Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru UNDE

 Rezultatele 201 - 210 din aproximativ 1719 pentru UNDE.

Emil Gârleanu - Cocoșul

... se face lucie, poala cerului prinde ființă parcă, și lumina începe să se cearnă peste pământ, ușoară, ca un colb de argint. Departe, cine știe unde, se văd dealurile, mai încoace câmpul, aproape satul și, chiar în față, își desface stâlpii din umbră casa de la cealaltă margine a ogrăzii ... se țineau de urmă. Cel puțin Berca, de pe creanga cea mai de jos, văzuse că n-are încotro și-l lăsă în pace. Dar unde-i Puica? Asta, da, îi era dragă ca ochii din cap. Puica e o americancă albă ca laptele, puțin mai răsărită decât un ou și ... place cum merge înfiptă, cu capul țanțoș, tremurându-și uneori moțul, ca și cum i-ar fi tras luarea-aminte: „Ghidi! ghidi!â€� Dar unde-i? Atunci un foșnet ușor de aripi îl făcu să ridice ochii; drept deasupra lui, Puica, șireată, întinse gâtul și, pe când celelalte visau încă ...

 

Emil Gârleanu - Gâza

... i străbăteau prin păr și-i beșicau pielea. Dealul se urca rotunjit, ca un sân, iar marginile lui se prăvăleau repezi, scufundate, acoperite de alunișuri. Unde și unde, câte un stejar se ridica din fundul prăpastiei, deodată, mânios parcă, dar vârful lui rămânea mai jos de înălțimea șoselei albe, ca un drum de ... îi dădu și mai mare putere. Apoi târgul se arătă din ce în ce, și calul, care mai venise o dată, întrezări parcă grajdul mic unde îl așteptase, atuncea, ieslele cu fânul proaspăt. Era răcoare, nu se găsea măcar o ferestruică prin care să străbată căldura cât de cât. Și-n ...

 

Emil Gârleanu - Pasăre de noapte

... Ici, colo, câte o șuviță de apă, ca urma unei lacrimi pe un obraz uscat de boală. Lighioanele pădurilor umblau cu limba scoasă, să găsească unde să-și stâmpere setea. Atunci, unele din ele, o luară în sus, spre ținuturile înzăpezite, unde nu le putea lipsi apa niciodată. Până și buhna, cât era ea de greoaie, că nu-și întinsese niciodată încă aripile la zbor, cu penele ... ziua un pic din lumina ei. Cum era tare însetată însă, sorbi apa, și-n locul ei rămase pământul întunecat, căci steaua nu mai avea unde să se oglindească. Și mare-i fu mirarea buhnei când nu mai zări lumina. Vasăzică, ea o băuse odată cu apa? Zburând înapoi pe cracă ...

 

George Coșbuc - Patria română

... George Coşbuc - Patria română Patria română de George Coșbuc Patria ne-a fost pământul Unde ne-au trăit strămoșii, Cei ce te-au bătut pe tine, Baiazide, la Rovine, Și la Neajlov te făcură Fără dinți, Sinane,-n gură, Și ... dată, Suspinând cu toți odată Și-având toți o bucurie; Asta-i patria română Și ea sfântă să ne fie! Patria ne-o fi pământul Unde ne-or trăi nepoții, Și-ntr-o mândră Românie De-o vrea cerul, în vecie, S-or lupta să ne păzească Limba, legea românească Și ...

 

George Coșbuc - Prin Mehadia

... durere muget cu-nzecite guri. Și urcam, urcam poteca. Parcă m-aș fi dus spre moarte, Singur, închizându-mi ochii, ca-ntâmplarea să mă poarte, Unde-o vrea. Mânia-n suflet parcă-mi tot sporea pe drum Și trecea, trecea și noaptea, și era spre zori acum. Dar pe culme sus ... pe rând, Sate risipite-n lungul văilor, grădini prin sate, Toate-n alba zare-a lunei și-n răpaos cufundate, Iată, dealuri pe-unde via își întinde vița ei. Rîul colo-n negre maluri ca un fulger cu scântei Ce-alergând în strâmbu-i umblet a-mpietrit ...

 

George Coșbuc - Zâna pădurii

... mura-ntr-adins o făcu pe pământ Sălbatica Zân-a pădurii, Căci ochii ei negri asemenea sunt Cu negrele boabe-ale murii. Iar unde e mura, sădită de ea, Pot merge neveste și fete, Flăcăilor însă vederea le-o ia Și junghiuri prin cap le trimete! Și zmeura-anume ... l-a lăsat Sălbatica Zân-a pădurii, Ca mușchiul de moale e caldul ei pat, Acolo sub umbra răsurii, Iar pe-unde e mușchi, e pe-acolo și ea: Pot merge să șează copile, Flăcăilor însă odihna le-o ia De pier și se-ngroapă cu zile ...

 

George Ranetti - Triptic marin

... Triptic marin de George Ranetti Informații despre această ediție Marea-i verde, liniștită, Când se ivesc zorile. O câmpie nesfârșită                     Parc Smaraldina, calma mare... Dar unde-i sunt florile? Marea la amiaz e-albastră Cum sunt peruzelele. Pare-un cer... Dar nici o astră                     N-are Acest cer fără hotare Unde ...

 

George Topîrceanu - O. Goga: Vade retro...

... vorbe-nfricoșate, Cu smalț de fulgere albastre, Să ți le sparg în cap pe toate! Ce-ai făcut cu-a tale Proaste combinații? Unde-s cititorii, Unde-s abonații, Păcătosule, răspunde: unde-s abonații? Nu știu ce mă ține Să nu-ți stric eu planul, Să vezi numai stele Verzi ca leușteanul, Numai stele și... luceferi verzi ...

 

Gheorghe Asachi - Meditație

... duioasa a me privală o preumbl pe-astă câmpie Din a căria felurime mii de zugrăveli răsar. Râul dincoace răsună cu spumoase unde înalbite, Ce-ntre maluri înfloriți șărpind fuge împregiur, Lacul dincolo întinde a sale ape adormite Sau al sării ste răsare din a ... din toate cele ce el luminează Și din lumi nemărginite nimic pentru mine cer. Însă poate că aiure, dincolo de-a noastre sfere, Unde lucie dreptul soarele altor ceriuri pe alte căi, De-aș pute să las aice pământeasca dispoiere, Cele ce-am visat atâta s-ar vădi la ...

 

Gheorghe Asachi - Patima (Asachi)

... ripă, Înalțară a lor frunte tupilate floricele, Zefirul cel mai zburdatic înfrână a sa aripă. Mai lin curseră atunce ale râurilor unde Și naiadele duioase au ieșit din râu, din mare, Acea patimă s-aculte care inima-mi pătrunde. Toate-n giurul meu suspină, numai zâna pentru ... îndurare! III Acea aspră pătimire de o inimă-nfocată Într-atâta este deamnă ca amorul s-o aline, Încât, doamna me, eu nu știu de unde totdeauna vine Supra me să săgeteze o privire turburată. Zea de gheață, de oțele au de piatră diamantată Inima în sânul vostru ferecată parcă-o ...

 

Gheorghe Asachi - Profeția

... Gheorghe Asachi - Profeţia Profeția de Gheorghe Asachi Atunci când, o, zi amară, aceea oară-a fi vecină Să purced din ceste locuri d-unde soarta mă desparte, Lăcrămând și cu suspinuri arunca-voi de departe Depeurma mea ochire cătră țara cea latină. Dar pe când în luntre ușoară brăzdui ... de arte Și la templul giunei Muze, unde arde-a mea lumină. Acolň a Romei genii au statornic tronul lor, D-unde răspândesc în lume nemurinde a lor rază, De virtute, înțelepciune, de al patriei amor. Acea stea a mântuirei, care astăzi mă ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>