Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CEL MAI DIN VÂRF
Rezultatele 211 - 220 din aproximativ 314 pentru CEL MAI DIN VÂRF.
Alecu Russo - Studii naționale (1840)
... în codri și sunt groaza călătorilor. Grecia a avut clefții săi, care sub pretext de a se răzbuna asupra turcilor, trăiau mai mult din jacurile făcute asupra creștinilor, și însă numele de cleft este sinonim cu numele de brav! De unde vine această influență magnetică, pe care o simțim ... de popor, căci poporul vede în ei pe niște apărători meniți a restabili cumpăna dreptății. Țara Muntenească ( numită astfel în glumă, căci cea mai mare parte din ea nu este decât un șes ) a avut asemenea hoți înfrățiți cu poporul. La anul 1830 a fost prins și executat ... erau foarte grele, prin urmare acel triumvirat prăda țara în ziua mare fără grijă de poteri. El era compus de Bujor și de doi boieri din cele mai întâi familii! Prinși, în sfârșit, de arnăuții hătmăniei, Bujor, mojicul, fu spânzurat, iar nobilii, privilegiați până-n momentul morții, fură descăpățânați în câmpul Copoului. Cu ... a râde, iar căpitanul lor zise: — Ești maiorul Bacinschi, te cunosc eu de la Iași... ai scăpat de foc casa unui neam al meu din ...
Ion Creangă - Povestea lui Harap-Alb
... și moșul vostru. Care dintre voi se simte destoinic a împărăți peste o țară așa de mare și bogată, ca aceea, are voie din partea mea să se ducă, ca să împlinească voința cea mai de pe urmă a moșului vostru. Atunci feciorul cel mai mare ia îndrăzneală și zice : — Tată, eu cred că mie mi se cuvine această cinste, pentru că sunt cel mai mare dintre frați; de aceea te rog să-mi dai bani de cheltuială, straie de primeneală, arme și cal de călărie, ca să și pornesc ... cum ți-a sluji norocul. Vorba ceea: "Fiecare pentru sine, croitor de pâine". De-i izbuti, bine-de-bine, iară de nu, au mai pățit și alți voinici ca tine... Atunci feciorul cel mijlociu, pregătindu-și cele trebuitoare și primind și el carte din mâna tată-său către împăratul, își ia ziua bună de la frați, și a doua zi pornește și el. Și merge, și merge ... dinaintea lui cu o babă gârbovită de bătrânețe, care umbla după milostenie. — Da' ce stai așa pe gânduri, luminate crăișor? zise baba; alungă mâhnirea din inima ta, căci norocul îți râde
Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul I
... a lua drumul, chipurile, al școlii. 7 lei m-a costat trenul până la Brăila, iar de-acolo toate drumurile le-am făcut mai mult pe jos. însă la Brăila m-am făcut hamal în port - eram cel mai bun gimnastic din clasa mea și puteam să bat pe oricine din cele două clase superioare ale mele. Chiar de la Brăila mi s-a pierdut urma. Pe urmă, pe unde n-am umblat! Am ... cum vase franceze nu prea veneau prin părțile noastre, învățam astfel de la turci, de la greci și de la alți străini care știau, și mai cu seamă din cărțile cu istorioare copilărești și din dicționarele cele stângace. După ce a izbucnit războiul cel mare, ca la un an, am vrut să plec la Marsilia să mă înrolez în armata franceză; dar abia atunci s-a băgat ... la drumuri nemaibătute și la răspântii cu hanuri și cu focuri de popas ca la începutul pribegiei mele. Dar pe aici începusem să nu mă mai simt ferit ca în porturi. Am socotit că tot mai ...
Grigore Alexandrescu - Nu, a ta moarte
... Dar nici pustiul, nici depărtarea, Gândiri cumplite n-au biruit: Molizii, brazii, ce port răcoarea, Ei suferința-mi n-au răcorit. Te iubesc astăzi ca mai-nainte, Ca în minutul cel încântat, Când eu de pieptu-ți tânăr, fierbinte, Tremurând, fruntea-mi am rezemat. Minutu-acela-n veci mă muncește, Ca o sentință e-n mintea ... De ating fruntea-mi, simt că zvâcnește, Focul din sânu-ți arde în ea. Fierul cel roșu, care-l apasă Mâna cruzimii pe-un osândit, Mai adânci urme nici el nu lasă, Decât minutul acel dorit. A mea durere trecut nu are; Ea nici va crește, nici va scădea ... un tată pe un fiu plânge, Unde nădejdea toată-a-ncetat, Unde se-nalță un fum de sânge, Ca blestem jalnic și necurmat. Mai mult d-atâta nu poți a face: Asta e soarta ce mi-ai gătit, Singurul bine, singura-mi pace, După amorul ce-am ...
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira III
... nostru închis se pomenește, Sărac ca vai de dânsul, lăsându-și creditorii În deznădăjduire cu lacrimi pe obraz. Pe doi, trei sărăcindu-i, pre alții mai mulți șireți, Care-au pândit prilejul i-a pus în bună stare. Din zori de zi Menandru aleargă, urmărește, Ascultă ce se face prin case și prin târg, Și ce porunci ieșiră acum mai de curând. De orice schimbări nouă, de orice-naintare El află mai nainte, și tot ce se lucrează Ca tatăl nostru știe. El e mai mulțumit Trei zile să postească, decât a nu afla Ce veste curierul din Persia aduce, Ce fată se mărită, ce tânăr se însoară, Care cui face curte, cine s-a gâlcevit, Cine în cărți aseară mai ... vine din casă de magnat. Sfârșind, din ochii-ți piere, precum judecătorul De-mpricinat s-ascunde când știe că bani n-are; Se duce să mai umple pre alții cu minciuni. Longhin te amețește, deși nu știe vești, Ferește-te de dânsul, și nu-l pofti la masă De n-ai ... să-l prăpădească, Și cu necontenire de moarte-l prigonește. Gândește ticălosul că poate înșela Pre Cela ce cunoaște pe-ai lumii răi și buni! Din ...
... cu mâna semn a face, Și Apusul își împinse toate neamurile-ncoace; Pentru-a crucii biruință se mișcară râuri-râuri, Ori din codri răscolite, ori stârnite din pustiuri; Zguduind din pace-adâncă ale lumii începuturi, Înnegrind tot orizonul cu-a lor zeci de mii de scuturi, Se mișcau îngrozitoare ca păduri de lănci ... apune, Voind creștetele nalte ale țării să-ncunune Cu un nimb de biruință; fulger lung încremenit Mărginește munții negri în întregul asfințit, Pân' ce isvorăsc din veacuri stele una câte una Și din neguri, dintre codri, tremurând s-arată luna Doamna mărilor ș-a nopții varsă liniște și somn. Lângă cortu-i, unul dintre fiii falnicului ... pe genunchi scriind o carte, S-o trimiță dragei sale, de la Argeș mai departe "De din vale de Rovine Grăim, Doamnă, către Tine, Nu din gură, ci din carte, Că ne ești așa departe. Te-am ruga, mări, ruga Să-mi trimiți prin cineva Ce-i mai mândru-n valea Ta: Codrul cu poienele, Ochii cu sprâncenele; Că și eu trimite-voi Ce-i mai ...
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Personalitatea și morala în artă
... ideale", ,,emoțiuni impersonale", ,,înălțare impersonală", ,,lume impersonală", ,,ficțiuni artistice", ,,inspirare impersonală", ,,transportarea în lumea curată a ficțiunilor" pot să întunece chiar și lucrul cel mai limpede; dar în chestii literare, care după dl Maiorescu, sunt atât de grele, toate aceste ficțiuni și impersonalități pot, cel mult, să câștige autorului titlul de profund din partea celor care nu vor fi putut pricepe o boabă din tot articolul. Dar aceste expresii grele, metafizice, mai sunt și neexacte. Să luăm vorba ,,emoțiune impersonală"! Emoțiunile sunt în general cât se poate de personale, pentru că sunt urmarea unei ațâțări nervoase care ... și a individului, apoi sentimentele și faptele egoiste sunt trebuitoare pentru păstrarea indivizilor și prin urmare și a speciei, care e formată din indivizi. Așadar, și unele, și altele pot fi morale. Să luăm un exemplu pentru mai bună lămurire. O casă arde, eu sunt într-însa. În fața primejdiei simt o emoțiune care mă împinge să scap din foc. Această emoțiune și fapta ce urmează sunt egoiste. Alt exemplu. O casă arde, într-însa este vecinul meu. În fața primejdiei în care e ... ar lipsi cu totul sentimentele altruiste. Așadar, ...
Cincinat Pavelescu - Păsările nopții
... Cincinat Pavelescu - Păsările nopţii Păsările nopții de Cincinat Pavelescu Într-o zi vulturul mândru, Rege-al culmilor cărunte, Toate păsările lumii Le-adună p-un vârf de munte, Și le zise: Mi-este milă De eterna voastră noapte... Tremurați în fund de cuiburi Speriate d-orice șoapte, Pe când eu, dacă ... Domnul Pene mândre pentru voi, Ca să vă târâți aripa Murdărită prin noroi? Hai! spălați-le-n seninul De pe culmile înalte! Pe albaștrii munți din zare Zborul vostru să tresalte. Mai lăsați pădurea sumbră, Cuibul, streșina ruină, Și zburați din întuneric Către viață și lumină. Ceru-nalt e lumea-n care Suferinți și păsuri nu-s; De muriți suind acolo, Cel puțin cădeți de sus. Hai, urmați-mă și-n aripi De vă-ncredeți cum mă-ncrez, Către soare zborul vostru Voi căta să-l îndrumez ... niște mierle, Un grangur, o privighetoare Deschiseră-aripile-n dorul Acestui zbor către azur, Când bufnița și liliacul Grăiră mândrului vultur: Vrei să ne scoți din umbra-n care De veacuri toți ai noștri dorm? Că ești ideea ce ne pasă? Noi suntem numărul enorm! Și soarele-i dușmanul nostru. Când ... îl privim ne-apucă plânsul; Vom face nori de întuneric Între pământ și dânsul. De atunci, cu aripile strânse, Și-abia târându-le
... D-na ALEXANDRESCU (cască cu mare zgomot) (Râsete) PROFESORUL Să mi se permită o mică digresiune. Nu voi să spun malițiozități asupra acelor persoane care, din nenorocire, orele destinate repauzului nopturn și le consumă în petreceri mai mult sau mai puțin per-nicioase pentru sănătatea corpului și a spiritului, fiindcă aici (subliniind ironic, în pofida d-nei Alexandrescu) după toate aparențele, nu poate ... Ba nu! Sunt curios să știu ce este după d-ta talentul. DIRECTORUL Îți spui... Dar pe urmă, îmi dai drumul?... Talentul este un accident din naștere. Din fericire, e un accident rar. Ei! fiecare la locul său... mai avem cincisprezece minute. Începem! Începem! SCENA II CEI DE SUS — UN SERVITOR.— UN TÂNĂR AUTOR SERVITORUL (vrând să anunțe) D-le director, este ... cu mijloacele, cu necesitățile noastre... TÂNĂRUL (nervos și hotărât) Trebuie să se potrivească! DIRECTORUL De ce numaidecât „trebuieâ€�? TÂNĂRUL (tonul din ce în ce mai sus) Fiindcă aveți aci un teatru românesc; am aci două piese românești... trebuie să le primiți! PROFESORUL Firește! DIRECTORUL Dacă ne convin! TÂNĂRUL Trebuie să ... noi. (toți dau ...
Ion Heliade Rădulescu - Prolog la serbarea numelui preaînălțatului nostru domn Alexandru D. Ghica 18
... precum au fost: adevărul este d-alăturea mea. Egiptul, Grecia, Roma au strălucit odată; și mi-am întors ochii înapoi, și pare că n-am mai stat! Strășnicia legilor și paza lor le-au înălțat întru slavă; nesocotința și abaterea de la dânsele au dărâmat din temelie aceste colose de mare cuviință și de libertate. Marcu Aureliu, cu a sa blândă și înțeleaptă oblăduire, Titu și alții împodobesc foile ... faceți dimpreună cu dânsul ca fiii voștri să simtă facerile de bine ale așăzământurilor ce ați dobândit; și eu voi scri epoha aceasta ca cea mai fericită a pământului vostru, și numele lui, pe care îl serbați astăzi, va fi atunci nume de cinste și de sărbătoare la urmașii ... Și sunetul ce scoate e vifor, vijelii! Virtutei eu dau viață, o fac sfântă ființă, Templu-i ardic, altare, și o-ndumnezeiesc; Iar răutatea, groază din neagra locuință, O naște însuși iadul, e biciul pământesc. Istoria prin mine ia chip, se-nființează; Pe Libertatea mumă Comerciului eu fac; Eu Timpului dau ... sloboda a mea liră În veci n-am atârnat-o la ușă de-mpărați; Când îns-ale lor fapte pe ea o-nsuflețiră, ...
... bivoli negri a stat lângă fântână. Vro doi români în soare ș-o sprintenă română Încungiură ceaunul ce ferbe fumegos Pe foc, și mai departe un câne roade-un os. Pe car un copilandru privește-n departare... Zadarnic ochii-i zboară din zare-n altă zare! Nici casă, nici pădure, nici râu răcoritor, Nimic nu se arată pe câmpul de mohor! Din vreme-n vreme numai, lungi șiruri de cocoare Sub bolta albăstrie zbor tainic călătoare, Și vulturi mari, prădalnici, cu gheare înarmați, S-adună, lăsând puii ... ce zace-n acest loc! Mult vesel va fi câmpul când vecinica-i tăcere Va dispărea deodată la glasul de-nviere Ce scoate zmeul falnic din gura lui de fer, Vestind noua răpire a focului din