Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CUNOAȘTE
Rezultatele 211 - 220 din aproximativ 905 pentru CUNOAȘTE.
Ion Luca Caragiale - Notițe risipite
Ion Luca Caragiale - Notiţe risipite Notițe risipite de Ion Luca Caragiale Cuprins 1 Exigențe grele 2 Amatorul și artistul 3 Saloanele noastre 4 Solicitudine de stat 5 Ofensă gravă 6 Obligativitatea opiniilor Exigențe grele Sunt trei feluri de produceri intelectuale: unele mai presus, altele mai prejos de orice critică, iar altele la nivelul criticei. Se-nțelege că vorbim nu despre părerile pe cari un autor le emite. Acestea pot fi admisibile sau nu, onorabile sau detestabile, generoase sau infame, puțin importă; e vorba de felul cum ele sunt așternute, de puterea concepției și de înălțarea de spirit a autorului. Vecinic ideile și principiile lui Machiavelli vor fi denunțate de unii ca infame; cât lumea, însă, nu va-ndrăzni cineva să critice opera marelui om ca putere de concepție, ca operă de spirit. În felurite opuscule, în nenumărate cuvântări, mulți mărunței, curtizani ai naivității mulțimii, vor detesta principiile și părerile lui; nici prin gând, însă, nu va cuteza vreunul să-i aprețuiască sau să-i desprețuiască opera ca atare; iar acești curtizani, marii și mărunțeii doritori de a stăpâni, începând cu Frederic cel Mare și isprăvind cu cel din urmă agent electoral de mahala, nu vor ...
... că legea noastră penală prezintă o lacună, că „n-avem pedeapsa cu moarte". El nu este un om crud — toată lumea care-l cunoaște știe foarte bine aceasta... — Dar când vine, mă-nțelegi, un caz ca acesta, ca să nu mai aibă cineva siguranța vieții în țara lui ...
Ion Luca Caragiale - Repausul duminical
Ion Luca Caragiale - Repausul duminical Repausul duminical de Ion Luca Caragiale 1909 Petrecerile cu mult înainte pregătite rar se întâmplă să iasă bine; câtă vreme, cele încinse așa din întâmplare, pe negândite, aproape totdeuna izbutesc frumos... De ce oare? - De ce, de nece - nu trebuie să ne batem mereu capul să filozofăm, să tot căutăm cauza la orșice... Destul să constatăm cum se petrec lucrurile, și din constatarea asta să tragem învățătura că: nici la petreceri de mult puse la cale să nu mergem cu prea mari închipuiri de veselie, și nici să stăm la îndoială când, pe negândite, ni se ivește prilej de petrecere; să mergem cu voie bună, daca n-avem altă treabă mai serioasă de făcut - zic mai serioasă, fiindcă, în viața noastră scurtă și trudită, nici petrecerea nu e ceva atât de neserios cum spun câțiva înțelepți, unii ursuji și alții fățarnici. Așa cel puțin gândesc eu, și de aceea am petrecut așa de frumos alaltăieri noaptea. Joia trecută, 21 mai, neavând treabă, mă plimbam încet pe Calea Victoriei, pe la șapte seara, privind la forfoteala aceea de calești, birji, automobile - ce mulțime! ce eleganță! ce belșug!... cum rar se vede chiar în orașele cele ...
Ion Luca Caragiale - Scrisoare (Caragiale)
Ion Luca Caragiale - Scrisoare (Caragiale) Scrisoare de Ion Luca Caragiale Domniilor-lor Domnilor redactori ai ziarelor din Bucuresti Iubite confrate, De două luni de zile am înalta onoare de a fi numit director general al teatrelor în locul onor. d-lui C.I. Stăncescu, demisionat în urma unei inspecțiuni finanțiare, care a găsit casa teatrului într-o stare foarte neregulată. Numirea mea a făcut obiectul multor comentarii, unele simpatice, altele ostile, în deosebite cercuri. Nu ar fi nimic de zis în această privință; fiecare e liber să judece un lucru așa cum îl taie capul și cum îl îndeamnă inima. Dar se întrebau unii: care sunt titlurile acestui om tânăr și de naștere obscură pentru a ocupa un loc pe care îl ocupaseră niște bărbați așa de venerabili și de nume ilustru, ca domnii Ion Ghica, Gr. C. Cantacuzino și C.I. Stăncescu? La această întrebare, care încă din când în când se mai face prin unele locuri, răspund: Întîi: Având de mult — pe când a fi junimist nu era așa de neprimejdios lucru ca acuma — fericirea să fiu admis în societatea literară “Junimeaâ€�, m-am făcut cunoscut ...
Ion Luca Caragiale - Triumful talentului
Ion Luca Caragiale - Triumful talentului Triumful talentului de Ion Luca Caragiale 1900 Au fost odată-ntr-o școală de provincie doi buni camarazi - Niță Ghițescu și Ghiță Nițescu. Amândoi erau potriviți la-nvățătură și la purtare. Nița însă se deosibea, și nu numai de Ghiță, dar chiar de toți copiii ceilalți, prin talentul lui la scris, de care se minuna cu drept cuvânt toată lumea. În anul al patrulea de școală primară, Niță ajunsese să scrie așa de frumos, încât, adesea, puse alături, caietul lui ai fi zis că este modelul de caligrafie tipărit, iar modelul de caligrafie, scris de mână; pe câtă vreme, Ghiță scria nu se poate mai urât; pe lângă că-i era mâna dreaptă șubredă, fiindcă-i degeraseră degetele de mic, n-avea băiatul nici apucătură din ochi la lucru de piguleală. Așa, isprăvind clasele primare, s-au despărțit cei doi buni camarazi, ca să meargă fiecare după norocul lui. Ghiță s-a dus la țară pe lângă tată-său, care era negustor cu dare de mână; iar Niță, copil sărman, a apucat spre Capitală, ascultând de sfatul dascălului său: - Fătul meu, tu părinți n-ai, carte multă nu ți-e ...
Mihail Kogălniceanu - Cuvânt pentru deschiderea cursului de istorie națională
... neprețuitul dar de a judeca cu nepărtinire faptele contemporanilor noștri, pe care noi nu avem curajul sau destoinicia de a-i cunoaște drept și adevărat. Studia istoriei, domnilor mei, a fost în toate timpurile ocupația de predilecție a oamenilor gânditori. Niciodată însă n ...
Nicolae Filimon - Lucia di Lammermoor. Dramă în trei acte de Salvatore Cammarano
... împlinit bine datoriile lor. D-l Folz, în frumosul preludiu de la cavatina: Al’ fin’ son tua… [7] din scena delirului Luciii, ne arătă că cunoaște foarte bine langajul pasiunilor sublime. Tonurile ce scoate din flaut acest poet muzical, după ce au egalitatea cerută de artă și o intonare perfectă, apoi ...
Nicolae Filimon - Schiță biografică asupra maestrului Bellini și a operilor sale
Nicolae Filimon - Schiţă biografică asupra maestrului Bellini şi a operilor sale Schiță biografică asupra maestrului Bellini și a operilor sale de Nicolae Filimon Articol publicat în Naționalul , I (1858), nr. 39, 24 aprilie, p. 149—150, sub semnătura N. Filimon Sicilia, acest locaș al soarelui, insulă a ciclopilor, teatrul celor mai poetice aventure mitologice, patria Ceresei și a lui Triptolem, delicioasa grădină a Italiei, care făcu pe frumoasa Venere a-i da preferință mai mult decît încîntătoarelor dumbrăvi de cedri și chiparisi din insulele Cnido și Cipro; patria primitivă a literelor și a belelor-arte, pămînt proverbial pentru eroismul și abnegarea fiilor lui, iată în fine țara care dete lumei pe pateticul maestru Bellini, pe inventatorul școalei lirice și compatriotul tiranului Falaris, ce-și avea și el pasiunea sa muzicală, ba chiar școala sa fundată pe o teorie proprie a sa, și care în marele său amor pentru cultura muzicei vocale inventă faimosul taur de aramă pe care, după ce-l ardea binișor, adică pînă se făcea roșu, apoi băga într-însul cîte un amator de muzică, care abia intrat în ...
Nicolas Boileau - Poema didactică după Boileau și Horațiu
Nicolas Boileau - Poema didactică după Boileau şi Horaţiu Poema didactică după Boileau și Horațiu de Nicolas Boileau traducere de Ion Heliade Rădulescu , 1836 Lasă-ncolo, nu mai credeți c-un autor fiecum, Scârțâind numai la versuri, spre Parnas să-și facă drum, Dacă din ceruri nu simte darul acela secret Și la nașterea lui steaua nu l-a format de poet. Voi ce de periculoasa ardoare vă-nflăcărați, Ce spinoasa carieră mândri vreți să alergați, Nu vă-ncercați pentru versuri surda a vă consuma, Nici a crede că e geniu un amor d-a tot rima. D-ambițiuni ne-nțelepte cât puteți vă depărtați Cu puterea, mintea voastră ne-ncetat vă consultați. Singură natura poate mințile mari a crea, Ea-ntre autori talente știe-a repărți și da Unul flacără-amoroasă poate-n versuri a descri, Altul prin trăsuri plăcute epigrama-a ascuți; Unul faptele eroici trâmbițând a celebra, Altul pe fluier, la umbră, păstorele a cânta. Sunt însă și oameni care nu cunosc cât prețuiesc, Cred că sunt un geniu mare și pe sine s-amăgesc. Oricare sujet ...
Petre Ispirescu - Fata de împărat și fiul văduvei
Petre Ispirescu - Fata de împărat şi fiul văduvei Fata de împărat și fiul văduvei de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată etc. A fost odată un împărat foarte bogat și puternic. Acest împărat avea un fecior și o fată. Întâmplându-se să-i moară feciorul, îl îngropă cu mare cinste și alai ca pe un împărat. Când fu a duce mortul la biserică, fata împăratului ceru a merge și dânsa săÂl petreacă. Așa de păzită era fata aceasta de tată-său, încât până atunci nici soarele nuÂi văzuse fețișoara, nici vântul nu-i bătuse părișorul. Ea se îmbrăcă în negru și-și lăsă părul despletit (pe) spate, și așa merse de petrecu pe frate-său la groapă. Și așa gătită îi ședea și mai bine decât altminteri. Căci, nu e vorba ea era foarte frumoasă. Crinii și viorelele rămăseseră pe jos și nici la degetul cel mic al ei nu le punea. Când o văzu așa de gingașă și de plăpândă, rămase cu ochii zgâiți la dânsa. Și așa de puțintică și drăgălașe mai era, încât s-o sorbi într-un pahar cu apă. Lumea uitase și mort ...
Petre Ispirescu - Luceafărul de ziuă și luceafărul de noapte
Petre Ispirescu - Luceafărul de ziuă şi luceafărul de noapte Luceafărul de ziuă și luceafărul de noapte de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată etc. A fost odată un împărat și o împărăteasă; ei nu făceau copii; umblase pe la toți vracii și vrăjitorii, pe la toate babele și cititori de stele, și toți rămaseră de rușine, căci n-avură ce le face. În cele din urmă se puseră pe posturi, pe rugăciuni și milostenii; când, într-o noapte, Dumnezeu văzând râvna lor, se arătă împărătesei în vis șiÂi zise: - Rugăciunea voastră am auzit-o și vei face un copil cum nu se va mai afla pe fața pământului. Mâine să se ducă împăratul, bărbatul tău, cu undița la gârlă, și peștele ce va prinde să-l gătești cu mâna ta și să-l mâncați. Nu se făcuse încă bine ziuă și împărăteasa se duse la împăratul și-l sculă zicânduÂi: - Împărate! scoală c-a sosit alba în sat. - Dar asta, răspunse împăratul, ce ai astăzi să mă scoli așa de noapte; nu care cumva vrăjmașii au călcat hotarele împărăției mele? - Din mila lui Dumnezeu, de nici unele ca astea n- ...