Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru CA DE CEARĂ

 Rezultatele 211 - 220 din aproximativ 644 pentru CA DE CEARĂ.

Ion Creangă - Capra cu trei iezi

... să deschid. Atunci mezinul se vâră iute în horn și, sprijinit cu picioarele de prichiciu și cu nasul de funingine, tace ca peștele și tremură ca varga de frică. Dar frica-i din raiu, sărmana ! Asemene cel mijlociu, tuștiu ! iute sub un cherșin; se-nghemuiește acolo cum poate, tace ca pământul și-i tremură carnea pe dânsul de frică : Fuga-i rușinoasă, da-i sănătoasă ! ... Însă cel mare se dă după ușă și - să tragă, să nu tragă ? - în sfârșit, trage zăvorul... Când ... și ce să-i facă ? "Aha ! ia, acum i-am găsit leacul, zise ea în gândul său. Taci ! că i-oiu face eu cumătrului una de ș-a mușca labele !" Aproape de casa ei era o groapă adâncă; acolo-i nădejdea caprei. - La cadă cu dubală, cumătre lup, că nu-i de chip !... Ia, de-acu să-ncepe fapta : Hai la treabă, cumătriță, că lupul ți-a dat de lucru !" Și așa zicând, pune poalele-n brâu, își suflecă mânicele, ațâță focul și s-apucă de făcut bucate. Face ea sarmale, face plachie, face alivenci, face pască cu smântână și cu ouă și fel de ...

 

George Coșbuc - Dragoste învrăjbită

... și-a lovit în el. Și plângând copilul și-a cătat cărarea. Ea luând din mână-i volnic lumânarea O lipi de-o piatră ca să mulgă iar. Nu mai era lapte și mulgea-n zadar Ugerul. Iar vaca poate niciodată N-a mai fost ca astăzi neastâmpărată Și-a-ncetat Simina, ca s-a ostenit. Când era prin tindă, ea și-a amintit C-a lăsat aprinsă albă lumânare. D-apoi ... de boală. Toate-acum s-au dus! Și din ce? Simina n-avea chip de spus. Ieri, de către seară, a plecat Simina Ca să duc-o mustră de cusut la Lina, Prietena ei, poate cea mai bună-n sat Mă-sa-n târg fusese ieri și-a cumpărat Mere; și Simina ... cum îi apasă Pieptul și-o sugrumă, și o ține drept. Ce să fac în casă? Dar aici ce-aștept? Și-i venea să țipe ca dintr-o pădure Și-i venea să urle ca din foc, să-njure, Și-i venea să plece, noaptea cum era, La Lisandru-acasă. Ce e

 

George Coșbuc - Crăiasa zânelor

... George Coşbuc - Crăiasa zânelor Crăiasa zânelor de George Coșbuc Orcanul însuși stă domol Și-n gânduri dulci se pierde, Când zânele cu pieptul gol Răsar pe lunca verde. Ușoare, ca de neguri, fug Prin liniștea adâncă, Obrajii lor, ca flori de rug, Sunt nesărutați încă. Vezi tu departe-n Răsărit Aprins lucind ca focul Palatul lor? Împrejmuit Cu zid d-argint e locul: Acolo ele-n veci nu mor Și vara-n veci nu moare, Iar ele-și ... strâns i s-a lipit De caldul trup mătasa! Ea bate-n palme, vede-n lac Că strânsă-i stă mai bine; Rotunde, ca un cap de mac, Stau sânurile pline, Mai naltă pare, și-n umblat Mlădie ca o vargă, Ea simte cât de rău i-a stat În haina ei cea largă. Și ochii-i otrăviți de dulci La brâu sălbatici cată. Ți-l dau, cu tine de mă culci Alăturea o dată! Dar, Ano, pentru ce nu-mi cei Altce, că am eu multe! Nu vreu! Și-n urmă asta ce-i ... povestea, când un fiu De împărat odată, În piept cu dor turbat ...

 

Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira I

... noi dintr-un ceaslov Putem ști ziua lunii și ceasul când se pișcă! Noi n-avem vro nevoie de-a lui Euclid știință, Ca să-mpărțim pământul în firte și bucăți, Și știm făr-de algebră câți bani sunt într-un leu. Silvan iubește numai știința aceea care Venitul înmulțește și scade cheltuiala; De nu se-ngroașă punga nu vede vrun folos, Ci numai nebunie pentru societăți. La față roșul Luca, ce hojma râgâiește, Ne spune că știința prietenia ... un funt de pudră bun, Virgil un ban nu face mai mult decât Egor [2] , Și Reks [3] e mai de treabă decât Ciceron foarte. De-acest fel de cuvinte urechile-mi sunt pline. Ascultă deci, o, minte, cum eu te sfătuiesc: Fii mută ca un pește, și nu mai tot vui. Un scriitor se-ndeamnă prin laudă a scrie, Iar fără ea tânjește, când alt folos nu ... când tot hulă drept laudă să răbd? Să sufăr ca bețivul ce n-are vin de-ajuns, Ca popa ce nu poate în praznice petrece, Ca târgovețul cărui lipsește buna bere? Eu știu că tu poți, minte, a-mi arăta curat, C-un desfrânat nu poate virtutea a

 

Ion Luca Caragiale - Noul cabinet Otoman

... străine. Unele organe pretind că deși criza ministerială din Constantinopol și formarea noului cabinet au venit cam fără veste, însă nimini nu poate fi surprins de una ca aceasta. Căderea lui Savfet-Pașa este un fapt foarte important. Fostul mare vizir de netăgăduit, este unul dintre bărbații cei mai însemnați ai Turciei și un diplomat isteț, om onest și inteligent și mai presus de toate patriot sincer. El și-a căpătat pe bun drept stima generală prin chipul cu care și-a servit țara în ... Turcia se află acum într'o stare din care neapărat, dacă voiește să mai trăiască, trebue să iasă, și pentru acest sfârșit este nevoie nu de vedenii închipuite și de descurajare, nu de păreri și de spaime fără noimă, ci de energie, de sânge rece și de judecată sănătoasă. Abdul-Hamid, rătăcit în neîncrederea lui, s'a înconjurat încetul cu încetul de străini, crezând că are să găsească mai mult devotament și bună credință în niște oameni cari i-ar datori lui tot și a căror ... cum zic foile franțuzești, dau dovadă că tocmai acum, în loc de o purtare fermă și statornică, în Turcia domnește o pornire și un spirit ...

 

Dimitrie Anghel - Hipparc și Didona

... Dimitrie Anghel - Hipparc şi Didona Hipparc și Didona de Dimitrie Anghel Publicată în "Almanahul Societății scriitorilor români pe 1912", p. 14—20. Fragment Ca o seceră ce-ar intra în răzvrătirea unui lan, astfel se întoarse în sfîrșit și vîntul de sud, în norodul tulburatelor valuri, și culcă snopii de apă pe întinderea mării. Domolite, unul după altul, talazurile, cu ritmice mișcări împingînd spre țărm sfîșiatele dantele de spumă, veneau să cînte subt fereastra atelierului lui Hipparc. În port, lîngă cheiul vechi, galerele se legănau la soare, și cîntece vesele urcau de pretutindeni de pe punți. Pînze albe se desfășurau ici-colo și se umflau în vînt, zgomote de lanțuri ce trăgeau ancorele grele de la fund se auzeau sunînd, licăriri de lopeți ce plîngeau mărgăritare de apă. În bătaia soarelui se aprindeau în aer. Geana curbă a orizontului chema aiurea, blîndul cîntec de ape momea cu graiul lor înșelător, imensa mișcare de unde ce nu stau o clipă locului îndemnau pe cei ce stătuse la adăpost cît timp înfricoșatul Eol își trîmbițase mîniile, să-și întindă din ... încercatele pînze și să plece în căutarea norocului. Ciocane grăbite loveau ritmînd cîntecele, flamure înălțate zugrăveau frînturi de

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Departe, departe

... nimic, nicăieri... Suisem niște dealuri... unde să fie? Mă uit în toate părțile... nimic, nicăieri. M-am dus, m-am tot dus, până când palatul de marmură nu se mai vedea decât ca o jucărie de copii. Și am căutat, am căutat, doar de-oi găsi o cărare umblată de picior omenesc, și nici o fâșie de drum n-am întâlnit. Și când mi se păru că palatul se șterge de pe fața pământului, o rupsei la fugă îndărăt, căci ce m-aș fi făcut în așa pustietate? Și de ce goneam, de ce palatul se ridica ușor din grădinile fumurii. Lacul e roșu ca sângele. Apune soarele. Mă rezemai de-o salcie scorburoasă și începui să mă gândesc. Mi-e foame. Ce să mănânc? Mă uitai în apă. Văzui până în fund. În aer, nici ... Și n-au mâncat tot? — Așa cred oamenii, c-or mânca tot... Și, neînțelegând nimic, ajunserăm la niște uși poleite. Deasupra lor, o scorpie de aur, cu aripile gata să izbească. Cum intrarăm pe ușă, mă minunai de ce-mi văzură ochii. O masă mare. În mijlocul ei, un cerb fript. Fusese cald, căci aburii închegaseră împrejurul lui. O mulțime de furculițe cu bucăți de carne și de pahare cu vin stăteau aplecate în aer,

 

Alexandru Vlahuță - Cârmacii

... Alexandru Vlahuţă - Cârmacii Cârmacii de Alexandru Vlahuță Lui V. A. Urechiă Din bordei de lângă vatra unde stă nenorocirea Ca o strajă neclintită ridicatu-mi-am privirea Sus, spre sfetnici, și văzut-am a lor fețe luminoase, Ș-am văzut maimuțăria, strâmbăturile grețoase ... copiii împărați călări pe trestii. Ei sunt mari și tari, și nu au nici rușine, nici sfială Că-ntr-o zi, poate, urmașii le vor cere socoteală De-a lor fapte. Ce le pasă? Lopătari, la cârma țării Sunt stăpâni pe vas, pe vânturi, și pe valurile mării! Și când cugeți ... oameni de nimic, acești mișei Au curaju-n fața lumii ca să strige-n gura mare: Ne vrea țara! Îi vrea țara? Auziți nerușinare! Vai, de-ar fi pe voia țării, știți voi unde v-ați trezi! Într-o ocnă da! acolo oasele v-ar putrezi! Cum să mai vedem în ... idolul vieții mele! Și când vei fi Leu , pisică, scoate-ți ghearele din piele! Iată norma după care poți s-ajungi unde poftești! Ș-apoi, ca să n-ai mustrare, nici vreodată să roșești, Înainte de

 

George Topîrceanu - Infernul

... lui Cain noapte, Precum a zis Francesca da Rimini, Infernul, cântul V, 107... El s-a oprit pe creștetul colinei, Înfricoșat de-această amenințare, Și, neclintită-n tremurul luminii, Statura lui s-a proiectat pe zare, Încovoiată, lungă, amărâtă, Ca un fantastic semn de întrebare... Văzui apoi o namilă urâtă, Un fel de baci cu sarica sub glugă, Ce sta deoparte sprijinit în bâtă. De propria lui umbră vrea să fugă, Dar se trezea că-n juru-i gravitează, Mânat de-o oarbă forță centrifugă. O clipă se oprea și, cu emfază, țintea-n pământ căutătura-i proastă, Apoi din nou pornea ca o sfârlează. Acest Zoil, cu proza lui nefastă, A pângărit de două ori pe lună A Venerei stea limpede și castă... Atât Maestrul apucă să-mi spună. În umbră se ivise-o albă pată ... suav ca un reflex de lună... O blondă apariție-ntristată Plutea spre noi din umeda genune... Și-n întuneric, albu-i trup de fată, Îngenuncheat ca pentru rugăciune Și luminos și fin ca

 

Dimitrie Anghel - Arivistul

... să caște ? Ce poate să facă un zid decît să repercute ? Cum se poate afirma o minte care a stat într-un fund de craniu ca un burete într-un jgheab de stîncă ? Să stai și să taci — ah, sfîntă tăcere, cîte nu spui tu ! Să stai, ce dulce mai e numele tău, hodină ! Să fii ... viață ce clocotea într-înșii să stea pe loc în atmosfera de provincie nepriitoare lor, și-au luat-o morțiș înainte cu zăbala în dinți, ca să-și ducă răzvrătirile pretutindeni, zîmbind triști la citirea acestor rînduri... Ei zîmbesc, dar zîmbetul lor e fioros ca zîmbetul acela pe care-l zugrăvește agonia pe gura muribunzilor. Zîmbetul acela ascunde amărăciuni și înjosiri, maschează o revoltă ce mîine sau mai tîrziu va ... parcă nu văd lumea ce-i împresoară, parcă nu-și dau seama că înfricoșata vreme curge peste ei și că, în timpul acesta, cei șerpuitori ca argintul viu, ori cei inerți ca bietele stridii acaparează toate ierarhiile și urcă toate măririle, bătîndu-și joc de ei. Ei zîmbesc, dar mîine zîmbetul va dispare și, nefiind capabili de ...

 

Vasile Alecsandri - Horea și Cloșca

... Cloșca-s la un loc Ș-au aprins un mare foc Și cântă voios în joc: ,,Pe cel câmp pustiu și-ntins Arde-un foc de noi aprins. Las' să ardă și să crească, Ca-i în țara ungurească! Trageți hora ca să joc La lumina celui foc! Ungurean, musteață lungă! Zis-am morții să te-ajungă! Zis-am parăi să te ardă, Zis-am crucii să ... Trageți hora ca să joc La lumina celui foc! Ungurean, câine turbat! Multe-n lume ți-am răbdat, Dar venit-a timpul meu Ca să mă răzbun și eu! Trageți hora ca să joc La lumina celui foc! Cum răcnesc jivinele! Cum s-aprind slăninele! Cum ard toate satele De-și curăț păcatele! Trageți hora ca să joc La lumina celui foc! M-am suit la munte-n zori Ș-am prins fulgerul din nori, Și de sus din înălțime L-am izbit în ungurime! Trageți hora ca să joc La lumina celui foc!" Horea, Cloșca, la un loc, Părăsiți de-al lor noroc, Ard, cântând voios în foc! Acest cântec, de

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>