Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru PE DRUMUL CEL MAI SCURT

 Rezultatele 201 - 210 din aproximativ 230 pentru PE DRUMUL CEL MAI SCURT.

Nicolae Paulescu - Spitalul, Coranul, Talmudul, Kahalul și Francmasoneria

... dintre medicii lumii este fiul ei, - fiu oropsit, căci, din nenorocire, n-a fost înțeles. Am de gând să vă vorbesc anul acesta, mai întâi, despre afecțiunile rini­chiului, - și pe urmă despre afecțiunile cordului și ale vaselor (artere/vene și limfatice), - subiecte asupra cărora Lancereaux a lăsat lucrări nepieri­toare. Dar, pentru a ... medic îl obligă să se devoteze pen­tru cei ce suferă și, de multe ori chiar, să-și riște viața pentru a scăpa pe aceea a altora. În ce altă profesie se găsește abnegația absolută de sine, pe care medicina o impune celor ce o exercită? Este evident deci că, dintre toate profesiile, medi­cina este cea mai bine­făcătoare. Dar, - în plus, - medicul, prin profesia sa, devine prietenul și chiar con­fidentul celor ce suferă, - bogați sau săraci, tineri sau bătrâni, - care ... Hipocrate, a avut dreptate să zică; „scopul final al medicinei nu este numai să vindece sau să prevină bolile, - ci încă să perfecționeze pe oameni și să-i facă mai fericiți, făcându-i mai

 

Vasile Alecsandri - Din albumul unui bibliofil

... Stoicismul românului 7.3 Arghir 7.4 Neculai Bălcescu 7.5 Cântecul Bucovinei 7.6 Geanta lui Moș Cosma I - Boierii așezate de Alexandru-Vodă cel Bun și Bătrân Logofăt mare judecător și alegător de ocine. Ispravnic pe o seamă de oameni de frunte, ce sunt curteni la țară, și judecător tuturor cine sunt cu strâmbătăți în țară și luător de seamă tuturor ... mâna logofătului al 3-lea. Postelnic din al doilea înainte  câți vrea domnul să facă, deprinzându-i la această cinste, ies și la alte cinste mai mari. Spătar al 2-lea și al 3-lea  cel al 2-lea svorește (servă) la masă când cel mare nu svorește; și este îmbrăcat și cu spata (spada) încins, și cu buzduganul în mână la spatele domnului. Iară spătarul al 3-lea svorește ... astfel Șerpe, Moțoc, Arbore, Purice, Movilă etc. Noblețea dar, așa precum este înțeleasă de popoarele occidentale, nu a existat în țară, și dacă mai târziu s-au introdus în societatea română oarecare pretenții de nobilime bazată pe titlurile funcționarismului, aceste tendințe de îngâmfare ridicolă au fost aduse de fanarioți. Ei au pus în circulare termenii grecoturceș ti de celebi, afthenta, beimu, eclamprotate ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Văduvele

... n-o găsi în miere fiere, iepuri la biserică, câini cu covrigi în coadă și apa Dunării prin curtea vecinului, atunci e atunci, să te mai ții, pârleo, că nu-și mai vine în voie măcar de i-ai da tot mărunțișul și pe deasupra și toiagul lui vodă pe spinare. Se întâmplă, câteodată, și mai altfel de cum gândești. Nici lene, nici prostie, nici răutate să nu fie la mijloc, și totuși sare omului țâfna din senin, din iarbă verde ... a tras cu coada ochiului când se uita la mine; ba că îi dau din toată inima și-mi răspunde: "Aș, la ce te mai superi!" Și pe-așa povârniș, până nu s-o izbi omul de vale, nu se mai oprește. Din bună prietenie ajungi să te uiți chiondorâș, și zavistie, și chiloman tocmai când crezi că lumea toată este a ta. Așa ... curtea e a fetei; că de n-o învăța de-acum ale ei, nici nu le mai învață. De n-o pune mâna pe târn, târnul nu-i strigă "aoleo". — Poi, să-i mai

 

Alecu Donici - Țiganii

... de dimineață Zamfira veselă cânta Și la Alecu se uita. Cântecul I* Arde-mă, frige-mă În foc vânat pune-mă. De m-ai frige pe cărbune, Ibovnicul nu-ți voi spune. Că el este tinerel, Drăgălaș și frumușel; Iar pe tine, bărbat rău, Eu de-acum nu te mai vreu. Și tu măcar pân' la moarte De m-ai bate, de m-ai arde, Și bucăți de m-ai tăia Tot voi face cum ... cine poate zice lunei: Stăi într-un loc fără mișcare, Sau cine stavilă va pune Femeii la a ei plecare? Alecu Dar cum mai înainte ea Pe mine tare mă iubea? Moșneagul Ascultă, eu să-ți spun de mine: Și eu în lume am iubit Mai mult pot zice decât tine, Nemăsurat fiind robit, Cunosc această pătimire Întâi țin minte eu abia. Pe Dunăre când nu avea Moscalii încă stăpânire. Pe când știam noi de sultan, Iar pașa de la Akerman Ocârmuia Bugeacul tot, Atuncea tânăr eu eram Și să-ți închipuiesc nu pot Cel dintâi foc ce s-au aprins Întru simțirea mea nestins. În scurt ...

 

Alexandr Pușkin - Țiganii

... de dimineață Zamfira veselă cânta Și la Alecu se uita. Cântecul I* Arde-mă, frige-mă În foc vânat pune-mă. De m-ai frige pe cărbune, Ibovnicul nu-ți voi spune. Că el este tinerel, Drăgălaș și frumușel; Iar pe tine, bărbat rău, Eu de-acum nu te mai vreu. Și tu măcar pân' la moarte De m-ai bate, de m-ai arde, Și bucăți de m-ai tăia Tot voi face cum ... cine poate zice lunei: Stăi într-un loc fără mișcare, Sau cine stavilă va pune Femeii la a ei plecare? Alecu Dar cum mai înainte ea Pe mine tare mă iubea? Moșneagul Ascultă, eu să-ți spun de mine: Și eu în lume am iubit Mai mult pot zice decât tine, Nemăsurat fiind robit, Cunosc această pătimire Întâi țin minte eu abia. Pe Dunăre când nu avea Moscalii încă stăpânire. Pe când știam noi de sultan, Iar pașa de la Akerman Ocârmuia Bugeacul tot, Atuncea tânăr eu eram Și să-ți închipuiesc nu pot Cel dintâi foc ce s-au aprins Întru simțirea mea nestins. În scurt ...

 

Alexandru Odobescu - Pseudo-Kynegetikos

... am luat în adevăr cu plăcere pe urmele tale de vânător; dar, pe când tu te ocupai cu gravitate a-ți alege cea mai bună pușcă, a o încărca cu cea mai potrivită măsură, a o îndrepta pe cea mai nimerită linie; pe când tu dresai, de mic și cu o minunată răbdare, pe prepelicarul tău, ca să asculte la semnalele consacrate: Pst! Pil! și Aport!; pe când tu, în fine, studiai cu luare-aminte caracterele fizice și etice ale celor mai obicinuite subiecte însuflețite de vânătoare, eu, ca un nevânător ce sunt, m-am apucat să colind răstimpii și spațiile, căutând cu ochii, cu auzul și ... spun aci numai în ce chip, cum și ce fel, imaginațiunea, sufletul și mintea mea au putut aievea să-și însușească plăcerile și farmecul artei pe care tu, cel dintâi, o predai astăzi cititorilor români, înjghebată în reguli mai mult sau mai puțin riguroase. Daca chiar în anii tinereții, pe când trupul le bĂȘte (vita), cum zice Xavier de Maistre2 s-avântă mai lesne după zburdările inimii, dacă pe ...

 

Vasile Alecsandri - Dridri

... sădise o inimă română în gingașul sân al unei pariziene? Pe când publicul francez se găsea în cea mai deplină ignoranță despre Moldova și Valahia, pe când aceste țări erau considerate ca pământuri aflătoare în fundul Asiei, pe când un deputat al Constituantei din Francia declara că Bucureștii erau capitala Bucuriei, și un ministru al republicii confunda Cronstadtul din Ardeal cu portul de ... engleză și-i zise: — Vin să salut luceafărul scenei pariziene. DĂ©jazet îi mulțumi cu o zâmbire și replică: „Salută, domnule conte, și pe dra Chataignez, o nouă stea care răsare pe orizontul artei dramatice“. Contele se închină tinerei artiste, zicând: „Am admirat pe domnișoara din stala mea: am rupt o pereche de mănuși aplaudând-o și sunt mândru de a fi cel întâi a o complimenta“. Apoi adăugă, adresându-se direct la Dridri: „Domnișoară, ați făcut în astă-seară mulți fericiți și totodată ... DĂ©jazet conduse pe Dridri la otelul unde locuia tânăra actriță și pe drum ea-i zise cu amicie: „Draga mea, iată-te acum ...

 

Ion Luca Caragiale - Din carnetul unui vechi sufleur

... întâi a mers admirabil, un brio rar. Aplauze nebune, galeria fanatizată. „Bis! bis!â€� A doua oară bucata merge și mai cald. Cântăreții sunt chemați la rampă de două, de trei, de patru ori. Câțiva amatori furioși încearcă să cheme pe artiști a cincea oară; de astă dată nu mai se prinde: se mai aud fară răsunet ici și colo câteva bătăi în palme umflate și ostenite, și-n sfârșit un glas mitocănesc din galerie pornește risolutto fortissimo â ... și-n public. Ce-l împinge demonul pe Iorgu? Pune un ac în vârful unei nuiele, vâră nuiaua pân spartura perdelii și-ncepe să-mboldească pe răposatul cavaler, pe când îl jelea atâta lume adunată cu venerație împrejurul catafalcului. „S-a stins sufletul cel mai generos, s-a oprit din bătăile ei inima cea mai fidelă!â€� se vaită amanta dezolată. Iorgu îi trage câteva bolduri; răposatul șoptește: — Ce-i asta, bre? Cine-i acolo? „S-a ... scrâșnirii: — Cine e? să-l ucid când m-oi scula! Ah! m-a omorât mișelul... ticălosul! Aș! l-a chinuit ...

 

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Idealurile sociale și arta

... cine este mai curajos decât ignorantul?" adaugă d-sa cu politețe. Declară apoi că nu scrie cărți pentru a nu specula credulitatea oamenilor. Mai departe... dar în sfârșit în tonul acesta e scris mai tot articolul. Acum au înțeles cititorii noștri cine sunt acești nespălați, care mănâncă pe stradă, cine stă la tejghea cu cartea-n mână ca să arate că e grozav, cine imitează ca momița , cine sunt ignoranții, cine se gândește ... învățat la Bârlad șapte ani italienește și după șapte ani nu știam să declin italienește cumsecade." Și chiar sfârșește cu următoarea mărturisire melancolică: ,,...păcat că pe calea hotărâtă de dânsa (de Junimea ), pe calea adică a muncii serioase, n-am putut noi ceilalți mai tineri să ducem toți lucrul mai departe. Dorința nu mi-a lipsit mie unuia, dar, oricât de adânc cercetez în conștiința mea, nu văd aiurea cauza sterilității spiritului meu ... iasă învingător, de se poate, din lupta ,,grozavă" ce a întreprins. Iar în privința iluziilor, iarăși nu putem decât să-i dorim ca cel puțin pentru viitor să nu mai ...

 

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Cauza pesimismului în literatură și viață

... cea burgheză, în dezvoltarea ei și prin anomaliile inerente ei, a produs amărăciuni, deziluziuni de tot soiul, un șir întreg de stări sufletești pe care le numim pesimism. Așadar, căderea unei organizații rele și înlocuirea ei prin o alta mai bună au fost cauze producătoare și de optimism, și de pesimism. În amândouă cazurile, organizația socială produce fie așteptări mari, iluziuni — optimismul, fie deziluziuni ... chestii se reduce la următoarele: care e cauza pesimismului? — deziluziunea; care este cauza deziluziunii? —pesimismul. Cum văd cititorii mei, am fost înțeles tocmai pe dos și dacă un scriitor ca dl Petrașcu m-a înțeles așa, cu atât mai mult trebuie să mă fi înțeles greșit alții. Pentru a nu lăsa loc la nici o confuzie și pentru că chestiunea în sine ... excellence , având un ideal măreț în viitor, sunt foarte nemulțumiți de condițiunile actuale ale traiului omenesc. Cu cât idealul ce le lucește în viitor e mai frumos, cu atât condițiunile prezente de trai le par mai odioase, și critica făcută de acești optimiști mizeriilor vieții actuale va fi mai ...

 

Constantin Negruzzi - Alexandru Lăpușneanu

... oare? — Să nu te îndoiești, măria-ta, răspunse curtezanul, țara geme subt asuprirea Tomșei. Oastea toată se va supune cum i se va făgădui mai mare simbrie. Boierii, cîți i-au mai lăsat vii, numai frica morții îi mai ține, dar cum vor vedea că măria-ta vii cu putere, îndată vor alerga și-l vor lăsa. — Să deie Dumnezeu să n-aibi ... de singurul mijloc cu care puteau ademeni și corumpe pre norod. Dar nesocotind de ajuns planul acesta, îi omorea din cînd în cînd. La cea mai mică greșeală dregătorească, la cea mai mică plîngere ce i s-arăta, capul vinovatului se spînzura în poarta curții, cu o țidulă vestitoare greșalei lui, adevărate sau plăsmuite și el nu ... fapte, își aflaseră scăpare lîngă Alexandru, care, plătindu-i bine, îi avea hărăziți; iar oștile moldovene, sub căpitani creature a lui, le ținea pe margeni; slobozînd însă pre ostași pe la casele lor, le mărginise în puțin număr. Întru o zi el se primbla singur prin sala palatului domnesc. Avusese o lungă vorbă cu Moțoc ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>