Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru OAIE

 Rezultatele 201 - 210 din aproximativ 585 pentru OAIE.

Constantin Alexandru Rosetti - A cui e vina %3F

Constantin Alexandru Rosetti - A cui e vina %3F A cui e vina ? de Constantin Alexandru Rosetti Informații despre această ediție 1839 Tu-mi ziceai o dată cum că pîn' la moarte Dragostea ta toată mie-mi vei păstra ; M-ai uitat pe mine, le-ai uitat pe toate, Astfel merge lumea, nu e vina ta. Tu-mi ziceai odată, ah ! al meu iubite, Partea mea din ceruri ție ți-o voi da : Toate sînt uitate, toate sînt pierdute, Astfel este veacul, nu e vina ta. Cînd vărsai, știi, lacrămi și-n genunchi la mine Îmi ziceai : o dragă, nu te voi uita ! Mă uitași îndată, mort fui pentru tine ; Vremea șterge toate, nu e vina ta. Cînd te-aveam în brațe, buza ta cea dulce Roa fericirii pe a mea lăsa ; Dar acum otravă și venin mi-aduce Astfel ți-este sexu, nu e vina ta. Aurul și slava îți goni amoru, Și-ți văzui credința că în vînt zbura, Ți-ai închis și rana, îți peri și dorul Astfel ți-este sexu, nu e vina ta. Cinste și iubire, dragoste, credință, Ieri jurai tu mie, azi cui s-o-ntîmpla ; Nu cunoști ...

 

Constantin Negruzzi - Anecdote (Negruzzi)

Constantin Negruzzi - Anecdote (Negruzzi) Anecdote de Constantin Negruzzi Un om care iubea desfătările mesei zicea: tatăl meu mânca mult, și maică-mea ședea mult la masă; eu li samăn amândurora. Dionisie tiranul a poruncit să taie barba cea de aur care era la idolul lui Asklepios, zicând că nu era potrivit ca feciorul să aibă barbă, când Apolon, tatăl său, nu avea. Un guraliv, povestind multe lucruri lui Aristotel, l-a întrebat în sfârșit dacă poveștile sale nu-l supărau. — Nicidecum, au răspuns Aristotel, căci nici nu iau sama. Un curtezan au zis împăratului August: — Huietul umblă că ai să-mi dai un dar. — Nu crede, i-au răspuns August. Un soldat, aflându-se pe mare cu femeia sa în vremea unei furtuni, au văzut că corăbierii aruncau cu grabă orice puteau găsi, neluând sama la nimic, și, cum ei strigau ca să arunce fieștecare orice avea greu, de voiesc să nu piardă împreună cu averile și viața, soldatul auzind, și-au luat îndată femeia și-au aruncat-o în mare, zicând că n-are nimic mai greu și mai supărător decât pe femeia sa. Împăratul Conrad al III-lea, luând cetatea ...

 

Constantin Negruzzi - Doină nouă

Constantin Negruzzi - Doină nouă Doină nouă de Constantin Negruzzi Foaie pentru minte, inimă și literatură , Nr. 13, 30 martie 1842 De când eram încă mic, Doina știu, și Doina zic, Căci românul, cât trăiește, Tot cu Doina se mândrește. Eu cu Doina mă plătesc 140 Constantin Negruzzi De bir și de boieresc; Boii mei când aud Doină, Ară țelină și moină, Și îmi samăn cel ogor, Cântând Doinele cu dor. Iar de aud vreo fetiță Cântând Doina-n poieniță, Alerg fuga de-o găsesc, Și de Doina îi vorbesc. Ea m-ascultă bucuroasă, Căci îi mândră și frumoasă, Și-mi zice că m-a iubi, Dacă Doina i-oi vorbi. Vă spun drept, orice mi-ți face, Doina știu și Doina-mi

 

Constantin Negruzzi - Idilie

Constantin Negruzzi - Idilie Idilie de Constantin Negruzzi (Satirii) Alcătuită de Constantin Negruzzi în 1824 Întru o dimineață a unii zile de vară când de abia începusă auritile zori a să răvărsa pe orizonul cel ca porfira și când roua dimineții răcorĂ© atmosfera ce aprinsă de arsițile soarelui, când toate pasărelile împreunĂ¡ frumoasăli lor glasuri spre a alcătui o armonie dulce de cântări spre lauda zâditoriului și când florile aceli de multe feliuri aducĂ© un miros plăcut, unde voi mai afla un așa frumos loc? (zice un satir cari duce în latile lui spate un mari burduf plin de must și suptsuoară o cupă și un bucium), unde un așa loc! (adaogĂ© el, căutând împregiurul lui) aice, iarbă verdi, aice răcoritoare umbră supt acești mari stejari, și ce aer minunat! De pe costișa aceasta privăsc cu dulceață pe vali oile pășunând în sunetul fluierului păstoresc. Iată și izvor cu o apă mai limpide și mai curată decât cristalul, aice am și acest rădiu prin cari razile soarelui nu pot răzbate, of! Aice voi șâdĂ©. Zâcând aceste cuvinte, au pus gios burdufu și poamile ci le culesăsă, după aceea turnând, be must, binecuvântând ...

 

Constantin Negruzzi - Inscripții

Constantin Negruzzi - Inscripţii Inscripții de Constantin Negruzzi În acest lăcaș de pace unde Domnul se mărește, Omul întăi se botează, când se naște pe pământ, Ș-apoi cu a lui soție vine de se însoțește, În sfârșit aicea află liniștire în mormânt. Nașterea, viața, moartea, sufleteasca mântuire, În acest loc se adună și d-amarul lumii greu Omul scapă când se duce ca să-și iaie răsplătire De la dreapta îndurare a bunului Dumnezeu. Eu nu am fost ca alții, de-aceea în suferință Am petrecut și-n lipsa plăcerilor lumești, Dar cugetul îmi spune că n-oi avea căință C-am fost și eu unealtă la rele

 

Constantin Negruzzi - La Maria (Negruzzi)

Constantin Negruzzi - La Maria (Negruzzi) La Maria de Constantin Negruzzi Curier de ambe sexe , nr 10, august 1839 Cât e de crud, să te-afli între ai tăi străin! Eliad , Visul Copilă tinerică, frumoasă ca plăcerea, De ce voiești să afli cumplitul meu necaz? Ah! numai aste lacrimi îmi pot curma durerea. Când vin ca roua dulce de-nundă-al meu obraz. Întrebi care e chinul ce darmă-a mea junie? De ce privirea-mi tristă se pleacă spre pământ? Amara mea durere, ah! nime nu o știe, Și nime nu va ști-o păn-voi intra-n mormânt. O inimă ce simte e vrednică de jale, Ca floarea cea plăpândă ce crește pe-un țărm sec, A patimilor vifor uscând frunzele sale, O lasă veștezită de-o calcă toți câți trec. Nici ura, nici amorul, nici lumea-nșelătoare Ce ne-ncetat m-adapă cu fiere și venin, Nu pot să facă altă decât să mă omoare. Dar însă... nu-s aceste ce-mping al meu suspin. Aceea care trista-mi viață-nourează, E un secret ce zace în inimă-mi ascuns, Iar raza bucuriei în veci nu-l luminează, Și dulcea mângăiere în ea ...

 

Constantin Negruzzi - Lupu și mielu

Constantin Negruzzi - Lupu şi mielu Lupu și mielu de Constantin Negruzzi Cel mai tare Îi și mai mare. Cine a zis vorba aceasta a avut un cap prea bun Precum veți vedea curat din povestea ce-oi să spun. Un miel s-adăpa din apa unui limpede pârâu; Un lup hămesit de foame, umblând după demâncat, Cum zări pe miel îi zise: — Eu ași fi prea nătărău Când așa prilej îmi pică negândit, neașteptat, Să-l las din mână să-mi scape. — Spune, cine ți-a dat voie să-mi tulburi a mele ape! (îi strigă cu un glas aspru, de mânie înădușit) Spune-mi, cum ai îndrăznit, Dihanie prea urâtă, să-ți moi botu afurisit În însăși acea apă din carele și eu beu? Spre pildă altor obraznici pe loc vei fi pedepsit. Mielul, tremurând ca frunza, îi zice: — Stăpânul meu, Mă rog înălțimei tale ca să nu fii supărat, Că, zău, nu sunt vinovat; Eu beu apă mai la vale decât înălțimea ta Și nu știu cum putui dară băutur-a-ți tulbura. — O tulburi, îți zic! îi strigă dobitocul cel cumplit, Și ...

 

Constantin Negruzzi - Marșul lui Dragoș (doină)

Constantin Negruzzi - Marşul lui Dragoş (doină) Marșul lui Dragoș de Constantin Negruzzi A apărut în Foaie pentru minte, ininiă și literatură , 1842, nr. 13, 30 martie. Azi este sărbătoare! Români, să ne grăbim, În șes la vânătoare Pe Dragoș să-nsoțim. Grijiți armele voastre, Curând să alergăm, Din locurile noastre Hoți, feare s-alungăm.    Doină! Doiniță!    Zână plăviță!    Vino cu noi;    Tu ne scutește,    Și ne ferește    De-orice nevoi. Optzeci de oi despoaie, Și prin frigări le pun; De surle, de cimpoaie Pădurile răsun. Vitezii se așează Pe lâng-un mare foc Și Dragoș ospătează Cu dânșii la un loc.    Doină! Doiniță!    Zână plăviță!    Vino cu noi;    Tu ne scutește,    Și ne ferește    De-orice nevoi. Sunt gata, stau cu toții Să plece la izbânzi, Ca să-ntirească hoții, Să capete dobânzi. Dragoș merge nainte Pe-un cal cu ager curs, El preste-mbrăcăminte Poartă-o piele de urs.    Doină! Doiniță!    Zână plăviță!    Vino cu noi;    Tu ne scutește,    Și ne ferește    De-orice nevoi. Veseli de sârg porniră Românii mult voinici, Ca lanțul ce înșiră Pe-a plaiului potici. Nevestele cu jale Privindu-i, lăcrămând: Îi auzeau la vale Cum se cobor cântând:     ...

 

Constantin Negruzzi - Parte întăi

Constantin Negruzzi - Parte întăi Parte întăi de Constantin Negruzzi Tu vrei, iubita me prietină, să-ți fac prescriire rătăcirilor tinereții mele, orișicât ar fi ea de neplăcută; ceea ce tu poftești este pentru mine o poroncă neurnită, nu-ți voi tăgădui nimica; și fără să te supăr prin un înainte cuvânt supărători, îți voi discoperi pănâ și celi mai mici împregiurări a unii curvii înfricoșate, întru care odinioară am fost adâncită. Adivărul va povâțui condeiul meu. Nu mă voi osteni a acoperi nici cu ce mai supțiri gază scriire me: voi zugrăvi lucrurile după fire, fără să mă tem că voi jîgni legile bunicuviință, cari nu sunt făcute pentru niște persoane atât de prietini precum noi. Afarâ de aceasta, tu ai o cunoștință foarte adâncă de desfătările celi adivărate, pentru ca prescriere lor să te scandalisască. Tu știi că oamenii cu duh și cu gust au ca o datorie a-și împodobi eticurile cu feliuri de goliciuni, cu toate că, temându-să de a răni ochii subțiri, nu le pun în sama lor. Să trecim la istorie me: fiind copil, mă numĂ© Franțisca Hil. Eu sunt născută din niște părinți foarte ...

 

Constantin Stamati - Ciuma dobitoacelor

Constantin Stamati - Ciuma dobitoacelor Ciuma dobitoacelor de Ivan Andreievici Krâlov Traducere de Constantin Stamati La o grea boală de vite leul au și hotărât Ca să adune la sfat fiarele și dobitoace, Care, neavând ce face, Debile și istovite, cum au putut s-au târât Și cu umilință mare pe lâng-a lor împărat Toate s-au înșirat; Apoi cu luare-aminte către el ochii holbând, Și cu gurile căscate, cu urechile trăgând, Îl aștepta să grăiască; Iar el începu așa porunca sa să rostească: „Să știți, amatelor mele, Că cerul urgisit este de-a noastre păcate grele, Și atunci ne va ierta Când acel ce dintre noi fiind mai mult vinovat Chiar de bunăvoia sa Va primi să-l jertfim cerului neîndurat; Și pe lâng-această pârgă plecată și cucerită, Unind și a noastră rugă fierbinte și umilită, Poate să se îmblânzească, Ciuma din noi să gonească. Au doar voi, fraților mei, nu știți mai bine Și decât mine Că acei ce pentru alții de voia lor se jertfesc C-a lor nume preamărit de istorici se vestesc? Așadar, să hotărâm, Ca fieștecare din noi să-și mărturisească, Făr’ ...

 

Constantin Stamati - Omul și pământul

Constantin Stamati - Omul şi pământul Omul și pământul de Constantin Stamati Într-o zi de vară eu trist mă aflam foarte, Trupește, sufletește de suferiri și chinuri; Și am ieșit din casă, m-am dus făr-a ști unde, În codrii singuratici cătându-mi liniștirea; Acolo cu mirare priveam frumseța lumii...   Pe cer, unde și unde, plutea ca de puf nouri, Și repede ca umbra trecând pierea în aer, Și se limpezea cerul ca de cristal oglindă, Iar strălucitul soare, înconjurat de raze, Ca tron dumnezeirei sta pe cerească boltă, Ca ochiul ce nu doarme celui ce zidi lumea, Priveghind peste fire, și revărsând belșugul. În codru filomela serba ziua frumoasă Cu foarte dulci melodii, iar păstorescul fluier Răsuna cu-ntristare, când și când, de departe. Uimit de așa scenă a firii liniștite, Am căzut pe genunchii-mi pe pajiște-nflorită Unei poieni rotunde, de arbori pregiurată, Și acolo, pe gânduri, uitându-mă pe sine, Uitam și pe-ai mei casnici, ca când pierdusem mintea. Și iată că un șopot, ce din pământ ieșiră, Mi-au încântat auzul, ca și glasul iubirii, M-au răzbătut în suflet și chiar ca o făclie Mi-au luminat ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>