Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru MASĂ DE SCRIS
Rezultatele 201 - 210 din aproximativ 241 pentru MASĂ DE SCRIS.
... Lipova e numai aci peste Murăș, iar la Arad te duci în două ceasuri. Marți dimineața Mara-și scoate șatra și coșurile pline în piața de pe țărmurele drept al Murășului, unde se adună la târg de săptămână murășenii până de pe la Sovârșin și Soboteliu și podgorenii până de pe la Cuvin. Joi dimineața ea trece Murășul și întinde șatra pe țărmurele stâng, unde se adună bănățenii până de pe la Făget, Căpălnașși Sân-Miclăuș. Vineri noaptea, după cântatul cocoșilor, ea pleacă la Arad, ca ziua s-o prindă cu șatra întinsă în piața ... săracă? cum ar putea să fie copiii săraci, care își petrec viața în târg, printre picioarele oamenilor? Muiere mare, spătoasă, greoaie și cu obrajii bătuți de soare, de ploi și de vânt, Mara stă ziua toată sub șatră, în dosul mesei pline de poame și de turtă dulce. La stânga, e coșul cu pește, iar la dreapta clocotește apa fierbinte pentru "vornoviști", pentru care rade din cân dîn când hreanul de ... să dea mai mult decât alții, fiindcă nu voia să câștige decât cei 60 florini și încă ceva pe deasupra. Apoi mai câștiga și dreptul de a-și pune masa și coșurile la capul podului, pe unde trecea toată lumea. Stătea Mara, stătea și număra în gândul ei banii, câte doi creițari
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Cauza pesimismului în literatură și viață
... Așa, spre pildă, pentru unii un semn caracteristic al pesimismului e nemulțumirea în privința condițiunilor de trai. De câte ori un om ce se plânge de toate mizeriile vieții sociale n-a fost întâmpinat cu cuvintele: „Ești pesimist!" Dar nemulțumirea față de condițiunile de trai poate să fie tot așa de bine semnul unui mare optimism. Toți acei care se luptă pentru transformarea socială, optimiști par excellence , având un ideal măreț în viitor, sunt foarte nemulțumiți ... a-și dura un sistem metafizic, aceasta pentru a da dreptate stării lor subiective. Pesimismul e poate tot astfel la început: un punct de vedere individual, stăpânit de sentimentul subiectiv de neputință." (Guyau, L'irreligion ... p.407). Pesimistul modern, prin această lipsă de voință și încă prin o relativă nesinceritate, se deosebește, de pildă, de pesimistul ascet din veacul de mijloc. Acesta din urmă a fost sincer. Socotind că viața e o mizerie, el o distrugea prin schingiuirea în tot felul a ... mai mult ori mai puțin, și una, și alta. Susținând că viața e o mizerie ce nu merită să fie trăită, pesimistul modern se bucură de ...
Alexandru Vlahuță - Pictorul Grigorescu
... o anume depărtare. II. VIAȚA PICTORULUI Viața lui Grigorescu o povestesc operele lui. O viață simplă, tăcută, ordonată, puternică, închinată toată artei lui. În afară de artă nimic nu exista pentru el. Acolo și-a pus adânca lui iubire de natură, de podoabele și de tainele ei, minunate pretutindeni, dar mai ales în țara și în făptura neamului lui; acolo iubirea de bine, de adevăr și de frumos — "treimea cea de o ființă și nedespărțită" a credinții lui, a singurei lui religii. O copilărie de sfânt. S-ar părea uneori că soarta, în înțelegere cu natura, de la început alege, înseamnă și ia subt ocrotirea ei pe cei care au de spus vreo veste din cer pământului nostru. Nicolae Grigorescu s-a născut în satul Pitaru din județul Dâmbovița în ziua de 15 mai 1838, într-o casă fără noroc, plină de griji, unde sosirea acestui al șaselea copil de bună pictorul s-a dărâmat acum. Se cunoaște însă locul pe care era așezat, în satul Strâmbeanu, pe marginea apei Suța, care se ... ...
Panait Istrati - Ciulinii Bărăganului
... Panait Istrati - Ciulinii Bărăganului Ciulinii Bărăganului de Panait Istrati Dedic această carte: Poporului României, Celor unsprezece mii ai săi de asasinați de către guvernul român, Celor trei sate: Stănilești, Băilești, Hodivoaia, rase cu lovituri de tun. Crime savârșite în martie 1907 și rămase nepedepsite. PANAIT ISTRATI martie 1928 Când sosește toamna, întinsele câmpii de țelină ale Munteniei dunărene încep să trăiască, timp de o lună, existența lor milenară. Aceasta începe chiar în ziua de Sfântul Pantelimon. În ziua aceea, vântul dinspre Rusia, pe care noi îl numim muscalul sau crivățul, mătură cu suflarea lui de gheață nesfârșitele întinderi; dar cum pamântul arde încă, infierbântat ca un cuptor, muscalul își cam rupe dinții în el. N-are a face ... vorba de acei scaieți care cresc ca păpușoiul și fac o frumoasă floare liliachie, ca un pămătuf, al cărui pufușor fetele îl tund în seara de Sfântu Toader, cântând: Codițele fetelor, Cât codița iepelor! Ciulinii de care vorbesc aici apar de îndată ce se topește zăpada, sub forma unei ciuperci, un zbârciog. În mai puțin de
... brazdele numai cu grâu bob ales, și de aceea se putea simți destoinic a scoate la capăt lucruri pe care alții nici măcar de gând a și le pune nu se încumetau. Se ivise holeră-n țară, iar Busuioc nu voia să știe de ea. Holeră-n timpul secerișului?! La aceasta nu s-a gândit și nici acum nu voia să se gândească. Avea patruzeci de jugăre de pământ acoperite cu grâu, un singur lan ce șovăia mereu sub sarcina de spicuri grele; holeră, neholeră el trebuia să-și adune rodul în timp de trei zile, căci puțin se scutură de la cei săraci, dar mult de la dânsul. Și de la mulți mult s-ar scutura în fieștecare an și încă mai mult ani și ani de-a rândul dacă n-ar fi brațul pădurenilor flămânzi. Simțind apropierea timpului de secere, pădurile se pun în mișcare colibă cu colibă, sat cu sat se adună, văile pornesc întregi spre câmpia întinsă, și în câteva zile cât ... Curticiâ€�. Așa era! Lui nu i se punea nimeni în drum; însă Iorgovan era mai mult decât dânsul: feciorul lui Busuioc! - Bine băiete, dar bagă de
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Domnul Vucea
... cum ar fi sărit o dâră de bou; îi vedeam robind roate de copii și de muieri, lăsând în urma lor jale și nori groși de pulbere. Dar oricât m-ar fi spăimântat și fericit lumea basmelor ș-a poveștilor, când mi-aduceam aminte că de la S-tă Mărie o să trec la Școala domnească, din coloarea de negru, uitam și de turci, și de muscali, și de nemții cu coadă, și de "țara cocorilor". Mă apropiam cu gândul, sfiicios, tremurând, d-acea vestită școală, ca de un urs împăiat, gata să fug. Mi-era frică și mi-era dragă. Și mi-era dragă fără să bănuiesc nici cum e, nici unde ... sfârșit, Constantin Brâncoveanu mă făcea să plâng de câte ori îl tăiau turcii pe el și pe coconii lui. Și spunea c-o să mă scrie d-a dreptul în clasa a treia. Mă deșteptă. Tresării. Îmi tâcâia inima. Și-mi zise: - Să nu-ți fie frică ... de vro trei ori din mână și încep să socotesc măgarii și boii în cai, pe prețul Micului, adică pe 200 de lei. Adun 25
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Răzvan și Vidra
... cu floricele, Urși cu căprioare Și norii cu soare?... Orumbiță să-ndure un bărbat cioroi... RĂZVAN Taci, măi! Că simțesc cum intră-n mine șaptezeci de năbădăi!... N-atinge țărâna mamei, că nu mai știu ce-o să fie! Mi se-ntâmplă multe pozne când sunt cuprins de mânie. Eu nu-s țigan... ți-am mai spus-o!... Nu mă mai tot zăpăci!... Mai pe scurt, na, iată banii!... Pleacă dracului de-aci! TĂNASE De la un șerb nu voi cere, nu voi lua niciodată: Ursita-mi e neferice, dar a ta-i chiar blestemată. De mi-ar fi să mor de foame, mâna mea n-o voi păta, Primind milă dintr-o mână, care... nici ea nu-i a ta! RĂZVAN Eu șerb? Dar ... lighioană c-un suflet atât de mare! De-ai fi român, cale-vale! dar țigan, păcat! păcat! Tat-tău o fi fost, băiete, o groază de blăstemat De-au întortocheat pe mă-ta în lingușirile lui... Multe dragostea mai face pe fața pământului! E curat un fel de boală, ce de ...
Panait Istrati - Chira Chiralina
... Erau orele șase seara. Zi de lucru. Aleile grădinii erau aproape pustii către cele două porți principale; soarele crepuscular aurea nisipul, în vreme ce boschetele de liliac se scufundau în umbra serii. Liliecii zburau de colo-colo, zăpăciți. Băncile pe alee erau aproape toate libere, afară de cele din colțurile ascunse ale grădinii, unde perechi de tineri se îmbrățișau amoros și deveneau serioase la trecerea inoportunilor. Adrian nu dădu atenție nici unuia din oamenii ce întâlni în drum. El sorbea lacom ... odaia mea o hazna! Ei drace! S-ar zice că nu e nimic mai inteligent pe lume decât să prăsești la proști, să umpli lumea de sclavi și să devii însuți primul sclav al acestei prăsile! Nu, nu!... Mai bine un prieten ca MIhail, fie el și de zece ori mai suspect! Cât despre învinuirea că “trag oamenii de limbă pentru a-i face să vorbească“ — pe legea mea, nici eu nu știu prea bine de ce-mi place “să trag oamenii de limbă!â€� Asta-i, poate, pentru că lumina vine din vorba celor tari, probă Dumnezeu care a trebuit să vorbească ca Lumina să ... ...
Karl Marx - Manifestul Partidului Comunist
... a revoluționa nețincetat uneltele de producție, deci relațiile de producție și prin urmare toate relațiile sociale. Pentru toate clasele industriale anterioare, dimpotrivă, prima condiție de existență era menținerea neschimbată a vechiului mod de producție. Revoluționarea neîncetată a producției, zdruncinarea neîntreruptă a tuturor relațiilor sociale, veșnica nesiguranță și agitație deosebesc epoca burgheză de toate epocile anterioare. Toate relațiile înțepenite, ruginite, cu cortegiul lor de reprezentări și concepții, venerate din moși-strămoși, se destramă, iar cele nou create se învechesc înainte de a avea timpul să se osifice. Tot ce e feudal și static se risipește ca fumul, tot ce e sfînt este profanat, și ... Burghezia a supus satul stăpînirii orașului. Ea a creat orașe enorme, a făcut să crească considerabil populația orășenească fașă de cea sătească, smulgînd astfel o parte însemnată a populației din idioția vieții de la țară. Tot așa cum a adus satul într-o stare de dependență față de raș, ea a făcut dependente țările barbare și semibarbare de cele civilizate, popoarele de țărani de
Alexandru Macedonski - Noaptea de noiembrie
... mă-i vedeam. Intrau în curte cioclii cu fața uscățivă;... Călări intrau în treapăt și doi sau trei ostași;... Veneau la urmă popii, ca buturii de grași, Cu pântece rotunde umflate de colivă. În albe sovonite sub flori de lămâițe, Vin fete-nchiriate să-mi țină de panglici; Apoi o-ntreagă ciurdă de-orbeți și de lelițe... Pomană când se face, se află și calici! Dar muzica e gata și popii s-află gata, Și toți vor să mă ducă mai ... spital? Și ce?... Se plânge încă acela care moare Și nu mai este viața un comic carnaval? Și ce?... N-au să mă ducă pe masa de disecții? Și ce?... N-au să-mi împartă cadavrul meu în secții, Și n-au să-mi pună oare nici creieru-n cântar, Luând apoi ... ngroape orașul de pomană. Dar iată că prin geamuri, privind din cafenele, Pe când își beau în tihnă știutele cafele, Samsarii se întreabă să afle de-a murit Vrun negustor de bursă or vrun lipscan falit?... Pe loc ce li se spune de mine, — își urmează Vorbirea ce-ntr-un singur cuvânt se însumează Câștigul!... — Epopee
Alexandru Odobescu - Pseudo-Kynegetikos
... toată pasărea pe lume, pe limba ei piere. Fie acestea zise din capul locului, ca nu cumva să se întâmple ca vreunui cititor, scârbit îndată de urâtul precuvântării, să-i vină răul gând de a lepăda cartea ta din mână, mai nainte chiar de a fi intrat în materia ei, tratată cu seriozitate și cu științăde-cauze, de către conștiințiosul autor. Mă grăbesc a declara că acel cititor va fi adevăratul păgubaș, căci, dacă nu știe regulile vânătoriei mai bine decât ... tău, în loc de o aprețuire a meritelor ce el va ști neapărat și cu mai bun succes să destăinuiască la ochii oamenilor de știință și de specialitate, într-un cuvânt, în loc de ceea ce mi-ai cerut, mulțumește-te, zic, să-ți spun aci numai în ce chip, cum și ce fel, imaginațiunea, sufletul și mintea mea ... dropii, cutreierând cu pas măsurat și cu capul ațintit la pază, acele șesuri fără margine prin care aerul, răsfirat în unde diafane subt arșița soarelui de vară, oglindește ierburile și bălăriile din depărtare și le preface, dinaintea vederii fermecate, în cetăți cu mii de minarele, în palate cu mii de