Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru CEL MAI TÂRZIU

 Rezultatele 211 - 220 din aproximativ 323 pentru CEL MAI TÂRZIU.

Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a XI

... mulțime. Atunci lege-i putința cu sâlă, Voia lui e poftă desfrânată, Iar' porunca crudă, neîndurată. [3] Puind el tot dreptul în putere, Face pe cel mai slab să-i slujască Despoindu-l cu sâla de-avere, Apoi cu îndrăzneală tâlhărească Robește țări, arde orașe, sate, Și pe unde merge strică toate ... sabie și foc aleargă, Besericele ei să le spargă. [8] Dar' iacă vin ș-alții de-împrotivă, Cu altă credință ș-altă lege, Carea-i mai slută și mai ponivă, Dar' fiindcă nime n-o-înțălege, Pentr-acea dobândește priință Și-i zic adevărată credință. Încă-apoi lege din lege naște, Credință din credință ... dânșii-osăbire, Vom afla că-asemenea dreptate Trebue s-aibă toți în cetate. Nici poate unul ș-altul zice Cătră cei deopotrivă șie: ,,Eu-s mai mare din toți aice!" Căci împrotivă-i să scoală-o mie Și-i arată, prin dovadă tare, Că el ca ș-alții numai un cap ... aibă ei minte-îngerească Și cu toată-înțălepciunea plină! Eu, de voie bună, nu mi-oi pune Jugul în grumazi, vă spun ș-oi spune! Cel mai ...

 

Titu Maiorescu - Direcția nouă în poezia și proza română

... O parte a răspunsului atârnă de la direcția spiritelor din societatea de astăzi, direcție a cărei manifestare este literatura în înțelesul cel mai larg al cuvântului. Pe când în lumea noastră politică neliniștea a ajuns la culme și totul pare întunecat în confuzia unor tendințe lipsite ... a fost decât lut. Și totuși, țărână frumoasă și moartă, De racla ta razim eu harfa mea spartă, Și moartea ta n-o plâng, ci mai fericesc O rază fugită din haos lumesc. Ș-apoi cine știe de este mai bine A fi sau a nu fi; dar știe orcine Că ceea ce nu e nu simte dureri, Și multe dureri ... măsură poeții mai vechi, și lauda ditirambică a lui Țichindeal, d.e., și a lui Heliade cu greu va putea încălzi cetitorii mai critici de astăzi. Cea mai bună din cele trei poezii ale d-lui Eminescu ne pare a fi cea din urmă, Mortua est, un progres simțit în precizia ... a unei inimi pline de simțiri vrea să se întrupeze în forma poeziei, ea, prin chiar aceasta, intră într-o lume unde timpul nu mai ...

 

Gheorghe Asachi - Soția de modă

... la... cununie, La-acea zi și acea oară ce în veci voi blastama, De când viața mea senină să-ncepu a turbura. Prea târziu văzându-mi cursa, eram să las toate cele, Dar parola și... trei sate, ce-s vecine cu a mele, M-a făcut ... rog să n-aud de-acuma niște-asemenea cuvinte, Ce-a răzeșilor la țară complemente-aduc aminte! Am tăcut. E grea tăcerea, dar mai rău-i murmura, Însă ea de bucătarul iar începe a-ntreba: Țigan este bucatariu? Crescut în casă la noi. Vai de mine, und ... nici nu-i de cină, Nu încap aicea oaspeți de părechi nici o duzină; Iar salonul de conțerte și acel de convorbit? En să mergem mai departe, unde-i acel de dormit? Cabinet de toaletă, altul pentru camarieră, Bibliotica mea unde-i, să așez un glob ș-o sferă? După cântec ... Peste-o lună a mea casă în palat fu prefăcută; Pe păreți tapete-ntinde și covoare pe parchet, Draperia la fereastră pentru planul cel cochet, Noaptea-n ziuă o preface, toată ziua parcă-i sară, Încât ziua prin tuneric eu plâng soarta cea amară! Nu-i de-agiuns, că ...

 

Alexandru Vlahuță - Iubire

... să-mi deslușesc ce cuget... Dar tu-mi evoci o lume-ntreagă, De care nu știu ce putere, Ce doruri mistice mă leagă. Mă simt mai bun, mai cald, mai vesel. Viața toată mi s-arată Frumoasă, și într-o lumină Cum n-am văzut-o niciodată! Căci azi iubesc; din nou îmi pare Că ... ascundă, Gândește-te că sunt departe, C-aștept și roag-o să-mi răspundă. III Cumplite-s nopțile de iarnă, Și lungi de nu se mai sfârșesc. În urletele vijeliei Sunt glasuri cari mă bocesc, Și mi-e urât, mi-e dor, mi-e jale, Și întunericul de-afară Îmi face ... zbucium Ca-ntr-un ocean care mă-nghite, Pierdut și neștiut de nimeni În golul vremii neclintite. Mereu pe-aceleași pagini caut Un semn, știut mai dinainte... A, iat-o filă îndoită... Icoana ta-mi răsare-n minte, Te văd citind aceste rânduri, Te simt gândindu-te la mine ... s cele dintăi urme În valurile de zăpadă; Sunt amețit de neodihnă, În gând spui versuri latinești, Și, după fiecare strofă, Mă-ntreb dacă mă mai ...

 

Dimitrie Anghel - Floarea de aloes

... casele cînd presimt că vine moartea, ca să revie apoi cu grămada, cînd doliul a fost dat jos de pe ziduri, nu-și mai găseau astîmpăr. Tata, nepăsător, luă cheile și deschise cea dintîi ușă, trăgind-o zgomotos după dînsul. Era un iatac mobilat după moda veche, cu paturi ... molii, cu zborul lunatec, întinseră aripele lor ofilite ca niște scîntei ce stau să se stingă. O rază de soare pătrunse și învechi parcă și mai tare lucrurile. Mirosul ciudat ce-l au sertarele închise se răspîndi deodată, și nu știu pentru ce mirosul acela mi se păru mie că este ... o clipă cum lucesc geamurile aburite de ceață cînd aprinde cineva îndărătul lor un chibrit, dar tata nu luă în seamă acestea, și după ce mai făcu o dată ocolul odăii, frecîndu-și mînele cu mulțumire, deschise o altă ușă. Scoarțe și chilimuri vechi în fel de fel de ape, flori ... scria umbra lanțurilor cu greutăți pe pereți. Tata dete la o parte un jeț, stricînd simetria ospățului la care doar numai umbrele veneau să se mai așeze, deschise zgomotos bufetul, prețui parcă ce era într-însul, căntări o clipă greutatea argintăriei înflorită cu ghirlănzi de foi și păsări, cătă de aproape ...

 

Alexei Mateevici - Cântarea slavei

... Vremi, de pe când lume multă venea Prin tainica voastră dumbravă Și scârbele lumii cei sfinți mângâia Spre marea a Domnului slavă. * Nu mai vezi pustnici prin dese păduri, Prin tainici dumbrăvi și poiene: Vremi grele de patimi, păcate și uri Venit-au amarnic viclene... Dar știu eu, schimba ...

 

Emil Gârleanu - Grușan

... văzut pe când eu eram copil și dânsul colonel. Dacă-mi dați voie, vă pot povesti cum m-a făcut să simt cea mai grozavă spaimă ce am avut-o în viața mea. Toți și-au tras scaunele mai aproape, iar maiorul se sculă de la masă, mișcat parcă, veni până lângă ofițer și, uitându-se drept la el, rămase să-l asculte în ... mintea mea nici după ce mă însănătoșisem, nici chiar după ce scăpasem de groaznicele visuri ce-mi cutreierau somnul. Și totuși, pe urmă doream să mai văd pe sălbaticul soldat. Nu știu de ce îmi inchipuiam că n-aș mai fi tremurat pe spatele calului... Era pe la mijlocul iernii. Auzisem că și regimentul acesta trebuia să plece numaidecât. Toata ziua mă plimbam prin grădinuță ... intrând săgeată printre miile de cioare care se ridicară, deodată, într-un vaier asurzitor, acoperindu-l, înfășurându-l ca-ntrun zăbranic, și nu l-am mai zărit, ca și cum nenumăratele păsări negre l-ar fi răpit în zborul lor spre cer. De atunci nu l-am mai ...

 

Calistrat Hogaș - Amintiri dintr-o călătorie

... fără a-i da bună dimineața cel puțin, îl întrebai scurt despre drumul la Almaș. Foarte rar se întâmplă cuiva să vadă o figură mai elocventă decât acea a omului meu; un psiholog ar fi scris volume întregi, eu însă cred de ajuns a spune că ... o adevărată zi de iulie. Nici un nor nu plutea sub albastrul cerului adânc și limpede ca ochiul unei fecioare. Toate stelele se mistuiseră și cel mult dacă îndrăzneața Stea a Ciobanului mai înfrunta, din când în când, valurile de lumină trandafirie, cu care zorile inundau răsăritul depărtat. Nici un vânt nu mișca aerul, și grâul, în lanurile ... ca să le cercetez pașapoartele. Cine dracu i-a îndemnat să se îmbrace ca niște marchidani și să cutreiere satele? Văzut-ai pe cel mai tânăr? Tuns, cu chipiu de uniformă, cu opinci și cu bocceaua în spate, parcă era un dezertor. La Gârcina i-ai scăpat sfinția-ta; da ... la Horaița, dar, fiindcă nu cunoșteam drumul, furăm nevoiți a cere la starița schitului pe cineva care să ne călăuzească. Acesta fu lucrul cel ...

 

Alecu Russo - Poetul Dăscălescu

... Zimbrul, în urma Steaua — care are toate simpatiile noastre pentru călduroasa și folositoarea sa redacție, deși limba ei bate prea în franțuzie, — și mai mult o broșură tipărită în Îași în anul acesta, au făcut cunoscut publicul cu talentul dlui Dăscălescu — un talent drept și adevărat național, că ... și exclamații multe!!!!!! Nici puntul, nici exclamația nu ascund vro idee, și când s-ar putea găsi cevași, limba o ascunde sub o mrejă încâlcită. Mai are românul că așteaptă să-i vie de aiurea judecata a oamenilor și a lucrărilor sale; călare pe două-trei nume ... uitați; românul are și va avea poeți, iar românul nu știe a prețui ce e bun și ce e trebnic, decât într-un târziu, când răceala și descurajarea au amorțit sufletele. Trebuie să caști gura în București, ca să fii poet în Iași, trebuie să dai din coate în ... Robia în pământul nostru este un drit al codului, și driturile nu se sting, nu se prefac fără oarecare tulburare a interesurilor materiale; mai mulți din obște, ce au chemat din tot sufletul dezrobirea, stau a se răzgândi la pierderile ce vor face. Dacă ofisul măriei sale ...

 

Ioan Slavici - Rodul tainic

... ca să i se fi tocit cățărătoarele, și tocmai în seara zilei a șaptea s-a pomenit la poarta raiului. Nu mai era acum tot ca mai nainte: la poarta aceea n-a găsit adică o babă, ci un moșneag bătrân, de tot bătrân. — Ai obosit, nu-i așa ... din putină. După ce a ieșit, ce să-ți vadă ochii? Să stai și să te miri! El era frumos de nu-i mai puteai găsi pe fața pământului pereche. Să vezi dar rușine ce era să pățească împăratul acela care și-a pus de gând să ... s-au pieptănat, altă minune: fața lui era tot atât de frumoasă ca a Liei. Când se uită deci la el, Lia nu mai știa ce să facă de bucurie, l-a chemat la ea și l-a sărutat — cum mireasa își sărută mirele ... a trimis la vânătoare pe Danciu, care nu mai era acum țigan ca toți țiganii, ci Făt-Frumos deopotrivă cu orișicare fecior de împărat. Mai

 

Gheorghe Sion - Corespondența lui Gheorghe Sion cu George Bariț

... cu principii democratice, iar încolo nu sânt decât niște bătrâni orbi, care se închină la cavaleriile rusești și se tem să nu se închine la cel mai de pe urmă muscal. Pe popor cine poate să-l numere între elementile lumei? El geme de mult în robie și s-a deprins ... zile prințipatele nu vor fi deșertate de oști streine, apoi ei își coboară pandierile. Se adeverește că cabinetul de Stambul are tot un suflet ca cel de la Neva. La Bărlad rușii ș-au spănzurat în public 7 soldați, din pricină că ei, fiind români din Basarabiea, ar fi vorbit între ... erai în Molvova, mă măguleam cu spranța că vei veni să vezi și Iașiul, dacă nu și amicii. Dar de când te-ai dus, nu mai știu ce faci. Am văzut o scrisoare a d‑tale la Gheorghiu, din care am aflat că ai trecut la Cronstad și că ... rog pe d-ta, acela [ce] mă onori cu numele de amic, să faci toate chipurile să-mi trimiți culegațiunea întreagă, și să trimiți și mai ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>