Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru CHIAR EA

 Rezultatele 211 - 220 din aproximativ 841 pentru CHIAR EA.

Mateiu Caragiale - Remember (Mateiu Caragiale)

... trecut, în castelele restrânse, celor de aproape și înmulțit înrudiți, trăind împreună, cu același port și obiceiuri, fiecare epocă le întipărește același aer dacă nu chiar aceeași înfățișare. Se întâmplă iarăși ca, acolo unde cu gândul nu gândești, să răsară ființe cărora le trebuie căutată aiurea, în alte țări, la alte ... se păruse a mai fi stat și altădată împreună într-o încăpere la fel. Nu m-aș fi gândit însă să ne împrietenim chiar, fiind îndreptățit a-l crede că făcea parte dintr-o lume cu totul alta decât a mea. Sărea în ochi: una ... fără îndoială, trebuia să se bucure de mari mijloace de trai. Arăta însă a trăi în afară de acea lume, și mai mult chiar, în afară de orice lume. Ca dânsul, în Berlin-W., mai erau și alții, dar pe aceia nu-i puteai decât rareori zări, călărind în ... obișnuit de franțuzească și așa cum rar mi-a fost dat să o aud. Cu timbrul grav al glasului său mlădios și pur, ea era pentru dânsul ceva mai mult decât un mijloc de înțelegere, era o unealtă de seducere. Aflând ce era, l-am înțeles pe dată în ...

 

Constantin Stamati - Luntrea pe uscat

... zori de zi frumoasă, la țărmul unei ape, O luntre sprinteoară, cu pânzi subțiri și albe,     Mândru se legăna, Și valurile line de soare poleite, Chiar ca veșmânt de stofă pe lângă ea-ncrețite,     Frumos o prejura. Senin deasupra cerul, sub ea ca steclă mare, Ș-a florilor mireazmă, ș-a zefirilor boare     Gingaș o dezmierda, Încât părea că toate i se supun ...

 

Thomas Moore - Luntrea pe uscat

... zori de zi frumoasă, la țărmul unei ape, O luntre sprinteoară, cu pânzi subțiri și albe,     Mândru se legăna, Și valurile line de soare poleite, Chiar ca veșmânt de stofă pe lângă ea-ncrețite,     Frumos o prejura. Senin deasupra cerul, sub ea ca steclă mare, Ș-a florilor mireazmă, ș-a zefirilor boare     Gingaș o dezmierda, Încât părea că toate i se supun ...

 

Ion Luca Caragiale - Paradoxal

... mai batem capul a umbla după invențiuni originale, Teofil găsește o explicare cu totul deosebită. În toate este extravagant — dar unde e chiar absurd, e în morală. Această știință așa de pozitivă a suferit de la d. Teofil o completă răsturnare. Ce e bine la toată ... amicul meu conchide, cu spiritul lui sucit, că societatea n-are nici o nevoie să combată vițiurile indivizilor și să le încurajeze virtuțile — ba chiar dimpotrivă, pentru că virtuțile individului sunt păgubitoare autorității ce trebuie să exercite societatea asupra lui, pe câtă vreme vițiile lui îi sunt ei folositoare. Ce ...

 

Cincinat Pavelescu - Zopira

... Cincinat Pavelescu - Zopira Zopira de Cincinat Pavelescu EPISOD Marelui artist, genialul Nottara Este liniște suavă, vântul serii dormitează. Nu s-aude nici chiar vocea marinarilor voioși, Pe a mării depărtare stele blonde lăcrimează; Diamante de lumină, ochi în veci misterioși, Ele scapără pe valuri fulgerări nălucitoare ... în sânge îndrăzneala și-o plătește. El apoi către Zopira se apleacă-nduioșat Și la viață o recheamă din leșinul ce-o-nghețase, O dezmiardă; ea-l întreabă... El îi spune c-a visat, Că e liniște deplină, că nimic nu se-ntâmplase. Și corabia se-nclină peste marea ... condus, M-au plătit cu pungi de aur să servesc a lor izbândă, Hotărât-au mâine seară să pătrundă în Bosfor, Să prădeze chiar seraiul au în cugetele lor... Ziua merg pe lângă țărmuri, noaptea-n umbră stau la pândă.  Bine, câine, zice Aga, voi vedea dac-ai mințit ... se întind Și pătează-n a lor cale poezia dimineții, Sunt zărite și pe dată toată puntea e-n mișcare; Prin alarma zgomotoasă chiar Osman este vestit, Cresc caicele și umbra li se face tot mai mare, Se apropie!... Cazacii sunt cazacii, negreșit. Aga strigă: Șoimi de mare, îndreptați

 

Vasile Alecsandri - Soarele și luna (Alecsandri)

... Și rochița nețesută, Din pietre scumpe bătută. Apoi mândri, el și ea La biserică mergea. Dar când nunta se făcea, Vai de el, amar de ea! Candelele se stingea, Clopotele se dogea, Sfinții fața-și ascundea, Preoți în genunchi cădea. Iar mireasa, vai de ea! Frig de moarte-o cuprindea Căci o mână se-ntindea Și pe sus o ridica Și-n mare mi-o arunca! Valurile bulbucea, Iar ea ... aramă a cerului. [2] Adică nouă ani, provincialism din Moldova. [3] Ileana Cosânzeana este închipuirea cea mai poetică a geniului românesc;ea personifică tinerețea, frumusețea, nevinovăția virgină, suflet îngeresc, într-un cuvânt perfecția omenirii sub chipul de copilă gingașă și răpitoare. Mulțime de povești există în care ... mai ademenitor. În acele basme minunate prin originalitatea lor adeseori fantastică, Ileana Cosânzeana este reprezentată cu părul de aur și cu farmec dulce la privire. Ea-i atât de strălucită că pe soare poți căta, iar pe dânsa ba; păsările cântă în calea sa cântecele lor cele mai frumoase, florile se ... și vin de se întind cu dragoste la picioarele ei, și toți fiii de împărați umblă să o ia de soție. Averile ei sunt nesfârșite, ...

 

Constantin Stamati-Ciurea - Sofia Karpov

... de omăt. Ulicioara în care ea se afla era cu desăvârșire pustie. Oftând, biata femeie porni înainte și după un drum greu de tot obositor, ea se opri dinaintea unei căscioare. Aici se așeză pe scări nemai­putând de osteneală; capul îi se slobozi pe piept și ea rămase câtva timp fără mișcare, ca și când grele gânduri i-ar zbuciuma mintea. Dar iată că sculându-se întinse mâna ei uscată după frânghiuța ... prindă mănunchiul clopoțelului, zbuciumat de furtună, și când îl prinse și voi să-l tragă, deodată la spatele ei se auzi o detunătură. Tresărind speriată ea scăpă din mână mănuncheșul frânghiuței și se întoarse repede îndărăt. „Dumnezeule! Dumnezeule! șopti ea făcându-și cruce. De ce trebuie să locuiesc în megieșie cu această ruină blestemată în care satana își serbează petrece­rile?...“ Detunarea grozavă ... sa. Sofia, sculându-se de pe scaun, o petrecu pe maică-sa cu o căutătură tristă, până ce ușa s-a închis după ea; apoi rezemându-și ceafa de spetele scaunului își aținti ochii în tavan pierzându-se în felurite gânduri, căci ea ...

 

Paul Zarifopol - Privind viața (Zarifopol)

... respecte acele formulări abstracte așa cum i se oferă. Delicatețea, zice dl Ibrăileanu, este calitatea supremă și cea mai rară a sufletului omenesc. Ea le presupune pe toate celelalte. E desigur foarte greu a trăi și a lucra conform acestei ierarhii a calităților ... ce celălalt credea că trece neobservat, și devenim indiscreți. Și de loc nu-mi pare excesiv când dl Ibrăileanu spune că cine nu e politicos chiar cu animalele, nu are sufletul sus pus. Între puținele achiziții ale civilizației, de care se poate mira orice pesimist, trebuie negreșit să așezăm, ca pe ... stările sufletești superioare, pe cele primitive și inferioare, nu poți să nu admiri fantastica feerie clădită de sufletul omenesc pe instinctul cel atât de van, chiar știind că cele mai sublime strigăte ale poeziei nu sunt decât exprimarea ritmată a chinurilor provocate de o celulă, în râvna ei nesatisfăcută ... față de viață, apărută și fixată în intelectualii europeni de pe la 1850 încoace, nu mai este a generației actuale, este că în ea nu mai primează intelectualii excesivi cu amărăciunile lor caracteristice. Această generație vrea să trăiască. Pentru dânsa problema cea mare a vieții nu mai ...

 

Ion Creangă - Soacra cu trei nurori

... prin casă; acuși la strujit pene, acuși îmbăla tortul, acuși pisa mălaiul și-l vântura de buc. Și dacă Enachi se punea pe gene-i, ea îndată lua apă rece și-și spăla fața, ca nu cumva s-o vadă neadormita soacră și să-i bănuiască. Așa se munci biata noră ... vârstă și ceva încrucișată, dar foc de harnică. După nuntă, feciorii se duc iarăși în cărăușie și nurorile rămân iar cu soacra acasă. După obicei, ea le dă de lucru cu măsură și, cum înserează, se culcă, spunând nurorilor să fie harnice și dându-le de grijă ca nu cumva să ... nu te tot codi, că mămuca ne vede. — Cum? Eu o văd că doarme. Ce fel de treabă e aceasta? Noi să lucrăm, și ea să doarmă?! — Nu căuta că horăiește, zise cea mijlocie, mămuca are la ceafă un ochi neadormit, cu care vede tot ce facem, ș-apoi ... mămuca, și le-am făcut de mâncare, și le-am scos un cofăiel de vin, și de aceea ne-am chefăluit și noi oleacă. Iaca, chiar mai dineoarea s-au dus. — Și m-au văzut cuscrii cum dormeam? — D-apoi cum să nu te vază, mămucă?! — Ș-apoi

 

Vasile Alecsandri - Ceasul rău

... de știre Pustnicului sfânt Să ardă tămâie Ca să nu rămâie Tătar pe pământ. Oastea-nvingătoare A stins de la soare Aprigul dușman: Ea se-ntoarce-n munte Având chiar în frunte Vechiu-i căpitan. Iar sărmana fată În zadar, vai! cată Pe iubitul său! El în foc căzuse, După ce făcuse Vitejii de zmeu ...

 

Mihai Eminescu - Icoană și privaz

... pe umeri de femeie... Astfel îmi trece viața, astfel etern mă chinui Și niciodată, Ana, nu m-a lăsat la sânu-i, Căci ea nu vrea iubire... vrea numai adorare... Tâmpit să-mi plec eu fruntea ca sclavul la picioare Și ea să-mi spuie rece: ,,Monsieur, ce ai mai scris?" La glasu-i chiar ironic, să fiu în paradis, Să fiu prea, prea ferice, de-a vrea să cate numa Pe acest mizerabil, ce o privește-acuma ... chip Cu fraze-mpestrițată, suflată din nisip. Nu-i acea altă lume, a geniului rod, Căreia lumea noastră e numai un izvod... Frumoasă, ea cuprinde pământ, ocean, cer În ochi la Calidasa, pe buza lui Omer? O, salahori ai penei, cu rime și descrieri Noi abuzăm sărmanii de mâna ... să petreacă. Ce caut eu cu ochi-mi, cu-a lor privire seacă? Ce-i zic dumnezeire, și înger, stea și zeie, Când ea este femeie, și vrea a fi femeie? Și totuși... Ah, odată, mi-a spus cu vorbe dulci: ,,Aș vrea pe braț ... ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>