două zile de discursuri de felul acesta, ba și mai neghioabe, cel care nu fuma s-apucă de tutun, varsă de câteva ori și, în așteptarea bunelor cari țin de tutun, bietul băiat prinde patima fumatului contra căreia să luptă apoi o viață întreagă, fără a izbuti să se dăzbere de ea. Cei cari beau d-asemenea cad pe cei cari nu beau decât apă, și încep: dar ești ca un copil mic, ca o fată ... face mai viu, îți dă mai mult curaj d-a gândi, te face mai îndrăzneț, ți-aprinde închipuirea. Încearcă-te după câteva pahare de vin să scrii. Vei vedea câtă imaginație ai, și ce vie este, și ce puternică este, și cât de caprițioasă și de fermecătoare este. Ce fel de literatură faci și tu! Literatua modernă fără vin aste ca un zmeu fără vâjiâetoare. Și bietul băiat, după numeroase îndemnuri, cearcă un pahar de
George Topîrceanu - Tudor Arghezi: Blesteme
... se facă Picerele tale, făptură buimacă. Plesni-ți-ar timpanul, Să n-auzi când trece traivanul. Să uiți la cetanii tipicul Și psalmii în zi de Crăciun. Să n-ai după masă tutun. Să-ți pută buricul. Vedea-te-aș în vreo fițuică Pus cu litere de-o șchioapă. Curge-ți-ar pe-o nară țuică, Pe cealaltă numai apă. Lăuda-te-ar Bogdan-Duică Și pupa-te-ar Popa Iapă! Răstoarne ... se cerul, să-ți cadă-mprejur Tăria sfărmată în cioburi de-azur. Pornească-se vântul, când somnul începe, La cap să-ți necheze o mie de iepe. Stihia, deasupra, să macine-n gușe Ninsori de funingini și ploi de cenușe. Să latre la tine, căzut în noroi, Zăvozii furtunii cu coada vulvoi. La urmă și munții, sculați în picioare, Cu labele-n șolduri pornind ... Pe creștet să-ți calce, făcându-te turtă, Să nu se cunoască genunchii de burtă. Pe tine, jivină de mare valoare, Te blestem s-adormi de-a-n picioare Și când vei cerca să mai scrii vreo sudalmă, Să-ți fete un șoarice-n palmă. La fund, călimara aproape ... Să aibă și-o muscă-necată Și stropi
... nici al meu, Ci-i tot al lui Dumnezeu." ,,Hei Stoiene, bărbărie, Vorbă multă, sărăcie! Dă-mi juncanii tăi drept vamă Și îți cată-apoi de seamă." ,,Ba, juncanii nu-ți dau eu, Că mi i-a dat Dumnezeu Să mă scoată de la greu." ,,Dă-mi pe Vidra ta de vamă Și îți cată-apoi de seamă." ,,Ba, pe Vidra nu ți-oi da Pân' ce capul sus mi-a sta Că mi-a dat-o soacra ... Ca să țin casă cu ea." ,,Dă-mi baltagul tău de vamă Și îți cată-apoi de seamă." ,,Eu să-ți dau baltagul, eu? Vin de-l ia tu, fătul meu, De ți-e sufletu-ndrăzneț, Cât ți-e graiul de sumeț!" IV Ei de brâie s-apucară Și la luptă se luară Zi de vară pân-în seară. Când în loc mi se-nvârteau, Când la vale s-aduceau, Nici unul nu dovedea! Dar Stoian mereu slăbea, Brâul lui ... hăi! Badea c-un plug bine-mpănat Și tot cu fier ferecat Tras de boi bourei, Voinicei ca niște zmei, S-a apucat de ...
George Coșbuc - Somnul codrilor
... și-aproape-n urmă stând Viteazului în față, ea lung la el privește, Domol, apoi cu glasul abia-nțeles, vorbește: „Tu cine ești, străine? De tulburi somnul meu? Cu gândul morții-n suflet, s-alergi murind mereu, Să n-ai de gânduri pace, cum n-am de tine eu!â€� Arnulf aude glasul, voinică-i este firea Și râde, râde-n hohot s-alunge nălucirea. Atunci bătrânul Codru, de hohot deșteptat, Încet deschide ochii, ca două sălcii crunte, Iar pletele-i cu freamăt îi tremură pe frunte Și-i tremură-n mânie sprâncenile cărunte ... râsul tău, păgâne? Tu somnul veciniciei sub mine să-l petreci! Sub brazi la rădăcină tu fruntea să ți-o pleci Să dorm și eu de-a pururi, să dormi și tu de veci!â€� N-a râs acum viteazul; sta codrului în față Cu ochiî mari și tulburi, cu sufletul de ghiață. Și când clătește Codru pletosul cap al său, Năvalnic dintre plete-i vuind răsare Vântul: El vâjâie din aripi și-și flutură veștmântul Și ... meu? Furtună-ți fie gândul, și moartea o furtună; Sărac, pe căi să-ți mântui visarea ta nebună!â€� Arnulf aude, sare pe cal, înfiorat ...
... privesc Cum caii pasc la iarbă verde, Iar după șatre dezlegați Șed urșii bine învățați, Gâlcevi și vorbe, și strigare, Amestecate cu cântare, Și sunetul de fierării Asurdă locul în câmpii, De drum ei iarăși fac gătire. Dar s-a trecut în vetre focul, Toți s-au culcat; în liniștire Răsună de departe locul, Numai cu glas de câini lătrând, Și uneori cai nechezând. Pe ceru-albastru și curat Cu stele multe-mpresurat. O lună de lumină plină, Trecea cu o mișcare lină, Sub șatră unul din țigani Cu capul înălbit de ani, Pe lângă foc încă ședea Și demâncatul pregătea. El aștepta cu nerăbdare Pe preaiubita lui fetică, Ce îndeseară, singurică, S-a dus ... Prea bine. Zamfira Vom petrece noi Tot împreună, amândoi; Dar e târziu și nu-i nici lună, Să ne culcăm cu seară bună. Lumina cea de zi răsare; Moșneagul s-a sculat îndată. Trezind și pe iubita fată: — Zamfiro, scoală! Ziua mare! Sculați voi de acum, sculați! Și de gătit vă apucați. Odată toți au năvălit, Și șatrele au ridicat; Au strâns degrab', au înhămat Și iar în cale s-au pornit. Măgarii în ...
... privesc Cum caii pasc la iarbă verde, Iar după șatre dezlegați Șed urșii bine învățați, Gâlcevi și vorbe, și strigare, Amestecate cu cântare, Și sunetul de fierării Asurdă locul în câmpii, De drum ei iarăși fac gătire. Dar s-a trecut în vetre focul, Toți s-au culcat; în liniștire Răsună de departe locul, Numai cu glas de câini lătrând, Și uneori cai nechezând. Pe ceru-albastru și curat Cu stele multe-mpresurat. O lună de lumină plină, Trecea cu o mișcare lină, Sub șatră unul din țigani Cu capul înălbit de ani, Pe lângă foc încă ședea Și demâncatul pregătea. El aștepta cu nerăbdare Pe preaiubita lui fetică, Ce îndeseară, singurică, S-a dus ... Prea bine. Zamfira Vom petrece noi Tot împreună, amândoi; Dar e târziu și nu-i nici lună, Să ne culcăm cu seară bună. Lumina cea de zi răsare; Moșneagul s-a sculat îndată. Trezind și pe iubita fată: — Zamfiro, scoală! Ziua mare! Sculați voi de acum, sculați! Și de gătit vă apucați. Odată toți au năvălit, Și șatrele au ridicat; Au strâns degrab', au înhămat Și iar în cale s-au pornit. Măgarii în ...
Cincinat Pavelescu - Două epigrame
... Cincinat Pavelescu - Două epigrame Două epigrame de Cincinat Pavelescu Se zvonise prin Brăila că va sosi în curând noul judecător de pace. Șeful meu, Victor A., fusese mutat la București. Pierdeam în el și un spirit de o înaltă distincțiune, și un camarad de elită. Așa că, în așteptarea noului judecător, nerăbdarea mea se amesteca cu o nuanță de melancolie. În camera de consiliu mare, rece și goală, rezolvam hârtiile curente. Lemnele umede nu voiau să ardă. Era o toamnă ploioasă și tristă. Avocații intrau și ieșeau, care ... a spus din suferințele lui de vechi funcționar, de viața lui obscură, petrecută la o judecătorie de pe malul Jiului, de prietenia cu popa, de chefurile lui cu notarul, de aventurile cu învățătoarea blondă și cu moașa satului. Adusese cu dânsul însă, din atmosfera aceea rustică unde trăise șapte ani, ceva din seninătatea patriarhală a ... dus de curent și nu lipsea de la club, de la teatru, de la serate, dar mai cu seamă era nelipsit de la mese și de la banchete. Acolo era câmpul lui de ...