Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru LUNĂ PLINĂ
Rezultatele 201 - 210 din aproximativ 437 pentru LUNĂ PLINĂ.
Ion Heliade Rădulescu - Serafimul și heruvimul
... n somnu-mi, și aievea ființa-ți mă-nsoțește; Chipu-ți mi-e faț-oriunde, în preajma mea el zboară Din soare se repede, din lună strălucește, După pământ se nalță, din ceruri se coboară. Pe la fântâni m-așteaptă, cu unda se răsfrânge, Cu frunza îmi șoptește, cu zefirul suspină ...
Ioan Cantacuzino - Satiră Omul
... oda ]tă ia nu-s strică. Omul, mîndru, să fălește. Că el toate stăpînește. Ceriul însuș s-ar fi dresu, Pentru dînsul, cel alesu Soare, lună, stele gloată, Cele dă sus, firea toată, Lui sînt gata spre slujire, Și rai are iar gătire. Să petreacă mult trufos, Dăcît hirea mai norocos ... pun. Omul face și preface, Ce glagole și ce tace. Acu-i zice fericitul, Dar dă-l știi, zi-i ticăitul. El în cap e plin dă fum, Care sfîrșit n-are nici cum. Inima sa, tot rugină, Care-l roade p-a sa vină. El, ce are nu ...
Mihai Eminescu - Către Bullatius
... de ai mei, uitându-i pre dânșii, Dintr-un mal depărtat privind la Neptun turburatul. Oare acel ce la Roma din Capua pleacă pe ploaie, Plin de noroi, pentru-asta viața-i în han va petrece-o? Oare cel degerat lăuda-va cuptorul și baia Ca pe lucruri ce singure dau ...
Mihai Eminescu - Către Bullatius (Horațiu)
... de ai mei, uitându-i pre dânșii, Dintr-un mal depărtat privind la Neptun turburatul. Oare acel ce la Roma din Capua pleacă pe ploaie, Plin de noroi, pentru-asta viața-i în han va petrece-o? Oare cel degerat lăuda-va cuptorul și baia Ca pe lucruri ce singure dau ...
Nicolae Gane - Sfântul Andrei Sfântul Andrei de Nicolae Gane Făceți cruci mântuitoare, Căci e noaptea-ngrozitoare, Noaptea Sfântului Andrei. (Alecsandri) Într-una din zile îmi luai pușca din cui, pușca cea cu noroc, mi-o grijii bine, îmi așezai cele trebuitoare la torbă, apoi zisei să-mi puie șargul la sanie. Deși cam înserase, însă pănă la moșia vecinului meu Neagu, unde se pregătea o vânătoare de cerbi, era numai o fugă de cal și puteam ajunge înainte de noapte. Ion, o slugă veche, pe care o aveam moștenire de la tata, intră atunci în odaie, se scărpină în cap, tuși, își drese glasul după obicei, apoi cu un aer sfiicios îmi zise: — E cam târziu, cuconașule, de plecat; o să înnoptați pe drum. Nu-i mai bine să vă lăsați pe mâni? — Auzi vorbă!... Și de ce m-aș teme?... Vremea e liniștită, drumul bun, și șargul iute de picior. — Așa este, însă mă veți ierta să vă spun că mâni e Sfântul Andrei. — Ei și?... — Apoi, dă?... nopatea înspre Sfântul Andrei știți că umblă lupii în potaie, și Doamne ferește să-i întâlnească cineva. — Am eu cu ce să-i întâmpin. ...
Ștefan Octavian Iosif - Icoane din Carpați
... loc. Iar prin pulberea de aur Tocma-n capul celălalt Crește umbra-ntunecată A ciobanului înalt : Cu căciula într-o parte, El pășește plin de fală, Sara purpurie-i schimbă Zeghea-n mantă triumfală... VI DOINA Se tînguiesc Tălăngi pe căi, Și neguri cresc Din negre văi, Plutind pe ...
Vasile Alecsandri - Cântece și sărutări (Alecsandri)
Vasile Alecsandri - Cântece şi sărutări (Alecsandri) Cântece și sărutări de Vasile Alecsandri POETUL Ah! câte glasuri de armonie În al meu suflet cântă duios, Toate, uimite, se-nchină ție Când te-arăți mie, Înger frumos! Albă româncă! tu pentru mine Ești adierea lunii lui mai. Darul iubirii, cerescul bine, Naște și-mi vine Din al tău grai. Privește-n lume mărețul soare Cum răspândește veseli fiori. El dă o rază învietoare De orice floare Ivită-n zori. Privește-a nopții mândră coroană Cum lasă-a ninge stele din ea. De orice suflet care-n cer zboară Lin se coboară Câte o stea. O, dulce înger de dezmierdare! De-ai vrea, unită cu dorul meu, Să-mi dai, ferice, o sărutare, De-orice cântare Aș cânta eu, N-ar fi în ceruri dalbe lumine, Nici flori pe lume s-ar legăna, Pe câte versuri de amor pline Eu pentru tine Aș suspina! ROMÂNCA Când primăvara cu lărcimioare În locul iernii vine zâmbind, Inima, dulce privighetoare Scăldată-n soare, Cântă iubind. Dar când se luptă țara-n durere, Tot omul tânăr și simțitor Trebuie să-i deie cu-a sa putere O mângâiere Ș-un ...
... ca la douăzeci de ani. De altfel, și știința lui este eternă, ca și obiectul ei -- și-l conservă. Plimbare până aproape de Valea-Seacă. Lună plină. Răsărea când am ieșit din sat. Era greoaie și roșie ca și în noaptea aceea îndepărtată, când se îmbulzea pe poarta jităriei, gata să ... bătaia lunii erau frumoase, dădeau satului ,,balnear" o poezie nemeritată; iar mai departe, în câmp, freamătul abia perceptibil al nopții părea însăși căderea luminii de lună pe copaci și pe iarbă. Dar lumina lunii impresionează și simțurile inferioare: o noapte cu lună pare mai rece. Lumina albă, fiind asociată poate cu zăpada, dă senzația de frig. Iar când simțurile amorțite colaborează cu lumina înșelătoare, minciuna ia proporții ... de fantasmagorie. Obosit de insomnia nopții precedente și de treizeci de kilometri făcuți pe jos în timpul zilei prin munți, călătoream într-o noapte cu lună plină pe capra unei trăsuri. În toropeala luptei cu somnul, vedeam în copacii izolați de pe marginea drumului femei uriașe, care veneau întru întâmpinarea trăsurii ...
Petre Ispirescu - Greuceanu Greuceanu de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată etc. A fost un împărat și se numea împăratul Roșu. El era foarte mâhnit că, în zilele lui, niște zmei furaseră soarele și luna de pe cer. Trămise deci oameni prin toate țările și răvașe prin orașe, ca să dea de știre tuturor că oricine se va găsi să scoață soarele și luna de la zmei, acela va lua pe fiie-sa de nevastă și încă jumătate din împărăția lui, iară cine va umbla și nu va izbândi nimic, acela să știe că i se va tăia capul. Mulți voinici se potricăliseră semețindu-se cu ușurință că va scoate la capăt o asemenea însărcinare; și când la treabă, hâț în sus, hâț în jos, da din colț în colț și nu știa de unde s-o înceapă și unde s-o sfârșească, vezi că nu toate muștele fac miere. împăratul însă se ținu de cuvânt. Pe vremea aceea, se afla un viteaz pre nume Greuceanu. Auzind și el de făgăduința împărătească, ce se gândi, ce se răzgândi, că numai își luă inima în dinți, încumetându-se pe ajutorul lui Dumnezeu și pe voinicia ...
Ion Luca Caragiale - Mici economii...
... zece. —Tocma bine... Aide spre Episcopie; mi-am dat întîlnire cu nevastă-mea la Tripcovici, la șapte și jumătate. Pornim la deal, și merg plin de respect alături cu acest filozof antic, pe care atât de puțin îl pot afecta micile mizerii ale vieții. Dumneata, ori eu sau altul, dacă ... era canalie d. Georgescu, eu tot aș mai fi rămas în slujbă; nu demisionam... Dar pentru o mizerabilă leafă de trei sute de lei pe lună, adică, vorba vine, trei sute... în mână iei două sute cinzeci și șase și cinzeci de bani... să rabzi toate șicanele, toate aroganțele și toate ... a propus să-mi dea cineva o recomandație la primărie; dacă găsesc ceva serios, ca să am cel puțin siguri șapte-opt sute pe lună, înțeleg; dar ca să mai mă-ncurc, să-mi pierz independența pentru o mizerie, nu; asta n-o mai fac... Ce te uiți așa curios ...
Dimitrie Bolintineanu - Gherghița
Dimitrie Bolintineanu - Gherghiţa Gherghița de Dimitrie Bolintineanu Pe o vale-ntinsă, luna de prin nori Varsă valuri d-aur peste luptători. Unii-n somnul dulce sufletele lasă, Alții-nșeală timpul bând voioși la masă, Alții-nfrână caii, spăl armele lor Sau revarsă-n noapte doine dulci de dor. Dar Vlăduță-vodă stă sub cort și spune Vorbe de mirare doamnei sale june — ,,Fiecine cată tronul domnitor Și străinu-i face mână d-ajutor. Poate că să-nvingem armia maghiară, Însă vom aduce pacea dulce-n țară? Noi neavând putere, turcii-ntărâtăm Și cu chipu-acesta tara o trădăm!" Zice... Cum un șarpe ce, călcat, se-nalță, Doamna, turburoasă, capul său realță. Arde-n frumusețe, viață și mânie, Ca un arc în ceruri printre vijelie!... Ochii-i plini de lacrimi și langor ceresc, Într-un râu de patimi se re-nviețuiesc — ,,Când al nostru suflet înrobit se-nchină, Orice cuget nobil ni se pare crimă. Forța sufletească, foc dumnezeiesc, Să nu se măsoare pe lut omenesc! Vulturii ce-atacă tauri cu turbare Măsură curajul cu-a lor turmă mare? Tu-ți ascunzi cu-aceasta slăbiciunea ta; Moartea nu se cade spaima ție a-ți ...