Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru STA CU FATA SPRE
Rezultatele 201 - 210 din aproximativ 297 pentru STA CU FATA SPRE.
... dar singur... adică sechestrat într-o vizuină fără orizont, unde soarele abia pătrunde-n silă printre niște brazi stârciți... Vântul șuieră toată ziua; omătul acoperă cu un giulgiu întristat coastele aprige ale munților. Oamenii umblă aci acoperiți cu niște veșminte sălbatice de piei de oaie; ar putea crede cineva că mă aflu în Siberia și cu atât mai mult în Siberia, încât sunt aici pe temeiul unei legi care nu are ființă... Dar, ce să zic! Nici partea mea nu e ... crede aceasta mai bine, mai ales când mă gândesc la dramul de zădărnicie și de trufie ce zace-n fundul inimii oricărui om și mai cu seamă a oamenilor care, spre rău sau bine, sunt căzuți la boala condeiului... De aceea nu pot crede că cei de seama mea au scris vreodată întâmplările lor fără de ... nici șah , nici mat ; partida se sfârși printr-un crai despuiat . Ne sculăm, aga mă ia de mână și mă poftește a merge cu dânsul până la ministru, spre a da oarecare deslușiri. Eu nu cunosc pe ministru; dar de vreme ce voiește a fi luminat, eu îi sunt la ...
Vasile Alecsandri - Istoria unui galben
... morții. GALBENUL: Ian ascultă, cadână bătrână, nu te juca cu cuvintele, că, deși sunt acum în trei colțuri, pe loc înfig unul în tine. PARAUA (cu dispreț și cu un aer de mărire) : Eu am trecut prin degetele ienicerilor și nu mi-a fost frică! Tocmai tu vrei să mă sperii? Ambele ... ne găsim și să mă răzbune de obrăzniciile tale. GALBENUL (uimit de tulburare) : La anul 1820?... Căpitanul Costiță?... Marea Neagră?... Ce spui?... Tu erai atunci cu mine? PARAUA (într-o nespusă mirare) : Cu tine! Ce fel? GALBENUL (repede, adunându-și suvenirele) : Dar... îmi aduc aminte... într-o noapte întunecoasă, marea era întărâtată de furtună... corabia era să se ... genelor. Peste câteva secunde ambii amorezi se traseră puțin înapoi, se uitară lung unul la altul, făcându-și amândoi o dureroasă revizie, și ziseră următoarele, cu glas pătruns: GALBENUL (oftând din greu) : Cât ești de schimbată, iubita mea! PARAUA (suspinând cu durere) : Cât ne-am schimbat, dragul meu! GALBENUL (cu amărăciune) : Ce crudă și nemilostivă-i vremea! Coasa ei nu se ostenește niciodată!... Plăcere, frumusețe, tinerețe, toate sunt secerate de dânsa!... Astăzi ele strălucesc cu ... ...
Mateiu Caragiale - Craii de Curtea-Veche
... Caragiale Cuprins 1 Întâmpinarea crailor 2 Cele trei hagialâcuri 3 Spovedanii 4 Asfințitul crailor Întâmpinarea crailor "...au tapis-franc nous Ă©tions reunis" L. Protat Cu toate că, în ajun chiar, îmi făgăduisem cu jurământ să mă întorc devreme acasă, tocmai atunci mă întorsesem mai târziu: a doua zi spre amiazi. Noaptea mă apuca în așternut. Pierdusem răbojul timpului. Aș fi dormit înainte, dus, fără zgomotoasa sosire a unei scrisori pentru care trebuia ... la învățătură. Întors în țară, se văzuse jefuit de ai săi, înlăturat, hărțuit, prigonit și trădat de toată lumea. Ce nu se uneltise împotriva lui? Cu ce strigătoare nedreptate îi fuseseră întâmpinate lucrările, truda de zi și noapte a jerfitei sale tinereți, cum se învoiseră cu toții să-l îngroape sub tăcere! Din grelele încercări de tot soiul prin cari trecuse atâția ani de restriște și cari ar fi doborât un ... ciudate a fost întrucâtva și teama de sine însuși, fiindcă, sub învelișul de gheață din afară, Pașadia ascundea o fire pătimașă, întortocheată, tenebroasă care, cu toată stăpânirea, se trăda adesea în scăpărări de cinism. Cu ...
Constantin Negruzzi - Călătoria arabului patriarh Macarie de la Allep la Moscva
... foc: ele părea că ard, dar cum le scoteam, lua forma dentăi. Ele se păstra într-o cutie rătundă de lucru indienesc prea frumos lucrată. Sta în bumbac învălite cu stofă de fir foarte scumpă, care se vârea într-un ghizdan de stofă roză cu găitane de matasă albastră. Când văzu beiul comoara aceasta veni în încântare și mirare, și nu-și putea ține bucuria când îi zise patriarhul: â ... sale. împregiurările următoare îl siliră la aceasta. El priimi o scrisoare de la un preot cuprinzătoare că boierii îi sunt vânzători și că ei împreună cu Megas-logofătul s-au pus la cale să-l omoare. Cu vro zece zile în urmă, logofătul cu chip viclean se întâlni cu riga maghiarilor (ungurilor) și cu Matei, beiul Valahiei, ca să aibă la ei scăpare la întâmplare de nevoie; că el pârâ cătră ei pre Vasilie, că are gând să cucerească ... Amândoi stăpânitorii se aprinseră de mânie auzind de aceasta și încredințară lui Megas-logofătul înseninătoare putere ca la treizeci mii de ostași, ca să meargă cu ei împrotiva lui Vasilie și să-l omoare. Logofătul știu a se alcătui cu ...
Alecu Russo - Amintiri (Russo)
... soarele ce se vede prin o ceață subțire. Dar serile satului meu, când luna se ridica asupra părului, și cumpăna fântânii se părea un cocostârc cu pliscul întins... ce seri senine! Într-amurg se apropiau cârdurile, aducând miroasele câmpurilor cu ele, turmele de oi zbierând cu ciobanii fluierând; focurile se aprindeau dinaintea caselor; fumul stuhului se împrăștia în văzduh cu mirosul teilor ce venea de la pădure; moșnegii spuneau de turci și de tătari, de moșul Adam cu barba până în brâu, ce ținea plăghiile pe genunchi, de Ileana Cosânzeana, de frații din lună, de lupte și de năvăliri: vedeam în lună chip ... străine! dar acea străină nu-i vorbește de țară, nici de părinți, nici de frații ca brazii, nici de surorile ca florile, nici de primăvara cu verdeața ei și cu turmele de oi cu ciobanii în capul turmelor, lăsându-se pe guri de rai, nici de plugurile cu șase boi, nici de copilițe bălaie și fete de împărați, cum vorbește limba ce o învață și o suge omul cu laptele vieții! În acea zi dar, părul satului păzea numai el casele; câți flăcăi, câte fete mari și codane, toți și toate se împodobeau cu ...
Alexandru Vlahuță - România pitorească
... gura unei vâltori, colo se umflă, se burdusește și urlă făcând clăbuci, bătându-se de stânci cari nu se văd. Vaporul merge mai încet, mai cu pază. Patru oameni stau la roata de la cârmă; amândoi comandanții sunt pe punte, în picioare, cu ochii ațintiți înainte: trecem printre gherdapuri. Dunărea mugește mai tare. Cu ochii închiși, te-ai crede întrun codru pe-o vijelie cumplită. Din fundul ei se-ntind, pe sub valuri, nenumărate brațe de piatră, gata s ... mai mică nebăgare de seamă. Aici, sub volbura asta de valuri, e încheietura Balcanilor cu Carpații. Peste pumnii lor încleștați, Dunărea se aruncă furioasă, rupând cu zgomot cele din urmă stăvilare ce i se mai ridică-n cale. Și în vălmășagul acestei ciocniri de titani, fiecare val pare că strigă, fiecare ... la apus. Dunărea de-aci încolo pune în fața României o nouă vecină — Bulgaria. Pe-o depărtare de patruzeci de kilometri malurile nisipoase bat spre răsărit, până la satul Cetatea, pe unde se îndoaie iarăși un cot mare în țărmul din stânga, scobit de valuri, până-n șesul Maglavitului. E ...
Panait Istrati - Chira Chiralina
... probă Dumnezeu care a trebuit să vorbească ca Lumina să se facă.â€� În liniștea acelei seri primăvăratice, sirena unui vapor săgeta aerul cu fluieratul ei strident. Tânărul se trezi, în vreme ce o adiere parfumată de trandafiri și garoafe îl întâmpină. Adrian se îndreptă spre marea alee care se întinde de-a lungul malului înalt ce domină portul și Dunărea. El se opri un minut pentru a ... care alunecă pe mări și descoperă alte țărmuri, alte lumi!...â€� Necăjit de a nu-și putea împlini dorul, el porni din nou cu capul în jos; dar se auzi deodată chemat din urmă: — Adrian! Se întoarse. Pe o bancă, prin apropierea căreia trecuse, sta un om, cu picioarele încrucișate, și fuma. Miopia și întunericul împiedicară pe Adrian să-l recunoască. Omul se ridică, și Adrian se apropie de el oarecum contrariat, când ... de ici-colo de natura lui nomadă și ciudată; viața prinsă la vârsta de douăzeci și cinci de ani în tristul angrenaj al societății (căsătorie cu o fată bogată, frumoasă și sentimentală), din care ieși după un an acoperit de rușine, cu ...
Petre Ispirescu - Pasărea măiastră
... bunătăți ce făcuse oamenilor din împărăția lui, a ridicat și o monastire de care să se ducă pomina. A împodobit-o cu aur, cu pietre nestemate și cu tot ceea ce meșterii din acea țară au socotit mai scump și mai frumos. O mulțime de stâlpi de marmură și poleiți erau prin biserică ... prețioase, policandre de argint suflate cu aur, candele de argintul cel mai bun și mari cât donița, cărțile cele mai alese erau zestrea monastirii aceleia. Cu cât se bucura împăratul de frumusețea ei, cu atât se întrista că nu putea să o săvârșească pe deplin, căci turnul se surpa. "Cum se poate, zise împăratul, să nu pot sfârși astă ... acel păstor cu omenie la palatul său, pentru că nu știu ce simți împăratul în inimă când îl văzu așa de tânăr, blând, smerit și cu boiul de voinic. După ce ieși de la biserică, împăratul se duse drept la palat, pentru că inima îi zicea că trebuie să fie ceva ... copii, că el era blestemat să poarte corpul de vulpoi până când un om va avea milă de el, îi va priimi să se încălzească cu
Constantin Stamati - Dialogul unui holtei cu un boierenaș avut, însoțit cu o cucoană de înalt neam
... Constantin Stamati - Dialogul unui holtei cu un boierenaş avut, însoţit cu o cucoană de înalt neam Dialogul unui holtei cu un boierenaș avut, însoțit cu o cucoană de înalt neam de Ignacy Krasicki Traducere-adaptare de Constantin Stamati Holteiul Ca să te urez dă-mi voie pentru tânăra soție, Cu ... ce mai prelungești Și nu vrei să-mi tâlcuiești De-a tale tocmele, Ce ți-au părut grele? Însuratul Dacă vrei, acum îndată, cu sufletul întristat, Ți-oi spune cu ce tocmele către socri m-am legat. Întâia tocmeală „Oricând cucoana la țară într-adins sau cu-amăgeală, Sufletește sau trupește ar pătimi de vro boală, Eu să fiu dator pentru al meu soț, Să-i aduc din Iași pe doftorii toți ... au fost de neam înalt femeia ce au luat. Având a merge îndată în aurit faieton La buna, mătușa, moșu, la tot neamul cu poclon, Precum eu m-am zbrănduit pe strade dârdâitoare, Le-am colindat cu mireasa cu prezenturi de preț mare; Cheltuind făr’ de cruțare, dând ospețe răsfățate, Cu zariflicuri de modă frumoase, dar scumpe foarte, Încât într-un an de zile căzui în datorii grele. Ah! și abia o părpără au trecut femeii
Ignacy Krasicki - Dialogul unui holtei cu un boierenaș avut, însoțit cu o cucoană de înalt neam
... Ignacy Krasicki - Dialogul unui holtei cu un boierenaş avut, însoţit cu o cucoană de înalt neam Dialogul unui holtei cu un boierenaș avut, însoțit cu o cucoană de înalt neam de Ignacy Krasicki Traducere-adaptare de Constantin Stamati Holteiul Ca să te urez dă-mi voie pentru tânăra soție, Cu ... ce mai prelungești Și nu vrei să-mi tâlcuiești De-a tale tocmele, Ce ți-au părut grele? Însuratul Dacă vrei, acum îndată, cu sufletul întristat, Ți-oi spune cu ce tocmele către socri m-am legat. Întâia tocmeală „Oricând cucoana la țară într-adins sau cu-amăgeală, Sufletește sau trupește ar pătimi de vro boală, Eu să fiu dator pentru al meu soț, Să-i aduc din Iași pe doftorii toți ... au fost de neam înalt femeia ce au luat. Având a merge îndată în aurit faieton La buna, mătușa, moșu, la tot neamul cu poclon, Precum eu m-am zbrănduit pe strade dârdâitoare, Le-am colindat cu mireasa cu prezenturi de preț mare; Cheltuind făr’ de cruțare, dând ospețe răsfățate, Cu zariflicuri de modă frumoase, dar scumpe foarte, Încât într-un an de zile căzui în datorii grele. Ah! și abia o părpără au trecut femeii
Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul I
... Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul I Donna Alba de Gib Mihăescu (Volumul I) Volumul II →→ Am pornit cu stângul în lume, ca și în război. La demobilizare, acolo, în dosul magaziilor gării, pe câmpul presărat cu mese și cu soldați beți de fericirea vieții recâștigate, pe toți i-am auzit: "Băgați de seamă, când vă veți vedea cu libretul în mână, să porniți cu dreptul!" Dar eu știu că oricât m-am muncit cu gândul, acum un an, să mișc întâi dreptul, când s-o da semnalul de plecare, spre front, din obișnuință militărească - deși acum nu mai răcneau porunci scurte ca la paradă și nimeni nu se uita cu ce pas o ia omul spre moarte -, am mișcat stângul. Și iată-mă c-am ajuns prin atâtea ploi de foc, cu picioarele și cu mâinile zdravene, cu pieptul neîngăurit, tocmai aici, în această zi sfințită a liberării de orice pericol. Iar astăzi e zi de marți și dacă toți oamenii ... hotar, erau să mă înjunghie și pe mine. M-am întors atunci tot la Sadoveanu, la oamenii lui mai mult muți și care rezolvau totul cu o îmbiere spre