Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ÎN PIEPT

 Rezultatele 211 - 220 din aproximativ 503 pentru ÎN PIEPT.

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Domnița Voichița

... Rănit în bătălie, Radu cu câți oșteni i-au mai rămas, trecându-i Dâmboviței vadul, Înfrânt spre țara lui s-a tras. Dar în Suceava, sub mari arce de flori, în cântec de norod, În Scaunu-i domnesc se-ntoarce Ștefan, cu-al biruinței rod. Din falnicii Carpați și până În Serbia, departe-n zări, Și de la Dunărea bătrână, la țărmul vechi al Negrei Mări, de spada lui cutezătoare Și nendoită de furtuni Sunt puse ... ei.... (Sfârșitul părții întâia) Partea a doua E-atâta jale-n tânăr pieptul el Căci dorul libertății o ucide. Obrajii-s pali. Dar în priviri livide Se-ascund răzvrătitoarele scântei. Ci nu sta întristată... Doar să vrei Și poarta temniței se va deschide! Lermontov: Vecina În vremi ce sunt demult purcese, pe-un câmp paraginei lăsat, ai Genovei negustorese feciori cetate-au înălțat. Dar nu știm nici de ce-o zidiră ... neaua se topește Și-ntreaga, dulcea ei suflare e numai dor și desfătare. "O, Doamne, îngeresc i-e somnul!" vrăjit își zice Ștefan Domnul veghind în prag și-ar fi în stare un veac întreg, ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Câmpul libertății

... Ştefan Octavian Iosif - Câmpul libertăţii Cîmpul libertății de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Un zvon din sat în sat străbate Și dă poporului curaj, El pleacă-n valuri tulburate Și se îndreaptă către Blaj. Sînt preoți și mireni, cu toții Mînați de-același ...

 

Gheorghe Dem Theodorescu - Iancul Jiianul

... n-am frică de nimic; M-a făcut maica fecior, Să dau taichii ajutor: Să mă țiu pe la strimtori, Pe la munți, în trecători, În drum, pe la negustori, Când se-ntorc din Râureni Cu punga cu gălbiori Și cu murgii sprinteori! Și cum sta Și cum vorbea, Bine vorba ... trec Oltul, C-aicea te calcă focul Și te prăpădesc cu totul. Trage podul mai d-a drept, Că-ți trimet un plumb în piept, Trage podul mai la vale, Că-ți trimet un plumb în șale! Dar decât para la pod, Mai bine cu murgu-not, Că mi-e murgul nescăldat, Astăzi l-am încălicat, rec prin Olt ca pe ... l-întreabă de carte, El i-arată pușca-n spate Și din ochi dacă-l privește, Pleacă și mi-l spovedește: — Floricică usturoi, Usturoi în patru foi, Bată-te crucea, ciocoi, De te-oi prinde-n sat la noi, Să-ți dau măciuci, să te-moi! Unde văz ciocoi pe ... cuc Și iau pușca să-l împușc, Să-l lovesc unde mi-l doare, La netezul părului, Unde-i păs ciocoiului, Unde-i greu voinicului, ...

 

Nicolae Gane - Andrei Florea Curcanul

... hârtiuțe răsucite și scosei no.13. — Bun! strigară cei dimprejurul meu. Ești băiet cu noroc. Apoi doftorul mă dezbrăcă pănă la piele, mă căută în gât, la încheituri, mă ciocăni în piept și-n spate, iar comandantul mă măsură cu o curălușă să vadă dacă sunt destul de nalt, mă întrebă de tată, mamă, frați, surori, parc ... pe pragul morții, nici Catrina nu avea să se mărite cu altul, și nici Dunărea nu mă spăria păn pe-acolo, căci mai fusesem eu în jos toamna cu oștirile, și, mulțămită Domnului, m-am întors bine acasă. Cu toate aceste, inima nu-mi era la loc. Ajuns în sat, auzii felurite zvonuri care posomorau fețele; ba că rușii trec Prutul, ba că turcii năvălesc în țară, ba că românii intră în bătaie cu turcii ori cu rușii, nimic lămurit, tot vorbe fără șir, însă era ceva; văzduhul părea a furtună! Peste câteva zile un ... care m-am hrănit treizeci de ani mai știe să facă treabă. Ei, băieți!... omului nu-i e dat numai să se întindă la soare: în viață este și nevoie și voie și dacă nu vom fi harnici să ținem ...

 

Alecu Russo - Decebal și Ștefan cel Mare

... Decebal şi Ştefan cel Mare Decebal și Ștefan cel Mare de Alecu Russo studiu istoric Strălucite și mult mărețe figuri sunt ale acestor doi eroi în cadrul istoric al Daciei vechi și al noii Dacii! Închipuirea se pierde în zbor, când cearcă a se urca până la înălțimea lor, și însă numele unuia dintre acești bărbați legendari este în toate gurile, pe când celălalt este acoperit cu vălul uitării. Fanatismul patriotic și ignoranța atribuie lui Ștefan tot ce i se pare minunat, tot ce ... pe pământul românesc, luând Podolia și Pocuția, și puse stăpânire pe șesurile goale ale Bugeacului și chiar pe o parte din câmpiile Valahiei (Țării Românești). În mijlocul tăcerii de moarte, în care lumea era cufundată pe timpul lui August, se vede ridicându-se deodată în fața imperiului roman un om nou și un popor nou, pe care vechii cetățeni ai Romei îi numeau barbari. Însă șeful barbar se numește Decebal ... ști de unde vin și unde se duc. Necunoscuți pe lume, el și poporul său, până-n momentul când încep lupta cu Roma, ei dispar în curând, și de-abia numele lor rămâne înscris ...

 

Alecu Russo - Cântarea României

... piepturile goale de pavezele... capetele descoperite de coifurile... Departe pe câmpie se văd arcuri zdrobite, fășii de steaguri, apoi un coșciug focul jertfei se înalță în văzduh... învinși și învingători cad în genunchi, și la lumina flăcării își dau dreapta și se iau în brațe... fii cu inimă bună... țară binecuvântată... Tu fuseși altarul rudirii crivățului cu pustia, a bărbăției cu mintea, a slobozeniei cu ... ci slobozenia cea bărbată și luminoasă, sau puternică și cu rădăcina țeapănă și adânc înfiptă în pământ... sabia, acum nefolositoare, a războinicului stă în coliba sa spânzurată... femeile zâmbesc dulce la pruncii lor... chipul zbârcit al bătrânilor se întinde de bucurie... pacea aduce legea care chizășuiește, iar nu asuprește ... și ceilalți sunt scutiți de sub ascultarea ei, slobozenia a pierit... și fericirea e stinsă... căci atuncea asuprirea, nevoile, necazurile și sărăcia izvorăsc în lume: atuncea lumea se împarte în săraci și bogați, în stăpâni și robi, flămânzi și îmbuibați... atuncea lumea stă în cumpănă de pieire... căci dreptatea dumnezeiască e vecinică; ea urăște și blestemă pe omul și pe neamul ce alunecă în ...

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Ștefan și Radul

... de plată Să-și dobândească Pradă bogată Și voinicească. Radu cel Mare, Acela care Păreche n-are Sub sfântul soare, I-a pus în cale, Păzind moșia, În deal și-n vale, Câtu-i câmpia, Cetele sale Din Muntenia. Mare-i și-i mare Din ei orcare Și samăn n-are Sub sfântul ... că-ntâlnește Întâlnește și chitește, Și chitește vitejește, C-un stejar de buzdugan Pe cel Radu, domn muntean; Și-l chitește, mări, drept Lângă inimă în piept: Parcă fulgeră și tună, Sună greu și greu răsună! Radul stă nevătămat, Căci la sân mi-i înfășat Cu pieptarul fermecat; Buzduganul sare-n vânt ... greul cât de greu Mi-l ajută Dumnezeu; Și când doi români se bat, Nu-i nici unul mai bărbat! III Pe cel pisc perdut în nor, Stă un șoim nemuritor, Care-și aducea aminte Multe zile denainte, Căci trei veacuri au trecut De când mă-sa l-a făcut ... tot ședea la noi. Agerul șoiman bătrân, Frate neamului român, Se uita de sus cu jale La cei doi voinici din vale, Și-și grăia în ...

 

Constantin Mille - Drept prolog

... Constantin Mille - Drept prolog Drept prolog de Constantin Mille Din volumul Caietul roșu Oricine-ai fi, din rândul acelor ce-s în bine Ori paria al lumii strivit și-ades flămând, Bătrân cu barba albă sau tânăr ca și mine, Copilă tinerică cu ochii de lumine, Sau ... a lumii amară nălucire, Gândește-te la negrul din neagra omenire, La mic ca și la mare, la slab și la bogat, Că ai simțit în tine, ca mine, clocotind Și dor de răzbunare, și dor frumos și blând, Și nostalgii frumoase de dragoste și bine, Și visuri ideale, și visuri ... E numele dreptății de-o mie de ori sfânt! Destul e pentru mine să văd a mea cântare Că a produs în piepturi un lung oftat de dor Și cum un pic de rouă destul e pentru-o floare Cu-o lacrimă de-a lumii ...

 

Alexandru Macedonski - Alea jacta est

... muri... O țintă, o dorință Să caut cu credință Din nou a-mi făuri? Nimic!... Orișice cale Mi-e-nchisă, și cu jale În cugetu-mi privesc... Speranța mi-este stinsă Ș-o negură întinsă În locu-i întâlnesc! Din ce în ce mai multe Amarnice insulte Întâmpin nencetat, Cât inima-mi sărmană Întreagă este-o rană Ș-un hoit de sfâșiat! Albastra boltă-mi pare Cernită ... cuprinde Păduri, izvoare, căi. Și cum ascunsă tace Privighetoarea-n pace Prin scorburi de copaci, Așa și tu, biet suflet, Abia având răsuflet, Te-ascunzi în piept

 

Vasile Alecsandri - Erculean

... Vasile Alecsandri - Erculean Plecat-au în zori Trei surori la flori. Sora cea mai mare S-a dus înspre mare, Sora cea mezină Pe mal, în grădină, Sora cea mai mică Și mai sălbățică S-a dus, mări, dus Pe Cerna în sus [2] Iar în urma lor Mulți voinici cu dor S-au luat cântând Ș-au venit plângând. Iată-un căpitan Căpitan râmlean, [3] Că mi se ivește, Pe ... cuprinde o alegorie ingenioasă și poetică asupra descoperirii apelor minerale de la Mihadia în Banat. Numele de Ercul Erculean repoartă gândirea la timpurile domnirii romanilor în Dacia, pe când băile astăzi cunoscute sub numele de Mihadia purtau numirea latină de: Pontes Herculi și ad media acquae sacrae . Chiar acum încă unul ... izvorul lui Ercul, zeul puterii, căci apa lui este întăritoare. Sora cea mai mică și mai sălbățică ce stă ascunsă într-o stâncă și plânge în umbră adâncă reprezintă negreșit, sub o formă alegorică, un izvor limpede și dătător de viață. Temerea ei de a fi sorbită de razele ... unui pârâu de munte ce curge la umbra pădurilor. [2] Cerna este numele pârâului de munte ce curge prin Mihadia și merge de se aruncă

 

Alexei Mateevici - Preoțimea și poporul nostru

... departe. Se știe că mulți preoți sunt vrăjmași poporului și chiar își dovedesc vrăjmășia lor prin lucruri nelegiuite. Asta țăranii noștri o știu bine și în taină se uită la acei preoți cu necrezare. Mai sunt destui preoți care chiar își arată dușmănia lor către popor, intrând în „soiuzul adevăraților ruși“, și iarăși făcând fel de fel de ticăloșii. Acest lucru face necrezarea țăranilor încă și mai mare. În fiecare obște de oameni sunt și lepădături. Asta se poate vedea întotdeauna și peste tot locul, dar mai ales în ziua de astăzi în viața noastră. Noi luăm preoțimea întreagă îndeobște și vedem cu bucurie că ea poate să fie cea mai bună tovarășă și ajutătoare a țărănimii ... huligănești (care sunt destul de răspândite uneori chiar între cei mai buni dintre ei), să-și aducă aminte de spusele Sf. Evanghelii, ce-o citește în fiecare duminică în biserică. Numai aceste două lucruri trebuie să facă preotul moldovean, ca să-și dea socoteala despre datoria pusă asupra lui de Acela căruia i se ... datoria către neamul lui în

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>