Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ��N��I��I
Rezultatele 2041 - 2050 din aproximativ 2873 pentru ��N��I��I.
Constantin Stamati - Mincinosul
... decât în rai. Oh, fraților, ce trai! Oh, cât sufletul meu plânge Și cât îmi pare de rău Că am venit pe aice! În sfârșit, n-am ce mai zice, Decât îți spun că nici știi acolo când este noapte, Și anul întreg petreci frumos ca luna lui mai, Iar să ... un castravete Într-o grădină sub un perete, Care, să nu spun minciuni, era mare cât un munteâ€�... „Apoi curios îți pare, atunci celălalt i-au zis, Când pământul este plin de aceste minuni multe; Precum și eu înadins Îți voi arăta acum o minune mai ciudată, Și cred că ... trecem? Deci măcar că este prost, Însă este minunat, Căci la noi, în țara noastră, orice mincinos au fost, Vrând ca să treacă pe dânsul, n-au ajuns la jmătate, Și podul s-au prăbușit de la sine; Iar acel ce minciuni nu spune, Și în caretă să treacă poateâ€�... â ... călătorul zise: „Și eu mă unesc cu tine, Să trecem prin vad mai bine...â€� Judecați câtă rușine Pate omul mincinos; Deci, oare, nu-i
Ivan Andreievici Krâlov - Mincinosul
... decât în rai. Oh, fraților, ce trai! Oh, cât sufletul meu plânge Și cât îmi pare de rău Că am venit pe aice! În sfârșit, n-am ce mai zice, Decât îți spun că nici știi acolo când este noapte, Și anul întreg petreci frumos ca luna lui mai, Iar să ... un castravete Într-o grădină sub un perete, Care, să nu spun minciuni, era mare cât un munteâ€�... „Apoi curios îți pare, atunci celălalt i-au zis, Când pământul este plin de aceste minuni multe; Precum și eu înadins Îți voi arăta acum o minune mai ciudată, Și cred că ... trecem? Deci măcar că este prost, Însă este minunat, Căci la noi, în țara noastră, orice mincinos au fost, Vrând ca să treacă pe dânsul, n-au ajuns la jmătate, Și podul s-au prăbușit de la sine; Iar acel ce minciuni nu spune, Și în caretă să treacă poateâ€�... â ... călătorul zise: „Și eu mă unesc cu tine, Să trecem prin vad mai bine...â€� Judecați câtă rușine Pate omul mincinos; Deci, oare, nu-i
Ștefan Octavian Iosif - Lebăda (Iosif)
... argint rătăcitoare, Dusă lin de unda mută, Numai lebăda șe mișcă În singurătatea lunei, Singură purtînd solie Dintr-o lume dispărută. Mîndra apelor crăiasă Lunecă-n mișcări încete, Și vîslind la întîmplare, Dată visurilor pradă, Leagănă pe-oglinda apei Basmul vechi al unei fete De-mpărat, mireasă tristă În vesmîntu-i ... de zăpadă. Și cum își înclină gîtul De omăt și trece printre Umbrele de sălcii triste, Ea visează-ntotdeauna Că palatele-i de aur Porțile-i deschid să intre În iatacurile mîndre Unde luminează luna... Astfel toată noaptea-și poartă Palida-i
Grigore Alexandrescu - Mănăstirea Dintr-un Lemn
... depărtare ca la două poștii de la cea dintâi mănăstire. Depărtându-ne de oraș și lăsând Oltul în stânga noastră, perspectiva luă altă față : acum n-aveam a mai vedea nici munți înalți, nici ape mărețe. Râuri multe, dar mici, care curg în deosebite direcții, care aci se împreun ... vreo treizeci ani înainte de a se zidi biserica, un cioban își avea stâna în locul acela pe coasta dealului. Într-o noapte i se înfățișă în vis Maica Mântuitorului, poruncindu-i să taie stejarul cel mare ce era lângă stână. Ciobanul însă nu socoti de cuviință a se osteni să execute porunca: dar visul ... și copacul, ce era sec, căzu. În mijlocul lui se găsi o icoană pe care ciobanul o aduse la biserica satului; dar noaptea, aceeași viziune i se arătă, porun- cindu-i să facă biserică în locul unde a fost copacul; ducându-se la acel loc, găsi iarăși icoana ce dispăruse din biserică. Atunci, ajutat ... turcești, pe la 1822, unul dintre ei, având trebuință de lemne, a voit să-și facă provizie din copacul cel sfânt. În zadar i ...
Dimitrie Bolintineanu - Țiganii liberați către evrei
... către evrei de Dimitrie Bolintineanu Dimitrie Bolintineanu, Opere, vol II, București: Scriitori Români, 1982, pp. 86-87. În Eumenidele or Satire Politice. Jurnal în versuri. I (1866), nr. 6 (Octombrie), p. 5. Ni s-a spus și nouă, liberați țigani, Că vreți și voi drepturi în țară, târtani! Iată ... vă lipsea! Ce-ați face cu ele dacă le-ați avea? Ați face ce face cu ele țiganul Ce cântă din scripcă și bate ciocanul. N-ați fi nici miniștri, n-ați fi nici primari, Ci ați fi ce sunteți, birtași, cârciumari. Pe voi nu vă-alungă ca nebotezați Ci numai ca oameni încă nespălați! Noi ... ca o românică. Și cu toate astea ce am folosit? Nici un țigan încă nu s-a boierit, Nici un țigan încă nu-i în Adunare, Nu e nici ministru, nici ispravnic mare, Nici zapciu, nici popă, ba nici chiar notar! Sub Kogălniceanu aveam un primar; Dar când revoltanții ... se-ntâmplăfiind botezați; Dar ca voi, se vede, sunteți nesbălați. Voi țineți la drepturi să vă facă parte. Noi le-avem! Rămas-au numai scrise-n
... Vasile Alecsandri - Stăncuţa La bordei cu crucea naltă, La Stăncuța sprâncenată Joacă hora încheiată, Curge lumea fermecată. Vinu-i bun, ocaua mare, Beau voinicii pe secare, Nu se-ndură să se ducă, Noaptea la dânsa-i apucă. Cine trece, se oprește, Cât o vede, nebunește, Bea vin, punga-și cheltuiește Și zău că nu se căiește. Cine vine-n patru boi Se-ntoarnă numai cu doi; Cine vine de călare, Pleacă cu șaua-n
Ion Luca Caragiale - Grămătici și măscărici
... publică și când elita socială și high-life se numea protipendadă, boierul, în loc de Capșa și de Bar, avea sindrofie și chefuri acasă, numa-n ișlicel și-n meși; în loc de Hugo, avea un taraf de lăutari și un măscărici. Slujba acestuia era să spuie caraghioslâcuri la chef, să păcălescă pe musafiri ... măscărici la poarta curții să pândească pe rival sau pe prietenii ori simpaticii acestuia, să le dea cu huideo, să le arunce murdării și să-i înjure năstrușnic. Boierul ședea cu ciubucul în pridvor și striga: “Hahaha! înjură-l, mă! înjură-l bine, mă!â€� S-a dus ... de atunci erau naivi; cei de astăzi sunt adânci; aceia erau grosolani, din topor; aceștia sunt cilibii și subțiri. S-au dus grămăticii cu călimările-n brâu și cu pana de gâscă la ureche; astăzi ies din rândurile poporului tineri culți și independenți, proletari intelectuali, cu carte și condei si mai ... măscărici, care să polemizeze din poarta curții, avem, slavă Domnului, o presă a elitei sociale destul de spirituală și de convenabilă: “Combateți-i, băieți! combateți-i
Alexandru Macedonski - Nebunul din Golia
... Alexandru Macedonski - Nebunul din Golia Nebunul din Golia de Alexandru Macedonski Închis într-o chilie sub bolți mai depărtate, Cu urletele sale lăsate-n libertate, Zăcea frumosul tânăr de optsprezece ani; Părea un cal sălbatic cu nările umflate Ce știe că-ntre oameni se află-ntre dușmani! Din cap ... n picioare făcut pentru iubire, În ochi purta un trăsnet cu palidă lucire... Părea tot într-o vreme un înger ș-un demon... Sub galbenele-i ... un Lord Byron! Sprâncenele-i arcate urcau sub a lui frunte Ca tinere lăstare sub umbra unui munte, Și părul, în inele căzându-i pe grumaz, Punea negreți albastre pe straniul obraz! În cap purta cu apă un coif de gumelastic... Pe buze-avea un zâmbet când dulce, când ...
... nume, pentru glorie să scriu? Oare glorie să fie a vorbi într-un pustiu? Azi, când patimilor proprii muritorii toți sunt robi, Gloria-i închipuirea ce o mie de neghiobi Idolului lor închină, numind mare pe-un pitic Ce-o beșică e de spumă într-un secol de nimic ... se-mparte cu frăție între doi și trei amanți. Ce? să-ngâni pe coardă dulce, că de voie te-ai adaos La cel cor ce-n operetă e condus de Menelaos? Azi adeseori femeia, ca și lumea, e o școală, Unde-nveți numai durere, înjosire și spoială; La aceste academii de ... mai gândești la anii când visam la academii, Ascultând pe vechii dascăli cârpocind la haina vremii, Ale clipelor cadavre din volume stând s-adune Și-n a lucrurilor peteci căutând înțelepciune? Cu murmurele lor blânde, un izvor de horum-horum Câștigând cu clipoceală nervum rerum gerendarum ; Cu evlavie adâncă ... cutie, scoate lumile din chaos Și cum neagra vecinicie ne-o întinde și ne-nvață Că epocile se-nșiră ca mărgelele pe ață. Atunci lumea-n căpățână se-nvârtea ca o morișcă De simțeam, ca Galilei, că comedia se mișcă. - Amețiți de limbe moarte, de planeți, de colbul școlii, Confundam pe ...
Mihai Eminescu - Scrisoarea II
... nume, pentru glorie să scriu? Oare glorie să fie a vorbi într-un pustiu? Azi, cînd patimilor proprii muritorii toți sunt robi, Gloria-i închipuirea ce o mie de neghiobi Idolului lor închină, numind mare pe-un pitic Ce-o beșică e de spumă într-un secol de nimic ... se-mparte cu frăție între doi și trei amanți. Ce? să-ngîni pe coardă dulce, că de voie te-ai adaos La cel cor ce-n operetă e condus de Menelaos? Azi adeseori femeia, ca și lumea, e o școala, Unde-nveți numai durere, înjosire și spoială; La aceste academii de ... mai gîndești la anii cînd visam în academii, Ascultînd pe vechii dascăli cîrpocind la haina vremii, Ale clipelor cadavre din volume stînd s-adune Și-n a lucrurilor peteci căutînd înțelepciune? Cu murmurele lor blînde, un izvor de horum - harum Cîștigînd cu clipoceală nervum rerum gerendarum; Cu evlavie adîncă ... cutie, scoate lumile din chaos Și cum neagra vecinicie ne-o întinde și ne-nvață Că epocele se-nșiră ca mărgelele pe ață. Atunci lumea-n căpățînă se-nvîrtea ca o morișcă, De simțeam, ca Galilei, că comedia se mișcă. — Amețiți de limbe moarte, de planeți, de colbul școlii, Confundam ...
Alexandru Macedonski - De-mi spui...
... Alexandru Macedonski - De-mi spui... De-mi spui... de Alexandru Macedonski Publicată în Contemporanul , I, 5, septembrie 1881, p. 180, datată: "1881, aug. în 23", semnată Luciliu. De-mi spui cine-a dat viața întâiului atom, De-mi ... unde să află ființa prea putinte Ce lumea a creat-o zicând două cuvinte, De-mi spui de ce e lumea și care-i ținta sa, De ce se mișcă totul și-n