Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru IN SFÂRȘIT
Rezultatele 201 - 210 din aproximativ 651 pentru IN SFÂRȘIT.
Cincinat Pavelescu - O epigramă
Cincinat Pavelescu - O epigramă O epigramă de Cincinat Pavelescu La o șezătoare literară la Tulcea, îmi amintesc organizată de Soc(ietatea) Scriitorilor Români scriitorul N. Dunăreanu, citise, între alții, o nuvelă lungă, nesfârșit de lungă. Se părea că nu se mai isprăvește. Publicul tulcean... ce să-ți mai spun? mort pe jumătate, era în agonie... Într-un târziu, Dunăreanu a dat Dumnezeu și a terminat... Ca să mai înviez puțin auditoriul, adică să-l readuc la simțiri, am apărut pe scenă și am citit epigrama aceasta: Când a-nceput nuvela Dunăreanu, Era la cârmă încă Brătianu, Când a sfârșit nuvela... Dunărescu... Venise generalul Averescu... Probabil că epigrama asta, care-i plăcuse mult ilustrului general pentru care eu am un adevărat cult, l-a făcut să-și aducă aminte de mine cu atâta bunăvoință. De altfel, primulministru avusese raporturi de prietenie cu tatăl meu... Dar să revenim la chestie... Ne-am luat cu vorba. Să presupunem acum că în adevăr aș fi fost numit director general, ce s-ar fi întâmplat? Mărturisesc sincer că emoția mea ar fi fost enormă. Să revăd pe toți marii noștri artiști pe care i- ...
Constantin Mille - Veacul nostru
Constantin Mille - Veacul nostru Veacul nostru de Constantin Mille Din volumul Caietul roșu Veacul nostru de lumină, eacul nostru de lumină! Oh! cu manta, fața voastră o ascundeți, farisei, Pe cap puneți azi cenușă și cu-a bâlciurilor tină Vă mascați, voi, purtătorii luminoaselor scântei!… Unde, unde vi-i lumina? Când popoarele ´nvrăjbite De tirani, ca vite duse, între ele se omor, Când voi puneți, o, nemernici, arme nou descoperite La picioarele acelor ce duc vrajba în popor, Și când fabricile cântă fabricând a lumii moarte, Când fanfarele și tunul pretutindene răsun, Când înalta chibzuință stă ´ntr´aceea, de se poate Să hrăniți cu oameni veșnic, flâmânzitul vostru tun, Când Europa clocotește de lung strigătul Irlandei, Când dreptatea și frăția de pe lumea au sburat, Când o neagră profeție ca aceea a Casandrei Nu vă moaie învrăjbirea – veacul nostru-i luminat?… Nu; ascundeți-vă fața în veșmântul desfrânării, Și în glodul mascaradei, comedia vă sfârșiți! Oh! veni-va și șuvoiul ce cu furia-așteptării Va spăla glodul în care voi vă nașteți și muriți.
Constantin Negruzzi - Împăratul Albert
Constantin Negruzzi - Împăratul Albert Împăratul Albert de Constantin Negruzzi Întâmplările, astă dată, să părea că au favorizat pe confederați în tot felul. Noul an a libertății sunase pentru Elveția la 1 ianuar 1308 și la 15 a acestei luni, până a nu sosi încă veste la împăratul, el află stricarea armiei sale în Turinga; porunci îndată o nuouă strângere de oști, vesti că va mergi însusi în capul lor, și făcu cu obicinuita lui hărnicie toate gătirile astei nuouă campanii; ele era abia sfârșite, când cavalerul Beringuer de Landenberg sosi de la Unterwald și îi spuse cele ce să întâmplasâ. Albert îl ascultă cu nerăbdare și necrezare, apoi când nu îi mai rămasă nici o îndoială, întinse brațul în direcție celor trei cantoane și jură pe sabia sa și pe împărăteasca sa coronă să piarză până la cel mai din urmă din acei ticăloși țărani, cari, vor fi luat parte la revoltă. Landenberg făcu ce putu ca să-l întoarcă din idei de răzbunare; dar toate fură în zădar, împăratul zisă că va merge el singur împrotiva confederaților și însemnă la 24 făurar ziua plecării oștilor. La mai 1308 armia împărătească sosi pe ...
Constantin Negruzzi - Întâia noapte a lui Iung
Constantin Negruzzi - Întâia noapte a lui Iung Întâia noapte a lui Iung de Constantin Negruzzi Tu! Dumnezăul liniștii ci umbra ti-mpresoară, Somnule! Vino de m-adormi... o, ceriule, el zboară! Ca un prietin vânzători fugi de cei nenorociți Sădi în culcușul numai a celor fericiți. De glasul cel tânguitor fugi, să depărtează, Glasul celui nenorocit pe el îl spăimântează! După câtiva menunte unii odihni tulburate, Mă deștept. Fericit cel ci nu să trezăști Șâ este tot în noapte și mormânturile uitate La stare ce cumplită el acum nu mai gândești Dar dacă șâ-n mormânt stârvurile visază, Nici acolo nu găsăști vro mângâioasă rază. Chicuram... Un vis! un vis spăimântători M-au trudit necurmat cu chip tulburători, Fără nădejdi tras dintr-o nenorocire, În spaimi înfricoșate și întru îngrozire. Vai! sufăr încă, și dintr-o răsuflare Un vânt au împrăștiet această-nșălăciuni. Dar însă, în sfârșit, din somn m-am dișteptat Și-atunci, crud, adivărul pe mini-au așteptat. M-am trezit! Ce-am văzut? Am văzut trii mormânturi Întru cari zac trupurile celor mai scumpi menunturi, Cerând la ochii mei cu lacrămi, pe rând, A amoriului jale, ...
Constantin Negruzzi - Șalul negru
Constantin Negruzzi - Şalul negru Șalul negru de Alexandr Pușkin (Traducție) - traducere de Constantin Negruzzi Publicată în Curier de ambele sexe , periodul I, nr. 6 La șalul cel negru mă uit în tăcere Și sufletu-mi rece e nemângăiat, Pentru că de jale, de chin și durere Este sfășiat! Eu astăzi la lume a spune voiesc, Din care pricină cumplit pătimesc. Când eram mai tânăr iubeam cu dulceață O gingașă greacă cu părul frumos, Cu negre sprincene, cu rumănă față Și trup mlădios; Căci atunce lesne în amor credeam, Și amărăciunea-i încă n-o știam. Iscusita fată cu a sa iubire, Cu-a ei cătătură ce înflăcăra, Singurul meu bine, ș-a mea fericire Pe lume era. Dar statornicie este pe pământ?... Credința e vorbă, amorul cuvânt! Într-una din zile, poftisem la masă Câțiva buni prieteni, cu care vorbind Mă simțeam ferice, la greaca frumoasă Gândul meu fiind. Căci de zile negre grijă nu purtam; Vro nenorocire nici macar visam. Iat-un mârșav jidov vine și-mi șoptește: “Greaca ta, stăpâne, ce-atât o iubești, Te vinde pre tine și te viclenește, Iar tu nici gândești!â€� Eu îi ...
Constantin Negruzzi - Anecdote (Negruzzi)
Constantin Negruzzi - Anecdote (Negruzzi) Anecdote de Constantin Negruzzi Un om care iubea desfătările mesei zicea: tatăl meu mânca mult, și maică-mea ședea mult la masă; eu li samăn amândurora. Dionisie tiranul a poruncit să taie barba cea de aur care era la idolul lui Asklepios, zicând că nu era potrivit ca feciorul să aibă barbă, când Apolon, tatăl său, nu avea. Un guraliv, povestind multe lucruri lui Aristotel, l-a întrebat în sfârșit dacă poveștile sale nu-l supărau. — Nicidecum, au răspuns Aristotel, căci nici nu iau sama. Un curtezan au zis împăratului August: — Huietul umblă că ai să-mi dai un dar. — Nu crede, i-au răspuns August. Un soldat, aflându-se pe mare cu femeia sa în vremea unei furtuni, au văzut că corăbierii aruncau cu grabă orice puteau găsi, neluând sama la nimic, și, cum ei strigau ca să arunce fieștecare orice avea greu, de voiesc să nu piardă împreună cu averile și viața, soldatul auzind, și-au luat îndată femeia și-au aruncat-o în mare, zicând că n-are nimic mai greu și mai supărător decât pe femeia sa. Împăratul Conrad al III-lea, luând cetatea ...
Constantin Negruzzi - Inscripții
Constantin Negruzzi - Inscripţii Inscripții de Constantin Negruzzi În acest lăcaș de pace unde Domnul se mărește, Omul întăi se botează, când se naște pe pământ, Ș-apoi cu a lui soție vine de se însoțește, În sfârșit aicea află liniștire în mormânt. Nașterea, viața, moartea, sufleteasca mântuire, În acest loc se adună și d-amarul lumii greu Omul scapă când se duce ca să-și iaie răsplătire De la dreapta îndurare a bunului Dumnezeu. Eu nu am fost ca alții, de-aceea în suferință Am petrecut și-n lipsa plăcerilor lumești, Dar cugetul îmi spune că n-oi avea căință C-am fost și eu unealtă la rele
Constantin Negruzzi - Pentru bărbatul cel greu cari, luând o fimei guralivă, să duci să cei moarte l
Constantin Negruzzi - Pentru bărbatul cel greu cari, luând o fimei guralivă, să duci să cei moarte la giudecată Pentru bărbatul cel greu cari, luând o fimei guralivă, să duci să cei moarte la giudecată de Constantin Negruzzi 1822 Trebuia, o, giudecători, să mori păn a nu mă însura, și să nu aud pe fimei vorbind atâte câte am auzit. Dar, fiindcă nu am scăpat de aceea pentru norocul meu cel rău, trebuiești îndată după nuntă să viu la voi, pentru cari, iată, am venit. și aceasta nedreptățăluit fiind de întârzierea me, mă rog vouă! Fiindcă acum de departe am priivit folosul ca să-mi dați sfârșit astăzi hotărârii, căci am agiuns întru atâta rău, încât de a nu trăi o socotesc mai bine decât de a fi cu fimeia. Dar însă, mai dați-mi, o, giudecători, înainte otrăvii încâ un mic dar: să nu mă băgați în lungi voroave, suferind pe acești guralivi ritori a cărora viiață este întru a vorbi și a răspunde. Căci mă tem ca nu cumva făcându-să întârzieri în cuvânt, va afla fimeia lucrul, va aduci aice ace limbă a ...
Constantin Stamati - Însuși în singurătate
Constantin Stamati - Însuşi în singurătate Însuși în singurătate de Constantin Stamati Însuși în singurătate, Strig, mă vaiet, cine-aude? Inima mea, ticăloasa, Mii de dureri o cuprinde. Moarte, a mea mângâiere, Ce zăbovești de nu vii, Să mă mântui de durere, Să scap de nenorocire, De osândă-ngrozitoare, De-o jalnică chinuire, Nenorocire mai mare? Numănui nu pot să spui Duioasa mea întâmplare. Nu găsesc om cu simțire, N-am prieten credincios Să-i spui a mea chinuire, Să-i spui starea ce-am ajuns, Că sunt mort între cei vii Și trăiesc oftând pe-ascuns. Lacrimile-mi feresc, Ca să nu-nțeleagă nime Că plâng și mă tânguiesc. Aleargă, moarte, grăbești, Dă sfârșit unei vieți Ce cumplit se chinuiești. Mângâierea mi-i mormântul, Nesimțirea mi-i scăpare, Să m-ascunză dar
Constantin Stamati - Drumeții și câinii
Constantin Stamati - Drumeţii şi câinii Drumeții și câinii de Ivan Andreievici Krâlov Traducere de Constantin Stamati Doi prieteni sara la un loc mergea, Și de-a lor interesuri între ei vorbea, Și iată, Deodată, De lângă o poartă, Un câine au lătrat, După care alții, de prin alte curți, Sărind i-au împresurat. Și așa erau de mulți, Că unul din trecători o piatră au apucat; Atunci celălalt au strigat: „O, frate, leapădă piatra și mergi pe drum înainte, Căci oricât ne-am bate capul, câinii nu pot avea minte! Ce noi să-i lăsăm să latre cât le-a plăcea.â€� Și adevărat, că-ndată Ce drumeții au purces și nu s-au mai apărat, Laia de câini toată Au început a tăcea Și nu i-au mai supărat. Acei carii sunt deprinși să vorbească rău de toți, Orice văd în ochi hulesc, ca când lor nu le-ar plăcea, Însă dacă ești cu minte, cată-ți de treabă cât poți, Căci ei oricât să te latre, dar, în sfârșit, vor tăcea. Sau când te latră un câine, Astupă-i gura cu
Constantin Stamati - Omul și cerul
Constantin Stamati - Omul şi cerul Omul și cerul de Constantin Stamati Iată se urcă luna în carul de lumină, Pe albăstrie boltă a cerului senin, Razele ei sunt blânde, lumina ei îi lină, Ea mângâie ș-alină al omului suspin. Și-i zice: "O, ființă mizeră, pieritoare, Ce ești o jucărie lumeștilor furtuni, Nu mai gândi zadarnic la cele viitoare, Nici la cele trecute, căci sunt deșertăciuni. A ta viață scurtă, lumea te-amăgește, Și tu treci ca o floare, a primăverii fiică, Ș-a mea lumină astăzi pe frunte de-ți sclipește, Iar mâine pe mormântu-ți lânced și galeș pică. Numai pe etern cerul stelele lin săltează, Surâd ca ochii veseli și etern luminează. Vezi balul cest faimos ce ca un vis trecură, Căci jucăușii sprinteni au obosit, s-au dus, Muzica, râsuri, vorbe încet-încet tăcură, Luminile prin lustre pe rând s-au stins. Și vezi cum se lățește tăcerea, trist, adâncă, În sala întru care nu-ncăpea săltători; Ea au rămas deșartă, și numai se văd încă, Căzute de la dame, pe jos, câteva flori. Așa repede timpul și făr’ de îndurare, Trece și vă răpește tot ...