Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru IARBĂ DE MARE
Rezultatele 201 - 210 din aproximativ 277 pentru IARBĂ DE MARE.
Alexandru Odobescu - Pseudo-Kynegetikos
... prejudițiul regulilor prozodiei latine, pe anticii domniei-sale quasi-omonimi și colegi în librărie, frații Sosii din Roma: Hic meret aera liber Socecio, hic et mare transit Et longum noto scriptori prorogat aevum [2] . Dar de vreme ce, pornindu-mă a-ți vorbi despre vânătoare, mă văz fără veste pribegind pe răzoarele literaturii, mulțumește-te, te rog, amice, ca ... nici pe răposatul Caraiman, veselul și priceputul staroste al vânătorilor tămădăieni, carele putea să înghită în largile sale pântece atâtea vedre cât și o butie de la Dealul Mare, nici pe iscusitul moș Vlad, în căruța căruia ai adormit tu adesea, pe când el, cu ochi de vulpe, zărea creștetul delicat al dropiei mișcând printre fulgii coliliei, nici pe bietul Gheorghe Giantă, cel care, cu o rugină de pușcă pe care orice vânător ar fi azvârlit-o în gunoi, nimerea mai bine decât altul cu o carabină ghintuită, și care pe mine, nemernicul ... visări, poate fi pe lume decât aceea care o gustă cineva când, prin pustiile Bărăganului, căruța în care stă culcat abia înaintează pe căi fără de urme? Dinainte-i e spațiul nemărginit; dar valurile de iarbă
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Zobie
... uriașele minuni, omului îi răpește mintea, îi fură măreția inimii... Deschizându-i belșugul sânului, îi răpește bogăția minții. Peste ce-a făcut natura de prăpăstios, numai geniul și prostia stăpânesc. Aici numai pătrunderea fără seamăn și neghiobia fără pic de înțeles pot prididi. A stăpâni sau a nu înțelege e singurul mijloc de-a nu suferi. A pricepe tot sau a nu te sinchisi de nimic, aceasta e singura taină a vieții. * * * Pe zăblăul verde al platoului Bughea, bubat de mușuroaie și întins ca o velință zbârcită, merge de-a-nboulea Zobie gușatul, ticălosul și batjocora orașului. Capul lui mare ca o baniță se rezemă pe-un gât înfundat în umeri. Picioarele și mâinile-i cată anapoda. Fața, lată și scofâlcită, la fiece pas se ... răspunse liniștit: — Și pe Mama-Pădurii... Făt-Frumos a ucis-o cu paloșul... Zobie-și sfârși povestea și-și mângâie prietenul. Buza de jos se frângea pe bărbie. Scuipatul i-aluneca în creștetul copilului. La urmă se sculară de
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Personalitatea și morala în artă
... acesteia este de a fi o ficțiune ideală, care scoate pe omul impresionabil în afară și mai presus de interesele lumii zilnice, oricât de mari ar fi în alte priviri. Chiar patriotismul, cel mai important simțământ pentru cetățeanul unui stat în acțiunile sale de cetățean, nu are ce căuta în artă ca patriotism ad-hoc, căci orice amintire reală de interes practic nimicește emoțiunea estetică. Există în toate dramele lui Corneille un singur vers de patriotism francez? Este în Racine vreo declamare națională? Este în Moliere? Este în Shakespeare? Este în Goethe? Și dacă nu le are Corneille și Goethe ... sa într-un loc? Acesta este un egoism rău înțeles, un egoism bolnăvicios, patologic, și e adevărat că, deși nu e rădăcina oricărui rău, totuși de bună seamă e rădăcina multora. Dacă arta ar pregăti o stare sufletească în care acest fel de egoism exagerat să nu poată prinde loc, rolul ei moralizător ar fi destul de mare. Dar nici atâta nu e adevărat, sau cel puțin nu e întotdeauna. Mai încolo vom vorbi pe larg despre chestia aceasta, aicea dăm numai un ... societate cuprinsă ...
Petre Ispirescu - Făt-Frumos cu părul de aur
... Acest copil avea un baier atârnat de gât. Și, dacă îl luă, văzu că într-însul era o scrisoare, o ceti și află că copilul de față este lepădat de o fată mare de împărat, care alunecase și ea în valurile lumei și, care, de frica părinților, lepădă copilul, îl puse în secriaș și-i dase drumul pe gârlă, lăsându-l în știrea lui Dumnezeu. Pustnicul voia din toată inima ... Frumos lua în cap tot ce-l învăța grădinarul, stăpânul său. Împăratul avea trei fete: și așa multă grije îi dase trebile împărăției, încât uitase de fete că trebuie să le mărite. Într-una din zile, fata cea mai mare se vorbi cu surorile ei ca să ducă fiecare câte un pepene ales de dânsa la masa împăratului. După ce împăratul se puse la masă, veniră și fetele și aduse fiecare câte un pepene pe tipsii de aur și îi puseră dinaintea împăratului. Împăratul se miră de această faptă și chemă sfatul împărăției să-i ghicească ce pildă să fie asta. Adunându-se sfatul, tăiară pepenii și, după ce văzură că unul ... și că a sosit timpul ca să le dai la casa lor. Atunci împăratul hotărî să le mărite. Dete, deci, sfară în țară de
Ion Creangă - Moș Nichifor Coțcariul
... ba în toate părțile, pe la hramuri. Tot tata mai spunea că ar fi auzit de la bunicul bunicului meu că protopopul de la Neamț, de pe vremea aceea, ar fi zis unor călugărițe, care pribegeau în săptămâna mare prin târg: — Maicelor! — Blagoslovește, cinstite părinte! — De ce nu vă astâmpărați în mănăstire și să vă căutați de suflet, măcar în săptămâna patimilor? — Apoi dă, cinstite părinte, cică ar fi răspuns ele cu smerenie, lâna asta ne mănâncă, păcatele noastre... Dar n ... lucru că și moș Nichifor era făcut pe drumuri, căci cum ieșea afară la drum parcă era altul; nu mai sta din pocnit cu biciul, de șuguit cu toți drumeții pe câți îi întâlnea și de povestit despre toate locurile însemnate pe unde trecea. Într-o dimineață, miercuri înainte de Duminica Mare, moș Nichifor deciocălase căruța și-o ungea; când numai iaca se trezește la spatele lui cu jupân Strul din Târgul-Neamțului, negustor de băcan, iruri, ghileală, sulimeneală, boia de păr, chiclazuri, piatră-vânătă, piatra sulimanului sau piatră bună pentru făcut alifie de ...
Ion Creangă - Povestea lui Harap-Alb
... zise: — Iaca ce-mi scrie frate-meu și moșul vostru. Care dintre voi se simte destoinic a împărăți peste o țară așa de mare și bogată, ca aceea, are voie din partea mea să se ducă, ca să împlinească voința cea mai de pe urmă a moșului vostru. Atunci feciorul cel mai mare ia îndrăzneală și zice : — Tată, eu cred că mie mi se cuvine această cinste, pentru că sunt cel mai mare dintre frați; de aceea te rog să-mi dai bani de cheltuială, straie de primeneală, arme și cal de călărie, ca să și pornesc, fără zăbavă. — Bine, dragul tatei, dacă te bizuiești că-i putea răzbate până acolo și crezi că ești în ... și neputincioasa! Iartă-mă, Doamne, că nu știu ce mi-a ieșit din gură! Luminate crăișor, miluiește baba cu ceva! Fiul craiului, fermecat de vorbele babei, scoate atunci un ban și zice: — Ține, mătușă, de la mine puțin și de la Dumnezeu mult. — De unde dai, milostivul Dumnezeu să-ți dea, zise baba, și mult să te înzilească, luminate crăișor, că mare ...
Ion Grămadă - In Abbiategrasso
... s italieni, oameni de-ai noștri, Giulia!… Signora Giulia strânse boabele de mazăre în pestelcă și urcă sprintenă treptele. Vacano era vorbăreț și petrecător de-a mai mare dragul. Ne-a povestit că el nu-i din Abbiategrasso, ci din Anzio, de lângă mare, unde tatăl său era pescar. A fost de multe ori chiar și la Roma, când tatăl său încărca două coșuri de pește pe-un catâr și-l vindea la piață. În Anzio, are neamuri multe, ba chiar și în Monte Albano. În tinerețe, când a ... ea – călare pe catâr, iar el pe jos. Acolo, la Anzio, a văzut marea. Cu câtă însuflețire nu-mi povestea ea despre mare, despre albastra și nemărginita mare de la Anzio! Și câte flamuri, câte petreceri și cântări nu se află la Anzio, un adevărat cuib de rai! Eram răpit de povestirea și de frumusețea ei. În lumina lămpii, îl zării pe Giacomo venind cu vinul. Vacano ne turnă vin în păhărele. Minunat vin e vinul de ...
Mihail Kogălniceanu - Tainele inimii
... zi în zi se mărește, parte din Paris, parte și din Colomea — toate aceste stări a mult treptăluitei noastre societăți au obicei de a ieși de la patru sau cinci ceasuri dup-amiază în lungi șiruri de carete de Viena, moda 1849, de butce din vremea lui Ipsilant, de droșce lipovenești, de daradaice de la Rădăuți; trec pe ulița mare, înghițind nouri de colb și ajungând la bariera orașului, aruncând o ochire asupra obeliscului grădinii publice, ies la Copou. Unii atunce, cei mai puțini, se coboară, călcând iarba ... mai civilizate, adică mai leoaice, după moda Parisului și a Vienei, se coboară în cofetărie. Cea mai vizitată cofetărie este acea din ulița mare, în preajma uliței ce duce la palatul domnului Sturdza; în această cofetărie adeseori societatea este așa de numeroasă, că gustătorii nu-și pot apropie lingurița cu înghețată de la farfurie la gură, și scaunele se caută cu nu mai puțină râvnă decât posturile statului; lungi șiruri de trăsuri stau dinainte; și nu este rar de a vedea un ministru sau o damă de ...
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a X
... lipsea ca să nu să bată Câteodată toată țigănia. Să-învrăjbisă-acum ceată cu ceată Și neputându-și ținea mănia, Tocma când era sfatul mai mare Atuncia ei să sfădea mai tare. Deci, precum spun cărțile ciorești, De șepte ori într-o săptămână S-au bătut voinicii țigănești, Că-adunarea lor era fântână Și-izvorul vrajbelor totdăună, Nici unul pe-altul lăsa să ... Adecă toată ceata-îndesine, Întru-o adunare deosăbită, Din cetașii săi, cercetând bine, O persoană s-aleagă cinstită Carea să le fie solitoare La cea mare și deobște-adunare. În puține zile toate fură După-această poruncă făcute; Tot oameni cu mare-învățătură Și cunoscuți de bună vărtute, Din dirept sfatul a tuturor S-au trimis la deobștele sobor. [8] Acolo să văzură-adunate Mințile cele-întii și de ... asemene să-i fie. Deci, mai mult ca să nu mă lățesc, Încheiu cuvântul și vă zic iară: Monarhia-i cea mai bună-în țară. De-aristocrație n-am ce zice, Că știu cum că nime dintru voi În adins va voi să rădice O stăpânie de trei sau de doi, Sau doară și mai
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Poveste (Delavrancea)
... nici unul! Auzitu-m-ai tu, ori nu m-ai auzit? Și împăratul pleca mânios, tremurând, izbind cu toiagul în pământ. Iar domnița ajunse fată mare. Când își încingea talia cu betelie de aur și pornea ușor ca o umbră, la toți ai curții li se făcea frică ca nu cumva vântul să-i ofilească lumina feței, ori ... scălda, căci nu lăsa nici o altă mână s-o atingă, atât se rumenea fața și cutele apei, că împărăteasa nu-i mai zicea "ai de te scaldă", ci "ai de fă apa mărgean". Într-o zi, ce-i veni domniței, că se strecură de lângă mă-sa și se duse, pe un zăduf de foc, să bea, ea singură, apă de la puțul de piatră, din fundul curților împărătești. Acolo, o babă bătrână, uscată ca o scândură și ciuruită în obraji ca un burete, ridica de pe colacul de piatră un ulcior cu apă proaspătă și rece. — Bunico, zise domnița, să sorb și eu o gură de apă pe gurguiul ulciorului, că mult țâșnesc din el boabe ca de
... până în gât și-i tăie capul cu paloșul. Aruncându-i și mortăciunea acestuia și a calului său sub pod, se puse iarăși de se odihni. Când despre zori, unde venea, măre, venea tat-al zmeilor, ca un tartor, [de] cătrănit ce era, și când ajunse la capul podului, sări calul lui șaptezeci și șapte de pași înapoi. Se necăji zmeul de această întâmplare cât un lucru mare, și unde răcni: - Ah, mâncare-ar lupii carnea calului; că pe lumea asta nu mi-e frică de nimenea, doară de Greuceanu de Aur; și încă și pe acesta numai să-l iau la ochi cu săgeata și îl voi culca la pământ. Atunci, ieșind și Greuceanu de ... se legăna prin văzduh și căuta la lupta lor. Și văzându-l, zmeul îi zise: - Corbule, corbule, pasăre cernită, adu-mi tu mie un cioc de apă și-ți voi da de mâncare un voinic cu calul lui cu tot. Zise și Greuceanu: - Corbule, corbule, mie să-mi aduci un cioc de apă dulce, căci eu ți-oi da de mâncare trei leșuri de zmeu și trei de ...