Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru LEGA LA MIJLOC
Rezultatele 201 - 210 din aproximativ 280 pentru LEGA LA MIJLOC.
Ion Luca Caragiale - Cercetare critică asupra teatrului românesc
... ca “inteligentul și neobositul nostru director, care a știut atât ca artist, cât și ca diriginte al companiei să ridice arta română la prestigiul la care numai el, cu onestitatea lui proverbială, o putea ridica...â€� Și câte și mai câte, care mai de care... Oricine, prin urmare, poate pricepe ... că zicând teatru național vrem să zicem teatrul de astăzi, iar nu teatrul de altădată; că zicând literatura în teatru înțelegem repertoriul teatrului nostru de la o vreme încoace —și astfel, firește, critica de față nu se poate întinde la o dezbatere asupra literaturii dramatice românești — care a cam existat odinioară — nici are de obiect a intra în istoria ... neatârnate, sunt numai petrecute și înșiruite pe același fir; putem tăia firul ori în ce parte și lăsa să cază oricâte boabe: daca înnodăm firul la loc, mătăniile, deși cu mai puține boabe, sunt tot mătănii. Altfel, însă, trebuie să fie planul unei drame; aci, catastrofele atârnă una de alta, curg ... ele înseși pentru a forma organele, cari lucrează toate spre același sfârșit, adică spre constituirea și iconomia ființei; aci nu mai putem, ca ...
Ion Creangă - Povestea porcului
... De-am avea pâine și sare pentru noi, da' nu să-l mai îndop și pe dânsul cu bunătăți... Când m-aș potrivi eu babei la toate cele, apoi aș lua câmpii!" În sfârșit, moșneagul se duce la târg, târguiește el ce are de târguit și, când vine acasă, baba îl întreabă, ca totdeauna: — Ei, moșnege, ce mai știi de pe la ... ascultă: Împăratul a dat de știre, prin crainicii săi, în toată lumea, că oricine s-a afla să-i facă, de la casa aceluia și până la curțile împărătești, un pod de aur pardosit cu pietre scumpe și fel de fel de copaci, pe de-o parte și de alta, și în ... frumos, ia toiagul bătrâneților în mână, apoi iese din casă și pornește spre împărăție și, cum ajunge în târg, se duce cu pieptul deschis drept la palatul împăratului. Un străjer, cum vede pe moșneag că stă pe-acolo, îl întreabă: — Da' ce vrei, moșule! — Ia, am treabă la împăratul; feciorul meu se prinde că i-a face podul. Străjerul, știind porunca, nu mai lungește vorba, ci ia moșneagul și-l duce ...
Calistrat Hogaș - Cucoana Marieta
... și mâna și acoperindu-și gura cu ea, în semn de mirare, domnule Andrei, dar știi că ești cam... — Obraznic... știu; dar fără vicleșug la vorbă. — Vicleșug, nevicleșug ia te rog să-mi spui cam ce atâtea cusururi ai găsit, adică, d-ta la mine?... — Mai multe decât la toate cucoanele de pe fața pământului... Mai întăi, te superi de adevăr, al doilea, ia, te poftesc, uită-te puțin în cea oglindă... Și, luînd ... plece. — Mă rog, mă rog... să nu dezerteze nici una de la post, că am ordin de la căpitan s-o aduc între spăngi la urma ei, ori de unde ar fi... — Da ce?... Noi suntem soldați?... protestă glumeț una mai îndrăzneață. — Răcani, duducă; păn’la soldați, mai va. — Serios?... — Așa de serios, încât să faci bine, frumoasa mea nedisciplinată, să te scoli de pe scaun și să-mi ... Of! tare mai ești obraznic, fugi încolo, zise ea împingmdu-l ușor și ferindu-și puțin capul într-o parte. A doua zi la prânz, căpitanul Enache sosi de la ...
Vasile Alecsandri - O primblare la munți
... Vasile Alecsandri - O primblare la munţi O primblare la munți de Vasile Alecsandri De mult doream a vedea portretul lui Alexandru vodă Lăpușneanul și, aflând că se găsea la mănăstirea Pângărați, mă hotărâi a face o primblare pân-acolo. Mă pornii deci într-o amiază de la Piatra, întovărășit de doi tineri poeți și de un tânăr judecător, care, având norocire de a nu fi cât de puțin poet, se ... acum ne deprinseserăm cu primejdiile. Omul se deprinde cu toate lucrurile în lume. Cei mai vestiți eroi au simțit un ce care semăna cu frica la cele întâi bătălii; în urmare, ni se poate ierta neliniștirea care ne-a cuprins la cea întâi luptă a noastră cu o apă atât de înșelătoare ca Bistrița, mai ales că acea mică tulburare nu ne-a ... adevărate, care te fac și mai mic decât ești și la care trebuie să te uiți cu capul gol, pentru că-ți cade căciula de la sineși. Cum să nu se mire cineva! Cum să nu i se aprindă închipuirea! Noi, în ciuda celor ce se fac că nimic în lume ...
Nicolae Gane - Două zile la Slănic
... colo că e cuib de sărăcie. Dar înlăuntru locuia un tânăr cu mare viitor. Nu împlinise încă treizeci de ani, și Nae Peruzescu ajunsese arhivar la tribunalul de Ilfov. Născut la Târgoviștea, orașul de descălecătoare, care a scos la maidan cea mai fină prăsilă de oameni mari, el fusese rând pe rând țiitor de registre la primăria din Caracal, prețăluitor la vama din Burdujeni și perceptor la bariera Șorogari din Iași, o întreagă carieră făcută în scurt timp. Carte nu prea învățase în copilărie și nu știa, zău, dacă din cele patru ... a desprețuit mandatul de deputat. — Da poate nu stați bine dinainte? îi zise Luxița sfioasă. Arghir! ia mai lasă și pe boier să șadă la locul tău. — Cum nu, boierule, poftiți!... Da mai încape vorbă! — Ședeți, mă rog, la locul d-voastră, n-am venit acilea să vă supăr. — Da nu-i supărare; dimpotrivă ne faceți plăcere. — Voi schimba la jumătate dă drum, dacă voiți numaidecât, zise Peruzescu spre a nu le strica hatârul. Această tocmeală îi venea și mai bine la socoteală, fiindcă la intrarea în Slănic avea să-l vadă lumea în trăsură ...
Constantin Negruzzi - Melodii irlandeze
... Fiii tăi sunt desprețuiți dacă nu știu trăda; hărăziți întunerecului dacă nu ocărăsc pe părinții lor; torția care-i luminează în calea cinstelor se aprinde la focul unde patria moare. Deci nu osândiți bardul dacă cearcă a uita în dulcele vis a desfătării rana ce nu o ... aminte de slava lui Brien-Viteazul, măcar că zilele eroului au trecut. Căzut în câmpiile Mononiei, adormit într-un mormânt rece, nu va mai reveni la Chincora! A apus acea stea a războaielor care atât de ades a inundat cu razile sale câmpul bătăii: dar ... credincioase nu mai saltă, când inimile tinere au zburat, oh! cine ar mai vrea să lăcuiască singur astă lume pustie! Melodia V Junele menestrel purcesă la război, el este în șirurile morții; sabia părintelui său armă mâna sa, iar arpa sa cu acoardele sălbatece, e spânzurată dinapoia sa. "Pământ a ... pelegrinului, cupa spumândă învioșază și strălucește amorul! Povestesc că amorul avea în cereasca sa grădină două roze roșatece de origină cerească. El pusă pe una la ploaie ce cade când strălucește arcul din cer, iar pe cealaltă o scaldă în vinul ferbător. Curând bobocii ce băusera rouă cerurilor se vesteziră și ...
Thomas Moore - Melodii irlandeze
... Fiii tăi sunt desprețuiți dacă nu știu trăda; hărăziți întunerecului dacă nu ocărăsc pe părinții lor; torția care-i luminează în calea cinstelor se aprinde la focul unde patria moare. Deci nu osândiți bardul dacă cearcă a uita în dulcele vis a desfătării rana ce nu o ... aminte de slava lui Brien-Viteazul, măcar că zilele eroului au trecut. Căzut în câmpiile Mononiei, adormit într-un mormânt rece, nu va mai reveni la Chincora! A apus acea stea a războaielor care atât de ades a inundat cu razile sale câmpul bătăii: dar ... credincioase nu mai saltă, când inimile tinere au zburat, oh! cine ar mai vrea să lăcuiască singur astă lume pustie! Melodia V Junele menestrel purcesă la război, el este în șirurile morții; sabia părintelui său armă mâna sa, iar arpa sa cu acoardele sălbatece, e spânzurată dinapoia sa. "Pământ a ... pelegrinului, cupa spumândă învioșază și strălucește amorul! Povestesc că amorul avea în cereasca sa grădină două roze roșatece de origină cerească. El pusă pe una la ploaie ce cade când strălucește arcul din cer, iar pe cealaltă o scaldă în vinul ferbător. Curând bobocii ce băusera rouă cerurilor se vesteziră și ...
Ioan Slavici - Florița din codru
... aici inainte a fost fata de suflet a lui si a crașmaritei. Așa a crescut apoi fata la crașma. In toata ziua se facea mai mare, și cu cat se facea mai mare, cu atata se facea mai frumoasa la fata, mai placuta la faptura și mai dulce si mai inteleapta la vorba. Pentru aceea oamenii o numeau Floare - Floarea cea frumoasa de la crașma din codru. Nu numai Florita, ci si maica-sa, crasmarita, era insa frumoasa. Crașmarita nu era insa asa de frumoasa ca si Florita, si ... o lacrama, fara sa-nceteze a-si canta cantecele vesele... și pe cat muncea mai mult pe atata ti se parea mai rumena la fata, mai vie la privire și mai harnica, și mai sprintena, și mai dragastoasa. Peste trei luni, trei saptamani si trei zile iarasi sosi vestea cum ca imparatul era ... ști acum, ce e aceea cand vine chiar imparatul cu oamenii și feciorul sau!... Crasmarita isi tocmi catrinta, sc scutura de colb și se supse la buze; oamenii iși luara palariile din cap și se netezira ...
... de un stânjen de înalt, cu niÈ™te umeri încât nu l-ai putea măsura cu patru pălmi cruciÈ™. Cu totul alta era Costan: mic la statură, îndesat la făptură, cu braÈ›ul de bărbat, cu pumnul îndesat. Al treilea È™i cel mai tânăr fecior al împăratului e Petru: înalt, dar subÈ›ire ... ce n-ajunse la marginile împărăÈ›iei. Jur împrejur pe lângă împărăÈ›ie era o prapastie adâncă È™i peste această prăpastie o singură punte. La puntea asta mai stătu Florea o dată: să privească înapoi, apoi să ia "ziua-bună" de la È›ară. Ferească Dumnezeu È™i pe sufletul păgân de aceea ce văzu Florea acum, când era să plece mai departe. Un balaur! dar balaur ... lumea n-a văzut mai frumos! Cu o È™a plina de aur È™i pietre scumpe cu niÈ™te frâie, la care să nu priveÈ™ti că-È›i piere lumina ochilor. Frumos cal frumoasă È™a È™i frumoase frâie pentru Făt-Frumos ... zicală de câteva cuvinte È™i intră în casă. După ce Petru sări pe cal simÈ›ea cum că de trei ori este mai puternic la ...
Mihail Kogălniceanu - Bătălia de la Războieni și pricinile ei, 26 iulie 1476
... Asachi; însă și unul și altul s-au înșelat în mai multe locuri. Cel dintâi zice că Ștefan cel Mare a domnit de la 1390 până la 1504, adică 114 ani, pretinde că lupta de la Războieni s-a întâmplat la 1390, în vremea împăratului Baiezit I, pe care-l amestecă cu Mohamed II [2]. Dl aga G. Asachi, cunoscând foarte bine anacronismul lui Cantemir, a ... în loc de II a pus I; însă dumnealui iarăși au văzut că Baiezit II a venit în Moldavia de abia la anul 1484; și, dar, d [umnea] lui a scimbat epoha bătăliei și de la 26 iulie 1476 d [umnea]lui a mutat-o la 26 iulie 1484. D [umnea] lui prin aceasta a amestecat lupta de la Războieni, întâmplată, precum am zis, la 26 iulie 1476, sub povața lui Mohamed II, cu o altă campanie turcească făcută de către Baiezet II, la 1484, campanie care s-a mărginit numai în luarea cetăților Chilia și Akermanul. Dar aceste greșeli nu sunt nimică pe lângă altă rătăcire ... ...
Vasile Alecsandri - Istoria unui galben
... Ambele mele monede stătură puțin într-o poziție teatrală, ca doi dușmani viteji care se măsoară cu ochii pân-a nu se încleșta la luptă. Eu mă uitam la ele fără nici a mă răsufla, atât eram de curios a vedea un duel bănesc; dar așteptarea mea fu și acum ... fost despărțiți? Prin care valuri, prin care pungi, prin câte soiuri de degete ai mai trecut? GALBENUL: Ah! iubita mea, câte întâmplări am avut de la 1820 încoace!... De câte ori am trecut de la treptele cele mai nalte ale societății la cele mai de jos, din mâinile cele mai curate în labele cele mai mârșave, de la sânurile cele mai nobile la piepturile cele mai deșarte de oricare simțire! Nu este soartă în lume mai curioasă și mai vagabondă decât a ființei nenorocite ce se ... dar, și nu te supăra dacă fără voie ideile mele ți-or părea câteodată cam posomorâte. După ce ne-a despărțit căpitanul Costiță la Galați, dându-mă pe mine unui boierinaș ce-i vânduse grâu, am suspinat multă vreme gândind la tine, ...