Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru AL CUI
Rezultatele 211 - 220 din aproximativ 288 pentru AL CUI.
Nicolae Paulescu - Spitalul, Coranul, Talmudul, Kahalul și Francmasoneria
... tulbură fenomenele vitale de nutriție și de relație (nosologia și patologia). Prin urmare, medicina studiază omul și, singură printre științe, are omul ca unic obiect al studiului ei. Ce e mai mult, - medicina, fiind o știință cu apli-caÂții practice, are meriÂtul de a pleca numai de ... combate aceste patimi, - adică să răspândească principiile adevăraÂtei morale științifice. Astfel, părintele medicinei, Hipocrate, a avut dreptate să zică; „scopul final al medicinei nu este numai să vindece sau să prevină bolile, - ci încă să perfecționeze pe oameni și să-i facă mai fericiți, făcându-i mai ... știința medicală, adică știința omului; să fie o ființă care se jertÂfește pentru alții, până la moarte și, în sfârșit, să fie un învățător al omenirii sau mai bine zis, un apostol al moralei... și așa ar fi în realitate, dacă confrați neÂdemni n-ar fi deschis tarabă în templul sacru al medicinei. Acum înțelegeți înalta demnitate a profesiei mediÂcale și respectul ce i se dă din toate părțile. „Cinstește pe medicâ€� zice ... venit să scurteze o existență degraÂdantă. Veți găsi, de asemenea, pe desfrânatul care, nepri-cepând sau bătându-și joc de importanța instincÂtului genital,
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Dl Panu asupra criticii și literaturii
... financiare și economice, dă și recenzii literare și științifice de tot felul. Într-o astfel de recenzie literară, spre pildă asupra celui din urmă roman al lui Zola, criticul gazetei îți va spune că în acest roman Zola a rămas tot cel vechi: psihologie cam exagerată, documentare prea amplificată ... fac o confuzie regretabilă între această critică-recenzie, critică-opinie, control, călăuză de altădată și adevărata critică modernă. Și dl Maiorescu vede întrucâtva rolul practic al criticii în felul cum îl vede dl Panu; dar dl Maiorescu, discipolul esteticii germane, vede lucrurile mai larg, câteodată prea larg; e mai consecvent, mai ... aprecierile ei estetice, pe de o parte ea călăuzește pașii copilărești ai literaților, iar pe de altă parte dă o direcție mai sănătoasă gustului literar al publicului. Dar cu cât se dezvoltă literatura unei țări, cu atât critica pierde din însemnătatea, din utilitatea ei. Odată formați artiștii de talent, ei nu ... adevărat artist nu se conduce după regulile stabilite de critic. Pe de altă parte, operele literare produse de adevărații artiști îndreptează mai bine gustul literar al publicului decât ar putea-o face zece critici. Deci când într-o țară se ivesc și prosperă talente ca Alecsandri, Eminescu, Creangă, Vlahuță, Caragiale și ...
Alexandru Odobescu - Pseudo-Kynegetikos
... crede, totuși, că, deși îți vin acum cam ca fuiorul popii, ele purced dintr-o afectuoasă pornire a celui care de mult este al tău prieten, București, 7 mai 1874 Difficiles nugae I SĂ MĂ ÎNCURC OARE ȘI EU ÎN CALEA VÂNĂTORILOR? CARTEA TA ȘI PRECUVÂNTAREA MEA. UTILE DULCI ... picioare și podagra îmi chezășuiesc, pentru restul vieții, cea mai nerevocabilă patentă de incapacitate în deprinderile sprintene și obositoare ale vânătoriei. Vorbă curată! nici un al doilea Nimrod, vânătorul biblic1, nici un al doilea sfânt Hubert, vânătorul minunat al creștinilor, eu unul n-am să mă fac. Trebuie să renunț cu totul la așa falnice năzuiri, și chiar dacă deasa citire a cărții ... amoroase, sau când, toamna, ei duc turmele de pui să pască țarinele înțelenite. Eu n-am uitat nici pe răposatul Caraiman, veselul și priceputul staroste al vânătorilor tămădăieni, carele putea să înghită în largile sale pântece atâtea vedre cât și o butie de la Dealul Mare, nici pe iscusitul moș Vlad ... câmpiei, ca sentinele mute și gârbovite sub ale lor bătrâneți. La poalele lor cuibează vulturii cei falnici cu late pene negre, precum și cei suri ...
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Ioan Vodă cel Cumplit
... principe nu primea un venit atât de colosal; nici un principe nu avea nește generali atât de abili. Și cine oare era acel fericit păstor al popoarelor? Fiul marelui Carol V, micul Filip II. Prin două păcate mortale el sfărmă pentru totdauna piedestalul măririi spaniole: prin fanatism religios și prin ura ... Enric IV. În fine, el muri desprețuit de toți, poate chiar de sine însuși, lăsând finanțele secate, armata demoralizată, teritoriul dezmembrat, națiunea ofticată... 3. Împărat al Germaniei era Maximilian II, una din acele figuri flegmatice, atât de ereditare pe tronul austriac, încât le-ai putea crede că sunt una și aceeași ... se înfioară numai când i se pare că aude cuvântul "La Saint-Barth lemy"? În zece rânduri Carol IX se aruncase în brațele partitului papistaș al Guisilor, și iar în zece rânduri întinsese o mână de înfrățire partitului calvin al lui Conde; în zece rânduri se silise a scutura tirania maternă a Caterinei Medici, și iar în zece rânduri sărută lanțurile ... că însuși principele ar fi ucis vro câțiva cu propria sa mână! Peste puțin el muri în vârstă de 24 de ani: jucăria partitelor, calău al ...
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Decepționismul în literatura română
... științifică, ajungând sistem filozofic. Înțelegându-l astfel, pesimiști n-ar fi decât Schopenhauer, Hartmann, Leopardi și urmașii lor; pesimismul nu ar fi decât un fenomen al veacului nostru, care în trecut nu s-a arătat decât în India, cu Budha și budismul [1] Alții înțeleg prin pesimism o boală ... nu numai în Sophocle, Euripid, Hegesias, [2] Lucrețiu nu se arată, dar nici chiar în Byron, Musset și câți alții din vremea noastră; apoi după al doilea înțeles ducându-l la absurd, trebuie să zicem că mai toți oamenii sunt pesimiști. Din aceste rânduri cititorii vor putea vedea cât de încurcat ... a molipsit boala de care suferă veacul nostru, de care e covârșită literatura europeană; după dânșii, plânsul poeților noștri nu e decît un răsunet al acelui strigăt de durere , al acestui plâns cu hohot , al deznădejdii făr' de margini, al blestemului împotriva vieții, blestem care a răsunat în Europa prin gura unui Leopardi, unui Byron; iar melancolia poeților noștri este răsunetul adâncii melancolii ... oamenii vor fi mișcați de suspinele și gemetele marilor poeți. Multă vreme încă se vor indigna împotriva unei soarte care deschide năzuințelor lor drumul liber ...
Ion Luca Caragiale - O făclie de Paște
... Zibal; scrâșnește din dinți, se repede țintă pe cele trei trepte, și într-o clipă, apucând în palma dreaptă capul copilului, în cea stânga pe al Surei, le izbește pe unul de altul cu atâta putere că le confundă ca pe niște ouă moi... Un zgomot s-auzi, o trosnitură care ... călători, care se așează împreună cu conductorul, poftit de ei, la aceeași masă. Din convorbirea călătorilor se lămurea bine împrejurarea. La tactul de mai sus al poștii, se întâmplase peste noapte o călcare cu omor în hanul unui jidov. Hangiul omorât ținea și schimbul cailor. Tâlharii îi furaseră, și până să ...
Mihail Kogălniceanu - Fiziologia provincialului în Iași
... o sută de mii — un tip pe care să-l poată cunoaște fieștecine și care să samene cu majoritatea provincialilor pe care fluxul harabagiilor, al căruțelor de țară sau de poștă în toată ziua îi aduce calzi și-i trântește liop pe paveua Iașilor, cum zicea prietenul meu Carl Nervil ... de rangul lui nu poate fi numit provincial. Geniul nu este lipit locului; el zboară peste deșărtăciunile și dobitociile ținuturilor; mintea sa îl face locuitor al lumii civilizate și, orișiunde se înfățoșează, are drit de împământenire. Cinovnicii ocârmuirii, socotind de la ispravnic și până la slujitor, n-ar merita să fie ... poate ținea în trăsură, mai că-i vine să sară jos și, în entuziasmul său, strigă: "În sfârșit, iată-mă în cel mai frumos oraș al Principatului Moldaviei sau al Cnejiei!" Dar se apropie de barieră; și ce vede? Două rânduri de bordeie acoperite cu paie, nevăruite, locuite de un roi de jidani stremțuroși. Ajunge ...
... ea însăși. El a fost dus la stăpâna lui. Pe-nserate, Lia a poruncit să fie pus în iatacul ei un al doilea pat la o potrivită depărtare de al ei. Ea a început apoi să se dezbrace, și, dezbrăcându-se, ea avea șasesprezece rochii, pe când Danciu n-avea decât o pereche ... ițari. El și-a sfâșiat însă ițarii în șasesprezece fâșii și, când Lia punea pe scaunul ei o rochie, punea și el pe al său o fâșie. După aceea a pus fâșie lângă fâșie, ca să le coase la loc, dar să vedeți minune! fâșiile se țineau ... nevoie pentru pieptănat, și au început amândoi să se pieptene. Când Lia își trăgea o dată cu pieptenul prin păr, Danciu trăgea și el prin al său. Ea a tras de șasesprezece ori, el de asemenea. Țiganul avea și el păr lung, și după ce s-au pieptănat, altă ...
Garabet Ibrăileanu - Privind viața
... Nu mărturisi sentimentul nobil pentru care ai făcut o acțiune, căci nu vei fi crezut. Inventează unul mai puțin nobil și dă-l ca motiv al acțiunii tale, pentru ca oamenii să nu-ți atribuie unul rău detot. Nu crede că, strălucind în fața unei femei mai mult decât amantul ei ... cu o femeie și vă ziceți ,,dumneata". Acum un ceas ai văzut întâia dată pe o femeie, care ți s-a dat și al cărei nume nici nu-l știi, și vă ziceți ,,tu". Oare singura apropiere dintre suflete este corpul? E mai natural să cauți cu migăleală rime ... te împiedică să-ți fie scumpe credințele și ritualele care au consolat pe tatăl tău și pe mama ta și le-au ușurat ceasul greu al morții? Pentru o femeie toți bărbații sunt bărbați, afară de acela pe care nu-l mai iubește. La furie, mintea celui inteligent intră în ebuliție ... pe care o iubește este unica, este o apariție supranaturală, este singura ființă fermecătoare, singurul izvor de felicități, singura care poate da farmecul cel mare al vieții, singura... E cam comic. Un bărbat, care are toate scrupulele în raporturile sale cu bărbații și cu femeile, are foarte puține, și la nevoie ...
Vasile Alecsandri - Chirița în provincie
Vasile Alecsandri - Chiriţa în provincie Chirița în provincie de Vasile Alecsandri Comedie cu cântece, în 2 acte Cuprins 1 PERSONAJELE 2 ACTUL I 2.1 SCENA I 2.2 SCENA II 2.3 SCENA III 2.4 SCENA IV 2.5 SCENA V 2.6 SCENA VI 2.7 SCENA VII 2.8 SCENA VIII 2.9 SCENA IX 2.10 SCENA X 2.11 SCENA XI 2.12 SCENA XII 2.13 SCENA XIII 3 ACTUL II 3.1 SCENA I 3.2 SCENA II 3.3 SCENA III 3.4 SCENA IV 3.5 SCENA V 3.6 SCENA VI 3.7 SCENA VII 3.8 SCENA VIII 3.9 SCENA IX 3.10 SCENA X 3.11 SCENA XI 3.12 SCENA XII 3.13 SCENA XIII 3.14 SCENA XIV 3.15 SCENA XV 3.16 SCENA XVI 3.17 SCENA XVII PERSONAJELE CUCOANA CHIRIȚA GRIGORI BÂRZOI, soțul ei GULIȚĂ, copilul lor LULUȚA, orfană SAFTA, sora lui Bârzoi Dnul ȘARL, profesor francez LEONAȘ, tânăr ieșean ION, fecior boieresc TREI ȚĂRANI ȚĂRANI, JANDARMI, POFTIȚI LA MASĂ, UN CURCAN Reprezentată la Teatrul Național din Iași, în beneficiul dlui Millo, la 1852. ACTUL I Teatrul reprezintă o ogradă ...
Constantin Cantacuzino - Istoria Țării Rumânești
... dă celui ce cetĂ©ște, decât a ști cevași adevăr dintr-însul. Această dară scădĂ©re mare și jale doar într-acest norod al neștiinței și al nevrĂ©rei să-l învĂ©țe fiind, iaste pricină, de astăzi, nu numai de râsul altora și de ocară suntem, ci și orbi, muți, surzi ... mi-au dat, pentru că risipit și foarte pe scurt zic și fără cap povestesc și numai de un lucru vorbescu, adecăte au de cela cui să dă, au de cel ce dă; așa de mânăstiri de scrie încă ceia ce acei mănăstiri i să închină și i să afierosĂ©ște ...